Suspendability of Rural Funding Recovery for Undisclosed Corporate Links Under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.12.2014 sub nr. 7256/2/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta MADR - AGENŢIA DE PLĂŢI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ŞI PESCUIT - A.P.D.R.P. (devenită, prin reorganizare, MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE), suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 430 din data de 17.02.2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE - AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE (prin reorganizarea AGENŢIEI DE PLĂŢI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ŞI PESCUIT - A.P.D.R.P. desfiinţată), a suspendat executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014, luând act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate. În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii. Astfel, arată recurenta, în mod greşit, prima instanţă a admis cererea de suspendare, în condiţiile în care reclamanta, în cuprinsul cererii de suspendare, nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.

Astfel, este de necontestat faptul că orice act administrativ se bucură de prezumţia de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumţia de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, precum şi de prezumţia de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.

În cadrul procesual al cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu pot fi analizate decât aspecte de fapt şi de drept de natură a pune la îndoială legalitatea actului administrativ care nu vizează în mod direct şi substanţial fondul cauzei.

Este de necontestat faptul că orice act administrativ se bucură de prezumţia de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumţia de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, precum şi de prezumţia de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea condiţiilor de fond şi de forma prevăzute de lege.

În opinia recurentei, reclamanta. în cuprinsul cererii de suspendare, nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.

Prin urmare, susţine recurenta, în speţă, îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat nu se poate încadra în categoria acelor circumstanţe de fapt sau de drept care se referă la necompetenţa autorităţii care a încheiat actul administrativ a cărui suspendare se solicită, lipsa totală a unui temei juridic care să fundamenteze actul ori alte astfel de situaţii şi care să nu echivaleze cu judecarea fondului cauzei.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei de fond cu privire la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, se arată că Sentinţa nr. 430 din 17 februarie 2015 este netemeinică şi nelegală dat fiind faptul că motivarea dată de Curtea de Apel Bucureşti este eronată raportat la situaţia de fapt cât şi la cuprinsul actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Astfel consideră că, in mod eronat a reţinut Curtea de Apel Bucureşti faptul că asupra titlului executoriu planează o îndoială de nelegalitate cauzată.

A susţinut recurenta că, prin depunerea cererii de finanţare beneficiarul a declarat în mod eronat că tipul întreprinderii, este acela de întreprindere autonoma care poate să-şi desfăşoare activitatea in mod independent fara aportul altei societăţi legate sau partenere.

În plus, prin această declaraţie, acesta îşi asumă condiţia de a respecta tipul întreprinderii pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanţare .

Învederează faptul că deşi elemente mai sus menţionate analizate individual par legale, însă analizate în totalitatea lor aceste elemente au condus la suspiciunea de neregulă, respectiv crearea de condiţii artificiale în scopul obţinerii sprijinului.

În acest sens, precizează că, verificarea privind autenticitatea, veridicitatea declaraţiilor asumate in cadrul cererilor de finanţare este obligaţia exclusivă a beneficiarului.

Se arată că un alt motiv de casare al Sentinţei nr. 430 din 17 februarie 2015 constă in acea că instanţa de fond a apreciat in mod eronat că asupra actelor administrative emise de AFIR planează o îndoială de legalitate raportat la faptul că cererile de finanţare au fost anterior verificate şi avizate de structuri ale subscrisei.

Se învederează faptul că, iniţial la depunerea cererii de finanţare, se verifică parcurgerea etapelor impuse prin Manualele de proceduri, un rol primordial acordându-se în acest sens bunei - credinţe a solicitantului care prin declaraţie pe proprie răspundere afirmă că este o societate autonomă şi că respectă condiţiile încadrării în regula de minimis.

Ulterior încheierii contractului de finanţare, răspunderea atât pentru cele declarate, asumate în cadrul cererii de finanţare cât şi pentru modul de implementare a proiectului finanţat revine în totalitate beneficiarului.

Astfel fiind, în situaţia descoperii unor nereguli ce subzistă în cele declarate/asumate cu ocazia depunerii cererii de finanţare întreaga răspundere revine în mod evident beneficiarului.

