Administrative lawsuit for revocation of doctoral degree dismissed as time-barred; appeals dismissed as unfounded and lacking interest

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.01.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi B., obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei la emiterea unui act administrativ prin care să revoce atestatul de recunoaştere şi echivalare a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe medicale emise pe numele pârâtului B., în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea amendării conducătorului instituţiei cu 20 % din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1692 din 15.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes. Instanţa a admis excepţia prescripţiei acţiunii şi a respins acţiunea reclamantului A., ca fiind prescrisă extinctiv.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamantul A. şi pârâtul B., criticând hotărârea atacată pentru motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Reclamantul A. a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la soluţia pronunţată pe excepţia prescripţiei acţiunii şi a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se pronunţa pe cererea de chemare în judecată.

Pârâtul B. a criticat soluţia instanţei de fond, arătând că în mod eronat au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes invocate în cauză.

S-a arătat că recurentul-pârât este de acord cu soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi de respingere ca prescrisă a acţiunii, solicitând astfel menţinerea soluţiei pe acest aspect. Prin cererea de recurs se critică numai soluţia cu privire la celelalte excepţii, care au fost respinse de instanţa de fond, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes.

4. Apărările formulate

II. Procedura de soluţionare a recursurilor

1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27.01.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 24.03.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

2. Cu privire la fondul recursurilor

Analizând recursurile formulate, în raport cu motivul de casare invocat de ambii recurenţi, Înalta Curte constată următoarele:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recurentul-reclamant critică soluţia instanţei de fond cu privire la nelegala admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând că situaţia dedusă judecăţii se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respectiv nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, caz în care termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii curge de la data expirării termenului legal în care autoritatea publică avea obligaţia de a soluţiona cererea. Recurentul susţine că termenul de prescripţie se calculează de la data expirării termenului legal de soluţionare a ultimei cereri formulate de reclamant din data de 11.12.2014.

Instanţa de control judiciar nu poate primi criticile formulate de reclamant cu privire la soluţionarea de către instanţa de primă jurisdicţie a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, motiv pentru care soluţia dată de instanţa de fond va fi menţinută, având în vedere următoarele:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.

Înalta Curte constată că acţiunea reclamantului a fost introdusă la data de 28 ianuarie 2015, în condiţiile în care cererea acestuia (plângerea prealabilă) către autoritatea pârâtă a fost înregistrată la 26 iunie 2013, prin care s-a solicitat de către reclamant revocarea atestatului de recunoaştere a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe medicale, ce conferă titlul ştiinţific de doctor a domnului profesor doctor B.

Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a analizat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată, prin raportare la plângerea adresată pârâtului la data de 26 iunie 2013, întrucât cererile ulterioare au caracterul de reveniri la cererea iniţială, căreia nu i s-a dat o rezolvare, aceasta deoarece reclamantul afirmă clar nemulţumirea sa faţă de refuzul de soluţionare a cererii sale.

Nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant în sensul că există mai multe cereri, care au regim juridic diferit, iar instanţa trebuie să ia în considerare ultima cerere din 11.12.2014 la calcularea termenului de prescripţie, întrucât partea nemulţumită de răspunsul autorităţii ori care nu a primit niciun răspuns trebuie să iasă din pasivitate şi să reclame existenţa unei vătămări, dreptul de a sesiza instanţa de judecată neputând fi prelungit fără limită în timp.

Ca atare, văzând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a dat o dezlegare corectă excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, motiv pentru care va fi menţinută soluţia dată, iar recursul formulat de reclamant va fi respins, ca nefondat.

Văzând soluţia dată recursului formulat de reclamant, Înalta Curte reţine că recursul declarat de pârâtul B. apare ca lipsit de interes, pentru argumentele ce urmează.

Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea căii de atac, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana recurentului.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Astfel, în cauza de faţă, recurentul-pârât nu mai justifică un folos practic, legitim, în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului şi de casare a sentinţei atacate, întrucât soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune lasă fără efect soluţionarea tuturor celorlalte excepţii invocate în cauză.

Sancţiunea lipsei interesului, aşa cum a fost ea consacrată de jurisprudenţă, este în cauza de faţă aceea a respingerii cererii de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, iar recursul declarat de pârât va fi respins ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1692 din 15.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2017.

Procesat de GGC - NN