Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1525/2017 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against a final appellate decision and non-payment of stamp duty

Case Number Decizia nr. 1525/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recusal filing as inadmissible and unfiled, leaving the lower court's final decision of March 8, 2016, intact. The dispute arose after the appellant challenged a judicial stamp duty of 20 RON assessed in a prior criminal administrative file, which the Tribunal had initially rejected; the Court of Appeal subsequently issued a final decision canceling the appellant's earlier appeal for lack of form. The decisive legal basis for the current dismissal was the principle that a final judgment rendered by an appellate court is not subject to further appeal or cassation under Article 634(1) of the Code of Civil Procedure, compounded by the appellant's failure to pay the required stamp duty under Article 486(3) and Article 25 of Urgent Government Ordinance No. 80/2013, rendering the recusal unadmissible pursuant to Articles 457 and 486 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ, art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 488 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against a final appellate decision and non-payment of stamp duty: Raportul a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty motion for recusal article of civil procedure non-administrative dispute administrative dismissal grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013
x/2015 având ca obiect reexaminare amendă judiciară, invocând prevederile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 şi Legea nr.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Raportul a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
art. 457 din C. proc. civ
În raport cu dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ., înainte de a proceda la analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că recursul este inamisibil.
art. 486 alin. (2) din C. proc. civ
În raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că recursul NU a fost timbrat de către recurent, cu suma de 50 RON, conform art.
art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013
civ., se constată că recursul NU a fost timbrat de către recurent, cu suma de 50 RON, conform art. 25 alin.
art. 488 C. proc. civ
80/2013, în cazul în care recursul priveşte soluţia de respingere a cererii de recuzare, ca inadmisibilă, ori cu 100 RON, în cazul în care se critică soluţia pronunţată pe recurs, iar recursul ar fi încadrat în unul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., conform art.
art. 634 alin. (1) din C. proc. civ
De asemenea, în speţa de faţă, hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre definitivă, pronunţată de o instanţă de recurs, iar potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
(3), art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, constituită în Complet de filtru, va anula recursul formulat, ţinând seama şi de prevederile art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 ianuarie 2016 sub nr. 3968/86/2015/a3, petentul A. a solicitat reexaminarea taxei de timbru în cuantum de 20 RON stabilită în dosarul nr. x/2015 având ca obiect reexaminare amendă judiciară, invocând prevederile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 şi Legea nr. 146/1997.

Prin încheierea nr. 7 din 20 ianuarie 2016, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A..

Împotriva încheierii nr. 7 din 20 ianuarie 2016 a Tribunalului Suceava a formulat recurs A..

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin decizia nr. 381 din 8 martie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea de recurs formulată de petentul A., domiciliat în oraş Salcea, judeţul Suceava, împotriva încheierii nr. 7 din 20 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2015, ca informă.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, A. a formulat recurs.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Recurentul a depus note scrise, în formă olografă, ilizibile cu formulări neclare, lipsite de acurateţe.

5.2 Cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ., republicat

În raport cu dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ., înainte de a proceda la analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că recursul este inamisibil.

În raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că recursul NU a fost timbrat de către recurent, cu suma de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul în care recursul priveşte soluţia de respingere a cererii de recuzare, ca inadmisibilă, ori cu 100 RON, în cazul în care se critică soluţia pronunţată pe recurs, iar recursul ar fi încadrat în unul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., conform art. 24 alin. (1) sau (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

De asemenea, în speţa de faţă, hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre definitivă, pronunţată de o instanţă de recurs, iar potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

Recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Faţă de această situaţie şi având în vedere dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, instanţa constată că recursul este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (3), art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, constituită în Complet de filtru, va anula recursul formulat, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 381 din 8 martie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 26 aprilie 2017.