Bar admission exam challenge rejected; costs award reduced on appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, Institutul Naţional pentru Pregătirea Avocaţilor şi Baroul Bucureşti, a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 148 din 29 septembrie 2014 a Comisiei permanente a U.N.B.R. privind validarea examenului de primire în profesie ca avocat stagiar şi pentru persoanele care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice precum şi a rezultatelor acestuia; anularea parţială a Procesului-verbal al Comisiei Naţionale de Examen din data de 23.09.2014 privind soluţionarea contestaţiilor la punctaj formulate; anularea baremului de la grila nr. 2 de la examenul de admitere în profesie ca avocat stagiar sesiunea septembrie 2014 în ceea ce priveşte întrebările: 8, 9, 12, 17, 18, 27, 29, 31, 34, 40, 43, 48, 52, 55, 59, 70, 73, 89, 90, 100; stabilirea răspunsurilor corecte rezultate în urma verificării; acordarea punctajului indiferent de varianta de răspuns dată în situaţia întrebărilor greşite prin enunţ sau răspuns; modificarea rezultatului obţinut conform punctajul stabilit de instanţă; obligarea pârâţilor să îndeplinească toate formalităţile necesare pentru ca reclamantul să fie declarat admis la examenul de primire în profesie ca urmare a anulării răspunsurilor greşite şi a acordării punctajului rezultat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1168 din 24.04.2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România, Institutul Naţional pentru Pregătirea Avocaţilor şi Baroul Bucureşti, ca nefondată şi a obligat reclamantul să plătească Baroului Bucureşti suma de 800 RON, Uniunii Naţionale a Barourilor din România suma de 1600 RON şi INPPA suma de 800 RON cheltuieli de judecată, onorarii de avocat.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1168 din 24.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea legii.

În mod greşit nu s-a admis probele solicitate de către recurentul-reclamant referitoare la consultarea unor specialişti în domeniu şi verificarea corectitudinii răspunsurilor punctate.

Instanţa de fond a considerat în mod greşit că examenul organizat de pârâte nu poate fi supus controlului instanţei şi că nu se poate verifica legalitatea acestuia.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) C. proc. civ., niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. În alin. (3) al art. 5 din aceIaşi act normativ se prevede că, în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de aspectele echităţii.

În speţă, cererea dedusă judecăţii nu a fost judecată şi nu se poate reţine că soluţionarea cererii sub aspectul corectitudinii răspunsurilor punctate şi a formulării întrebărilor, contravine dispoziţiilor art. 5 din C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că motivarea instanţei de fond cuprinde analizarea regulamentului cadru şi nu a cererii deduse judecăţii, astfel că soluţia de respingere a acţiunii nu este motivată.

Împrejurarea că nu a solicitat anularea regulamentului privind prevederile prin care se arată că punctajul acordat de comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj, este definitiv, nu poate fi reţinută deoarece, eventualele nelegalităţi nu pot rămâne necenzurate.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că nu recurentul-reclamant nu ar fi contestat baremul prin procedura stabilită de regulament şi nu a solicitat pârâtelor prezentarea contestaţiei formulată de acesta.

În final, recurentul-reclamant a criticat soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi a solicitat cenzurarea acestora.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin încheierea de şedinţă din data de 29 iunie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare, iar prin încheierea de şedinţă din data de 2 februarie 2017, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamant şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului în şedinţă publică.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond în mod greşit a respins probele solicitate de către recurentul-reclamant referitoare la consultarea unor specialişti în domeniu şi verificarea corectitudinii răspunsurilor punctate, precum şi faptul că examenul organizat de pârâte nu poate fi supus controlului instanţei şi că nu se poate verifica legalitatea acestuia.

Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, evidenţiază deopotrivă conţinutul, respectiv obiectul cererilor cu care a fost investită instanţa de contencios administrativ, ca şi argumentele pe baza cărora şi-a fundamentat judecătorul fondului soluţia de respingere a acţiunilor conexate formulate de reclamantul-recurent.

Nefondate sunt şi criticile vizând respingerea nejustificată a probatoriilor propuse, constând în consultarea unor specialişti în domeniu şi verificarea corectitudinii răspunsurilor punctate.

Instanţa de fond, în şedinţa din data de 24 aprilie 2014 a respins motivat cererile în probaţiune ale recurentului-reclamant, iar Înalta Curte constată că în mod justificat s-a apreciat că acestea nu erau utile, raportat, în mod efectiv, la obiectul acţiunii prin care se contestă modul de punctare al răspunsurilor considerate corecte de către comisia de evaluare.

Şi în ceea ce priveşte soluţia adoptată asupra fondului cauzei instanţa de control judiciar constată că nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant.

Înalta Curte analizând considerentele instanţei de fond cuprinse în hotărârea recurată reţine că, în mod justificat şi cu o corectă interpretare a legii, dar şi a principiilor ce guvernează exercitarea controlului de legalitate în materia contenciosului administrativ, prima instanţă a apreciat că nu pot constitui motive de anulare parţială a Deciziei nr. 148 din 29 septembrie 2014 a Comisiei permanente a UNBR privind validarea examenului de primire în profesie ca avocat stagiar şi pentru persoanele care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice precum şi a rezultatelor acestuia, aspectele invocate de recurentul-reclamant referitoare la enunţul întrebărilor dar şi la modificarea punctajului urmare a contestaţiilor.

Recurentul-reclamant a solicitat, aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., potrivit cărora: (2) Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. (3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.

Or, în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită instanţa de contencios administrativ nu poate verifica decât respectarea prevederilor legale referitoare la procedura de concurs şi la atribuţiile comisiilor de elaborare a subiectelor şi de soluţionare a contestaţiilor, iar nu aspectele privind conţinutul subiectelor de concurs şi al baremelor de notare, punctajele acordate candidaţilor şi soluţiile date contestaţiilor la barem sau la punctaj.

Instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui comisiilor de examinare în a proceda la o evaluare a cunoştinţelor şi experienţei necesare pentru exercitarea profesiei cu un anume titlu.

Totodată, nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi procedat la judecarea cauzei deoarece, ar fi constatat, că în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului Cadru aprobat prin Decizia nr. 128 din 08 iulie 2014 a Comisiei permanente a UNBR, baremul de evaluare definitiv este stabilit de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor la barem şi nu de către instanţa de judecată.

De altfel aceasta este şi abordarea ce se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a decis ca atunci când litigiul priveşte verificarea legalităţii procedurii în faţa comisiei de admitere şi reexaminarea îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor prevăzute de lege pentru o activitate profesională, pot fi cenzurate pe cale jurisdicţională doar viciile de procedură şi deturnarea de putere.

Evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei profesionale sunt însă elemente similare unui examen de tip şcolar sau universitar, ce se îndepărtează atât de mult de la sarcina unui judecător, încât garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu ar putea viza litigii într-o asemenea materie (cauza Van Marle şi alţii c. Olandei, Hotărârea din 26 iunie 1986).

Examinând aşadar atât criticile recurentului cât şi hotărârea atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Naţionale pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, punctajul acordat de comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj este definitiv.

În atare situaţie, nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant potrivit căreia instanţa de fond nu a soluţionat cererea sub aspectul corectitudinii răspunsurilor punctate şi a formulării întrebărilor, ci, în mod corect s-a reţinut faptul că aceste atribuţii revin în exclusivitate Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, iar sintagma "punctajul acordat de comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj este definitiv" nu permite accesul la instanţă pe problema intrinsecă a subiectelor şi baremelor, în alte condiţii decât cele regulamentare.

Prin urmare, faţă de toate argumentele sus-arătate ce configurează netemeinicia criticilor reclamantului-recurent şi totodată justeţea şi legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

Cu privire la ultimul motiv de recurs prin care se solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte îl constată întemeiat şi îl va admite.

În raport de dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Prima instanţă a realizat o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 451 - 452 C. proc. civ., privitor la plata cheltuielilor de judecată.

Or, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul citat, fără a menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui, care prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia purtării procesului şi să constate că acesta este disproporţionat.

La dosarul de fond este ataşată chitanţa nr. CCV 1322 emisă de SCA B., privind plata onorariului de avocat încasat de la Uniunea Naţională a Barourilor din România, în cuantum de 800 RON; la fila 50 a aceluiaşi dosar este ataşată factura fiscală nr. CCV 0458 emisă de SCA B., privind plata onorariului de avocat încasat de la Uniunea Naţională a Barourilor din România, în cuantum de 800 RON; la fila 51 a aceluiaşi dosar se află factura fiscală nr. CCV 0465 emisă de SCA B., privind plata onorariului de avocat încasat de la Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în cuantum de 800 RON; la fila 88 a aceluiaşi dosar este ataşată chitanţa nr. 251 din 18 decembrie 2014 emisă de Cabinet Avocat "C.", privind plata onorariului de avocat încasat de la Baroul Bucureşti, în cuantum de 800 RON.

Cum, recurentul-reclamant a avut calitatea de parte căzută în pretenţii, în mod corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi, numai că prima instanţă avea posibilitatea să procedeze la cenzurarea acestora în raport de complexitatea cauzei, valoarea obiectului, numărul termenelor de judecată acordate precum şi miza procesului, precum şi faptul că pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor au răspuns pretenţiilor reclamantului printr-o întâmpinare comună, întocmită de SCA B..

Aşa fiind, Înalta Curtea constată că prezenta cauză nu prezintă un grad de complexitate ridicat, deşi au fost formulate două cereri de chemare în judecată, dosarele au fost conexate şi soluţionate la primul termen de judecată, motiv pentru care va proceda la reducerea cheltuielilor de judecată acordate pârâţilor constând în plata onorariului de avocat şi va obliga recurentul-reclamant la câte 500 RON cheltuieli de judecată, către pârâţii Baroul Bucureşti, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Institutul Naţional pentru Pregătirea Avocaţilor.

7. Temeiul de drept al soluţiei

Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată în sensul că, va obliga reclamantul A. la câte 500 RON cheltuieli de judecată, către pârâţii Baroul Bucureşti, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Institutul Naţional pentru Pregătirea Avocaţilor, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1168 din 24 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată în sensul că:

Obligă reclamantul A. la câte 500 RON cheltuieli de judecată, către pârâţii Baroul Bucureşti, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Institutul Naţional pentru Pregătirea Avocaţilor.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2017.

Procesat de GGC - GV