Suspension of fiscal assessment execution: insufficiency of imminent harm when legal challenges require substantive review beyond summary jurisdiction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 iunie 2015, reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 215 C. proc. fisc. , suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-AG 594 din data de 5 iunie 2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş în urma inspecţiei fiscale desfăşurate în perioada 2 aprilie 2015 - 25 mai 2015 şi a Raportului de Inspecţie fiscală nr. F-AG 450 din data de 5 iunie 2015 emis de organele de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în urma inspecţiei fiscale desfăşurate în perioada 2 aprilie 2015 - 25 mai 2015, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin Sentinţa nr. 2286 din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, ca nefondată.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel a declarat recurs reclamanta A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate. În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a susţinut că sentinţa recurată este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, impunându-se rejudecarea cererii de suspendare în recurs. Motivarea soluţiei este fundamental eronată, echivalând chiar cu refuzul de a judeca cererea de suspendare pe fond.

De asemenea, se arată că întrucât soluţia fiscală definitivă la contestaţia fiscală prealabilă x din 18 iunie 2015 se lasă, desigur, aşteptată cu mult dincolo de termenul de 45 de zile, în cază se impune cu atât mai mult suspendarea executării pe durata contenciosului fiscal la fond, întrucât abia atunci o serie de date şi informaţii accesate unilateral numai de organele fiscale în pregătirea tematică şi derularea efectivă a inspecţiei vor deveni în sfârşit accesibile în cadrul administrării de probe.

Recurenta a criticat sentinţa de fond şi sub aspectul cazului privind prevenirea unei pagube iminente, precizând că Decizia nr. 71/2015 şi Procesul-verbal nr. x produc din plin efecte, paralizând activitatea societăţii. Inexorabil, societatea va căuta protecţia legii insolvenţei, dar va părăsi nişa pe care o ocupă, cu efect ireversibil chiar şi în ipoteza în care fondul contenciosului fiscal ar mai putea fi promovat şi susţinut cu succes.

Considerente precum cele reţinute de judecătorul fondului potrivit cărora nu constituie argumente de păgubire iminentă imposibilitatea previzibilă a achitării drepturilor salariale, iminenţa disponibilizării angajaţilor, abandonarea contractelor aflate în derulare şi a fondului de comerţ, deteriorarea relaţiei cu banca finanţatoare prin retragerea creditării, imposibilitatea achitării furnizorilor şi a încasării clienţilor popriţi de creditorul fiscal, sunt atât afirmaţii atât de categorice, încât zădărnicesc ab initio şi fac impracticabile orice cereri de suspendare a executării din partea unor persoane juridice. Administrarea fiscală a unui contribuabil încă viabil se reduce la un act execuţional ultimativ, categoric distructiv pentru contestatoare.

3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 octombrie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data 28 martie 2017, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a normelor de drept material, faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-AG 594 din data de 5 iunie 2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş în urma inspecţiei fiscale desfăşurate în perioada 2 aprilie 2015 - 25 mai 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-AG 450 din data de 5 mai 2015 emis de organele de control din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în urma inspecţiei fiscale desfăşurate în perioada 2 aprilie 2015 - 25 mai 2015, până la pronunţarea instanţei de fond.

Înalta Curte reţine că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conţinutul prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă, cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Criticile formulate de recurentă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate nefiind fondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost învestită va cuprinde "… motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, instanţa constată, contrar susţinerilor recurentei, că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, exprimând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat cererile părţilor, astfel că acest motiv de recurs, este nefondat.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esenţă, criticile de nelegalitate expuse de reclamanta-recurentă în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului că prima instanţă a reţinut în mod judicios faptul că s-au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar organul fiscal a motivat concret raţiunile avute în vedere la reconsiderarea tranzacţiilor comerciale pentru care reclamanta a procedat la deducerea TVA şi a cheltuielilor, pentru fiecare set de tranzacţii, organul fiscal argumentând concret susţinerea soluţiei date prin actul atacat, iar nu numai simple dubii.

Prin urmare, se constată că în mod corect, prima instanţă, prin "pipăirea" fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2014.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, fără a înlătura de plano, consistenţa acestui argument, constată că, în raport cu cele reţinute anterior în privinţa neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinţei, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii recurente, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC "A." SRL împotriva Sentinţei nr. 2286 din 18 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2017.