Constitutional unconstitutionality of mandatory pre-judicial procedure for challenging judicial inspection closure resolutions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 august 2016, a fost reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtă Inspecţia Judiciară ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză, să se dispună:

- în principal, nulitatea absolută a Rezoluţiei din data de 28.06.2016 pentru lipsa confirmării de către inspectorul şef, aşa cum prevede art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004;

- în subsidiar, anularea rezoluţiei din data de 28.06.2016 pentru motivele de nelegalitate ce urmează a fi detaliate, urmând a se dispune continuarea cercetărilor în Dosarul nr. x/1J/1231/DIJ/2016 şi obligarea pârâtei să ia măsurile legale şi temeinice pentru soluţionarea sesizării;

- cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantele A. şi B., au înţeles să invoce la data de 14 septembrie 2016, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi alin. (4) şi art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 R, potrivit cărora:

- art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004: Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

- art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2014: Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată. Una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

- art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar (inclusiv cu funcţii de conducere) care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputaţii, de verificare a respectării dependenţei şi prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător: (1) inspectorul-şef îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii: e) stabileşte anual sau ori de câte ori se impune domeniile specifice de activitate cu privire la care se exercită controlul, după consultarea inspectorilor judiciari ori la propunerea oricăruia dintre titularii acţiunii disciplinare; f) stabileşte echipele de control, în domeniile prevăzute la lit. e);

Arată reclamantele că aceste texte contravin art. 124 alin. (3) şi art. 125 alin. (1) din Constituţia României potrivit cărora justiţia este înfăptuită numai de judecători, care sunt independenţi, se supun numai legi şi sunt inamovibili. Au considerat reclamantele neconstituţionale aceste dispoziţii legale în măsura în care funcţia de inspector-şef este ocupată de un inspector judiciar care nu are calitatea de judecător. Orice act de procedură ce poate afecta cariera ori statutul unui judecător nu poate proveni decât de la un egal al lor, adică de la un judecător independent şi inamovibil, iar nu de la o persoană care nu se bucură de acest statut.

Au considerat reclamantele neconstituţionale dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 în măsura în care funcţia de inspector-şef este ocupată de un inspector judiciar care nu are calitatea de judecător. Potrivit art. 132 alin. (1), procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. În activitatea judiciară, potrivit art. 131 alin. (1), Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţilor cetăţenilor.

Potrivit art. 133 alin. (2), Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.

Aceste dispoziţii constituţionale se referă la procedura stabilită în materie disciplinară prin Legea nr. 317/2004 R, care la art. 44 alin. (6) prevede că în materia exercitării acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către Inspecţia Judiciară.

În fine, reclamantele au susţinut că aceste dispoziţii se coroborează cu dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Hotărârea nr. 1027/2012, care reglementează activitatea de verificare şi avizare a rezoluţiilor de clasare ale inspectorilor judiciari, fiind exclusă atribuţia privind confirmarea soluţiilor de admitere a sesizării, corelativ cu sesizarea instanţei de judecată în materie disciplinară şi cea de respingere a sesizării, care sunt stabilite în competenţa exclusivă a inspectorului şef potrivit art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Reclamantele au mai considerat că dispoziţiile art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul că inspectorul şef adjunct, atunci când funcţia este ocupată de un inspector judiciar care are calitatea de procuror, exercita şi atribuţiile inspectorului şef în materie disciplinară, respectiv cele prevăzute de art. 47 alin. (3) şi alin. (4) din această lege, în situaţia în care este înlocuitorul de drept al inspectorului şef aceste atribuţii îi sunt delegate de inspectorul şef.

De asemenea, reclamantele A. şi B., au invocat, la data de 17 octombrie 2016, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora "Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile". În opinia acestora, textul de lege criticat contravine art. 21 din Constituţia României.

Au considerat neconstituţionale aceste dispoziţii în măsura în care rezoluţiile de clasare emise de inspectorii judiciari potrivit art. 45 alin. (4) lit. b) din aceiaşi lege, pot fi contestate la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, cu îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate, au considerat că dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 R sunt neconstituţionale în măsura în care pentru contestaţiile formulate împotriva rezoluţiei de clasare emisă de inspectorul judiciar este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiindu-le îngrădit accesul la justiţie pentru culpa legiuitorului care nu a transpus normativ poziţiile obligatorii stabilite în sarcina acestuia prin Decizia nr. 397/2014 a Curţii Constituţionale a României.

Apărările formulate în cauză

Prin notele scrise depuse la data de 28.11.2016, pârâta Inspecţia judiciară a solicitat respingerea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibile.

În esenţă, a susţinut că, faţă de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale art. 47 alin. (3) şi alin. (4) şi art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004. Pârâta Inspecţia judiciară a apreciat că cerea nu întruneşte cumulative condiţiile de admisibilitate.

A susţinut pârâta că obiectul prezentului dosar îl reprezintă anularea unei dispoziţii de clasare reglementate de art. 45 alin. (4) lit. b), în timp ce reclamantele au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi alin. (4), prevederi care se aplică în cazul rezoluţiilor de respingere.

Şi în ce priveşte art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004, pârâta a susţinut, potrivit aceleiaşi reguli de interpretare logică, că aceste dispoziţii nu au legătură cu soluţionarea contestaţiei.

Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 pârâta a invocat aceleaşi argumente anterior menţionate.

Prin cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea reclamantelor de cele două asociaţii profesionale, respectiv Asociaţia Magistraţilor din România şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, s-a solicitat admiterea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, aşa cum au fost formulate, reiterându-se considerentele exprimate de reclamante.

Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-A contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 20 ianuarie 2017, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) şi (4) cu art. 69 alin. (4) lit. e) şi f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată

Reclamantele A. şi B. au promovat recurs împotriva încheierii din 20 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

În esenţă, criticând soluţia instanţei de fond ca pentru nelegalitate şi netemeinicie, reluând susţinerile din faţa instanţei de fond, susţinut că practic judecătorul s-a antepronunţat cu privire la soluţia pe fond a cauzei.

Invocând generic prevederile art. 488 C. proc. civ., au mai susţinut reclamantele că legiuitorului îi revenea sarcina de a completa dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 R cu reglementarea procedurii de contestare a rezoluţilor de clasare.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat.

Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei, este de observat că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Cu privire la condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, este de menţionat că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Pentru a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, instanţa a reţinut că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică, în realitate, o omisiune legislativă, aceea de a nu fi incluse printre titularii dreptului de a contesta rezoluţia de respingere a sesizării ce are ca obiect săvârşirea unor abateri disciplinare de către un judecător sau procuror şi alte persoane interesate, în afara autorului acestei sesizări.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Considerentele exprimate de instanţa de contencios sunt valabile şi în prezenta cauză, motiv pentru care Înalta Curtea reţine că argumentele recurentelor, referitoare la soluţia de respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, sunt nefondate.

Nici critica referitoare la antepronunţarea judecătorului în ceea e priveşte soluţia ce o va pronunţa asupra fondului cauzei, nu poate fi reţinută în condiţiile în care prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, s-a statuat în sensul că principiul constituţional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiţie, include şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Ca urmare, existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.

Curtea Constituţională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească.

În concluzie nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/92, republicată, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale,ca inadmisibilă, este legală, aşa încât încheierea atacată nu este supusă cazului de casare prev.de art. 496. C. proc. civ. Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificarea sau casarea hotărârii (încheierii) instanţei de apel.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse în prezenta decizie, în temeiul art. 496 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva Încheierii din 20 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2017.

Procesat de GGC - CL