Inadmissibility of revision based on a military discipline regulation classified as a normative act rather than withheld documentary evidence under Art. 322(5) CCP

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 4111 din 16 decembrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că înscrisul nou invocat, reprezentat de Regulamentul Disciplinei Militare privind aplicarea sancţiunilor disciplinare cadrelor militare aprobat prin O.G. 10 din 26 mai 1973 al Ministrului Apărării Naţionale, exista la data la care a fost pronunţată Sentinţa nr. 1681 din 5 decembrie 2000, astfel că Regulamentul Disciplinei Militare nu are valoarea unui înscris probator în sensul art. 322 pct. 5 ci reprezintă un act normativ, a cărei neaplicare de către instanţa de fond nu poate conduce la o revizuire a hotărârii.

Împotriva Sentinţei civile nr. 4111 din 16 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, revizuentul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1), pct. 7, 8 şi 9 din vechiul C. proc. civ.

În motivarea recursului recurentul arată că instanţa de judecată la pronunţarea sentinţei nu a avut în vedere că ne aflăm într-un litigiu de muncă, soluţionat pe calea contenciosului administrative, având în vedere calitatea de funcţionar public a reclamantului, iar obligaţia de a demonstra legalitatea şi temeinicia sancţiunii disciplinare aplicate, este în sarcina unităţii.

Recurentul consideră că instanţa de judecată a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, care a stat la baza formulării cererii de revizuire, respectiv Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin O.G. nr. 10 din 26 mai 1973 al ministrului Apărării Naţionale, apreciind că este un act normativ care "nu are valoarea unui înscris probator în sensul art. 322 pct. 5 ci reprezintă un act normativ, a cărei neaplicare de către instanţa de fond nu poate conduce la o revizuire a hotărârii"*

Actele normative pentru a intra în aplicare trebuie să fie publicate în Monitorul Oficial, pentru a fi cunoscute de toţi cetăţenii şi pentru a fi respectat dreptul la apărare şi accesul la informaţie, garantate de prevederile art. 24 şi 31 din Constituţia României.

În lipsa publicării în Monitorul Oficial a Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. nr. 10 din 26 mai 1973 al ministrului Apărării Naţionale, recurentul consideră că i-a fost îngrădit dreptul la apărare şi accesul la informaţie în Dosarul nr. x/2000, iar instanţa nu a putut să cunoască conţinutul acestui regulament.

Regulamentul Disciplinei Militare nu a fost publicat în Monitorul Oficial şi nu a fost depus la instanţă în Dosarul nr. x/2000 de către pârâţi, raportat la prevederile art. 178 din Codul muncii vechi, fapt ce determină să fie îndeplinite prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., în sensul că acesta a fost reţinut de partea potrivnică.

Dacă Regulamentul Disciplinei Militare ar fi fost publicat în Monitorul Oficial, ar fi fost justificată aprecierea instanţei de fond, că acest regulament nu a fost reţinut de partea potrivnică, deoarece a fost publicat în Monitorul Oficial conţinutul acestuia.

Se mai susţine că instanţa de judecată a pronunţat sentinţa cu aplicarea greşită a legii, având în vedere că deşi Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998 avea obligaţia prevăzută de art. 178 din Codul muncii vechi, să facă dovada legalităţii aplicării sancţiunii disciplinare, instanţa de fond la judecarea cererii de revizuire, a aplicat greşit prevederile art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., apreciind că un act normativ nu poate fi reţinut de partea potrivnică, deşi acesta nu a fost publicat în Monitorul Oficial la momentul emiteri şi nu a beneficiat de o publicitate adecvată.

Recurentul mai arată că sentinţa este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 178 din Codul muncii vechi, a art. 96 Regulamentul Disciplinei Militare având în vedere că deşi emitentul Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998 avea obligaţia să aplice sancţiunea disciplinară în baza unui regulament militar, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Regulamentul Disciplinei Militare, nu este publicat în Monitorul Oficial, nu este depus la instanţă şi nu este comunicat.

Regulamentul Disciplinei Militare privind aplicarea sancţiunilor disciplinare cadrelor militare, act normativ reţinut de partea potrivnică, este un înscris doveditor care exista la momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 1681 din 05 decembrie 2000, şi dacă ar fi fost publicat în Monitorul Oficial, ar fi putut conduce la o altă soluţie pe fond decât cea pronunţată. Instanţa ar fi putut să constate tardivitatea cercetării disciplinare, tardivitatea emiterii Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998, nelegalitatea Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998 pentru lipsa comunicării, în scris, către cel asupra căruia produce efecte juridice şi nelegalitatea clasificării ca "SECRET".

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că atât excepţia autorităţii de lucru judecată cât şi recursul nu sunt întemeiate.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc. decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege respectiv, cele prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Instanţa competentă să se pronunţe asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul invocat, nu exercită un control asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti pronunţate în întreg ciclul procesual din care face parte hotărârea supusă revizuirii, ci verifică numai dacă cu privire la această ultimă hotărâre poate fi reţinut vreunul din motivele de revizuire prevăzut de art. 322 C. proc. civ.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ.:

"revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Din analiza logico-juridică a textului de lege sus citat rezultă că înscrisul invocat trebuie să fi existat la data care a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită.

Prin urmare, nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unui înscris apărut după pronunţarea acesteia.

Textul se referă exclusiv la situaţia în care înscrisul exista în momentul soluţionării cauzei.

Înalta Curte constată că, în cauză, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, reţinându-se că înscrisul invocat nu are valoarea unui înscris doveditor şi că potrivit art. 322 pct. 5 condiţiile de admisibilitate trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Aşa cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond înscrisul invocat ca temei al cererii de revizuire este reprezentat de Regulamentul Disciplinei Militare privind aplicarea sancţiunilor disciplinare cadrelor militare, act normativ care nu poate avea valoarea unui înscris doveditor în sensul cerut de art. 322 pct. 5 ci reprezintă un act normativ a cărei neaplicare de către instanţa de fond nu poate conduce la o revizuire a hotărârii.

În aceeaşi măsură, nu poate fi reţinut nici caracterul determinant al înscrisului la care face referire recurentul-revizuent, fiind evidentă neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că niciunul din motivele de recurs invocate nu este întemeiat.

De asemenea, nici motivul de recurs privind nepublicarea ordinelor în Monitorul Oficial nu poate fi primit.

Modul de intrare în vigoare a unui act normativ este reglementat în cuprinsul art. 11 din Legea nr. 24/2000. Sancţiunea care se aplică în cazul nepublicării actelor normative este inopozabilitatea acestora, evident cu excepţiile prevăzute în această lege, sau în alte legi cu caracter special.

Instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a constata existenţa unei stări de fapt, ci ea se pronunţă aşa cum s-a precizat mai sus asupra legalităţii unui act administrativ, respectiv în sensul verificării respectării condiţiilor de legalitate a actului, adică al conformităţii acestuia cu actul normativ cu forţă juridică superioară, în baza căruia a fost emis.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei civile nr. 4111 din 16 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2017.

Procesat de GGC - GV