Fraud sentence execution challenge rejected; no reclassification or penalty reduction under Article 598(1)(d)

Asupra contestaţiei de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 februarie 2018, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 8/F din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Prin Sentinţa penală nr. 8/F din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în temeiul art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a respins ca nefondată, contestaţia la executare formulată de către contestatorul A. contra executării Sentinţei penale nr. 78 din data de 11 iulie 2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 363/A din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-au reţinut în esenţă următoarele:

La data 09 ianuarie 2018 a fost înregistrată, sub nr. x/64/2018 contestaţia la executare formulată de către condamnatul A. contra executării Sentinţei penale nr. 78/F din 11 iulie 2014 a Curţii de Apel Braşov.

În motivarea contestaţiei, în fapt au fost invocate următoarele argumente: prin sentinţa penală mai sus arătată a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs a trei infracţiuni de înşelăciune şi trei infracţiuni de complicitate la fals intelectual. După rămânerea definitivă a acestei sentinţe de condamnare a intervenit decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017, prin care s-a statuat faptul că, suntem în prezenţa unei infracţiuni continuate chiar şi în ipoteza în care subiectul pasiv al infracţiunii nu este acelaşi.

Prin urmare, contestatorul a solicitat ca, în urma apariţiei deciziei Curţii Constituţionale să se dispună condamnarea sa pentru săvârşirea a două infracţiuni (una de înşelăciune în formă continuată cu trei acte materiale şi una de fals intelectual în formă continuată, cu trei acte materiale), ajungându-se aşadar la aplicarea unei cauze de reducere a pedepsei rezultante.

Contestatorul a mai arătat că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru a fi calificate ca şi infracţiuni continuate cele două infracţiuni, deoarece actele materiale au fost săvârşite la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi fiecare act material întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru infracţiunea de înşelăciune, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit prevederilor art. 35 C. pen.

S-a mai arătat şi faptul că, se creează o situaţie de discriminare între persoanele care au fost condamnate înainte de apariţia deciziei Curţii Constituţionale când s-a reţinut de către instanţele de judecată că infracţiunile săvârşite sunt în concurs şi cele care au fost condamnate după apariţia acestei decizii, pentru care infracţiunile au fost reţinute în formă continuată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 6 C. pen. şi art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv, o cauză de micşorare a pedepsei.

Pentru soluţionarea prezentei contestaţii la executare a fost ataşat Dosarul nr. x/64/2012 al Curţii de Apel Braşov, în care s-a pronunţat sentinţa penală împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie la executare.

Având în vedere că în cauză, contestatorul se află în executarea pedepsei aplicate prin sentinţa împotriva căreia s-a formulat contestaţie la executare, că a fost invocat unul dintre cazurile de contestaţie enumerate de art. 598 C. proc. pen., s-a apreciat calea de atac promovată ca fiind admisibilă, urmând a proceda la o analiză pe fond a acesteia.

Verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma contestaţiei la executare formulată, a motivelor în fapt şi a temeiului de drept, Curtea de apel a constatat că este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente.

Contestatorul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 78/F din 11 iulie 2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 363 din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după cum urmează:

- trei pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) cu aplicarea art. 5 C. pen.:

- trei pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals intelectual, în forma complicităţii, prevăzute de art. 48 raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În urma aplicării regulilor de la concurs, s-a ajuns la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare.

Contestatorul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 22 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov (înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen.), pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală, mai sus arătată, respectiv, trei infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. din 1969 şi trei infracţiuni de complicitate la fals intelectual prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969.

În considerentele Sentinţei penale nr. 78/F din 11 iulie 2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 363 din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat în mod clar că infracţiunile au fost săvârşite de către contestator, în concurs real.

Prin urmare, în cauză, atât la momentul trimiterii în judecată a contestatorului, la momentul judecării cauzei în primă instanţă, iar apoi în apel, nu s-a luat spre dezbatere faptul că în cauză infracţiunile ar fi fost săvârşite în formă continuată, iar pluralitatea de subiecţi pasivi diferiţi ar determina reţinerea concursului real de infracţiuni. Dimpotrivă, în considerentele Sentinţei penale nr. 78/F din 11 iulie 2014 a Curţii de Apel Braşov, s-a arătat în mod clar faptul că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, aspect ce a fost menţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia mai sus arătată a respins, printre altele şi apelul contestatorului. Nici în considerentele deciziei pronunţate în apel, nu s-a arătat faptul că în cauză în privinţa inculpatului contestator ar fi vorba de o infracţiune continuată, deoarece, dacă s-ar fi făcut o astfel de apreciere, instanţa ar fi putut aplica prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Prin urmare, în cauză, s-a constatat că nu poate fi vorba de o cauză de micşorare a pedepsei, apariţia Deciziei nr. 368 a Curţii Constituţionale, neputând reprezenta în cauza dedusă judecăţii o cauză de micşorare a pedepsei, în înţelesul prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În analiza motivului de contestaţie la executare invocat de către contestator, trebuie avută în vedere şi natura căii de atac promovate de către contestator, deoarece, în cazul contestaţiei la executare, aşa cum este ea reglementată de prevederile art. 597 şi următoarele C. proc. pen., nu se poate realiza o rejudecare în fond a cauzei. Solicitarea contestatorului de aplicare a deciziei Curţii Constituţionale mai sus amintite, presupune aprecieri din partea instanţei cu privire la schimbarea încadrării juridice şi o nouă reindividualizare judiciară a pedepsei, aspecte care sunt specifice unei judecăţi pe fond, care nu se poate realiza în cadrul unei contestaţii la executare.

Contestaţia la executare este un mijloc procesual menit să asigure punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive, în conformitate cu legea, dar referitor la faza de executare a unei hotărâri de condamnare, iar nu la o reluare a judecăţii pe fond. Or, aspectele invocate de către contestator, referitoare la aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368/2017, presupun, aşa cum am arătat mai-sus o apreciere asupra încadrării juridice a infracţiunii, şi o reindividualizare judiciară a pedepsei.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, condamnatul A. a formulat contestaţie.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 ianuarie 2018 pe rolul Curţii de Apel Oradea, condamnatul A. a formulat contestaţie contra executării Sentinţei penale nr. 78 din data de 11 iulie 2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 363/A din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea contestaţiei la executare, a susţinut că a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs a trei infracţiuni de înşelăciune şi trei infracţiuni de complicitate la fals intelectual, deşi, după rămânerea definitivă a acestei sentinţe de condamnare a intervenit Decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017, prin care s-a statuat faptul că, suntem în prezenţa unei infracţiuni continuate chiar şi în ipoteza în care subiectul pasiv al infracţiunii nu este acelaşi.

În drept, au fost invocate prevederile art. 6 C. pen. şi art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv, o cauză de micşorare a pedepsei.

Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.

Activitatea procesuală şi procedurală prin care se ajunge la rezolvarea diferitelor incidente ivite în cursul executării are ca funcţie proprie înlăturarea nelămuririlor, împiedicărilor care ar îngreuna desfăşurarea executării şi de a rezolva schimbările în modul sau conţinutul executării.

În ce priveşte natura juridică a instituţiei procesuale a contestaţiei la executare, reglementată de prevederile art. 597 şi următoarele C. proc. pen., aceasta nu reprezintă o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării.

Din perspectiva acestor considerente teoretice privitoare la finalitatea instituţiei, rezultă că prin exercitarea contestaţiei la executare nu se poate stabili o altă stare de fapt, nu se poate proceda la o nouă judecată pe fondul cauzei sau la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-au stabilit pedepse cu caracter definitiv de instanţe în cele două grade de jurisdicţie.

Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, prin Sentinţa nr. 78 din data de 11 iulie 2014 a instanţei de fond, Curtea de Apel Braşov şi Decizia nr. 363/A din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, faptul că inculpatul A. a săvârşit în concurs real trei infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. din 1969 şi trei infracţiuni de complicitate la fals intelectual prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969.

În cauză, pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare, în executarea căreia se află contestatorul, a rămas definitivă la data de 16 octombrie 2015.

Referitor la incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017, care a statuat faptul că, există infracţiune continuată chiar şi în ipoteza în care subiectul pasiv al infracţiunii nu este acelaşi, Înalta Curte constată că nu are aplicabilitate în cauză, în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Or, hotărârea a cărei revizuire se cere a rămas definitivă anterior publicării deciziei instanţei de contencios constituţional, respectiv la data de 16 octombrie 2015.

Drept urmare, constatând că aceste critici exced cadrului procesual al unei contestaţii la executare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a se respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 8/F din 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 8/F din 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV