Admissibility of revision for contradictory judgments regarding public sector salary rights and collective bargaining agreements

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de revizuire

Prin Decizia nr. 47 din data de 17 ianuarie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., toţi cu domiciliul ales la Cabinet avocat L., împotriva Sentinţei civile nr. 213 din 26 aprilie 2016 a Tribunalului Vrancea pronunţată în Dosarul nr. x/2016 şi, pe cale de consecinţă, a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., în sensul că a anulat în parte Decizia nr. 141 din 30 decembrie 2015 şi Încheierea nr. 40 din 20 ianuarie 2016 emise de către Directorul M. Focşani, exonerând reclamanţii de la plata sumelor nete acordate acestora până la data de 27 septembrie 2014 reprezentând compensaţii lunare negociate prin contractul colectiv de munca pentru anii 2013 - 2015 şi a foloaselor necuvenite aferente.

Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În argumentele prezentare în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă, încheiat între reprezentantul salariaţilor bugetari şi angajatorul acestora are un regim juridic special, determinat atât de situaţia personalului bugetar, cât şi de situaţia specială a veniturilor din care se face plata drepturilor salariale sau asimilate acestora. Astfel, cheltuielilor necesare pentru personalul bugetar sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 137 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.

Ca atare, reţine instanţa, se impune ca şi drepturile salariale sau drepturile asimilate acestora să fie stabilite prin lege, în limite precise, drepturi ce nu pot constitui obiect de negociere şi care nu pot fi acordate/modificate prin convenţii colective.

Mai reţine instanţa că, prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate de Constituţie, prin dispoziţiile ari. 41 alin. (5), însă încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii; în consecinţă, convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie. În caz contrar, s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, şi anume primordialitatea legii în reglementarea relaţiilor sociale (…) în consecinţă, negocierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispoziţiilor legale existente (...).

A mai argumentat instanţa de recurs, că salarizarea categoriei de personal menţionate în contractul colectiv de munca nu prevedea posibilitatea acordării drepturilor salariale ce au făcut obiectul deciziei Curţii de Conturi, iar susţinerile intimatului reclamant cu privire la libertatea de opţiune privind utilizarea fondurilor proprii sunt nefondate cât timp potrivit art. 2 lit. B) şi lit. C) din Legea nr. 273/2006 şi art. 2 lit. K) din O.G. nr. 119/1999 acestea se încadrează în noţiunea de fonduri publice.

Contractul colectiv de muncă nu este opozabil şi autorităţii de control, ci din contră aceasta are obligaţia de a verifica utilizarea resurselor bugetului unităţii administrativ-teritoriale, în conformitate cu principiul legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficientei şi eficacităţii.

Deşi se invocă împrejurarea că decizia Curţii de Conturi şi cea a Curţii de Apel Galaţi au vizat doar perioada septembrie 2013 - aprilie 2014, instanţa de recurs a constatat că, temeiul în baza căruia au fost acordate drepturile respective şi dispoziţiile legale incidente în cauza nu s-au schimbat.

Totodată, Curtea a constatat incidenţa în cauza a Legii nr. 124/2014 pentru sumele nete acordate acestora până la data de 27 septembrie 2014 reprezentând compensaţii lunare negociate prin contractul colectiv de munca pentru anii 2013 - 2015 şi a foloaselor necuvenite aferente, având în vedere că veniturile salariale ale acestora sunt întotdeauna stabilite în baza unor acte cu caracter normativ, care stabilesc regimul juridic al respectivilor bugetari, chiar dacă interpretarea şi aplicarea acestor acte normative se realizează greşit.

Conchide instanţa de recurs, în sensul că, atunci când veniturile bugetare sunt stabilite prin contract, această stabilire se face tot în baza actelor normative care sunt aplicabile respectivei categorii bugetare.

Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de revizuire recurenţii -reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire se arată, în esenţă, că drept urmare a pronunţării Deciziei nr. 47 din 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel Galaţi, a menţinut imputarea sumelor nete acordate salariaţilor pentru perioada până la 27 septembrie 2014.

În acest sens revizuenţii au precizat că faptul că prin această dispoziţie le-a fost imputată suma acordată cu titlu de măsuri de protecţie socială acordată în baza hotărârii civile nr. 4513/2013 pronunţată de Tribunalul Vrancea. Arată în continuare că, prin Decizia civilă nr. 47 din 17 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2016, a fost admis recursul declarat de subsemnaţii, fiind casată în parte Sentinţa civilă nr. 213 din 26 aprilie 2016 pronunţata de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2016, iar în rejudecare, a fost anulată în parte dispoziţia contestată în sensul înlăturării menţiunii imputării sumelor nete acordate salariaţilor pentru perioada până la data de 27 septembrie 2014.

Revizuenţii au precizat că prin aceasta dispoziţie a fost imputată suma acordată cu titlul de măsuri de protecţie socială acordată în baza Hotărârii civile nr. 4513/2013, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal, în Dosarul civil nr. x/2013, prin care s-a aprobat Contractul Colectiv de Muncă.

În continuare, revizuenţii au invocat dispoziţiile Deciziei Curţii de Apel Galaţi nr. 868 din 16.06.2016, pronunţata în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins recursul declarat de UAT Focşani împotriva Sentinţei civile nr. 38 din 03 februarie 2016 pronunţata de Tribunalul Vrancea ca nefondat.

De asemenea, au înţeles să invoce Deciziile Curţii de Apel Galaţi nr. 1581 din 05 decembrie 2016, pronunţata în Dosarul nr. x/2016, nr. 1281 din 27 octombrie 2016, pronunţata în Dosarul nr. x/2016, şi nr. 86 din 20 ianuarie 2017, pronunţata în Dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse recursurile, fiind anulate integral dispoziţiile emise.

Susţin revizuenţii că cele cinci dosare vizează aceeaşi situaţie, subsemnaţii având acelaşi raport instituţional cu UAT Focşani, M. Focşani aflându-se în subordinea UAT Focşani, ordonatorul principal de credite.

Astfel, în raport cu dispoziţiile celor cinci decizii ale Curţii de Apel Galaţi, revizuenţii au apreciat că există hotărâri definitive potrivnice cu privire la aceeaşi cauză, în speţă sumele de bani imputate de directorul instituţiei, în urma controlului Curţii de Conturi a României.

Nu în ultimul rând, revizuenţii au invocat şi dispoziţiile Deciziei nr. 17 din Dosarul nr. x/2016 pronunţată de Înalta Curte, prin care au fost admise sesizările conexe formulate de Curtea de Apel Constanţa, instanţa supremă stabilind că "o decizie a Curţii de Conturi, emisă în exercitarea atribuţiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituţii publice finanţate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituţiile publice, nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanţele judecătoreşti în condiţiile legii".

Faţă de acestea, revizuenţii apreciază că prin această decizie, pe care înţelegem a o contesta, au fost încălcate dispoziţiile unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă stabilind că aceste drepturi obţinute în baza unui acord colectiv de muncă nu pot fi imputate, atâta timp cât acordul colectiv de muncă nu a fost desfiinţat, o decizie a Curţii de Conturi neputând desfiinţa un astfel de contract colectiv de muncă.

Prin Decizia nr. 868 din 16 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Galaţi a stabilit că nu puteau fi imputate şi sumele de bani acordate ulterior perioadei supuse controlului Curţii de Conturi, atâta timp cât auditorii publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Vrancea au reţinut această abatere doar pentru perioada iunie 2013 - mai 2014.

Astfel, în mod greşit instanţa de recurs, în Dosarul nr. x/2016 a reţinut că nu constituie un motiv de nulitate împrejurarea că imputarea s-a făcut şi pentru sumele aferente perioadei ulterioare controlului.

Subliniem faptul că această abatere a fost constatată exclusiv pentru perioada supusă controlului de către auditorii publici din cadrul Curţii de Conturi, decizia contestată fiind emisă de directorul instituţiei în baza deciziei Curţii de Conturi.

Obligarea revizuenţilor prin decizia contestată la restituirea atât a compensaţiilor încasate nelegal, cât şi a foloaselor necuvenite calculate conform prevederilor legale, este nemotivată în fapt şi drept, astfel încât instanţa de judecată se află în imposibilitatea de a verifica temeinicia şi legalitatea stabilirii acestei obligaţii accesorii de către autoritatea publică pârâtă.

Mai arată revizuenţii că atâta timp cât prin această hotărâre civilă, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal, a consfinţit înţelegerea dintre părţi, negocierea a devenit obligatorie şi executorie, fiind opozabilă ambelor părţi, hotărârea de expedient fiind un act legal din care izvorăsc drepturi şi obligaţii.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că drepturile asupra cărora părţile au negociat pot face obiectul medierii, nefiind excluse potrivit art. 2 din Legea nr. 192/2006.

Mai mult, niciuna dintre părţi nu a solicitat desfiinţarea tranzacţiei conform dispoziţiilor art. 227 noul C. civ., recurentului fiindu-i imposibil să desfiinţeze unilateral această convenţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 17 din Dosarul nr. x/2016, stabilind clar că printr-o decizie a Curţii de Conturi nu se poate desfiinţa un Acord Colectiv de Muncă.

În concluzie, revizuenţii arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv o contrarietate de hotărâri între Decizia civilă nr. 47 din 17 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2016 şi Decizia nr. 868 din 16 iunie 2016 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Apărările formulate în cauză

Intimatul M. Focşani nu a înţeles să formuleze întâmpinare.

Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate:

Revizuenţii au formulat cererea de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 509 - Obiectul şi motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

[…]

8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

În interpretarea textului legal citat, obiect al revizuirii îl poate constitui numai hotărârea prin care instanţa a rezolvat fondul pretenţiei deduse judecăţii, urmare a examinării raportului juridic litigios prin prisma probelor administrate în cauză, deoarece calea de atac a revizuirii vizează îndreptarea erorilor de fapt ale judecăţii.

Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) punct. 9 C. proc. civ. se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire prevăd în mod expres faptul că:

"Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Aşa acum s-a arătat anterior, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În speţă, aceste condiţii nu sunt însă îndeplinite, având în vedere, pe de o parte că, în litigiul finalizat cu pronunţarea Deciziei nr. 47/2017 din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a mai fost pusă în discuţie Hotărârea civilă nr. 4513/2013 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. x/2013, în care s-a consfinţit Acordul de Mediere nr. 86 din 06 iulie 2013.

Instanţa de recurs, în argumentele sale a reţinut că, este lipsit de relevanţă împrejurarea că printr-o sentinţă civilă executorie s-a luat act de înţelegerea părţilor potrivit acordului de mediere ce privea tocmai contractul colectiv de muncă prin care au fost prevăzute drepturile respective, întrucât hotărârea de expedient pronunţată în cauză nu poate valida clauzele nelegale ce se regăsesc în cuprinsul acestuia.

A mai reţinut instanţa de recurs că hotărârile prin care se încuviinţează învoiala părţilor nu se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât instanţa nu realizează o verificare jurisdicţională a pretenţiilor deduse judecăţii, dezbaterile judiciare fiind substituite de contractul încheiat de părţi, care constituie şi dispozitivul hotărârii. În speţă, hotărârea judecătorească reprezintă doar forma pe care o îmbracă convenţia părţilor.

Nu în ultimul rând este de menţionat că posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanţa să fi omis soluţionarea excepţiei puterii lucrului judecat.

În speţă, din ansamblul probator al cauzei, rezultă fără echivoc că în cel de-al doilea proces s-a pus în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat a Hotărârii civile nr. 4513/2013 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. x/2013, în care s-a consfinţit Acordul de Mediere nr. 86 din 06 iulie 2013.

Mai mult decât atât, prin sintagma "una şi aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi, cu privire la cele două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi.

Practic, ceea ce interesează din punct de vedere al autorităţii de lucru judecat este ca, din cuprinsul acţiunilor să rezulte ca scopul final urmărit de parte este acelaşi, adică obţinerea unui titlu executoriu cu privire la dreptul pretins.

În ceea ce priveşte "autoritatea de lucru judecat", art. 430 din C. proc. civ. dispune în sensul următor:

"Art. 430. - Autoritatea de lucru judecat

(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 430 din C. proc. civ., ar însemna ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă, ipoteze care, însă, nu sunt identificate.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborat cu art. 513 alin. (3) şi (7) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulată de revizuenţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. împotriva Deciziei nr. 47 din data de 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios, administrativ şi fiscal pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 Judecători.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2017.

Procesat de GGC - GV