Securitate worker status excluded for military disciplinary surveillance of political emigration intent

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat instanţei să constate calitatea de lucrător al fostei Securităţi a acestuia din urmă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 895 din data de 30.03.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 895 din 30.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că, prima instanţă a respins acţiunea, încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

În esenţă, recurentul a arătat că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că intimatul nu ar fi încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, întrucât urmărirea şi chiar avertizarea unei persoane motivate de intenţia acestuia de emigrare în Occident ar reprezenta, potrivit considerentelor sentinţei, acţiuni legitime.

Potrivit interpretării date de prima instanţă, împrejurarea că acţiunea informativă a Securităţii şi nici "manifestările de elogiere a modului de viaţă capitalist" ale celui urmărit nu ar fi suficiente pentru conturarea unei acţiuni tipice poliţiei politice.

De asemenea, potrivit interpretării date de prima instanţă, nici faptul că unul dintre obiectivele explicite ale urmăririi informative era acela de a afla "concepţiile politice" ale celui urmărit nu ar demonstra caracterul politic al acţiunilor intimatului-pârât.

A mai arătat recurentul că, în interpretarea nelegală a instanţei, "alta ar fi fost situaţia" dacă motivele acţiunii securităţii ar fi fost determinate exclusiv de laudele aduse, de cel urmărit, modului de viaţă din occident şi dacă acesta nu ar fi fost condamnat, în prealabil, pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Este adevărat că, trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal. La fel de adevărat este că legea penală a epocii pedepsea uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste şi, prin urmare, orice atitudine îndreptată împotriva regimului putea fi pedepsită penal.

În speţă, persoana urmărită şi avertizată de intimat îşi motivase cât se poate de clar că opţiunea de emigra, aşa cum s-a arătat chiar în "Raportul cu propunerea de avertizare a soldatului P.I." aprobat de intimat.

În plus, recurentul consideră că este nelegală şi interpretarea instanţei de fond potrivit căreia, condamnarea pentru trecerea frauduloasă a frontierei ar fi de natură a justifica supravegherea şi avertizarea celui urmărit pentru opiniile potrivnice regimului comunist pe care acesta le exprimase.

Prin actele pe care le-a semnat, intimatul a arătat explicit că existau două motive distincte de urmărire informativă şi avertizare: pe de o parte intenţia cetăţeanului urmărit de emigrare, iar pe de altă parte, atitudinea acestuia "de elogiere a modului de viaţă capitalist".

În final, recurentul-reclamant a considerat că, încercarea de a justifica ingerinţele motivate expres de opiniile anticomuniste ale celui urmărit reprezintă o încălcare evidentă a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20.04.2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19.01.2017, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul litigiului dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ îl reprezintă constatarea calităţii pârâtului-intimat A. de lucrător al securităţii conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, dispoziţii care prevăd că "este lucrător al securităţii orice persoană care având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al securităţii sau al miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate inclusiv ofiţer acoperit în perioada 1945 - 1989 a desfăşurat activităţii prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste".

În perioada de dictatură comunistă cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 puterea comunistă a exercitat în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii.

Sesizată în baza acestor prevederi legale, instanţa de fond a analizat activitatea desfăşurată de pârâtul-intimat şi a stabilit, în mod temeinic şi legal şi în opinia instanţei de control judiciar, că activitatea desfăşurată în perioada de referinţă nu poate fi calificată ca o activitate de îngrădire sau suprimare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români deoarece, în contextul operativ în care s-au desfăşurat măsurile de verificare cu privire la P.I. au fost clar dimensionate, argumentele operative, sarcinile şi măsurile dispuse au fost clar indicate, în contextul în care, intimatul-pârât făcea parte dintr-o unitate militară cu regim de batalion disciplinar, iar unul dintre obiectivele principale era urmărirea şi preîntâmpinarea evadării din unitate şi evaziunea din ţară a soldaţilor aduşi să execute pedeapsa.

În atare situaţie nu se poate reţine că acţiunile desfăşurate de pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului P.I. aşa cum sunt definite aceste îngrădiri prin art. 17 pct. 1 al Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice, "imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familie, domiciliu sau corespondenţa sa nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale", ceea ce face ca motivele de recurs invocate de recurent să nu poată fi primite, nefiind întemeiate.

Este adevărat că trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal, aşa cum era pedepsită şi uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste, ceea ce conduce la concluzia că orice atitudine îndreptată împotriva regimului era pedepsită penal.

Însă, sub acest aspect Înalta Curte arată că nu poate fi apreciată ca relevantă Decizia nr. 14/13.01.2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, prin care s-a reţinut că "potrivit politicii penale a statului instaurat după 06.03.1945 şi corespunzător modificării conţinutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi sub aspectul libertăţii de circulaţie, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune, având caracter politic, aşa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securităţii statului, iar competenţa de judecată a fost atribuită instanţelor militare". În aceeaşi decizie s-a arătat că, atât timp cât persoana condamnată înainte de 1989 pentru trecerea frauduloasă a frontierei nu încerca sustragerea "de la urmărirea penală sau de la executarea unei pedepse aplicate pentru o altă infracţiune, de drept comun", fapta acestuia se încadrează în sfera infracţiunilor cu caracter politic, astfel că persoana condamnată pentru trecerea frontierei înainte de 1989 "are calitatea de fost deţinut politic".

Situaţia descrisă în decizia sus-menţionată nu se regăseşte în cauza de faţă deoarece, persoana urmărită, anterior încorporării ca militar a fost condamnat penal la o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei în Iugoslavia, iar în perioada de referinţă se găsea într-o unitate militară cu regim de batalion disciplinar.

De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că, activitatea desfăşurată de intimatul-pârât în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu avea în vedere regimul unităţii militare, respectiv de batalion disciplinar, iar măsurile luate faţă de P.I. aveau ca scop preîntâmpinarea evadării din unitate şi ulterior evaziunea din ţară, până la executarea pedepsei a cărei executare a fost obligat.

Deci, cu alte cuvinte, numitul P.I. nu a fost supus urmăririi în calitate de persoană privată, ci în calitate de soldat al unei unităţi militare cu regim de batalion disciplinar, fiind necontestat faptul că, intimatul-pârât în perioada vizată avea calitatea de maior, ceea ce includea acceptarea şi însuşirea tuturor rigorilor statutului de cadru militar.

În consecinţă, elementele de fapt prezentate de către recurentul-reclamant nu confirmă ipoteza juridică avută în vedere de reglementarea cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Într-adevăr, prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premizele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţi, în condiţiile lipsei de vinovăţiei şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

6. Temeiul juridic al soluţiei

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei civile nr. 895 din 30 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV