Transfer denial upheld in judicial review of magistracy council's rejection

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, A., judecător la Judecătoria Hârşova, a solicitat transferul la Judecătoria Oradea, la Judecătoria Salonta, la Judecătoria Aleşd, la Judecătoria Beiuş, la Judecătoria Marghita.

Prin Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 138 din 9 februarie 2017, cererea petentei a fost respinsă, ţinându-se seama de vechimea în funcţie şi la instanţa care se solicită transferul, volumul de activitate înregistrat la instanţele implicate, avizele comunicate de către acestea, dar şi de motivele de ordin profesional şi personal invocate.

2. Hotărârea supusă controlului judiciar

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 254 din 21 martie 2017 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 138 din 9 februarie 2017.

În analizarea contestaţiei formulate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reţinând situaţia prezentată de secţia pentru judecători, a apreciat ca neîntemeiate toate argumentele invocate de către contestatoare.

Plenul a constatat că analiza cererii de transfer s-a efectuat prin prisma volumului de activitate la toate instanţele implicate, precum şi a situaţiei posturilor de judecător prevăzute în schemă, reţinându-se că Judecătoria Hârşova s-a confruntat în mod constant cu dificultăţi de ocupare a posturilor de judecător, în schema de personal fiind, în perioada anterioară, doar două posturi de judecător.

Cu privire la avizele favorabile transmise de instanţele implicate, cu excepţia Curţii de Apel Oradea, Plenul a reţinut că reprezintă aspecte care sunt avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer, dar nu constituie prin ele însele motive determinante pentru admiterea transferului, ci trebuie coroborate şi cu alte criterii prevăzute de Regulament.

Neexistând o ordine prioritară a criteriilor regulamentare, misiunea secţiei pentru judecători a vizat asigurarea unui echilibru just între necesităţile impuse de politica de resurse umane şi interesele individuale ale magistraţilor, în vederea asigurării bunei funcţionări a instanţelor implicate.

Sub acest aspect, deşi au fost avute în vedere argumentele de ordin personal ale contestatoarei, s-a apreciat în mod rezonabil că transferul de la Judecătoria Hârşova ar afecta buna funcţionare a acesteia, în condiţiile în care, în ipoteza admiterii cererii de transfer, ar fi ocupate 2 posturi din cele 4 posturi prevăzute în schemă, făcând dificilă soluţionarea incidentelor procedurale.

3. Contestaţia judiciară

Împotriva Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 138 din 9 februarie 2017, la data de 8.03.2017, a formulat contestaţie A. solicitând anularea acesteia şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre în sensul admiterii cererii de transfer de la Judecătoria Hârşova la Judecătoria Oradea.

Prin modificarea cererii de chemare în judecată formulată la data de 3.04.2017, contestatoarea a solicitat şi anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 254 din 21 martie 2017.

Sistematizând criticile contestatoarei, Înalta Curte reţine că hotărârea atacată este combătută sub următoarele aspecte:

- criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor au fost analizate eronat, în sensul că au fost avute în vedere date statistice incomplete; nu au fost avute avizele favorabile ale instanţelor implicate, nu s-a ţinut seama de circumstanţele de ordin personal invocate de către contestatoare.

- hotărârea contestată a fost emisă cu exces de putere, impunându-se anularea acesteia şi obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer.

4. Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 3.04.2017, intimatul a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei formulată împotriva Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 138 din 9 februarie 2017, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulată împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 254 din 21 martie 2017.

În esenţă, intimatul a arătat că, prin hotărârile atacate au fost analizate în mod efectiv criteriile reglementate de art. 3 din Regulament care au fost coroborate cu datele statistice privind situaţia posturilor de judecător la instanţele implicate şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a Judecătoriei Hârşova.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând contestaţia formulată de contestatoarea A., judecător în cadrul Judecătoriei Hârşova, împotriva Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 138 din 9 februarie 2017 şi a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 254 din 21 martie 2017, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

Se impune precizarea că, deşi contestatoarea a solicitat transferul de la Judecătoria Hârşova la Judecătoria Oradea, Judecătoria Salonta, Judecătoria Aleşd, Judecătoria Beiuş, Judecătoria Marghita, criticile formulate vizează doar Judecătoria Oradea.

Controlul de legalitate declanşat de contestatoare vizează depăşirea limitelor marjei de apreciere de care beneficiază Consiliul Superior al Magistraturii în analiza criteriilor utile de transfer.

Revine, astfel, Înaltei Curţi, în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, competenţa să verifice eventualul exces de putere al intimatului, respectiv exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În sensul jurisprudenţei sale anterioare în examinarea criticilor formulate de contestator, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este suspus principiului proporţionalităţii între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire şi măsurile individuale dispuse în exercitarea comportamentului ce îi este conferită tocmai în scopul satisfacerii interesului public.

Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel încât inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Aşadar, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorităţii publice, se raportează la scopul legii iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit competenţei legale a autorităţii publice, în speţă, fiind vorba despre interesul public al bunei funcţionări a justiţiei.

Din această perspectivă, Înalta Curte susţine că, în speţă, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii şi nu a acţionat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere, atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestatoare.

Critica privind nerespectarea dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 este neîntemeiată.

Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător:

"La analizarea şi soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicita şi la care se solicita transferul, numărul posturilor vacante şi posibilităţile de ocupare a acestora;

domiciliul solicitantului;

locul de muncă al soţului sau soţiei;

distanta între domiciliu şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de naveta, inclusiv timpul afectat acesteia;

starea sănătăţii solicitantului, a soţului sau soţiei ori a copiilor minori şi părinţilor, aflaţi în întreţinerea acestuia, precum şi alte situaţii familiale deosebite."

În esenţă, contestatoarea acreditează ideea că datele obiective: volum de activitate, schemă de personal şi vechime la instanţa de la care solicită transferul au fost reţinute selectiv sau chiar distorsionate de către autoritatea intimată.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că, din documentaţia întocmită de direcţia de specialitate care a stat la baza emiterii hotărârii atacate, rezultă că, pentru Judecătoria Oradea, instanţa la care se solicită transferul, au fost formulate cereri de transfer analizate comparativ, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament. În urma analizei efectuate, secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit că se impune respingerea cererii de transfer formulată de contestatoare şi admiterea cererii de transfer de la Judecătoria Marghita la Judecătoria Oradea formulată de dna judecător B.

Sub aspectul volumului de activitate al instanţelor implicate, Înalta Curte constată că cererile de transfer au fost analizate prin prisma acestui criteriu, statuându-se, în ceea ce priveşte Judecătoria Hârşova, că nu este oportună încuviinţarea cererii de transfer a contestatoarei, întrucât prin admiterea cererii instanţa ar fi trebuit să funcţioneze cu doar doi judecători, motiv pentru care respingerea cererii de transfer se înscrie în dezideratul asigurării unui just echilibru între interesul general (funcţionarea în bune condiţii a instanţelor implicate) şi interesul personal al contestatoarei.

Argumentele contestatoarei în sensul existenţei unei perspective apropiate de ocupare a posturilor la Judecătoria Hârşova, având în vedere noua sesiune de transferuri conform Deciziei secţie pentru Judecători nr. 228 din 14 februarie 2017 precum şi organizarea unei sesiuni de numire a procurorilor în funcţia de judecători în luna martie 2017 sunt lipsite de fundament juridic întrucât Consiliul Superior al Magistraturii, în exercitarea competenţelor sale de aprobare a transferurilor, conform art. 60 din Legea nr. 303/2004, nu este ţinut de considerente potrivit cărora ocuparea posturilor vacante ar trebui să aibă loc prin soluţionarea favorabilă a cererilor de transfer, anticipând că dificultăţile de ocupare a posturilor la instanţa de la care se cere transferul vor fi rezolvate într-o altă sesiune de transferuri. Dimpotrivă, cererile de transfer sunt soluţionate prin raportare la situaţia instanţelor existentă la momentul analizării cererilor, cum în mod corect a procedat şi autoritatea intimată.

Hotărârile contestate sunt legale şi din perspectiva criteriului vechimii în funcţie şi la instanţa de unde se solicită transferul, având în vedere faptul că, vechimea contestatoarei în funcţia de judecător este de 3 ani şi o lună, în timp ce vechimea judecătorului transferat la Judecătoria Oradea este de 3 ani şi 8 luni.

Critica vizând avizele instanţelor implicate în procedura transferului este, de asemenea, nefondată, întrucât dispoziţiile legale care reglementează instituţia transferului au un caracter supletiv şi nu creează în mod automat solicitantului un drept la transfer şi o obligaţie corelativă a Consiliului Superior al Magistraturii prin simpla formulare a cererii, în condiţiile în care se impune a fi avută în vedere politica de resurse umane la nivelul instanţelor implicate în procedură şi menţinerea unui just echilibru între interesul general reprezentat de o bună administrare a justiţiei şi interesul personal al magistratului.

Din această perspectivă nu prezintă relevanţă avizele instanţelor implicate, acestea neconducând în mod automat la admiterea cererii de transfer, factorul decident fiind secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, rolul acesteia fiind acela de a asigura buna funcţionare a instanţelor, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Regulament.

În ceea ce priveşte neluarea în considerare a circumstanţelor personale invocate de către contestatoare, Înalta Curte reţine că argumentele de ordin personal invocate au fost avute în vedere, însă, s-a considerat, în mod rezonabil, că transferul de la Judecătoria Hârşova la Judecătoria Oradea ar crea un dezechilibru prin creşterea semnificativă a încărcăturii pe judecător la această instanţă.

Contestatoarea nu se poate prevala de o practică neunitară şi de aplicarea unui tratament diferit al Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, întrucât fiecare solicitare este analizată în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri.

Constatând, aşadar, că hotărârile constatate satisfac exigenţele privind motivarea, fiind efectuată o analiză comparativă acelor 4 cereri de transfer formulate pentru Judecătoria Oradea, Înalta Curte reţine că autoritatea publică şi-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei de apreciere permisă de lege, neidentificându-se un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 254 din 21 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED