Late payment interest claim; res judicata defense rejected due to different contractual object and quashing for insufficient judicial reasoning

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin Acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/3/2014 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei la plata sumei de 7675,69 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru plata cu întârziere a deconturilor şi cheltuielilor efectuate în baza contractului nr. x din 9 ianuarie 2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 2824 din 146 aprilie 2015 Tribunalul Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1941 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 1941 din 30 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, motivat de faptul că în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, instanţa a reţinut faptul că nealocarea fondurilor bugetare a cauzat întârzierea în executarea de către pârâtă a obligaţiei de plată a deconturilor.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27.01.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24.03.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte analizând excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin întâmpinare de către intimatul Ministerul Economiei, constată că excepţia este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare având în vedere următoarele:

În Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, invocat de intimat în susţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, în care a fost pronunţată Decizia civilă nr. 3278 din 8 iunie 2015, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului. Cauza, ce a fost finalizată prin decizia mai sus indicată, a avut ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei totale de 7.967,17 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru plata cu întârziere a facturilor fiscale emise pentru cheltuielile avansate şi serviciile prestate în cadrul Contractului nr. C97/2012.

Or, în cauza de faţă, deşi avem aceleaşi părţi, nu avem acelaşi obiect, întrucât obiect al cererii introductive îl reprezintă obligarea pârâtului la plata sumei de 7.675,69 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru plata cu întârziere a deconturilor şi cheltuielilor efectuate în baza unui alt contract, respectiv nr. 1 din 9 ianuarie 2014, motiv pentru care Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul, va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte va primi critica formulată de recurentă subsumată motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., având în vedere următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere în totalitate a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare.

În acest sens, prima instanţă, pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu ar fi temeinice, raportat la contextul speţei, iar, pe de altă parte, nu a administrat dovezi în legătură cu afirmaţia pârâtului de neprimire la timp a fondurilor bugetare aferente, pentru a face posibilă aplicarea clauzei exoneratoare de răspundere pentru întârzierile la plată.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, aspect în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate în recurs.

Reţinând faptul că nemotivarea hotărârii echivalează în fapt cu o necercetare a fondului cauzei, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru cercetarea fondului acestei cauze, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1941 din 30 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2017.

Procesat de GGC - NN