Interest on delayed VAT refunds and the requirement for specialized financial-accounting expertise to establish liability
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania admitted the appeal filed by the tax administration, setting aside the lower court’s civil sentence and remanding the case for retrial to the same instance. The dispute concerned a tax entity’s claim for interest on delayed refunds of Value Added Tax (VAT) claims submitted between 2011 and 2012, challenging an administrative decision that rejected the request for such interest after the tax authority argued the refund delays were due to mandatory cross-checks and inspections that exceeded the standard statutory deadline. The Supreme Court found that the first-instance judgment was unlawful because it failed to provide adequate reasoning and did not clearly establish the factual state regarding the reasonableness of the delay for each specific VAT claim. Under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, the higher court held that the lack of a specialized financial-accounting expertise in the lower court proceedings prevented a proper substantive analysis, while Article 492(1) prohibited the admission of new evidence at the appeal level, necessitating a remand to allow the lower court to order a new expert opinion and properly examine the legal basis for interest under the Fiscal Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Interest on delayed VAT refunds and the requirement for specialized financial-accounting expertise to establish liability: Împotriva Sentinţei civile nr. 502 din 24 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea pârâtei Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, următoarele:
În principal
- anularea Adresei nr. x din 28 aprilie 2014 emisă de Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, prin care s-a respins reclamantei cererea de dobânzi înregistrată la organul fiscal sub nr. x din 26 martie 2014;
- recunoaşterea dreptului reclamantei la dobânda pentru nerambursare în termen legal a sumei aprobate la rambursare, dobânda fiind evaluată de reclamantă la valoarea de 3.216.304 RON ce urmează a fi calculată în funcţie de data expirării termenului legal de soluţionare a deconturilor de T.V.A. cu opţiune de rambursare nr. x din 25 ianuarie 2011, nr. x din 25 octombrie 2011 şi nr. x-2011 din 19 ianuarie 2012 şi data rambursării efective a sumei de 14.103.406 RON, reprezentând T.V.A. admisă la rambursare, respectiv 11.03.2013;
- obligarea pârâtelor la achitarea efectivă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a sumei datorate cu titlu de dobândă pentru nerambursarea în termen a T.V.A., actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective;
- obligarea pârâtelor, în temeiul art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 la plata de penalităţi către reclamantă în cuantum de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii primelor capete de cerere;
- obligarea conducătorilor pârâtelor, în baza art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în situaţia în care termenul de executare a hotărârii nu este respectat, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
În subsidiar,
- În temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la soluţionarea în termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii, contestaţia administrativă din 6 iunie 2014 formulată împotriva Adresei nr. x din 28 aprilie 2014;
- În temeiul art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la plata de penalităţi către reclamantă în cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă conform capătului de cerere la lit. a);
- În baza art. 18 alin. (6) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, obligarea conducătorilor pârâtelor la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în situaţia în care termenul de 15 zile pentru executarea hotărârii nu este respectat;
Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea de şedinţă din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti şi a dispus scoaterea acestei părţi din citativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 502 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice.
A anulat adresa din 28 aprilie 2014 a Administraţiei Sectorului 1 Bucureşti.
A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzi în cuantum de 3.216.304 RON pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor de T.V.A. din 25 ianuarie 2011, din 25 octombrie 2011 şi din 19 ianuarie 2012.
A respins în rest acţiunea.
Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 502 din 24 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea pârâtei Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, respectiv art. 70 alin. (1) şi art. 104 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în mod greşit fiind obligată la plata dobânzilor pentru nerambursarea T.V.A. în termenul legal.
În esenţă, recurenta afirmă că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 este un termen de recomandare, iar inspecţia fiscală efectuată în vederea soluţionării deconturilor a fost suspendată, fiind necesară obţinerea unor informaţii de la alte instituţii cu privire la activitatea societăţii reclamante.
Recurenta mai arătată că pentru finalizarea inspecţiei fiscale, s-au efectuat controale încrucişate şi la SC C. SRL, respectiv SC D. SRL de către DGRFP Constanţa.
Prin adresa din 10 decembrie 2012, DGRFP Constanţa - Activitatea de inspecţie fiscală, înregistrat la AS1FP la data de 12 decembrie 2012 cu nr. x, a transmis Procesul-verbal nr. x din 7 decembrie 2012 încheiat cu privire la controlul efectuat la SC C. SRL.
Arată în continuare recurenta că, în urma primiri documentelor menţionate, la data de 15 februarie 2013 a fost încheiată inspecţia fiscală prin emiterea Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 15 februarie 2013, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x din 15 februarie 2013, în soluţionarea deconturilor depuse de SC A. SRL.
Astfel, din totalul sumei solicitată la rambursare de 15.682.706 RON, a fost admisă suma de 14.403.406 RON TVA, respingându-se suma de 1.579.300 RON.
În urma primiri de către Activitatea de administrare a veniturilor - persoane juridice din cadrul AS1FP, a decizie nr. x din 15 februarie 2013, decizie comunicată şi contribuabilei SC A. SRL şi a dosarului de rambursare fiind efectuată restituirea sumei de 14.403.406 RON, conform planificării realizate la nivel naţional, circulara ANAF nr. x/2009, respectiv la data de 8 martie 2013.
În concluzie, recurenta susţine că deconturile de TVA înregistrate în 25 ianuarie 2011, în 25 octombrie 2011 şi în 19 ianuarie 2012, au fost soluţionate cu respectarea prevederilor legale, şi a dispoziţiilor stabilite privind efectuarea inspecţiilor fiscale, respectiv cu respectarea ordinii cronologice şi a prevederilor art. 104 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără a invoca excepţii în legătură cu cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 17 ianuarie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în reprezentarea pârâtei Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice de îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat.
Cu privire la cererea de recurs. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile ce i-au fost aduse, faţă de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că în speţă sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Incidenţa acestui motiv de casare este apreciată de instanţa de recurs, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat şi la probatoriile administrate în cauză.
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, adresa din 28 aprilie 2014 emisă de Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor, faţă de soluţionarea cu întârziere a deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare, depuse de societate precum şi recunoaşterea dreptului reclamantei la dobândă pentru nerambursare la timp a TVA, în cuantum de 3.216.304 RON.
Judecătorul fondului a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL şi, în consecinţă, a anulat adresa din 28 aprilie 2014 a Administraţiei Sectorului 1 Bucureşti, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzi în cuantum de 3.216.304 RON pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor de T.V.A. din 25 ianuarie 2011, din 25 octombrie 2011 şi din 19 ianuarie 2012, respingând în rest acţiunea reclamantei.
Din argumentele prezente de judecătorul fondului, în susţinerea soluţiei reiese că reclamanta a fost în situaţia de a nu putea dispune o perioadă excesiv de lungă de timp (de până la 2 ani de zile) de excedentul de TVA care trebuia rambursat, situaţie în care, pentru a asigura neutralitatea taxei se impune ca reclamanta să primească dobânzi pentru perioada în care nu a putut dispune de aceste sume.
În ceea ce priveşte cuantumul concret al dobânzilor, instanţa a reţinut că la dosar s-a depus o expertiză extrajudiciară prin care au fost calculate aceste sume în raport cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data depunerii fiecărui decont.
A mai reţinut judecătorul fondului că fiind vorba de o expertiză efectuată la cererea reclamantei, calculul pe care îl implică este de o complexitate redusă astfel încât nu este vorba de o probă întocmită pro domo.
În tabelul de la dosar se constată că expertul a înmulţit, pentru fiecare dintre cele trei deconturi, suma aprobată la rambursare cu procentul de 0,04% reglementat de art. 120 alin. (7) din C. proc. fisc. şi cu numărul de zile cuprins între ziua următoare expirării termenului de 45 de zile reglementat de art. 70 din C. proc. fisc. şi data de 10 martie 2013 când s-au încasat sumele aprobate la rambursare.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa fondului a pronunţat o hotărâre care nu îndeplineşte exigenţa impusă de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impune în sarcina primei instanţe obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de prezenta "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Mai mult, necesitatea motivării hotărârii, în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impunea în sarcina instanţei obligaţia de a examina argumentele părţilor, de a prezenta punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic pe care s-a fundamentat soluţia adoptată.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie vizează, între altele, dreptul părţilor de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzoriu, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate în mod real de către instanţa sesizată.
Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Cauzele Perez c. Franţei şi Van der Hurk c. Olandei).
Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivarea hotărârii primei instanţe făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar.
În redarea argumentelor corespunzătoare problemelor de drept enunţate, prima instanţă a avut o abordare care nu are aptitudinea de a dezlega raportul juridic fiscal cu care a fost învestită.
Cu ocazia rejudecării cauzei, se va proceda la examinarea efectivă a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate de părţile litigante precum şi luarea în considerare a tuturor criticilor formulate în recurs, a căror examinare a devenit inutilă în raport de soluţia dată recursului.
Pentru o opinie de specialitate asupra documentaţiei financiar-contabile supusă analizei, instanţa învestită cu rejudecarea cauzei va dispune administrarea nemijlocită a unei expertize financiar-contabile, în conformitate cu prevederile art. 330 C. proc. civ., din care să reiasă cu claritate stabilirea cuantumului dobânzilor distinct, în raport cu primul decont şi respectiv, cu cel de al doilea decont de TVA.
Fiind evident că instanţa de judecată nu a stabilit în mod clar starea de fapt, hotărârea pronunţată este nelegală astfel că este necesară casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea suplimentării probatoriului cu o expertiză de specialitate şi, eventual, cu alte probe solicitate de părţile litigante şi pe care instanţa le consideră concludente.
Înalta Curte notează că, în speţă, instanţa nu avea, în lipsa expertizei de specialitate, elementele probatorii suficiente pentru a proceda la o analiză în fond a acţiunii şi nu a analizat distinct calificarea duratei nerezonabile, în raport cu fiecare dintre deconturi.
Apoi, cum suplimentarea probatoriului cu expertiza de specialitate nu este posibilă în faţa instanţei de recurs, faţă de prevederile art. 492 alin. (1) C. proc. civ. care limitează administrarea probelor în recurs la depunerea înscrisurilor noi, Înalta Curte, va admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în reprezentarea pârâtei Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice împotriva Sentinţei civile nr. 502 din 24 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în reprezentarea pârâtei Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice prin împotriva Sentinţei civile nr. 502 din 24 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2017.
Procesat de GGC - CL