A susţinut recurenta că a procedat la verificarea tuturor aspectelor obligatorii pentru selectarea cererii de finanţare, însă la acel moment nu se putea întrevede din documentaţia depusă de beneficiar faptul că existau legături între cele trei societăţi comerciale

Recurenta a criticat faptul că instanţa de fond a apreciat că o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ rezidă in aceea că pârâta nu a acordat termenul de remediere a deficienţei reglementat prin 7 art. 8 alin. (3) din contractul de finanţare, deşi această clauză contractuală are aplicabilitate atâta timp cât neregulile constatate sunt de natură a fi remediate in 30 de zile.

În plus, subliniază că, raportat la neregulile constatate, art. 8 alin. (3) invocat de reclamantă nu are aplicabilitate, situaţia de fapt constatată în urma verificărilor efectuate nefiind de natură a fi remediate.

Pe de altă parte, situaţia constatată la momentul verificării pe teren a acestui proiect a existat pe tot parcursul derulării contractului astfel că o eventuală remediere astfel cum susţine reclamanta nu era posibilă în condiţiile în care neregula constatată este de natură să afecteze iremediabil condiţiile de acordare a finanţării nerambursabile.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a ignorat situaţia de fapt considerând că prin neregula astfel cum aceasta a fost expusă prin actul administrativ, nu s-a produs un prejudiciu.

Astfel, conform art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Potrivit celui de al treilea şi celui de al cincilea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, "[...] trebuie combătute în toate domeniile acţiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităţilor" şi, în această privinţă, "în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conţin dispoziţii cu privire la abateri, precum şi la măsurile şi sancţiunile administrative pentru sancţionarea acestora".

În temeiul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat sau prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans". Din enunţarea prevederilor de mai sus reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

În fine, recurenta a criticat sentinţa primei instanţe şi sub aspectul greşitei constatări a îndeplinirii condiţiei prevenirii unei pagube iminente, întrucât din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Or, executarea unei obligaţii bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă.

3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 octombrie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data 28 martie 2017, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a normelor de drept material, faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Astfel, se constată în urma controlului documentar efectuat, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014, prin care a stabilit că se confirmă suspiciunea de neregulă, întrucât "există legături între administratorul S.C. A. S.R.L. şi administratorul/acţionariatul agentului economic către care prestează servicii, respectiv S.C. B. S.R.L., deoarece administratorul celor două societăţi este aceeaşi persoană, astfel încât întreprinderile sunt legate, conform art. 4 indice 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346 din 14 iulie 2004".

Pentru neregula constatată, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a stabilit că beneficiarul S.C. A. S.R.L. datorează suma de 362.727,37 RON, din care 80% reprezintă contribuţie din fonduri ale Uniunii Europene şi 20% contribuţie publică naţională.

Examinând sumar actele dosarului, în limitele acestei proceduri în care nu este îngăduită prejudecarea fondului, judecătorul fondului a reţinut în mod judicios că pentru a se reţine abaterea reţinută de pârâtă prin procesul-verbal în litigiu, prin care s-a dispus recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui element obiectiv constând în crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor, cu consecinţa ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR să nu poată fi atinsă, precum şi existenţa unui element subiectiv, constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că din cuprinsul procesului-verbal a cărei suspendare a executării se solicită nu rezultă că autoritatea pârâtă ar fi constatat că, prin implementarea proiectului de către reclamantă, nu au fost realizate obiectivele generale, specifice şi operaţionale ale Măsurii 312. O astfel de constatare era necesară înainte de a se decide rambursarea finanţării, mai ales prin prisma hotărârii C.J.U.E. menţionate, care se impune cu aceeaşi forţă obligatorie şi autorităţilor administrative, nu doar instanţelor de judecată.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanţă bugetară va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13 09 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei,

În acest context, aprecierea instanţei de fond, în sensul că executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 09 ianuarie 2014 constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i perturba activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate şi criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiei existenţa pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ.

Reţinând, aşadar, faţă de cele mai sus expuse că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 14 şi 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

Va fi obligat recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei nr. 430 din 17 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata sumei de 2500 RON către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2017.