EU fund recovery obligation not conditioned on prejudice: annulment denied despite conflicting reasoning claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the Court of Appeal Timișoara's decision to reject the annulment of the administrative records. The dispute concerned a challenge against a budgetary claim of approximately 105,907 RON and the termination of a rural development financing contract, where the applicant failed to meet project eligibility and implementation standards. The decisive legal basis rested on the automatic obligation to recover EU funds upon the finding of "irregularities," which is not conditioned on proving specific financial prejudice under Council Regulation No. 1083/2006 and O.U.G. No. 66/2011; the court found that the applicant's reliance on a sub-lease was void under Civil Code art. 1747 (formerly Lease Law art. 22), and the actual agricultural activities (corn cultivation) contradicted the business plan (ornamental plants), constituting a clear irregularity under the financing contract and the Applicant's Guide for Measure 112.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 488 pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 1747 C. civ, art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011; EU fund recovery obligation not conditioned on prejudice: annulment denied despite conflicting reasoning claims: The dispute concerned a challenge against a budgetary claim of approximately 105,907 RON and the termination of a rural development financing contract, where the applicant failed to meet project eligibility and implementation standards. The decisive legal basis rested on the automatic obligation to recover EU funds upon the finding of "irregularities," which is not conditioned on proving specific financial prejudice under Council Regulation No. 1083/2006 and O.U.G. No. 66/2011; the court found that the applicant's reliance on a sub-lease was void under Civil Code art. 1747 (formerly Lease Law art. 22), and the actual agricultural activities (corn cultivation) contradicted the business plan (ornamental plants), constituting a clear irregularity under the financing contract and the Applicant's Guide for Measure 112.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedSubstantive basis for applying the measure of judgment in administrative litigation proceedings.
Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded because the lower court decision did not contain contradictory or missing reasoning.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x9/59/2014 la data de 18.03.2014 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 04 noiembrie 2013 prin care s-a dispus obligarea la restituirea sumei de 105.907,50 RON reprezentând finanţare, dispunându-se totodată şi rezilierea Contractului de finanţare nr. x din 09 iunie 2010 încheiat între contestatoare şi Agenţie, precum şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 811 din 10 ianuarie 2014.
Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 310 din data de 12.11.2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. PFA, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.
Astfel, recurenta a susţinut că, deşi în considerentele sentinţei recurate se arată că reclamanta nu a dovedit o situaţie contrară celei constatate în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 04 noiembrie 2013, prima instanţă reţine, referitor la adeverinţa din 30 octombrie 2009 eliberată de Primăria comunei Şilindia, că aceasta sau lipsa acesteia nu putea conduce la neconformitatea proiectului, situaţia fiind aplicabilă şi contractului de arendă încheiat la data de 20.03.2009, pe care iniţial îl consideră legal, iar mai apoi îl consideră nelegal.
În aceeaşi manieră sunt analizate şi contractele de arendă, practic, nu se poate stabili cu certitudine care dintre acestea este legal şi care nu.
A mai susţinut recurenta că prima instanţă nu a verificat apărările referitoare la situaţia care este atestată de Registrul agricol, în condiţiile în care evidenţa veniturilor şi cheltuielilor rezultă din situaţia contabilă pe care a prezentat-o la dosar.
De asemenea, instanţa de fond nu a analizat mai multe înscrisuri depuse la dosar, şi anume declaraţiile prezentate la APIA, raportul de expertiză extrajudiciară din care rezultă atât existenţa culturilor, cât şi a terenurilor, înscrisuri la care nu a făcut nicio referire, instanţa nearătând motivele pentru care a înlăturat probele depuse la dosar.
În fine, a mai arătat recurenta că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că intimata nu a demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu prezent sau posibil de produs.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ.
Apărările intimatei
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 05.03.2015, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.
Procedura de filtrare a recursului
Raportul asupra admisibilităţii recursului întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14.04.2016, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.
Prin încheierea din 26.01.2017, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţa publică, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Invocarea de către recurentă a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., pe motiv că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, nu este justificată.
Legiuitorul sancţionează situaţiile "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", iar nu cazurile în care părţile au nemulţumiri faţă de considerentele expuse de instanţă.
Privit în corelare şi cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., acest motiv de recurs impune cerinţa ca hotărârea judecătorească să cuprindă "obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Or, această cerinţă este îndeplinită în speţă, prin hotărârea pronunţată, curtea de apel făcând propria analiză a actelor deduse judecăţii şi răspunzând punctual şi explicit tuturor apărărilor formulate de părţi, prin prisma probelor administrate şi a textelor legale incidente.
Pe de altă parte, chiar dacă modul de apreciere de către instanţa de fond a probatoriului administrat şi argumentarea o nemulţumesc pe recurenta-reclamantă, nu se poate susţine că motivarea sentinţei ar fi contradictorie sau străină de natura pricinii.
Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x, încheiat la data de 4.11.2013 de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care i s-a reziliat contractul de finanţare nr. x din 09 iunie 2010 şi s-a stabilit o creanţă bugetară rezultată din nereguli în cuantum de 105.907,50 RON, precum şi Decizia nr. 811 din 10.01.2014 de soluţionare a contestaţiei administrative, având acelaşi emitent.
În esenţă, intimata-pârâtă a dispus recuperarea ajutorului nerambursabil acordat din fonduri publice, pentru că proiectul cu titlu "Proiect instalarea tinerilor fermieri promovat de A. în cadrul fermei vegetale din comuna Şilindia, sat Şilindia, judeţul Arad" a devenit neeligibil, recurenta beneficiară nefiind în măsură să realizeze toate acţiunile din planul de afaceri şi să prezinte documente justificative care să dovedească realizarea producţiei previzionate în cererea de finanţare.
Sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanţă a constatat că nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă reglementările condiţiilor din contractul de finanţare şi angajamentele asumate prin cererea de finanţare, creându-se totodată condiţii artificiale în scopul obţinerii de finanţare nerambursabilă; aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că ceea ce este esenţial pentru a stabili conformitatea proiectului constă în analiza legalităţii celor 2 contracte de arendă încheiate în mod succesiv, în condiţiile în care unul dintre obiectivele proiectului este reprezentat de extinderea exploataţiei şi activităţii agricole.
Pentru conformitatea proiectului, solicitantul trebuia să depună ca documente justificative privind proprietatea/folosinţa terenului, inclusiv pentru suprafeţe mai mici de 1 ha, conform Ordinului MAPDR nr. 302/2005 în vigoare la data semnării contractului de finanţare, adică beneficiara finanţării trebuia să dovedească existenţa celor două contracte de arendă încheiate succesiv în vederea extinderii exploataţiei şi activităţii agricole.
Înscrisurile administrate în cauză, contractul de arendă din 20.03.2009 şi cel din 17.05.2010, nu au avut însă aptitudinea de a convinge curtea de apel, instanţa identificând nereguli în privinţa fiecăruia dintre acestea. Astfel, în privinţa primului contract s-a reţinut lipsa oricăror menţiuni privind identificarea terenului (prin amplasament, vecini, etc.) şi cuantumul arendei, iar în privinţa celui de-al doilea, s-a observat că reprezintă o subarendare.
Or, subarendarea totală sau parţială este interzisă de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea arendării nr. 16/1994 şi, ulterior, de art. 1747 din Noul C. civ., care prevăd nulitatea actului de subarendare, nulitate care operează de drept.
Legea arendării a fost abrogată prin Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., însă prevederile art. 22 din lege se regăsesc în Capitolul V, Secţiunea a 3-a art. 1747 C. civ.
Prin urmare, contractul de subarendare prezentat de recurentă în vederea creşterii numărului de Unitate de Dimensiune Economică este lovit de nulitate, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate.
Contrar recurentei, considerentele sentinţei nu sunt confuze. Instanţa de fond a utilizat parţial o argumentaţie de tip concesiv, în sensul că, şi în situaţia în care s-ar considera legal încheiat primul contract (acceptându-se complinirea lipsurilor prin înscrisuri constituite ulterior), nulitatea celui de-al doilea nu poate fi acoperită prin nicio modalitate.
