Challenging ORDA's designation of a new exclusive private copy remuneration collector; violation of adversarial proceedings by failing to raise the need to join the beneficiary organization as a party

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată la data de 7 mai 2014, extinsă ulterior la data de 22 aprilie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2014 reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), B. şi C.:

- suspendarea Deciziei Directorului General al ORDA nr. 10 din 27 ianuarie 2014 pentru publicarea în Monitorul Oficial a procesului-verbal privind desemnarea organismului de gestiune colectivă B., prin vot liber exprimat, drept colector al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie, publicată în M. Of. nr. 101/10.02.2014 şi a Deciziei Directorului General al ORDA nr. 16 din 12 februarie 2014 privind desemnarea organismului de gestiune colectivă B., drept colector al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată pentru operele reproduse pe hârtie, publicată în M. Of. nr. 130/24.02.2014.

- anularea celor două acte mai sus menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1662 din data de 10 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), B. şi C., având ca obiect "suspendare/anulare act administrativ".

De asemenea, a respins cererile de intervenţie accesorie, ca devenite inadmisibile.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 1662 din data de 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea sentinţei atacate, şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, pe motiv că reclamanta nu a înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârât şi organismul de gestiune colectivă D. (societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale). Recurenta a mai arătat că a înţeles să formuleze prezenta acţiune în contencios administrativ în contradictoriu cu emitentul actelor administrative cu caracter individual a căror suspendare şi anulare am solicitat-o, respectiv cu ORDA, după parcurgerea procedurii prealabile, obligatorii potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior organismele de gestiune colectivă C. şi B. şi-au manifestat intenţia de interveni în interes propriu în prezentul litigiu, formulând cereri de intervenţie principală. Prin încheierea din data de 03 septembrie 2014, instanţa a respins ca inadmisibilă această cerere. Cele două organisme de gestiune colectivă C. şi B., au atacat această încheiere cu apel, care a fost soluţionat de Înalta Curte prin Decizia nr. 4491 din data de 25 noiembrie 2014, prin care Instanţa Supremă a admis apelul şi a recalificat cererea acestora ca fiind cerere de intervenţie accesorie în favoarea ORDA, cele două organisme de gestiune colectivă dobândind calitatea de intervenient accesoriu în prezentul litigiu.

Cu toate că aceste două organisme de gestiune colectivă, C. şi B., aveau o calitate în proces, aceea de intervenient accesoriu în favoarea pârâtului ORDA, calitate acordată, aşa cum am arătat şi mai sus, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a soluţionării apelului declarat de C. şi B. împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2014, instanţa de fond, nesocotind decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 25 noiembrie 2014 şi voinţa subscrisei şi a pârâtei ORDA, i-a forţat să le chemăm în judecată în calitate de pârâte, şi nu de intervenienţi.

Pricina putea fi soluţionată şi fără participarea acestor terţi, ei nefiind autoritatea decidentă în materia anulării unor acte administrative individuale şi nici în materia supravegherii activităţii organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor.

Pe cale de consecinţă, nici prezenţa în cauză a D. nu era necesară, nici în calitate de intervenient şi nici, cu atât mai mult, în calitate de pârât.

Recurenta a arătat că le-a chemat în judecată în calitate de pârâte pe cele două organisme sus-menţionate, care gestionează aceeaşi categorie de drepturi de autor ca şi subscrisa, respectiv opere scrise.

Recurenta a susţinut că nici la termenul la care s-a dispus introducerea lor în cauză ca pârâte şi nici ulterior, instanţa nu a dispus introducerea în cauză ca terţ a organismului de gestiune colectivă D. respingând acţiunea ca inadmisibilă fără să pună în discuţia părţilor introducerea terţului D. în calitate de pârât.

În opinia recurentei, instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a legii, în sensul că în motivarea hotărârii a invocat art. 78 alin. (2) C. proc. civ., cu toate că, normele de procedură aplicabile prezentei cauze erau cele din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care în art. 161, stipulează exact situaţia apărută în prezentul dosar.

Instanţa de fond nu şi-a motivat decizia întrucât nu a adus niciun argument pertinent pentru care D. ar fi trebuit să stea în proces ca pârâtă. Motivarea oferită de instanţă este nu numai insuficientă, dar conţine şi erori de interpretare a raporturilor juridice deduse judecăţii şi a obiectului cauzei, pe care a fost învestită să o soluţioneze.

Soluţionarea pricinii fără conturarea corectă a cadrului procesual sub aspect subiectiv nu ridică o problemă de eventuală inopozabilitate a hotărârii, principiu aplicabil raporturilor de drept privat, nu şi celor de drept public, ci ar conduce la situaţia ca autoritatea emitentă a actului să fie obligată să se supună hotărârii judecătoreşti, în condiţiile în care unul din decidenţi nu a fost chemat în judecată, pentru a-şi face apărările pe care le consideră de cuviinţă.

A. fiind numit de ORDA prin Decizia nr. 38/2012 drept colector al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată opere reproduse de pe hârtie, menţinută de instanţa de judecată prin Sentinţa civilă nr. 1196 din 02 aprilie 2013, nu ar putea fi înlocuit/schimbat decât în anumite condiţii, pe baza unor constatări ale ORDA, situaţie în care A. nu se găseşte, ORDA neconstatând în ceea ce priveşte activitatea A. niciun fel de deficienţe, la data emiterii actelor administrative atacate.

Simpla voinţă a unor terţi nu poate să înlăture Decizia ORDA nr. 38/2012 şi, implicit, o hotărâre judecătorească, respectiv Sentinţa civilă nr. 1196 din 02 aprilie 2013. Schimbarea colectorului unic în domeniu, după ce acesta a demonstrat eficacitatea şi eficienţa în colectare, creează premisele prejudicierii titularilor de drepturi, autori şi editori, membri şi nemembri.

A interpreta altfel textul de lege mai sus menţionat ar însemna a accepta ideea că dacă 2 sau 3 organisme de gestiune colectivă se înţeleg într-o anumită privinţă, implicit, prin simpla lor înţelegere, ar putea schimba oricând organismul desemnat de ORDA drept colector unic pe un anumit domeniu.

În opinia recurentei, instanţa de fond nu şi-a motivat decizia întrucât nu a adus niciun argument pertinent pentru care D. ar fi trebuit să stea în proces ca pârâtă. Motivarea oferită de instanţă este nu numai insuficientă, dar conţine şi erori de interpretare a raporturilor juridice deduse judecăţii şi a obiectului cauzei, pe care a fost învestită să o soluţioneze.

Nu în ultimul rând, recurenta consideră că din interpretarea dispoziţiilor art. 1071 din Legea nr. 8/1996, rezultă că legea nu permite schimbarea colectorului unic fără schimbarea situaţiei juridice care a determinat numirea unui colector unic. În caz contrar, colectorul unic ar putea fi schimbat abuziv în fiecare săptămână, iar utilizatorii care sunt obligaţi să plătească remuneraţiile aferente către colectorului unic, dintr-un domeniu de creaţie, nu ar mai şti cui să plătească aceste remuneraţii, ar face plăţi eronate şi ar fi bulversat întregul sistem de colectare.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi la dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

În fapt, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea şi anularea Deciziilor Directorului General ORDA nr. 10 din 27 ianuarie 2014 şi nr. 16 din 12 februarie 2014.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă formulată de reclamanta A., reţinând că în cauză nu a fost stabilit corect cadrul procesual, întrucât reclamanta A. nu a dorit introducerea în cauză în calitate de pârât a organismului de gestiune colectivă beneficiar şi semnatar al actelor administrative a căror anulare se cere - D.

Din analiza considerentelor hotărârii atacate şi a încheierilor pronunţate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză în calitate de pârâtă a organismului de gestiune colectivă beneficiar şi semnatar al actelor administrative a căror anulare se cere - D., astfel că sunt fondate criticile recurentei sub acest aspect.

Procedând în acest mod, prima instanţă a încălcat obligaţia stabilită de legiuitor în sarcina judecătorului de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ., potrivit cărora "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. "

Dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Contrar celor reţinute de către judecătorul fondului, Înalta Curte constată că la termenul din 18 februarie 2015, prima instanţă a pus în discuţia părţilor doar necesitatea introducerii în cauză a intervenientelor C. şi B.

De asemenea, contrar celor reţinute în considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că la termenul din 3 iunie 2015, prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a D., astfel că reclamanta-recurentă A. nu a avut posibilitatea să-şi expună expres punctul de vedere cu privire la acest aspect, astfel că în mod eronat a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă.

Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor şi că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.

Pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora se va soluţiona litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii. Noţiunea de "proces echitabil" presupune respectarea şi aplicarea atât a principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare, iar judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să asigure el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte reguli ale procesului civil.

Instanţa de fond a pronunţat, aşadar, o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va proceda, în raport cu obiectul cauzei, la stabilirea corectă a cadrului procesual.

În fond după casare, instanţa de trimitere urmează să examineze toate aspectele de fapt şi de drept invocate de părţi, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, administrând orice altă probă apreciată ca utilă şi pertinentă în cauză.

6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 1662 din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT