Appellate suspension order: Inadmissibility of cassation appeal against interlocutory rulings rendered in the appellate instance
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed an appeal as inadmissible, upholding the Court of Appeal's decision to suspend the main proceedings; the university, which had appealed the suspension order, did not prevail. The dispute involved a challenge to the procedural suspension of a land ownership case pending the resolution of a separate related matter concerning the extent of state property rights over a specific parcel. Relying on Article 244(1) of the former Code of Civil Procedure and Article 299(1), the Court held that interlocutory orders rendered within an appellate instance are not subject to a separate appeal, as such decisions do not fall under the categories of judgments eligible for cassation, thereby rendering the appeal inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 pct. 1 C. proc. civ, art. 2441 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) din C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Appellate suspension order: Inadmissibility of cassation appeal against interlocutory rulings rendered in the appellate instance: În apărare, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că este vorba de un recurs declarat împotriva unei Încheieri de suspendare a judecării cauzei pronunţată în recurs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din 30 ianuarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 413 pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului declarat în dosarul nr. x/2011* până la soluţionarea dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.
2. Cererea de recurs.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Universitatea din Oradea, invocând următoarele motive:
- Încheierea din 30 ianuarie 2017 a încălcat autoritatea de lucru judecat deoarece dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. x Paleu, pe nr. cadastral x, este tranşat deja prin hotărâri definitive şi irevocabile.
- Încheierea din 30 ianuarie 2017 a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece, din formularea art. 413 pct. 1 C. proc. civ. rezultă că între cele două cauze trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul că dezlegarea cauzei suspendate depinde de recunoaşterea existenţei/inexistenţei unui drept într-o altă cauză.
Or, cele două dosare au obiecte diferite.
În dosarul nr. x/2011 se solicită "prelungirea Contractului de cesiune nr. x din 04 octombrie 20105 încheiat cu Primăria Comunei Paleu, de la 25 de ani la 37 ani, pentru imobilul teren în suprafaţă de 79.961 m.p. înscris în C.F. nr. x Paleu pe nr. cadastral x", iar în dosarul nr. x/2016 se solicită instanţei să constate că "întinderea dreptului de proprietate al Statului Român şi implicit al dreptului de administrare al Universităţii Oradea este de 4,56 ha şi nu întreaga suprafaţă a nr. cadastral x".
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi reluarea judecăţii procesului.
Soluţia instanţei de recurs
Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta critică încheierea atacată susţinând că este nelegală, pe considerentul că prima instanţă a interpretat greşit legea.
În primul rând, Înalta Curte precizează că în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile Vechiului C. proc. civ., sub imperiul cărora a fost învestită instanţa de fond cu cererea de chemare în judecată, nu dispoziţiile Noului C. proc. civ., aşa cum a indicat Curtea de Apel Oradea.
În apărare, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că este vorba de un recurs declarat împotriva unei Încheieri de suspendare a judecării cauzei pronunţată în recurs.
Sub acest aspect, Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva dispoziţiilor art. 244 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. şi ţinând cont de dispoziţiile art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 2441*) alin. (1) din C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.
Potrivit art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.
Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii rezultă fără putinţă de tăgadă că, hotărârile sau încheierile de şedinţă date într-un dosar de recurs nu pot fi supuse recursului.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, pe de o parte pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei încheieri irevocabile, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată de recurentă fiind exceptată] de textul de lege.
4. Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia de inadmisibilitate a recursului, invocată de intimata reclamantă şi va respinge, recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de inadmisibilitate a recursului invocată de intimata reclamantă S.C. A. S.R.L.
Respinge recursul declarat de pârâta Universitatea din Oradea împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2017.