Building tax over demolition dates and administrative motivation: appeal dismissed and lower court judgment upheld

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 decembrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. România S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Floreşti, prin primar C., anularea următoarelor acte administrative:

(a) Decizia nr. 8166 din 03 iulie 2014 ("Decizia contestată") privind soluţionarea contestaţiei promovate de reclamantă;

(b) Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 11 aprilie 2014 ("Raportul"), în ceea ce priveşte constatările echipei de control de la punctele 3, 4, 5 şi 7;

(c) înştiinţarea de plată din 25 aprilie 2014 ("înştiinţarea de plată"), pentru suma totală de 1.118.483 RON, reprezentând impozit pe clădiri stabilit suplimentar şi accesorii ale acestuia, sume impuse în temeiul constatărilor echipei de control consemnate la punctele 3, 4 şi 5 din Raport.

d) Obligarea pârâtei la:

(i) recalcularea sumei impuse pentru construcţia C91 - nr. inventar x şi C91 - nr. inventar x, luând în calcul, ca dată de demolare a construcţiilor, data începerii demolării şi anume data de 4 septembrie 2012 pentru nr. inventar x şi data de 21 august 2012 pentru nr. inventar x - punctul 3 din Raport;

(ii) recalcularea impozitului luând în calcul ca dată de demolare a construcţiei C27 data de 12 decembrie 2011 - punctul 4 din Raport;

(iii) recalcularea impozitului luând în calcul ca dată de demolare a construcţiei C63 data de 24 septembrie 2012 (data începerii demolării construcţiei) - punctul 5 din Raport; cu cheltuieli de judecată.

La data de 2 martie 2015, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare învederând că înţelege să-şi modifice cererea de chemare în judecată, sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că se judecă în contradictoriu atât cu Primăria Comunei Floreşti, cât şi cu Comuna Floreşti, ambii prin primar C., în calitate de pârâţi.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1917 din 29 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Comunei Floreşti, prin primar C. şi, în consecinţă, a anulat acţiunea formulată împotriva pârâtei Primăria Comunei Floreşti, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Pe fond, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. România S.A, în contradictoriu cu pârâta Comuna Floreşti, prin primar C. şi, în consecinţă: a anulat Decizia nr. 8166 din 03 iulie 2014 de soluţionare a contestaţiei administrative, Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 11 aprilie 2014 în ceea ce priveşte constatările echipei de control de la punctele 3, 4, 5 şi 7, Înştiinţarea de plată nr. x din 25 aprilie 2014 pentru suma totală de 1.118.483 RON reprezentând impozit pe clădiri suplimentar şi accesorii.

A obligat pârâta Comuna Floreşti, prin primar, la recalcularea sumei impuse pentru construcţia C91 - nr. inventar x şi C91 - nr. inventar x, luând în calcul, ca dată de demolare a construcţiilor, data începerii demolării şi anume data de 04 septembrie 2012 pentru nr. inventar x şi data de 21 august 2012 pentru nr. inventar x.

A obligat pârâta Comuna Floreşti, prin primar, la recalcularea impozitului luând în calcul ca dată de demolare a construcţiei C27 data de 12 decembrie 2011 şi a obligat pârâta Comuna Floreşti, prin primar, la recalcularea impozitului luând în calcul ca dată de demolare a construcţiei C63 data de 24 septembrie 2012 (data începerii demolării construcţiei).

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând taxă judiciară de timbru).

II. Recursul

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comuna Floreşti, prin primar C., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 254 pct. 6 din C. fisc. şi punctele 64, 65 din Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal.

Instanţa de fond a încălcat norma de drept material menţionată în momentul în care a obligat Comuna Floreşti la recalcularea sumelor impuse pentru construcţia C91 - nr. inventar x şi C91 - nr. inventar x, luând în calcul, ca dată de demolare a construcţiilor, data începerii demolării şi anume data de 04 septembrie 2012 pentru nr. inventar x şi data de 21 august 2012 pentru nr. inventar x, în contextul în care norma legala stabileşte că scăderea de la impunere se face începând cu data de întâi a lunii următoare.

Această situaţie se repetă şi pentru construcţiile C27, data de recalculare a impozitului fiind 12 decembrie 2011 şi pentru C63, data de impozitare fiind 24 septembrie 2012.

Instanţa de fond face o greşită aplicare a art. 254 C. fisc. care prevede depunerea de către contribuabil a unei declaraţii în termen de 30 de zile de la data demolării unei clădiri. Această declaraţie nu a fost depusă niciodată de către societatea contestatoare şi nu se regăseşte un asemenea înscris la dosar.

În lipsa unui astfel de înscris, instanţa de fond nu putea admite acţiunea şi nu putea obliga intimata Comuna Floreşti să recalculeze impozitul datorat de contestatoare în funcţie de prezumtiva dată de începere a demolării construcţiei.

Din interpretarea normelor legale enunţate rezultă ca scăderea de la plata impozitului se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a depus declaraţia de către contribuabil, declaraţie întocmită la finalizarea demolării construcţiei.

Instanţa de fond obligă intimata în mod nelegal la scăderea de la plata impozitului cu date din mijlocul lunii şi fără a exista documentaţia impusă de Codul fiscal care să permită acest lucru.

Societatea nu depune la dosar dovezi care să ateste data finalizării demolării clădirilor, mulţumindu-se să indice data începerii demolării, deşi anterior declarase aceste clădiri ca fiind demolate începând cu ianuarie 2011.

Pe fondul cauzei a precizat că în lunile ianuarie, martie 2014 societatea contestatoare a depus un număr de 3 declaraţii fiscale în vederea stabilirii impozitului datorat bugetului local, declaraţii ce aveau ca obiect aceleaşi imobile - construcţii, însă valori diferite.

Comuna Floreşti a emis adresa înregistrată sub numărul x din 19 martie 2014, prin care a solicitat lămuriri faţă de neconcordanţele apărute între cele două declaraţii.

Societatea a răspuns solicitării formulate prin depunerea unei noi declaraţii fiscale, însoţită de adresa de înaintare numărul x din 28 martie 2014, prin care contestatoarea informa despre existenţa unor neconcordanţe şi erori strecurate în declaraţiile anterioare.

În consecinţă, s-a dispus efectuarea unei inspecţii fiscale şi a unui control pe linie de urbanism, fiind întocmit raportul de inspecţie fiscală în care s-au constatat diferenţe între situaţia faptică şi cea scriptică.

S-a constatat că, deşi au fost emise autorizaţii de demolare şi au fost scoase din evidenţele fiscale la solicitarea societăţii, construcţiile respective nu erau demolate.

Pentru clădirile C91, C27 şi C63 a fost eliberată Autorizaţia de desfiinţare nr. x din 29 decembrie 2010, valabilă 12 luni, şi la solicitarea societăţii au fost scoase din evidenţele fiscale, începând cu data de 20 ianuarie 2011, societatea înştiinţând primăria că aceste clădiri au fost demolate în ianuarie 2011.

Prin petitul acţiunii societatea aduce la cunoştinţă că demolarea acestor clădiri a început în septembrie 2012, deşi a declarat în ianuarie 2011 că aceste clădiri au fost demolate şi a solicitat scoaterea din evidenţele fiscale.

La data efectuării controlului în teren s-a constatat că aceste clădiri existau pe teren şi s-a procedat la reînscrierea în evidenţele fiscale începând cu data de 01 februarie 2011.

Susţinerea contestatoarei că scoaterea din evidenţele fiscale se face începând cu data începerii demolării este eronată, deoarece normele legale prevăd că cererea de scoatere din evidenţele fiscale se face începând luna următoare finalizării demolării construcţiei.

Societatea nu a depus la registratura Comunei Floreşti documente, procese-verbale prin care să ateste desfiinţarea construcţiilor în discuţie. Astfel de documente nu au fost anexate acţiunii ce face obiectul prezentei cauze, pe baza cărora să se susţină argumentele prezentate în motivarea acţiunii.

De asemenea, la data efectuării controlului s-a constatat folosirea rampei de descărcare modernizată pentru care s-a eliberat autorizaţia de construcţie nr. x din 02 iulie 2012, cu valabilitate de 24 de luni.

Efectuând verificări în evidenţele fiscale a rezultat că pentru aceasta rampă nu a fost întocmit proces-verbal de recepţie lucrări şi că nu există declaraţie fiscală de impunere şi nu a fost achitat impozit.

Din actele depuse la dosar reiese ca rampa este folosită începând cu ianuarie 2013, conform unui proces-verbal de punere în funcţiune încheiat în lipsa unui reprezentant al instituţiei pârâte şi care nu este înregistrat la aceasta.

Rampa a fost utilizata din ianuarie 2013, astfel cum susţine şi contestatoare, însă în luna iunie 2014 se solicita recepţionarea lucrărilor, pas necesar în vederea înregistrării în evidenţele fiscale.

Actele administrative fiscale atacate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, respectă cerinţele de forma impuse de lege fiind motivate în fapt şi în drept.

Se mai susţine că autoritatea emitentă nu este obligată să răspundă punctual criticilor formulate de contribuabil, ci să ofere o justificare pertinentă şi globală asupra motivelor care au stat la baza emiterii acestor acte fiscale.

Comuna Floreşti a menţionat prevederile legale în baza cărora a întocmit Raportul de inspecţie fiscală şi înştiinţarea de plată, raţionamentul din spatele elaborării acestor acte fiind inconsecvenţa societăţii care a depus 3 declaraţii fiscale pentru aceleaşi clădiri.

Apărările intimatei

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului, iar pe fond, respingerea lui ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului a arătat că disp. art. 254 C. fisc. şi ale Normelor metodologice de aplicare a acestui text legal nu au incidenţă în cauză.

Referirile recurentei-pârâte la aceste dispoziţii legale sunt invocate pentru prima oară în recurs, doar în încercarea de a justifica încadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ. (evitând astfel o inadmisibilitate a acestei căi de atac), însă faţă de criticile concrete formulate prin contestaţia administrativă şi, ulterior, prin acţiunea în anulare, acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză. Mai mult, nici în Decizia de soluţionare a contestaţiei şi nici, ulterior, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Comuna Floreşti nu a invocat dispoziţiile art. 254 C. fisc. şi, prin urmare, instanţa de fond nu ar fi putut să facă o aplicare greşită a acestor texte legale, deoarece nu a fost învestită cu analiza cauzei din perspectiva dispoziţiilor art. 254 C. fisc. şi a normelor sale metodologice de aplicare.

Chiar şi în condiţiile în care instanţa s-ar fi raportat la aceste texte legale în soluţionarea cauzei, soluţia ar fi fost aceeaşi, având în vedere că instanţa doar a obligat Comuna Floreşti să recalculeze impozitul luând în calcul, ca dată a demolării construcţiilor, datele de începere a lucrărilor de demolare şi nu datele indicate de către recurenta-pârâtă în Decizia de soluţionare a contestaţiei şi în actele anterioare acesteia.

Prin urmare, instanţa nu a obligat la scăderea de la plata impozitului "cu date din mijlocul lunii şi fără a exista documentaţia impusă de Codul fiscal care să permită acest lucru."

În realitate, ceea ce critică recurenta-pârâtă este modalitatea în care instanţa de fond a analizat şi interpretat probele administrate, respectiv înscrisurile depuse de părţi la dosarul cauzei. O astfel de critică, însă, nu poate fi încadrată în niciunul dintre motivele de recurs limitativ prevăzute la art. 488 noul C. proc. civ.

Pe fondul cauzei a susţinut că sentinţa este temeinică şi legală sub aspectul reţinerii faptului că actele administrative contestate nu au fost motivate, ceea ce a impus anularea lor.

În privinţa necesităţii motivării raportului de inspecţie fiscală a invocat disp. art. 109 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. fisc. arătând că principiile transparenţei şi predictibilităţii sunt în mod grav afectate, atât timp cât contribuabilul nu este informat cu privire la motivele de fapt şi de drept concrete care au stat la baza sancţionării sale, prin impunerea unor obligaţii suplimentare de plată.

De asemenea, şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative trebuie motivată, or, în cauză, organul de soluţionare a contestaţiei nu a expus niciun motiv pe baza căruia a respins contestaţia, ci s-a limitat la a reitera considerentele şi situaţia de fapt expuse de echipa de control în raportul de inspecţie fiscală, făcând abstracţie totală atât de argumentele invocate în susţinerea caracterului nelegal al raportului şi înştiinţării de plată, cât şi de documentele doveditoare ataşate contestaţiei.

În acest sens a invocat disp. art. 31 din Constituţie, art. 296 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi jurisprudenţa în materie (Deciziile nr: 59/2011, 1470/2011 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 2973/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Decizia nr. 71/2011 a Curţii de Apel Timişoara).

A susţinut că în mod temeinic şi legal a apreciat instanţa de fond că pârâta nu a făcut dovada situaţiei de fapt reţinute în actele administrative contestate cu privire la niciuna dintre construcţiile ce fac obiectul cauzei, respectiv a faptului că obiectivele C27 şi C63 ar fi fost demolate cu aproximativ şase luni anterior desfăşurării controlului.

Intimata reclamantă a enumerat dovezile depuse, din care rezultă că cele două construcţii în discuţie au fost demolate.

Referitor la obiectivul C91 a precizat că a fost demolat, aspect care reiese din documentele depuse la dosar, iar în ceea ce priveşte rampa menţionează că a fost modernizată în baza Autorizaţiei nr. 17 din 02 iulie 2012 şi pusă în funcţiune în luna ianuarie 2013, fiind declarată la Primărie, în scopul de a plăti impozit, începând cu luna februarie 2013.

La data emiterii raportului de inspecţie fiscală şi a promovării contestaţiei administrative, lucrările de construire autorizate pentru această construcţie fuseseră finalizate, însă nu fuseseră recepţionate, Societatea făcând demersuri în acest sens, termenul de valabilitate a Autorizaţiei de construire urmând a expira la data de 01 iulie 2014. Cu toate acestea, rampa fusese deja impozitată începând cu luna februarie 2013, în baza declaraţiei depuse de Societate.

Lucrările de modernizare a rampei au fost finalizate înăuntrul termenului de valabilitate a Autorizaţiei de construire, Societatea făcând formalităţile de recepţie necesare, astfel cum rezultă din documentele ataşate ca Anexa nr. 12 la acţiunea în anulare. În vederea recepţionării lucrărilor de modernizare a rampei, Societatea a transmis o invitaţie Primăriei, însă aceasta nu a dat curs solicitării şi nu a desemnat nici un reprezentant pentru recepţia lucrărilor.

3. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 ianuarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 martie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Soluţia Înaltei Curţi

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:

La punctul de lucru din localitatea Floreşti, judeţul Prahova, al intimatei reclamante s-a desfăşurat un control care a vizat modul de respectare a normelor legale din domeniul autorizării lucrărilor de construire/desfiinţare şi urbanismului, finalitatea acestui control constând în verificarea corectitudinii declarării şi achitării de către societate a impozitului pe clădirile deţinute la acest punct de lucru. Controlul a fost dispus prin Dispoziţia nr. 166 din 31 martie 2014 a Primarului Comunei Floreşti, iar societatea a fost înştiinţată de efectuarea controlului prin adresa din 19 martie 2014 emisă de Primăria Comunei Floreşti.

După finalizarea controlului, echipa de inspecţie a emis actele administrative contestate în cauză, acte în care s-au reţinut mai multe aspecte şi anume:

- cu privire la obiectivul C27 (punctul 4 din Raportul de inspecţie fiscală), având număr de inventar 1100085, organele de control susţin că pe teren ar fi observat "grămezi de moloz", iar pe harta Google 2014 construcţia ar apărea nedesfiinţată, ceea ce, în opinia organelor de control, ar însemna că această construcţie ar fi fost desfiinţată "relativ curând (aproximativ 6 luni)", în afara valabilităţii Autorizaţiei de desfiinţare nr. x din 29 decembrie 2010 (valabilă până la data de 29 decembrie 2011).

Organele de control au procedat la reînscrierea acestei construcţii în evidenţele fiscale începând cu data de 01 februarie 2011 până la data de 30 septembrie 2013 şi, pe cale de consecinţă, au stabilit un impozit suplimentar de 1.816 RON, pentru care au fost calculate şi accesorii în valoare totală de 731 RON, conform înştiinţării de plată.

- cu privire la obiectivul C63 (punctul 5 din Raportul de inspecţie fiscală), având număr de inventar 1100104, organele de control au susţinut că pe harta Google 2014 construcţia ar apărea nedesfiinţată, ceea ce, în opinia organelor de control, ar însemna că această construcţie ar fi fost desfiinţată "relativ curând (aproximativ 6 luni)", în afara valabilităţii Autorizaţiei de desfiinţare nr. x din 29 decembrie 2010 (valabilă până la data de 29 decembrie 2011).

Organele de control au procedat la reînscrierea acestei construcţii în evidenţele fiscale începând cu data de 01 februarie 2011 până la data de 30 septembrie 2013 şi, pe cale de consecinţă, au stabilit un impozit suplimentar de 717.886 RON, pentru care au fost calculate şi accesorii în valoare totală de 289.076 RON, conform înştiinţării de plată.

- cu privire la obiectivul C91 (punctul 3 din Raportul de inspecţie fiscală), prezent în acest raport cu trei numere de inventar (1100153, 1100245 şi 1100255) s-a reţinut că, deşi A. a obţinut Autorizaţia de desfiinţare nr. x din 29 decembrie 2010 (valabilă până la data de 29 decembrie 2011), în teren, organele de control au constatat că această construcţie ar exista încă, motiv pentru care au procedat la reînscrierea acestei construcţii în evidenţele fiscale, începând cu data de 01 februarie 2011, stabilind, pe cale de consecinţă, un impozit suplimentar şi accesorii în valoare de 117.679 RON.

- cu privire la rampa de descărcare modernizată (punctul 7 din Raportul de inspecţie fiscală) pentru care a fost eliberată Autorizaţia de construire nr. x din 02 iulie 2012 cu valabilitate de 24 de luni, pentru care nu a fost întocmit proces-verbal de recepţie a lucrărilor de modernizare, organele de control au constatat că aceasta era folosită la data controlului şi au stabilit în sarcina A. obligaţia de a depune "cât mai urgent" declaraţia fiscală de impunere deoarece, potrivit art. 253 alin. (8) C. fisc. , impozitul pe clădiri se aplică, inter alia, pentru orice clădire aflată în funcţiune, deţinută de o persoană juridică.

Contestaţia formulată de intimata reclamantă împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 11 aprilie 2014 şi a Înştiinţării de plată nr. x din 25 aprilie 2014 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 8166 din 3 iulie 2014 emisă de Primăria comunei Floreşti.

Instanţa de fond a reţinut, ca prim motiv pentru care este întemeiată cererea de chemare în judecată, nemotivarea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Recurenta pârâtă critică acest considerent al instanţei de fond susţinând că actele administrative fiscale atacate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, respectă cerinţele de formă impuse de lege, fiind motivate în fapt şi în drept.

Arată că autoritatea emitentă nu este obligată să răspundă punctual criticilor formulate de contribuabil, ci să ofere o justificare pertinentă şi globală asupra motivelor care au stat la baza emiterii acestor acte fiscale.

Comuna Floreşti a menţionat prevederile legale în baza cărora a întocmit Raportul de inspecţie fiscală şi înştiinţarea de plată, raţionamentul din spatele elaborării acestor acte fiind inconsecvenţa societăţii care a depus 3 declaraţii fiscale pentru aceleaşi clădiri.

Analizând conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei, Înalta Curte constată că autoritatea emitentă nu a analizat motivele invocate în contestaţia administrativă, ci s-a limitat la reluarea constatărilor din raportul de inspecţie fiscală, fiind nefondată susţinerea că nu are obligaţia de a răspunde punctual criticilor din contestaţie, întrucât în cazul respingerii contestaţiei decizia trebuie să conţină înlăturarea motivată a criticilor de nelegalitate invocate de către contribuabil.

Jurisprudenţa este constantă în sensul recunoaşterii obligaţiei autorităţilor publice de a motiva actele administrative pe care le emit, având în vedere că motivarea constituie o cerinţă de legalitate a actului, care permite exercitarea controlului de legalitate asupra acestuia de către instanţa de judecată.

Or, în cauză, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, nu este îndeplinită cerinţa motivării deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.

Se constată că nu sunt fondate nici criticile care vizează fondul cauzei, recurenta pârâtă invocând greşita aplicare a disp. art. 254 pct. 6 C. fisc. potrivit cărora orice persoană care extinde, îmbunătăţeşte, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligaţia să depună o declaraţie în acest sens la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări, precum şi greşita aplicare a disp. pct. 64 şi 65 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.

În conformitate cu acestea, pct. 64 - Pentru clădirile dobândite/construite, înstrăinate, demolate, distruse sau cărora li s-au adus modificări de natura extinderii, îmbunătăţirii ori distrugerii parţiale a celei existente, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădiri se recalculează de la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta a fost dobândită/construită, înstrăinată, demolată, distrusă sau finalizată modificarea.

65. (1) Impozitul pe clădiri se datorează până la data de la care se face scăderea.

(2) Scăderea de la impunere în cursul anului, pentru oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 254 alin. (2) din C. fisc. , se face după cum urmează:

a) începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs situaţia respectivă.

Recurenta pârâtă arată că aceste dispoziţii legale au fost încălcate în momentul în care a fost obligată Comuna Floreşti la recalcularea sumelor impuse pentru construcţia C91 - nr. inventar x şi C91 - nr. inventar x, luând în calcul, ca dată de demolare a construcţiilor, data începerii demolării şi anume data de 04 septembrie 2012 pentru nr. inventar x şi data de 21 august 2012 pentru nr. inventar x, în contextul în care norma legală stabileşte că scăderea de la impunere se face începând cu data de întâi a lunii următoare.

Această situaţie se repetă şi pentru construcţiile C27, data de recalculare a impozitului fiind 12 decembrie 2011 şi pentru C63, data de impozitare fiind 24 septembrie 2012.

Se susţine că instanţa de fond face o greşită aplicare a art. 254 C. fisc. care prevede depunerea de către contribuabil a unei declaraţii în termen de 30 de zile de la data demolării unei clădiri. Această declaraţie nu a fost depusă niciodată de către societatea contestatoare şi nu se regăseşte un asemenea înscris la dosar.

Analizând conţinutul raportului de inspecţie fiscală, al înştiinţării de plată şi al deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, Înalta Curte constată că nu s-a făcut referire în niciunul dintre aceste acte la dispoziţiile legale a căror nerespectare se invocă în cererea de recurs.

Nici în întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către comuna Floreşti nu sunt invocate disp. art. 254 C. fisc. şi disp. pct. 64 şi 65 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, fiind făcută o trimitere generică la dispoziţiile Codului fiscal, ale Codului de procedură fiscală, fără a fi invocate susţinerile care se regăsesc în cererea de recurs, potrivit cărora scăderea de la impunere se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a depus declaraţia de către contribuabil, declaraţie întocmită la finalizarea demolării construcţiei, astfel că nu se poate reţine că instanţa de fond le-a aplicat în mod greşit.

Mai mult, se constată că prima instanţă a obligat comuna Floreşti să recalculeze impozitul luând în calcul, ca dată a demolării construcţiilor, datele de începere a lucrărilor de demolare şi nu datele indicate în decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, nu a obligat la scăderea de la plata impozitului cu date din mijlocul lunii şi fără a exista documentaţia impusă de Codul fiscal, care să permită acest lucru.

Înalta Curte reţine că este corect considerentul instanţei de fond conform căruia pârâta nu a făcut dovada faptului că obiectivele C27 şi C63 ar fi fost demolate cu aproximativ 6 luni anterior desfăşurării controlului.

La formularea acestei concluzii, organul de control a utilizat harta Google Maps potrivit căreia, la data controlului, obiectivul C27 încă se afla pe teren, iar în faţa acestuia erau grămezi de moloz rezultate din demolare, astfel că obiectivul a fost demolat în afara termenului de valabilitate a Autorizaţiei de desfiinţare nr. x din 29 decembrie 2010, valabilă un an.

Instanţa de recurs consideră că recurenta-pârâtă nu poate folosi ca probă, pentru a susţine concluzia existentă în raportul de inspecţie fiscală, harta Google Maps, întrucât aceasta este o aplicaţie gratuită de cartografiere, ce nu este actualizată la zi şi, prin urmare, nu poate constitui un reper precis cu privire la existenţa unor clădiri sau inexistenţa altora pe un teren, ori cu privire la modificările suferite de acestea într-un anumit interval de timp.

Din moment ce actualizarea acestei hărţi nu se realizează la intervale de timp prestabilite, cu ajutorul ei nu se pot urmări în timp schimbările suferite de anumite construcţii, fiind posibil ca la un moment dat, această hartă, pentru o anumită zonă/regiune, să prezinte o situaţie mai veche, chiar de câţiva ani, care nu mai corespunde cu situaţia reală.

În mod corect instanţa de fond a apreciat că planşele reprezentând harta Google Maps 2014 Comuna Floreşti nu pot face dovada, dincolo de orice dubiu rezonabil, a faptului invocat de pârâtă, respectiv că nu ar fi fost executate lucrările de demolare decât ulterior expirării termenului prevăzut în autorizaţie sau deloc.

Curtea a constatat că nu este vorba de o probă ştiinţifică ce oferă valoare de adevăr absolut informaţiilor prezentate, erori fiind posibile ca urmare a erorilor de ordin tehnologic ori ca urmare a neactualizării datelor.

Sub aspectul dovedirii faptului că obiectivul C27 fusese demolat în interiorul termenului de valabilitate al autorizaţiei de desfiinţare sus-menţionate prezintă relevanţă şi înscrisurile care au fost depuse la dosar de către reclamantă şi anume: Autorizaţia de desfiinţare nr. x din 29 decembrie 2010, prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de desfiinţare pentru anumite construcţii, printre care şi construcţiile C27 şi C63, cu o durată de execuţie a lucrărilor de 12 luni; Ordin de achiziţie nr. x din 17 noiembrie 2011 privind demolarea, de către D.

S.R.L., a următoarelor clădiri: C26, C27 şi C28; Contract de prestări servicii nr. x din 10 mai 2012 încheiat între A. şi D., în temeiul căruia D., în calitate de prestator, s-a obligat să presteze în favoarea beneficiarului A., servicii de încărcare, transport, valorificare deşeuri provenite din demolări; Factura fiscală nr. x din 12 decembrie 2011 emisă de D. S.R.L, în valoare de 81.895,80 RON, în care se menţionează că suma facturată reprezintă contravaloare "demolare clădire C26, C27, din incinta P.L. Floreşti, demolare clădire C28 din incinta P.L.

Floreşti."; Facturile fiscale nr. x din 24 septembrie 2012, nr. x din 29 septembrie 2012, nr. x din 24 octombrie 2012, nr. x din 24 octombrie 2012 şi nr. x din 24 octombrie 2012 care atestă că, în fapt, construcţia C63 a fost demolată în 2 etape, la datele de 24 septembrie 2012 şi 24 octombrie 2012. Molozul a fost ridicat ulterior, tot ulterior fiind amenajat şi terenul aferent pe care fusese amplasată construcţia în discuţie; registrul autovehiculelor intrate şi ieşite în şi din incinta sediului A. de la Floreşti, în perioada septembrie - octombrie 2012, din care rezultă că, în această perioadă, de la punctul de lucru din Floreşti au fost ridicate în mod constant grămezi de moloz.

Ridicarea molozului s-a făcut ca urmare a demolării clădirilor C63 şi C91, registrele autovehiculelor coroborându-se cu facturile fiscale emise de D. pentru demolarea clădirilor în discuţie; Procesul-verbal de recepţie finală nr. x din 20 ianuarie 2011, întocmit de comisia desemnată de reclamantă, semnat şi de reprezentanţii instituţiei pârâte, prin care a fost admisă recepţia finală a lucrărilor de demolare aferente obiectivului "Desfiinţare construcţii C1/C15/C16/C17/C22/C26/C27/C28/C30/C41/C53/C54/C59/C60/C63/C72/C90/C 91/C93 din incinta Punctului de lucru Floreşti", care au fost terminate la data de 18 ianuarie 2011.

În ceea ce priveşte construcţiile C91 nr. inventar x şi C91 nr. inventar x, se constată că au fost demolate, fapt dovedit cu următoarele documente aflate la dosar: Autorizaţia de desfiinţare nr. x din 29 decembrie 2010; Facturile fiscale nr. x din 04 septembrie 2012, x din 06 septembrie 2012, x din 19 septembrie 2012, x din 06 septembrie 2012 emise de D. S.R.L. pentru serviciile de demolare, ridicare a molozului şi amenajare a terenului aferente construcţiei C91 nr. inventar x; facturile fiscale nr. x din 21 august 2012 şi nr. x din 27 august 2012 emise de către D. pentru serviciile de demolare, ridicare a molozului şi amenajare a terenului aferente construcţiei C91 nr. inventar x; Contract de prestări servicii nr. x din 10 mai 2012 încheiat între A. şi D., în temeiul căruia D., în calitate de prestator, s-a obligat să presteze în favoarea beneficiarului A., servicii de încărcare, transport, valorificare deşeuri provenite din demolări; tabel centralizator al plăţilor efectuate de către A. către D. pentru serviciile de demolare a clădirilor C91 (ambele numere de inventar) şi C63 şi extrase de cont referitoare la plata următoarelor facturi fiscale; registrul autovehiculelor intrate şi ieşite în şi din incinta sediului A. de la Floreşti, în perioada septembrie - octombrie 2012, din care rezultă că în această perioadă, de la punctul de lucru din Floreşti au fost ridicate în mod constant grămezi de moloz. Ridicarea molozului s-a făcut ca urmare a demolării clădirilor C63 şi C91, registrele autovehiculelor coroborându-se cu facturile fiscale emise de D. pentru demolarea clădirilor în discuţie.

Toate aceste documente nu pot fi combătute cu imagini furnizate de aplicaţia Google Maps a cărei actualizare nu este făcută la intervale precise de timp, neexistând certitudinea că aceste imagini reflectă situaţia din teren la momentul consultării aplicaţiei.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei pârâte conform căreia societatea nu a depus documente care să ateste desfiinţarea construcţiilor, acestea nu au fost anexate cererii de chemare în judecată, întrucât în considerentele sentinţei recurate sunt menţionate înscrisurile pe care instanţa de fond le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de admitere în parte a acţiunii, înscrisuri aflate în dosarul de fond.

Recurenta pârâtă este cea care nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte împrejurarea menţionată în raportul de inspecţie fiscală, aceea că la momentul efectuării controlului au fost găsite grămezi de moloz, nefiind prezentat instanţei un proces-verbal de constatare întocmit cu ocazia deplasării în teren, în care să se facă referire la aspectele constatate privind stadiul demolării construcţiilor, existenţa grămezilor de moloz.

În ceea ce priveşte rampa modernizată, se reţine că este legală concluzia primei instanţe potrivit căreia aceasta a fost declarată la Primăria Floreşti în vederea achitării impozitului în termenul legal.

Astfel, respectiva rampă a fost modernizată şi pusă în funcţiune din ianuarie 2013, fiind declarată la primărie în scopul de a plăti impozit începând cu februarie 2013. Deci, rampa a fost impozitată începând cu luna februarie 2013, în baza declaraţiei depuse de societate.

Acest fapt rezultă din înscrisurile depuse de reclamantă, respectiv proces-verbal de punere în funcţiune, declaraţie suplimentară pentru stabilirea impozitului, înştiinţare asupra unei obligaţii bugetare - impozit clădiri, ordin de plată, dovadă plată.

Referitor la declaraţia fiscală în vederea recalculării impozitului pe clădiri care au fost modernizate, se reţine că lucrările fuseseră finalizate, dar nu fuseseră recepţionate, deşi societatea a făcut demersuri în acest sens, cu atât mai mult cu cât termenul de valabilitate a autorizaţiei de construire urma să expire la data de 01 iulie 2014. Pentru recepţionarea lucrărilor de modernizare a rampei, intimata reclamantă a trimis o invitaţiei primăriei, însă aceasta nu a dat curs solicitării şi nu a desemnat un reprezentant pentru recepţia lucrărilor.

Într-adevăr, pârâta nu a combătut aceste susţineri şi nici nu a făcut dovada unei situaţii de fapt diferite, astfel încât Înalta Curte reţine că lucrările de modernizare a rampei s-au finalizat înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei de construire, intimata reclamantă făcând demersuri pentru recepţionarea lucrărilor de modernizare, demersuri care nu au primit răspuns din partea recurentei reclamante.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., invocat în cererea de recurs, în temeiul art. 496 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) noul C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă către intimata-reclamantă A. România S.A., la plata sumei de 8000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că se justifică reducerea onorariului avocaţial solicitat, în cuantum de 16.562,81 RON, în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, care a constat în formularea întâmpinării şi prezenţa la singurul termen de judecată acordat în şedinţă publică în vederea soluţionării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comuna Floreşti prin Primar împotriva Sentinţei civile nr. 1917 din 29 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă către intimata-reclamantă A. România S.A., la plata sumei de 8000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2017.

Procesat de GGC - NN