Aceste aspecte confirmate de actele dosarului şi corect reţinute de prima instanţă, nu au fost combătute de recurenta-reclamantă, care se rezumă la a susţine că instanţa ar fi făcut confuzie în privinţa actelor analizate, între documentele contabile şi cele care dovedesc mărirea suprafeţei agricole, fără, însă, a indica înscrisuri care să combată această situaţie de fapt.
Referitor la cel de-al doilea set de critici de nelegalitate, care vizează realizarea producţiei preconizate în planul de afaceri pentru anul 2010 - cerinţă de conformitate pentru cererea de plată II, reclamanta - recurentă a afirmat că dovada existenţei culturilor şi a terenurilor este confirmată de declaraţiile depuse la APIA, precum şi de expertiza agricola extrajudiciară, însă acestea nu au fost apte să combată constatarea fondului potrivit căreia analiza veniturilor şi a contului de profit şi pierderi pe perioada 2010 - 2012, realizată pe baza actelor contabile depuse la dosar de însăşi reclamanta-recurentă, relevă faptul că veniturile din activităţi agricole sunt de 0,00 RON din totalul de 63.548,58 RON (63.544,50 RON reprezintă finanţare nerambursabilă).
În realitate, suspiciunea creării unor condiţii artificiale pentru a beneficia de o formă de ajutor necuvenit este întărită de constatările din Raportul de control nr. 24402 din 2 august 2013 care nu au fost contrazise de mijloace de probă administrate judiciar, respectiv că suprafaţa de teren este cultivată cu porumb şi nu cu plante ornamentale şi pepeni, astfel cum s-a prevăzut în planul de afaceri.
Nerespectarea Planului de afaceri constituie neregulă, astfel cum această noţiune a fost definită de legiuitor în cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, cât şi potrivit art. 16 Anexa I la contractul de finanţare. De asemenea, potrivit dispoziţiilor Ghidului solicitantului Măsurii 112: "Dacă la verificare se constată neîndeplinirea activităţilor prevăzute în Planul de afaceri, APDRP va proceda la recuperarea sprijinului acordat".
Înalta Curte găseşte neîntemeiată şi susţinerea recurentei-reclamante în sensul că nu s-ar fi creat niciun prejudiciu, că intimata nu ar fi demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu.
Potrivit dispoziţiilor Ghidului solicitantului Măsurii nr. 112, dacă se constată neîndeplinirea activităţilor prevăzute în planul de afaceri, APDRP va proceda la recuperarea sprijinului acordat.
Art. 16 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanţare, defineşte neregula ca orice abatere de la legalitate şi orice nerespectare a prevederilor contractului de finanţare.
Potrivit Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11.06.2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Sociale European şi Fondul de coeziune, statele membre sunt responsabile în prevenirea, detectarea şi corectarea neregularităţilor, precum şi în recuperarea sumelor plătite în mod necorespunzător. Deci, structurile de control din sistemul naţional de management şi control al fondurilor europene au obligaţia de a constata neregulile apărute în utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare aferente, potrivit O.U.G. nr. 66/2011.
Obligaţia de restituire sau recuperare a fondurilor UE există în toate cazurile în care s-au constatat nereguli, fără a fi necesară probarea existenţei sau producerii unui prejudiciu.
Noţiunea de neregulă este definită, de asemenea, în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziţii care au aplicabilitate directă în legislaţia naţională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".
În raport de cele ce preced, rezultă că aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naţionale, cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului.
Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.
Conchizând, Înalta Curte constată că potrivit art. 3 alin. (1) din Anexa I a contractului de finanţare "beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanţare", iar în situaţia în care nu mai respectă condiţiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, art. 8 alin. (3) şi (5) din prevederile generale ale contractului de finanţare dă dreptul autorităţii contractante să recupereze integral ajutorul financiar, cu rezilierea contractului de finanţare.
Ca urmare, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 310 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2017.
Procesat de GGC - NN