EU Rural Development Funding: Artificial Creation of Conditions for Non-Repayable Aid Under Regulation (EC) No. 65/2011 Art. 4(8)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal and upheld the lower court's dismissal of the plaintiff's action, thereby upholding the administrative decision that declared the plaintiff's project ineligible for EU rural development funding. The dispute involved a challenge to an administrative evaluation report under Measure 312 of the National Rural Development Program 2007–2013, where the administration rejected a micro-enterprise's grant application for purchasing metal construction equipment, alleging that the applicant had artificially created conditions to obtain non-repayable public aid by splitting a single business plan among multiple related entities. The decisive legal basis was Article 4, paragraph (8) of Commission Regulation (EC) No. 65/2011, interpreted in light of the European Court of Justice's ruling in Case C-434/12 (*Slancheva sila EOOD*), which the court applied to find that the plaintiff lacked functional autonomy and acted with the intent to circumvent eligibility limits, as evidenced by the shared premises, common consultants, and overlapping economic interests with another entity, constituting an artificial division of the investment contrary to the objectives of the FEADR support scheme.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 497 C. proc. civ; EU Rural Development Funding: Artificial Creation of Conditions for Non-Repayable Aid Under Regulation (EC) No. 65/2011 Art. 4(8): The dispute involved a challenge to an administrative evaluation report under Measure 312 of the National Rural Development Program 2007–2013, where the administration rejected a micro-enterprise's grant application for purchasing metal construction equipment, alleging that the applicant had artificially created conditions to obtain non-repayable public aid by splitting a single business plan among multiple related entities. The decisive legal basis was Article 4, paragraph (8) of Commission Regulation (EC) No. 65/2011, interpreted in light of the European Court of Justice's ruling in Case C-434/12 (*Slancheva sila EOOD*), which the court applied to find that the plaintiff lacked functional autonomy and acted with the intent to circumvent eligibility limits, as evidenced by the shared premises, common consultants, and overlapping economic interests with another entity, constituting an artificial division of the investment contrary to the objectives of the FEADR support scheme.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedSubstantive basis cited in the dispositive for dismissing the appeal and upholding the administrative acts.
Procedural basis cited in the dispositive for the decision to dismiss the appeal and maintain the lower court's sentence.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1 Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, subsecvent declinării competenţei de soluţionare a cauzei dispuse de instanţa Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 152 C.A. din 06 februarie 2015, în Dosarul nr. x/2014, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 N-E Iaşi, a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare a proiectelor x din 8 noiembrie 2013 şi a Raportului de contestaţii Măsura 312-sesiunea 01-2012, solicitând anularea în parte a acestuia, în ceea ce priveşte respingerea proiectului depus, ca fiind neeligibil, constatarea eligibilităţii şi conformităţii proiectului şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 155.958,65 RON reprezentând daune materiale cauzate prin respingerea proiectului.
2. Soluţia instanţei de fond
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/45/2-15 din 05 mai 2015.
Prin Sentinţa nr. 10/2015 din 15 iunie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se greşita interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 privind condiţiile artificiale, în sensul în care s-a considerat că proiectul de investiţii depus de recurenta reclamantă nu îndeplineşte criteriile de eligibilitate, fiind evidentă intenţia obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor din cadrul Fondului European de Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
S-a arătat că situaţia de fapt reţinută prin actele administrative contestate nu confirmă pretinsa lipsă de autonomie funcţională invocată în privinţa recurentei reclamante şi nici neregula referitoare la crearea cu intenţie de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării nerambursabile, neexistând dovezi care să susţină conduita neconformă atribuită recurentei reclamante, deşi o asemenea obligaţie exista în sarcina autorităţii pârâte, conform statuărilor jurisprudenţiale ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
De asemenea, s-a arătat că examinarea criteriilor la care face referire jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu relevă existenţa unor situaţii şi/sau elemente comune care să permită constatarea că, în speţă, ar fi fost create în mod artificial condiţiile necesare pentru acordarea unei finanţări nerambursabile.
Sub acest aspect, s-a arătat că eligibilitatea proiectului depus de recurenta reclamantă SC A. SRL nu depindea de eligibilitatea proiectului SC B. SRL, societate în legătură cu care se reţinuse pretinsa intenţie de divizare artificială a investiţiei.
S-a solicitat să se constate că cele două proiecte erau diferite, depuse de persoane diferite şi care, evident, ar fi fost implementate separat, fără nicio legătură între ele.
Prin urmare, s-a arătat că, pentru motivul că asociaţii celor două societăţi se cunoşteau între ei şi îşi stabiliseră sediul social în aceeaşi clădire, urmând ca fiecare să acceseze fonduri europene în vederea implementării unor proiecte diferite, nu se putea concluziona că cele două societăţi ar fi intenţionat să fraudeze bugetul UE prin obţinerea a două finanţări pentru un singur proiect, cum eronat se reţinuse în cauză prin hotărârea instanţei de fond.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea intimatei-pârâte Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în totalitate a sentinţei pronunţate în cauză.
În esenţă, s-a arătat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii, reţinându-se în mod justificat că faptele şi elementele de legătură menţionate în cuprinsul actelor administrative contestate demonstrează suspiciunea de neregulă reproşată recurentei reclamante, referitoare la crearea condiţiilor artificiale pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile în cadrul Măsurii 312, soluţia şi sentinţa instanţei de fond ţinând seama de prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 privind condiţiile artificiale, astfel cum acestea au fost interpretate prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 a instanţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD.
Au fost reiterate apărările şi susţinerile de la judecata în fond a cauzei şi s-a făcut referire la raţionamentul şi consideraţiile primei instanţe, care a analizat şi oferit un răspuns specific şi explicit fiecărei chestiuni în dezbatere.
4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data 20 decembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 09 martie 2017, fixând termen de judecată la data de 04 mai 2017.
5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, luând în considerare şi observaţiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, susţinută în întregime de actele dosarului şi necontestată, de altfel, prin motivele de recurs formulate în cauză, poate fi rezumată, astfel:
În cadrul Măsurii 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, Axa III privind calitatea vieţii în mediul rural şi diversificarea economiei rurale, având ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în spaţiul rural, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, recurenta reclamantă SC A. SRL, societate nou înfiinţată, având ca administrator şi asociat unic pe C., a formulat o cerere de finanţare pentru un proiect intitulat "Achiziţii de utilaje pentru fabricarea de construcţii metalice la SC A. SRL, din judeţul Iaşi".
Proiectul M 312-1/12 din 28 septembrie 2012, având ca obiect: "Achiziţii de utilaje pentru fabricarea de construcţii metalice la SC A. SRL din judeţul Iaşi" a fost întocmit de SC H. SRL, acelaşi consultant care se ocupase şi de proiectul depus de SC B. SRL, în cadrul unei cereri de finanţare distinctă.
În cuprinsul proiectului de investiţii al recurentei reclamante SC A. SRL se menţiona că: "societatea va executa pe baza comenzilor primite de la clienţi structuri metalice sau părţi componente ale acestora pentru diferite proiecte (balustrade, copertine, coşuri de fum, turnuri, stâlpi, grinzi cu zăbrele, ferne, contravânturi, podeţe, barăci metalice, structuri metalice pentru diverse construcţii: industriale, agro-zootehnice)".
De asemenea, printre potenţialii clienţi ai nou înfiinţatei micro-întreprinderi au fost enumerate SC D. SRL Iaşi, SC E. SRL Iaşi şi SC F. SRL Iaşi.
În cadrul procedurii derulate în vederea verificării eligibilităţii proiectului, prin răspunsul la solicitarea de informaţii suplimentare ce îi fusese adresată, recurenta reclamantă SC A. SRL a confirmat posibilitatea de colaborare cu SC B. SRL, dar şi cu alte societăţi interesate să formuleze comenzi privind realizarea de confecţii metalice.
La data de 21 noiembrie 2013, cu formularul înregistrat sub nr. 14680 emis de autoritatea pârâtă, C., în calitate de reprezentant legal al recurentei reclamante SC A. SRL, a fost notificat cu privire la faptul că, după verificarea şi evaluarea cererii de finanţare şi după aprobarea de către Autoritatea de Management pentru PNDR a Raportului de evaluare din data de 8 noiembrie 2013, proiectul prezentat în cauză fusese declarat neeligibil, fiind create artificial condiţiile necesare pentru obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.
În cuprinsul Notificării transmise, au fost menţionate aspectele/elementele pe baza cărora s-a concluzionat cu privire la condiţiile artificiale create în scopul obţinerii finanţării nerambursabile.
S-a reţinut astfel că fuseseră formulate două cereri de finanţare având ca obiect proiecte de investiţii amplasate în aceeaşi localitate şi întocmite de un consultant comun.
De asemenea, s-a reţinut că proiectul de investiţii depus de SC B. SRL era intitulat "Achiziţii de utilaje şi echipamente pentru captarea şi distribuţia apei", iar cel depus de SC A. SRL "Achiziţii de utilaje pentru fabricarea de construcţii metalice", societăţi având sediul social în aceeaşi localitate din sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţ Iaşi, loc indicat ca fiind şi cel de amplasare a investiţiilor preconizate.
S-a mai reţinut că ambele societăţi aveau încheiate contracte de închiriere pentru spaţiul de desfăşurare a activităţii cu SC I. SRL Iaşi, societate locatoare având ca administrator aceeaşi persoană care era asociat unic şi administrator la SC A. SRL, imobil.
În plus, s-a reţinut că hala de producţie închiriată şi celorlalte două societăţi nu era compartimentată, urmând să beneficieze în comun şi de utilităţi.
Pe baza acestor elemente comune, s-a stabilit că solicitanţii au creat condiţii artificiale, cu scopul de a obţine un ajutor public nerambursabil care să depăşească valoarea de 200.000 euro.
Contestaţia administrativă formulată împotriva acestei notificări a fost respinsă de către M.A.D.R., prin Raportul de contestaţii Măsura 312 - sesiunea 01-2012 din 21 februarie 2014.
Actele administrative astfel emise au fost menţinute prin hotărârea instanţei de fond, constatându-se că acestea reflectă corecta aplicare a legii la situaţia de fapt existentă în cauză, împrejurările de fapt evidenţiate de autoritatea pârâtă justificând pe deplin concluzia privind lipsa de independenţă a societăţii reclamante şi intenţia de a obţine un avantaj financiar necuvenit, prin crearea artificială a condiţiilor necesare acordării lui.
În analiza efectuată, instanţa de fond a avut în vedere criteriile de evaluare desprinse din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în ceea ce priveşte noţiunea de "condiţii artificiale" din cuprinsul art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, astfel cum aceasta a fost interpretată prin Hotărârea din 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, fiind prezentate în cuprinsul sentinţei argumentele pentru care nu au fost primite susţinerile şi a apărărilor recurentei reclamante formulate în cadrul acţiunii introductive de instanţă.
Lipsa de fundament a constatărilor ce au stat la baza stabilirii neeligibilităţii cât şi a relevanţei lor în contextul aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, au fost reiterate de către recurenta reclamantă SC A. SRL, prin intermediul cererii de recurs de faţă.
Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile şi corect întemeiate soluţia de menţinere a actelor administrative emise în privinţa recurentei reclamante şi considerentele expuse în susţinerea ei, argumentaţie pe care instanţa de control judiciar şi-o însuşeşte în totalitate.
Şi în aprecierea Înaltei Curţi, analiza circumstanţelor obiective, cât şi a elementelor de fapt relevante în ceea ce priveşte stabilirea intenţiei în a cărei concretizare s-a acţionat prin formularea cererii de finanţare în litigiu, demonstrează lipsă de autonomie a recurentei reclamante SC A. SRL în sensul în care era verosimil să se considere că investiţia preconizată nu putea avea o altă justificare şi nu urmărea decât să deservească interesele economice ale altei societăţi, ceea ce contravine obiectivelor schemei de sprijin din cadrul FEADR.
Astfel, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că, în speţă, rezultă din ansamblul elementelor obiective ale cauzei că societatea reclamantă SC A. SRL nu putea fi considerată ca o entitate juridică de sine stătătoare, acţionând în mod independent şi în propriul interes economic, având în vedere legăturile existente între aceasta şi SC B. SRL, precum şi între aceste societăţi şi SC I. SRL Iaşi.
Se reţine în acest sens că recurenta reclamantă, societatea A. SRL a fost înfiinţată şi înmatriculată în Registrul comerţului sub nr. x din 03 august 2012, având ca asociat şi administrator pe dl. C.
În acelaşi timp a fost înfiinţată şi societatea B. SRL, înmatriculată în aceeaşi zi în Registrul comerţului sub nr. y din 03 august 2012, având ca asociat unic şi administrator pe G.
A rezultat că ambele societăţi mai sus menţionate aveau declarat acelaşi sediu social ca fiind situat în satul Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţ Iaşi, precum şi faptul că deţinătorul legal al acelui imobil era SC I. Iaşi, societate cu care atât SC A., cât şi SC B. încheiaseră contracte de locaţiune, pe perioada cerută de lege.
Contractele de închiriere au fost autentificate în aceeaşi zi, prin intermediul aceluiaşi birou notarial.
De asemenea, s-a stabilit că asociatul unic şi administratorul SC A. SRL, dl. C., avea calitatea de administrator, cu puteri depline, şi la societatea I. SRL Iaşi, entitate juridică al cărei obiect principal de activitate consta în executarea de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar ca activitate secundară, captarea, tratarea şi distribuirea apei, rezultând că ambele activităţi interferează cu activitatea celor două societăţi nou înfiinţate, în scopul atragerii finanţării UE.
Totodată, a rezultat că spaţiul indicat de cele două societăţi mai sus menţionate, A. SRL şi B. SRL, ca fiind cel în care intenţionau să îşi desfăşoare activitatea, era reprezentat sub forma unei hale de producţie, în suprafaţă totală de 624 m.p., amenajată pentru executarea unor lucrări industriale, hală care anterior fusese utilizată de SC I. SRL Iaşi şi în care erau depozitate în continuare diverse utilaje.
În plus, s-a constatat că, deşi închirierea se referea la spaţii diferite, de 400 m.p. şi, respectiv, de 100 m.p., dintr-un total de 624 m.p., nu avusese loc. şi o compartimentare a spaţiilor închiriate, din extrasul de carte funciară eliberat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi rezultând fără echivoc că respectiva construcţie avea destinaţia unui atelier de producţie unic.
Or, toate aceste elemente constituie indicii pertinente şi suficiente, în ceea ce priveşte stabilirea conţinutului şi semnificaţiei cererii de finanţare în litigiu, legăturile de fapt, juridice, economice şi personale identificate în speţă confirmând lipsa de autonomie funcţională a proiectului de investiţii propus de recurenta reclamantă, fiind rezonabil să se creadă că sprijinul financiar solicitat, şi anume "achiziţii de utilaje pentru fabricarea de construcţii metalice, în cazul SC A. SRL, şi achiziţii de utilaje şi echipamente pentru captarea şi distribuţia apei, în cazul SC B. SRL, urmărea să deservească interesele economice ale SC I. SRL Iaşi, proiectele de investiţii depuse la autoritatea administrativă înscriindu-se în activitatea desfăşurată de SC I. SRL Iaşi.
Ca urmare, Înalta Curte constată corectă concluzia primei instanţe, în sensul că autoritatea administrativă a fost îndreptăţită să considere că în realitate nu se intenţionase decât o externalizare deghizată a unora dintre activităţile desfăşurate de către proprietarul halei de producţie, închiriată societăţilor menţionate.
În consecinţă, şi în aprecierea Înaltei Curţi, faptul că persoana care a înfiinţat micro-întreprinderea A. SRL în anul 2012, având un capital social de 200 RON, este administratorul unei societăţi importante, şi anume SC I. SRL Iaşi, care deţine în proprietate şi o hală de producţie industrială în suprafaţă de 624 m.p. constituie o împrejurare deosebit de relevantă în caracterizarea scopului în vederea s-a formulat cererea de finanţare în discuţie, neputându-se susţine că persoana în cauză intenţionase cu adevărat să înfiinţeze o nouă micro-întreprindere în zona metropolitană a municipiului Iaşi, prin intermediul căreia să achiziţioneze utilaje din fonduri nerambursabile - de peste 200.000 euro, utilaje necesare şi în procesul de producţie realizat SC I. SRL.
O asemenea practică, care în realitate urmărea dezvoltarea unei afaceri deja existente, contravine scopului general al Măsurii 312, având ca obiectiv promovarea spiritului întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de consolidare a structurii economice în zona rurală - şi nu în zona metropolitană, cum este cazul comunei Valea Lupului, aspect deopotrivă subliniat de judecătorul primei instanţe.
În raport de cele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză şi va menţine sentinţa instanţei de fond, ca temeinică şi legală, sub toate aspectele invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 105 din 15 iunie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2017.
Procesat de GGC - CT