Jury’s detention warrant challenge misfiled as administrative dispute: jurisdictional declinature due to absence of public authority and administrative act

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 februarie 2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B., plângere pentru încălcarea drepturilor fundamentale şi constituţionale:

"dreptul la libertate şi siguranţă", prevăzute de art. 23 alin. (1) şi (3) din Constituţia României "libertatea individuală" şi art. 5 parag. (1) lit. b) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului "dreptul la libertate şi siguranţă".

Reclamantul a arătat în motivele cererii sale faptul că intimata, în calitate de judecător, a dispus eliberarea unui mandat de privare de libertate, cu încălcarea procedurilor prevăzute de lege, în data de 12.09.2014, la Tribunalul Teleorman.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, în temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., examinând excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, raportat la dispoziţiile legale incidente, apreciază că este întemeiată şi o va admite.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul a învestit Înalta Curte cu o cerere având ca obiect constatarea unor situaţii de fapt, ce au condus la încălcarea unor dispoziţii legale, acţiunea fiind îndreptată împotriva unei persoane fizice, responsabile de situaţia de fapt creată reclamantului.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea cererii de faţă constată că soluţionarea cererii introductive nu este în competenţa unei instanţe specializate de contencios administrativ, ci în cauză competenţa aparţine instanţei de drept comun, pentru argumentele ce urmează.

În temeiul dispoziţiilor art. 97 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3.cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. "Tribunalele judecă: 1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;".

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, litigiul nu se poate circumscrie sferei contenciosului administrativ, nefiind incidente prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată"; iar în conformitate cu art. 8 " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

În prezenta cauză, pârâta nu este o autoritate publică, ci particularul mai sus menţionat. Or, calitatea de autoritate publică a pârâtei este de esenţa oricărui litigiu de contencios administrativ şi fiscal.

Ca urmare, având în vedere faptul că litigiul dedus judecăţii nu intră în materia contenciosului administrativ, ci este un litigiu de drept comun, Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii sunt incidente, în privinţa competenţei materiale şi teritoriale de soluţionare a cauzei, prevederile art. 95 pct. 1 coroborate cu art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., revenind astfel competenţa de soluţionare a acţiunii introductive în favoarea secţiei civile a Tribunalului Giurgiu.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. raportat la art. 95 pct. 1 din acelaşi cod, va admite excepţia şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de A., fiul lui C. şi D., în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED