Preventive detention maintenance after non-final conviction: legal basis under criminal procedure and ECHR Article 5 exceptions
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant against the Ploiești Court of Appeals' decision to maintain his preventive detention, upholding the lower court's order and leaving the detention in force; the dispute centered on the legality of the continued detention following a first-instance conviction for a serious crime punishable by more than four years' imprisonment, where the defendant challenged the measure without specifying grounds for cassation; the court held that the detention was legally justified under Article 300(2) and Article 160(b)(3) of the Code of Criminal Procedure, which require judicial verification of the necessity and legality of detention during trial, and satisfied the conditions of Article 5(1)(a) and (c) of the European Convention on Human Rights, noting that the risk to public order persisted despite the non-final nature of the initial conviction.
Legislator headnote
AI generatedart. 38510 alin. (3) C. proc. pen, art. 3002 C. proc. pen, art. 160b alin. (3) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Preventive detention maintenance after non-final conviction: legal basis under criminal procedure and ECHR Article 5 exceptions: În conformitate cu prevederile art. 160b alin. (3), astfel cum au fost modificate prin aceeași ordonanță de urgență, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 23 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3944/2004, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a menținut starea de arest preventiv a apelantului inculpat N.I.
Prin aceeași încheiere s-a acordat termen la 14 iulie 2004, dată pentru care s-a dispus citarea inculpatului la Penitenciarul Ploiești.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul N.I. a declarat recurs, neindicând motivele de casare, nici în scris și nici oral, prin apărător.
Înalta Curte examinând întreaga cauză sub toate aspectele, potrivit art. 38510 alin. (3) C. proc. pen., raportate la art. 3856 alin. (3) din același cod, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, (M. Of. nr. 748/26,10.2003), în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
În conformitate cu prevederile art. 160b alin. (3), astfel cum au fost modificate prin aceeași ordonanță de urgență, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, a dispus menținerea arestării preventive a apelantului inculpat N.I.
Înalta Curte verificând cauza sub toate aspectele, reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul N.I. a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)].
Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului N.I. la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare, în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și alin. (3) C. pen., pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, prin sentința penală nr. 385 din 17 septembrie 2003.
Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 3002 și ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800.000 lei din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva încheierii din 23 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3944/2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2004.