Challenging oil concession decree dismissed for lack of interest following administrative termination of the agreement

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 august 2014, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi D. SRL, anularea H.G. nr. 2283 din 09 decembrie 2004, care aprobă şi include Acordul Petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EV - 5 Bârlad, încheiat între ANRM şi E., transferat prin Ordinul ANRM nr. 25 din 03 februarie 2011 către F., cu subsidiara D. SRL, precum şi suspendarea H.G. nr. 2283 din 09 decembrie 2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3517 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi D. SRL

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3517 din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamantele A., B. şi C., criticând hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală.

Sub un prim aspect, recurentele arată că actul administrativ atacat este un act administrativ cu caracter normativ şi nu este un act administrativ individual, cum a apreciat instanţa de fond, întrucât efectele acestui act normativ se întind pe o suprafaţă mai mare decât cea a judeţului Vaslui, mai exact pe teritoriul a 5 judeţe: Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui şi Galaţi. Astfel, a apreciat că excepţia tardivităţii nu poate fi admisă, întrucât actele administrative normative nu sunt supuse termenului de prescripţie în ceea ce priveşte atacarea lor în justiţie.

Au făcut trimitere recurentele la Decizia nr. 1718 din 26 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce a clarificat modul de încadrare a actelor administrative în acte cu caracter individual şi acte normative.

Într-un al doilea punct al criticilor din recurs, au susţinut recurentele că sentinţa instanţei de fond este echivocă şi contradictorie. Se arată că, deşi instanţa reţine că termenul de prescripţie curge de la data publicării în Monitorul Oficial, constată că, în realitate, actul nu a fost adus la cunoştinţă, fiind un act secret. S-a susţinut teza că aprecierea instanţei de fond cu privire la faptul că reclamantele nu au făcut demersuri ca să aibă acces la documente secrete de serviciu, reprezintă o ingerinţă în activitatea internă din partea instanţei.

Au precizat recurentele că au făcut numeroase demersuri pentru desecretizarea anexei la H.G. nr. 2283/2004, indicând dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în cuprinsul căruia s-a solicitat expres acest lucru, fiind însă refuzată declasificarea documentului secret.

La punctul III al recursului comun declarat de recurentele-reclamante s-a susţinut că prima instanţă a reţinut faptul că titularele acţiunii în contencios administrativ au avut cunoştinţă de natura zăcămintelor ce au făcut obiectul acordului petrolier încă din luna iulie 2013, aspect contrazis de către acestea, care au arătat că au promovat acţiunea în anulare pentru că H.G. nr. 2283/2004 este ilegală, legiferând dincolo de definiţia din art. 1 alin. (3) din Legea petrolului nr. 283/2004.

Tot în cadrul acestui punct din sistematizarea făcută de recurente asupra criticilor aduse sentinţei atacate, se arată că termenul de decădere se calculează de la data luării la cunoştinţă despre actul vătămător, iar de la aceeaşi dată curge şi termenul de prescripţie pentru exercitarea procedurii prealabile.

Or, au susţinut recurentele că actul contestat nu a fost comunicat nici până în prezent.

O ultimă critică a recurentelor a fost cea referitoare la egalitatea de tratament aplicată de prima instanţă tuturor reclamantelor, în condiţiile în care C. a primit personalitate juridică la data de 29 ianuarie 2014, astfel că, faţă de această entitate juridică nu se poate invoca excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi D. SRL au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin concluziile scrise depuse la data de 22 februarie 2017, intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a invocat excepţia lipsei de interes a recursului declarat de reclamante, motivat de faptul că Acordul de concesiune, aprobat prin H.G. nr. 2283/2004, a încetat prin Decizia nr. 27 din 31 august 2016, publicată în M. Of. , partea a IV-a, nr. 3261 din 08 septembrie 2016.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză cu privire la admisibilitatea recursului, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 08 iunie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2014, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este lipsit de interes pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Excepţia lipsei de interes, invocată de către intimata Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) prin concluziile scrise depuse, pentru termenul din data de 22 februarie 2017, va fi analizată cu prioritate, având un caracter peremptoriu.

Poziţia procesuală a recurentelor-reclamante faţă de excepţia lipsei de interes, invocată de intimata A.N.R.M., solicitată expres de către instanţă la termenul din data de 22 februarie 2017, nu a fost exprimată până la momentul pronunţării prezentei decizii.

Existenţa interesului în susţinerea căii de atac este determinată nu doar de soluţia care s-a pronunţat la instanţa de fond, ci şi de ceea ce se poate obţine prin valorificarea căii de atac prevăzute de lege, pentru realizarea pretenţiei pentru care s-a solicitat concursul instanţei judecătoreşti.

Situaţia reliefată în cauză este cea a existenţei unui acord petrolier aprobat prin H.G. nr. 2283/2004, ce a încetat prin Decizia nr. 27 din 31 august 2016, pentru care părţile interesate nu au arătat care sunt efectele produse de actul administrativ pe durata existenţei acestuia.

Prin Decizia nr. 27 din 31 august 2016 emisă de ANRM, s-a dispus, la art. 1, că "acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul EV-2 Bârlad, încheiat între agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi E., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2283 din 9 decembrie 2004, publicată în M. Of. nr. 7 din 4 ianuarie 2005, transferat ulterior prin Ordinul ANRM nr. 25/2011 la SC D. - SRL, încetează."

În măsura în care un act administrativ a fost în fiinţă pentru o perioadă de timp, ulterior încetând efectele sale prin manifestarea de voinţă a autorităţii publice cu competenţe de a dispune în acest sens, este în sarcina părţii care invocă vătămarea produsă prin emiterea acestui act să dovedească dacă respectivul act a produs consecinţe juridice ce aduc atingere drepturilor, intereselor sale legitime ori interesului public, ce nu pot fi reparate decât prin anularea acelui act administrativ.

Recurentele-reclamante, luând cunoştinţă de excepţia lipsei de interes în susţinerea căii de atac declarate, au susţinut doar că efectele acordului contestat ar fi trebuit să înceteze printr-o hotărâre de guvern, nu printr-o decizie a ANRM.

Însă, în situaţia de încetare a acordului petrolier în conformitate cu prevederile art. 38 lit. b) şi ale art. 40 alin. (1) din Legea nr. 238/2004, "autoritatea competentă este obligată să emită decizia de încetare a concesiunii", iar potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) din acelaşi act normativ "decizia de încetare a concesiunii petroliere se publică în M. Of. Partea a IV-a, cu menţiunea datei de la care produce efect, şi se înscrie în Cartea petrolieră de către autoritatea competentă."

În condiţiile în care recurentele-reclamante nu au învederat instanţei de recurs dacă subzistă interesul pentru examinarea căii de atac declarate în cauză, pentru a fi înlăturată pretinsa vătămare rezultată din emiterea actului administrativ contestat, se reţine că încetarea acordului petrolier aprobat prin H.G. nr. 2283/2004 a avut ca efect sistarea acestei condiţii de exerciţiu a oricărui demers judiciar, interesul nemaifiind unul actual.

De altfel, în lipsa precizărilor pe care recurentele-reclamante ar fi fost îndreptăţite să le formuleze, privind modalitatea în care s-au manifestat efectele acordului petrolier aprobat prin H.G. nr. 2283/2004, ce a format obiectul acţiunii în contencios administrativ de faţă, se reţine că încetarea acordului a condus la obţinerea pretenţiei solicitate de titularele acţiunii, fapt de natură a justifica lipsa de interes în susţinerea recursului declarat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului declarat de reclamante, consecinţa fiind cea a respingerii, ca lipsită de interes, a căii de atac declarate împotriva Sentinţei civile nr. nr. 3517 din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia invocată de intimata Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale privind lipsa de interes în susţinerea recursului declarat de reclamante.

Respinge recursul declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 3517 din 18 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED