Drug trafficking acquittal upheld on retrial after fair trial violation found

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele, respectând cronologia pronunţării hotărârilor:

I. Prin Sentinţa penală nr. 732/F din data de 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul A. a fost achitat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 6 iunie 2004 până la data de 11 februarie 2005.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea bunurilor aparţinând inculpatului A., aflate la adresa din Bucureşti, sectorul 1 şi lăsate în custodia numitului B., conform procesului-verbal din data de 15 iunie 2004. S-a dispus restituirea către numita C. a următoarelor bunuri ridicate din imobilul situat în Bucureşti, sector 1: 30 de fotografii, două agende telefonice, 15 casete video de dimensiuni diferite şi o casetă video, şi, respectiv, către inculpatul A. a următoarelor bunuri ridicate din imobilul situat în Bucureşti, sector 1; două casete video de dimensiuni mici; o xerocopie a contractului de împrumut încheiat între D. şi A., autentificat de notarul public E., la data de 16 ianuarie 1998 şi un portvizit, conţinând cărţi de vizită, fotografii şi înscrisuri, conform procesului-verbal din data de 15 iunie 2004.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 04 iunie 2004, lucrători din cadrul Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră - Punct Control Trecere Frontieră Otopeni au sesizat telefonic Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18,30, cu ocazia controlului vamal efectuat asupra bagajelor numitului F., care sosise pe aeroportul H. C. cu o cursă din direcţia Madrid, a fost descoperită o cantitate de aproximativ 8 kilograme de cocaină.

Urmare a acestei sesizări, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog s-au deplasat la aeroportul H. C., unde, din primele verificări, a rezultat că, în jurul orei 18,10, pe aeroport a sosit cursa Tarom din direcţia Madrid, printre pasageri aflându-se şi cetăţeanul româno-american F., care s-a prezentat la filtrul de control al paşaportului, unde, cu ocazia procesării datelor sale de identificare, poliţistul de frontieră, identificat ulterior în persoana martorului G., a constatat că acesta era dat în consemn, cu menţiunea C.A.I. (control amănunţit la intrarea în ţară), fiind suspect pentru trafic de droguri. Pentru a nu trezi suspiciuni pasagerului, poliţistul de frontieră a permis intrarea în ţară a inculpatului F., după care a procedat, de îndată, la anunţarea şefului de tură, respectiv inspectorul principal H.; fiind luate în acest sens măsurile corespunzătoare de supraveghere operativă a pasagerului.

Ajuns în sala de vamă, inculpatul F. a ridicat de pe banda de bagaje o valiză tip troler, după care s-a deplasat la punctul de control vamal, aici fiind oprit pentru control de către lucrătorul vamal I.. Cu această ocazie, controlorul vamal i-a solicitat inculpatului F. paşaportul, l-a întrebat dacă are de declarat bunuri la vamă şi i-a cerut să deschidă valiza pentru control. Întrucât valiza acestuia, de culoare neagră, era asigurată cu un lacăt, inculpatul F. a procedat la deschiderea acesteia cu o cheie pe care o avea asupra sa, iar, cu ocazia controlului, printre lucrurile personale, a fost descoperit ambalajul din carton al unei cutii de cereale, precum şi un pachet mai mare, din carton, învelit în bandă adezivă. Procedându-se la desfacerea acestora, s-a descoperit că prima cutie conţinea două calupuri paralelipipedice învelite în indigo de culoare albastră iar, în interiorul acestora, se afla o substanţă de culoare albă, presată, în acele de-al doilea pachet, au fost descoperite alte cinci asemenea calupuri paralelipipedice, ambele de asemenea în indigo de culoare albastră, fiecare conţinând o substanţă de culoare albă, presată.

Pentru a se stabili natura substanţei, au fost prelevate mostre din toate cele şapte pachete, care au fost testate cu trusa narco-test, toate reacţionând pozitiv şi punând în evidenţă cocaina.

Cu ocazia percheziţiei corporale, asupra incitatului F. s-au descoperit două paşapoarte, un bilet de avion la compania "Ib. ", dus/ întors, pe ruta Bucureşti-Madrid-Caracas, o sumă de bani şi alte bunuri materiale în procesul-verbal din data de 04 iunie 2004.

Fiind întrebat despre provenienţa celor şapte pachete ce conţineau substanţe de culoare albă, inculpatul F. a negat că ar avea vreo legătură cu traficul de droguri; explicând că, la data de 03 aprilie 2004, a predat valiza în care se aflau bunurile personale, asigurată cu un lacăt, la îmbarcarea pe aeroportul din Caracas - Venezuela şi a mai reintrat în posesia acesteia pe aeroportul H. C. - Bucureşti, neavând cunoştinţă despre modul în care drogurile descoperite au ajuns în valiza sa.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 iunie 2004, rezultă că proba în litigiu nr. 1, cu masa totală de 2.000 grame, conţine cocaină în amestec cu diazepam, iar proba litigiu nr. 1 b cu masa totală de 5.000 grame, conţine cocaină.

Drogurile rămase în urma efectuării analizelor de laborator, respectiv 1.993 grame din proba nr. 1a (plus 56 grame contraprobă) şi 4.993 grame din proba nr. 1b (plus 5 grame contraprobă) au fost depuse la I.G.P.G. - Direcţia Cazier Judiciar şi Evidentă Operativă, conform dovezii din 16 iunie 2004.

Fiind audiat în cauză, inculpatul F. a revenit asupra declaraţiilor date în momentul prinderii sale în flagrant, recunoscând comiterea faptei, dar a refuzat iniţial să ofere date despre identitatea celor celorlalţi participanţi şi contribuţia acestora. Astfel, inculpatul a declarat că, în timp ce se afla la rudele sale din Constanţa, în luna aprilie 2004, a fost contactat telefonic din străinătate de un anume "J.", pe care l-a cunoscut tot în Constanţa în anul 1990 şi cu care s-a mai întâlnit ulterior în New York (oraşul în care domicilia inculpatul), care l-a invitat într-o excursie la Caracas în Venezuela, pe cheltuiala lui proprie, propunere pe care inculpatul F. a acceptat-o.

În acest sens, "J." i-a trimis inculpatului suma de 1.500 dolari S.U.A. bani pe care acest i-a ridicat la Constanţa iar, pe data de 17 mai 2004, inculpatul şi-a cumpărat un bilet dus/întors pe ruta Bucureşti-Madrid-Caracas. Inculpatul a mai arătat că, la data de 20 mai 2004, a ieşit din România, prin aeroportul H. C. şi a ajuns la Caracas, fiind aşteptat la aeroport de "J.". După câteva zile de şedere în Venezuela, inculpatul a susţinut că a fost ameninţat de "J.", care i-a cerut să transporte în România droguri ascunse în valiza sa, promiţându-i totodată că, în schimbul acestui serviciu, va primi suma de 5.000 dolari S.U.A., cu condiţia ca "marfa" să fie livrată fără probleme.

La data de 03 iunie 2004, inculpatul a plecat de pe aeroportul din Caracas către Bucureşti, via Madrid iar înaintea plecării, "J." i-a atras atenţia că, în momentul în care va ajunge în România, va fi contactat de alte persoane, pentru a prelua drogurile. Ajungând pe aeroportul H. C., la data de 04 iunie 2004, în jurul orelor 18,00, după trecerea de punctul control paşapoarte, inculpatul F. a pătruns în sala de vamă şi s-a deplasat la banda rulantă pentru bagaje. În timp ce aştepta valiza, inculpatul F. a declarat că de el s-a apropiat un bărbat, în vârstă de aproximativ 45 de ani.

Îmbrăcat în uniformă militară, care l-a întrebat dacă se numeşte "F.". Inculpatul i-a precizat că numele său este F. şi, atunci, bărbatul în uniformă s-a uitat pe eticheta valizei de cală, care sosise, exclamând: "Aşa, aşa F.!" şi i-a spus că este aşteptat la ieşire de domnul K., cerându-i totodată să-l însoţească. Inculpatul a mai declarat că bărbatul în uniformă l-a condus până la punctul de control vamal iar, în momentul în care a ajuns în dreptul unui vameş, i-a spus acestuia că pe inculpat îl aşteaptă cineva, cu scopul de a-l determina să-l lase că treacă fără control, dar vameşul a refuzat şi i-a solicitat valiza pentru control.

Inculpatul F. a recunoscut faptul că, după ce a deschis valiza cu cheia ce se afla asupra sa, în aceasta au fost descoperite două cutii ce conţineau şapte calupuri paralelipipedice, învelite în indigo, ce conţineau la rândul lor o substanţă de culoare albă pulverulentă.

La data de 23 iulie 2004, inculpatul F. a dat o nouă declaraţie în cauză, ocazie cu care a înţeles să revină parţial asupra aspectelor declarate anterior, arătând faptul că persoana care l-a contactat şi i-a trimis banii pentru deplasare în Venezuela nu a fost "J.", ci un anume L., persoană de origine română, născut în localitatea Medgidia, judeţul Constanţa şi care în prezent domiciliază în Canada, Toronto. Inculpatul a arătat că s-a întâlnit cu L. în anul 2001 la Toronto, în timp ce se afla în vizită la vărul său M. şi s-a împrietenit cu acesta, întrucât era vorbitor de limbă română, întrucât deveniseră buni prieteni, inculpatul îl vizita destul de des pe L., iar la un moment dat, l-a surprins pe acesta în momentul în care, în locuinţa sa, a dat un pachet cu droguri unor persoane pe care inculpatul a declarat că nu le cunoaşte, L. primind în schimb suma de 32.000 - 34.000 dolari canadieni.

Ulterior, din discuţiile cu L., inculpatul a aflat de la acesta faptul că se ocupă cu traficul de droguri iar, într-un ziar canadian de limbă română, a citi un articol în care scria că L. a fost depistat cu carduri de credit false, în valoare de 2.500.000 dolari canadieni. Inculpatul a declarat că L. este persoana care, în luna mai 2004, i-a trimis suma de 1.700 dolari S.U.A. prin Banca N., serviciul money gram, banii fiind ridicaţi personal de inculpat de la sucursala din Constanţa iar, la data de 17 mai 2004 şi-a procurat bilet de avion dus/întors pe ruta Bucureşti-Madrid-Caracas, tot din această localitate.

De asemenea, inculpatul a declarat că a plecat în Venezuela cu scopul de a discuta despre vânzarea unor autoturisme ce urmau a fi exportate din Canada de către L., însă la Caracas s-a întâlnit cu doi bărbaţi de origine română, unul pe nume "J.", iar celălalt "O.", care i-au spus că va transporta o cantitate de droguri din Venezuela în România. Iniţial, inculpatul a refuzat şi l-a constatat telefonic pe L., însă după ce a vorbit la telefon cu numiţii "J." şi "O.", inculpatul a susţinut că a fost ameninţat de către cei doi, pentru a-l determina să transporte drogurile în România. Inculpatul a arătat în continuare că a primit de la "J." şi "O." o altă valiză decât cea cu care el a plecat din România, tot tip troler şi de culoare neagră, dar de dimensiuni mai mari, în care cunoştea că se afla cocaina, valiză ce era asigurată cu un lacăt, primind totodată de la cei doi cheia acesteia. Cu o zi înainte de plecarea din Venezuela, inculpatul a arătat că "J." şi "O." i-au spus că drogurile urmează să le predea la aeroport unei persoane care îl va recunoaşte (din investigaţiile efectuate în cauză, a rezultat că inculpatul F. le-a dat numiţilor P. şi "O.", în Caracas, paşaportul său american, fiind ca o copie a acestuia să fi fost trimis în România). Pentru a sprijini susţinerile sale şi a demonstra că numitul L. există în realitate, inculpatul F. a prezentat organelor de urmărire penală o fotografie color executată la data de 16 decembrie 2003, în care este reprezentat inculpatul împreună cu un bărbat, despre care a afirmat că se numeşte L.

Totodată, inculpatul a declarat că, în cazul în care îi vor fi prezentate fotografiilor numiţilor "J." şi "O." îi va recunoaşte fără ezitare. În acest sens, a fost constituită o planşă foto cu un nr. de patru persoane suspecte pentru activităţi de trafic ilicit de droguri, având caracteristici fizionomice corespunzătoare descrierilor făcute de inculpat pentru numitul "J.", în vederea recunoaşterii acestuia. Cu ocazia prezentării planşei foto, după ce a privit cu atenţie, inculpatul F. a indicat fotografia de la poziţia nr. 3, despre care a afirmat că îl reprezintă pe numitul "J.". Persoana indicată de inculpat se numeşte P. şi se află în atenţia organelor de poliţie, ca fiind suspectă de trafic internaţional de droguri pe ruta Venezuela-România.

S-a arătat că nu s-a reuşit identificarea numitului "O." şi nici nu s-a putut stabilit încă dacă persoana din fotografie prezentată de inculpatul F. se numeşte L., dispunându-se continuarea cercetărilor în acest sens.

Întrucât, din declaraţiile inculpatului F., a rezultat că acesta a fost contactat în sala de vamă a aeroportului, unde accesul persoanelor din aerogară este interzis, de un bărbat îmbrăcat în uniformă, care a încercat să-l treacă de punctul de control vamal fără a fi controlat, au fost efectuate cercetări, pentru a verifica aspectele relatate de inculpat, ocazie cu care s-a reuşit identificarea persoanei descrise de acesta, în persoana învinuitului Q., angajat al Brigăzii Antiteroriste a S.R.L., ce desfăşoară activităţi specifice pe aeroportul H. C.

Astfel, în cauză, au fost audiaţi martorii R. şi S., poliţişti de frontieră în cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Otopeni, I., Ş., T., Ţ., controlori vamali în cadrul Biroului Vamal Otopeni, U., poliţist în cadrul Poliţiei Transporturi Otopeni şi V., angajat ca agent de securitate în cadrul Departamentului de Securitate Aeriană Otopeni, toţi confirmând faptul că, la data de 04 iunie 2004, în jurul orei 18,00, învinuitul Q. a pătruns în sala de vamă şi l-a contactat la banda de bagaje pe inculpatul F., pe care apoi l-a condus către punctul de control vamal, unde inculpatul a fost oprit pentru control.

În cursul aceloraşi cercetări, s-a mai descoperit că, înainte de a pătrunde în sala de vamă, învinuitul Q. a fost la rândul său contactat de un bărbat identificat ulterior în persoana inculpatului A., cunoscut şi sub numele de "K.", conform declaraţiilor martorilor R., S., I. şi Ţ., pe care a încercat să-l introducă în sala de vamă, pentru a aştepta un pasager la cursa de Madrid.

Martorul R. a declarat că, la data de 04 iunie 2004, în timp ce se afla de serviciu în postul prin care se realizează accesul din zona publică în sala de vamă, în jurul orei 17,00, l-a observat pe inculpatul A., în timp ce purta o discuţie cu învinuitul Q. în aerogara, după care, la scurt timp, cel din urmă s-a deplasat la postul martorului şi, după ce l-a întrebat dacă îl cunoaşte pe A., l-a rugat să-i permită acestuia accesul în sala de vamă, Martorul a refuzat şi i-a solicitat învinuitului Q. să contacteze comandantul punctului de frontieră, pentru a-i aduce la cunoştinţă cererea sa.

Acest aspect este confirmat de martorul V., dar şi de martorul S., acesta din urmă arătând chiar faptul că învinuitul Q., după ce a fost refuzat de martorul R., l-a contactat pe el şi l-a rugat să intervină pe lângă acesta din urmă, pentru a-l convinge să permită accesul în sala de vamă inculpatului A., însă, la rândul său, martorul S. a refuzat.

Fiind audiat în cauză, învinuitul Q. a declarat că, la data de 04 iunie 2004, în jurul orelor 17,30 - 17,45, în timp ce se afla de serviciu în postul situat în spaţiul ce delimitează ieşirea din sala de vamă şi zona publică a aerogării, s-a întâlnit cu inculpatul A., pe care a declarat că îl cunoaşte din anul 1992 întrucât acesta venea la aeroport ca însoţitor al diferitelor delegaţii oficiale, întrucât, cu acele ocazii, inculpatul A. preda la intrarea în aeroport o armă militară, respectiv pistol cu glonţ, învinuitul Q. a declarat că a avut tot timpul impresia că inculpatul este cadrul militar şi deţine o funcţie importantă, însă a precizat că nu a ştiut niciodată unde lucrează efectiv A.

şi ce funcţie deţine. La rândul său, inculpatul F. a declarat că, la aeroportul H. C., urma să-l aştepte o persoană "foarte mare din România". Învinuitul Q. a mai declarat că, în momentul întâlnirii, inculpatul A. i-a precizat că aşteaptă un avion ce urmează să aterizeze la ora 17,45, fără a-i preciza de unde vine avionul şi că a venit la aeroport de la Sinaia, unde a participat la un simpozion organizat de Interpol, iar deplasarea a fost făcută cu dificultate datorită unui accident rutier. Întrucât, după aproximativ 15 minute A. se afla încă în aerogara, învinuitul Q. s-a apropiat din nou de acesta şi a aflat că pasagerul încă nu a sosit, inculpatul spunându-i că aşteaptă o doamnă blondă, bine dezvoltată, având palme mari şi puternice, întrucât a făcut sport de performanţă, respectiv caiac.

În aceste împrejurări învinuitul Q. a intenţionat să meargă în sala de vamă pentru a căuta pasagera dar, în acest moment, inculpatul i-a spus că femeia respectivă se numeşte X. şi că s-ar putea să fie însoţită de soţul acesteia, descriindu-l ca fiind un bărbat cu păr blond, cu chelie şi mustaţă, pe care îl cheamă "Y.", precizându-i chiar pentru a ţine minte numele. Conform declaraţiilor sale, învinuitul Q. s-a deplasat în sala de vamă, la banda de bagaje, unde s-a apropiat de o femeie ce corespundea descrierii inculpatului, care i-a spus că în aerogara o aştepta domnul A., însă femeia i-a răspuns că nu cunoaşte nici o persoană cu acest nume.

Tot lângă banda de bagaje învinuitul Q. a observat un bărbat care ridicase o valiză tip troler, ce avea prins de mâner o etichetă pe care a văzut că scria "Z." şi, crezând că acesta era persoana pe care o aştepta inculpatul A., l-a întrebat pe pasager, arătând cu degetul către eticheta prinsă de valiză, dacă se numeşte "Y.". Întrucât bărbatul respectiv (identificat în persoana inculpatului F.) l-a urmat pe învinuitul Q., acesta l-a condus până la punctul de control unde, apropiindu-se de controlorul vamal I., i-a spus acestuia că inculpatul F. este pasagerul pe care îl aşteaptă în aerogara inculpatul A..

Deoarece vameşul l-a oprit pe inculpatul F. pentru control, învinuitul Q. a părăsit sala de vamă şi s-a deplasat la inculpatul A., căruia i-a comunicat faptul că a întâlnit o persoană care corespunde descrierii făcute, respectiv un bărbat cu chelie frontală şi mustaţă, dar în schimb este brunet, nu blond şi care se află la controlul vamal.

La scurt timp, potrivit declaraţiilor învinuitului Q., inculpatul A. a părăsit aeroportul, împreună cu o persoană în vârstă de aproximativ 50 de ani, păr alb şi constituţie atletică (identificat ulterior în persoana martorului W.).

După reţinerea sa, inculpatul A. a negat, cu ocazia audierii sale, faptul că s-a deplasat la aeroportul H. C. pentru a-l aştepta pe inculpatul F., care a sosit la ora 17,45 cu o cursă din direcţia Madrid, ci a explicat faptul că s-a deplasat la aeroport pentru a-i aştepta pe numitul AA. sau pe soţia acestuia X., care urmau să sosească cu o cursă din direcţia Londra, dorind să încheie cu aceştia o afacere având ca obiect produse petroliere. De asemenea, inculpatul A. a negat faptul că i-ar fi spus învinuitului Q. ca bărbatul care urma să sosească se numeşte "Y.". Mai mult, inculpatul A. a declarat faptul că prietenul său W., care l-a condus cu autoturismul de la Sinaia până la aeroport, poarte să confirme că persoana pe care o aştepta urma să sosească cu o cursă de la Londra.

Având în vedere susţinerile inculpatului A., pentru verificarea acestora, s-a procedat la audierea martorilor W. şi BB., persoane cu care inculpatul s-a aflat împreună la Sinaia, W. fiind chiar persoana care l-a condus la aeroport.

Astfel, martorul W. a arătat faptul că, la data de 02 iunie 2004, în timp ce se afla la Sinaia la un seminar pe probleme de mediu, unde l-a invitat şi pe inculpatul A., a primit un telefon de la acesta din urmă, care l-a rugat să-l ajute întrucât se afla cu maşina în pană şi nu se putea deplasa. În aceste împrejurări, inculpatul A. şi familia sa au fost transportaţi la Sinaia de către martorii W. şi CC., un prieten de-al inculpatului. Martorul W. a mai declarat că, la data de 04 iunie 2004, după încheierea seminarului, în jurul orei 14,00, în timp ce serveau masa, inculpatul A. a vorbit de câteva ori la cele două telefoane mobile, după care a spus că trebuie să se deplaseze la aeroportul OT., pentru a aştepta o persoană la cursa de Madrid, care urma să aterizeze la ora 17,45. Întrucât inculpatul avea autoturismul defect, a încercat să-l contacteze pe CC., însă acesta l-a refuzat, astfel că a fost transportat la aeroport de către martorul W. cu autoturismul său, ajungând la OT. în jurul orei 17,20.

La rândul său, martora BB., organizatoarea seminarului care s-a desfăşurat la Sinaia, a confirmat aspectele relatate de martorul W. şi a arătat că, la data de 04 iunie 2004, în timp ce serveau masa de prânz, inculpatul A. a spus pe un ton vădit nemulţumit "totuşi, trebuie să mă duc astăzi la Otopeni", după care a purtat o discuţie telefonică în cadrul căreia a spus " bine, văd cum o rezolv". Acelaşi martor a declarat că inculpatul A. se comporta ca şi cum avea o sarcină şi trebuia să o rezolve.

Atât martorul W., cât şi martorul BB. au confirmat faptul că inculpatul A. a insistat să facă deplasare la aeroportul OT., deşi drumul era blocat în zona localităţii Comarnic, datorită unui accident rutier.

Totodată, martora BB. a mai declarat faptul că, în seara zilei de 04 iunie 2004, în jurul orei 20,30, în timp ce serveau masa, inculpatul A. a afirmat către soţia sa că persoana pe care o aştepta a pierdut avionul şi că următoarea cursă de Madrid este abia peste câteva zile. Acelaşi martor a declarat că, din discuţiile purtate la masă de inculpatul A., a înţeles că persoana pe care acesta a aşteptat-o la aeroport urma să vină de la Madrid şi a mai precizat că, în perioada 01 - 05 iunie 2004 cât s-a aflat la Sinaia împreună cu familia inculpatului A., nu l-a auzit niciodată pe acesta discutând despre persoane cu numele de AA., X. sau DD.

La rândul său, martorul W., care îl cunoştea pe inculpatul A. de aproximativ 6 ani, a confirmat faptul că, în perioada în care au stat la Sinaia, inculpatul nu a discutat niciodată despre persoane cu numele de AA., X. sau DD., despre sosirea vreunei persoane de la Londra şi nici nu are cunoştinţă despre faptul că inculpatul desfăşura sau urma să desfăşoare activităţi comerciale cu produse petroliere.

În aceste condiţii, în rechizitoriu s-a apreciat că susţinerile inculpatului A., potrivit cărora acesta a mers la aeroport pentru a aştepta o persoană ce urma să sosească de la Londra, şi anume AA. sau X., sunt neadevărate şi au drept scop împiedicarea aflării adevărului, pentru a evita tragerea la răspundere penală. Astfel, încât înainte de a ajunge la aeroport, inculpatul i-a comunicat martorului W. că persoana pe care o aştepta urma să sosească de la Madrid şi nu de la Londra. La rândul său, martorul BB. a declarat că, după întoarcerea de la aeroport, inculpatul şi-a manifestat nemulţumirea pentru faptul că a pierdut timpul, întrucât nu a sosit persoana care trebuia să vină de la câteva zile. Mai mult, din declaraţia inculpatului A., dar şi din declaraţia martorului W., rezultă că aceştia au plecat de la aeroport în jurul orei 18,40 - 19,00, iar din adresa din 24 august 2004 a Poliţiei de Frontieră din cadrul aeroportului internaţional H. C. Bucureşti rezultă că, la data de 04 iunie 2004, cursa Tarom din direcţia Londra, ce avea ora de aterizare programată la 17,45, adică la aproximativ 5 minute după momentul în care inculpatul A. a ajuns la aeroport. În aceste condiţii, rămânerea inculpatului în aeroport până la ora 18,40 - 19,00 apare ca nejustificată, dacă este explicată prin aceea că a aşteptat un pasager de la Londra, însă această aşteptare devine explicabilă dacă inculpatul ar fi aşteptat o altă aeronavă ce sosea mai târziu, iar potrivit aceleiaşi adrese curse Tarom din direcţia Madrid, cu oră de aterizare programată la 17,45, a aterizat în fapt la ora 18,05. Şi din aceste împrejurări, s-a concluzionat că inculpatul A. a aşteptat o persoană ce urma să sosească la cursa de Madrid, şi nu de la Londra, astfel cum a susţinut acesta.

Tot pentru verificarea susţinerilor inculpatului, au fost verificate listele pasagerilor care au sosit în România din direcţia Londra la data de 04 iunie 3004, cu cursa Tarom, respectiv cursa Brithis Airlains, însă pe acestea nu au figurat numele AA. sau X. Luând în calcul posibilitatea ca numiţii AA. sau X. să nu fi ajuns la Bucureşti, întrucât au pierdut avionul, s-a procedat şi la verificarea listei rezervărilor pentru curs Londra - Bucureşti din data de 04 iunie 2004, însă nici pe această listă nu s-au găsit numele AA. sau X.

Un alt argument care susţine teza potrivit cu care inculpatul A. s-a deplasat la aeroport pentru a-l aştepta pe inculpatul F., cunoscându-i numele, dar şi fizionomia, s-a întemeiat pe faptul că, în declaraţia învinuitului Q., acesta a arătat că persoana aşteaptă de inculpatul A. se numeşte "Y.", iar descrierea făcută de inculpat persoanei pe care o aştepta respectiv un bărbat cu chelie, păr blond şi mustaţă, corespunde fizionomiei inculpatului F., cu excepţia părului, care este brunet şi nu blond. Având în vedere însă faptul că inculpaţii F. şi A. nu s-au mai întâlnit niciodată, în cursul urmăririi penale s-au efectuat cercetări pentru a stabili de unde cunoştea inculpatul A. numele şi înfăţişarea inculpatului F. Procedându-se la verificarea celor două paşapoarte ale inculpatului F., s-a constatat că fotografia aplicată pe paşaportul american corespunde descrierii pe care inculpatul A. i-a făcut-o persoanei pe care o aştepta, în sensul că, după modul de executarea a fotografiei, părul persoanei din fotografie are o nuanţă deschisă şi ar putea fi considerat ca fiind blond. Mai mult, tot în paşaportul american, se observă că numele inculpatului F. este scris "EE.", iar o persoană cu o educaţie şcolară precară ar fi tentată să pronunţe numele de "EE." ţinând cont de regulile de pronunţe din limba engleză, nume care în acest fel s-ar pronunţa (potrivit propriilor sale afirmaţii, inculpatul A. este absolvent a opt clase şi a unei şcoli profesionale). Având în vedere aceste aspecte, în rechizitoriu s-a apreciat că inculpatul A., fie a văzut anterior deplasării la aeroport o copie de pe paşaportul american al inculpatului F., fie persoana care i-a solicitat să se deplaseze la aeroport i l-a descris pe acesta din urmă după o astfel de copie a paşaportului.

S-au arătat mijloacele de probă care au stat la baza întocmirii rechizitoriului.

Examinând materialul probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 04 iunie 2004, ora 18.05, inculpatul F., cetăţean româno-american, a sosit în România, pe aeroportul internaţional H. C. din Bucureşti, la bordul unui avion aparţinând Companiei Tarom, din direcţia Madrid.

Inculpatul F. s-a prezentat iniţial la punctul de control al Poliţiei de Frontieră, unde, cu ocazia verificării paşaportului şi datelor sale de identificare, martorul G. (poliţist de frontieră) a constatat că acesta figurează în baza de date ca dat în consemn, fiind suspectat de realizarea de operaţiuni de trafic cu droguri.

Martorul menţionat l-a înştiinţat despre aspectele constatate pe şeful său direct, martorul H. iar, la sfatul acestuia din urmă, i-a permis inculpatului F. accesul în ţară şi, pentru a nu-i trezi suspiciuni, 1-a însoţit discret până la sala de vamă.

Ajuns în această sală, inculpatul F. şi-a ridicat valiza tip troler de pe banda de bagaje şi s-a deplasat spre punctul de control vamal.

Între timp, despre situaţia ivită a fost anunţat şi controlorul vamal de serviciu spre care s-a îndreptat inculpatul F., respectiv martorul I., care i-a solicitat acestuia să prezinte la control valiza ce îi aparţinea, de culoare neagră. Întrucât valiza era asigurată cu un lacăt, inculpatul F. a procedat la deschiderea acesteia cu o cheie pe care o avea asupra sa iar, cu ocazia controlului, în valiza respectivă au fost descoperite, alături de câteva obiecte personale ale inculpatului, două cutii din carton, învelite în ambalaj.

Trecându-se la verificarea celor două cutii, s-a constatat că prima dintre acestea conţinea două calupuri paralelipipedice, iar cea de-a doua alte cinci asemenea calupuri, toate învelite în indigo de culoare albastră, sub care se afla o folie din plastic transparentă, iar în interiorul fiecăruia a fost identificată o substanţă pulverulentă de culoare alb-gălbuie, care a reacţionat pozitiv la testarea sa cu trusa narco-test, indicând că este vorba despre cocaină.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 iunie 2004, întocmit de Laboratorul de analize fizico-chimice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a confirmat că substanţa găsită în toate cele şapte calupuri identificate în valiza aparţinând inculpatului F., având masa totală de 7.000 grame, conţine cocaină, din care 2.000 grame, aflate în primele două calupuri, în amestec cu diltiazem.

Inculpatul F. a recunoscut transportul şi introducerea drogurilor în România, susţinând că le-a preluat din Venezuela, de la două persoane "J." şi "O.", a căror identificare certă nu s-a realizat până în prezent de către organele de urmărire penală. Drogurile au fost transportate în avion, pe ruta Caracas-Madrid-Bucureşti, cu o altă valiză decât cea pe care inculpatul a avut-o asupra sa la plecarea din România, la data de 20 mai 2004, fapt recunoscut de acesta şi confirmat de confruntarea imaginilor video înregistrate pe aeroport la cele două momente, conform procesului-verbal întocmit la data de 13 iulie 2004. Iniţial, cu ocazia prinderii sale în flagrant, inculpatul a negat că ar fi avut cunoştinţă de conţinutul real al valizei transportate, însă ulterior, atât în declaraţiile date în faţa procurorului, cât şi în declaraţia formulată în cursul cercetării judecătoreşti, a recunoscut că ştia că este vorba despre cocaină. Acest aspect este confirmat de altfel şi de împrejurările concrete în care s-a derulat activitatea infracţională. Astfel, inculpatul recunoaşte că, de la Caracas până la Bucureşti, valiza s-a aflat numai în posesia sa şi că, la Madrid, avionul a făcut doar o escală, fără ca bagajele să fie coborâte din cală. În plus, greutatea valizei respective era mult mai mare decât cântăreau în mod obişnuit obiectele personale ale inculpatului (câteva obiecte de îmbrăcăminte şi produse cosmetice, o sumă de bani, carduri, cartele telefonice şi documente personale). Mai mult, inculpatul a avut tot timpul asupra sa cheia cu care se putea deschide valiza, ceea ce presupune în mod evident că acesta cunoştea şi putea dispune oricând de conţinutul ei.

Inculpatul F. s-a apărat, susţinând că a acceptat să transporte şi să introducă cocaina în România, datorită ameninţărilor proferate la adresa lui şi a familiei sale de către deţinătorii din Venezuela ai drogurilor. S-a precizat că această afirmaţie nu poate fi primită ca exprimând adevărul, întrucât, pe lângă faptul că nu este susţinută de nici un element probatoriu pertinent, nu este nici măcar verosimilă, în condiţiile în care inculpatul nu a precizat în ce au constat în mod concret pretinsele ameninţări şi nici dacă acestea s-au materializat în acţiuni sau gesturi care să-i inspire o stare serioasă de temere.

Inculpatul F. a formulat, conform art. 334 C. proc. pen., înainte de intrarea în dezbateri asupra fondului cauzei, cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptei sale prin rechizitoriu, din forma consumată a infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în tentativă la această infracţiune, prin aplicarea art. 20 C. pen. În susţinerea cererii sale, inculpatul a susţinut că nu s-a realizat în fapt introducerea drogurilor în ţară, acţiune care, în opinia sa, a fost întreruptă prin intervenţia organelor de control de pe aeroport.

S-a apreciat de către instanţa de fond că cererea este nefondată întrucât elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, respectiv introducerea în ţară a drogurilor de mare risc, s-a consumat la momentul când acesta a trecut de punctul de control al poliţiei de frontieră, unde se realizează, conform legii, formalităţile de intrare în ţară a pasagerilor, fapt confirmat prin adresa din 21 aprilie 2005 a Companiei Naţionale Aeroportul Internaţional H. C. - Bucureşti şi a intrat în posesia valizei conţinând drogurile, pe care a ridicat-o de pe bandă de bagaje, înainte de a se prezenta la controlul vamal. Prin urmare, consumarea infracţiunii s-a realizat mai înainte de realizarea controlului asupra bagajului transportat de inculpat intervenţia autorităţilor cu acest din urmă prilej neavând un efect de întrerupere a activităţii infracţionale deja consumate.

S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului F. care, la data de 04 iunie 2004, a introdus în România, prin aeroportul internaţional H. C. - Bucureşti, cantitatea de 7 kilograme de cocaină, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Faţă de aceste considerente, constatând că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpatul F., tribunalul a dispus, conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

La individualizarea acestei pedepse, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă stabilite în norma de incriminare (de la 15 la 25 de ani), gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, apreciat ca fiind unul foarte ridicat, împrejurările concrete în care fapta a fost comisă, cantitatea mare a drogurilor traficate, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care are 55 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale iar pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine relativ sinceră, recunoscând fapta comisă, în materialitatea ei, chiar dacă a invocat săvârşirea acesteia sub imperiul unei constrângeri morale care nu s-a dovedit a fi reală.

S-a arătat că în favoarea inculpatului, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, care prevăd reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, astfel cum s-a solicitat de către acesta întrucât, deşi inculpatul a furnizat organelor de urmărire penală date şi informaţii privind implicarea altor persoane în activităţi ilicite de trafic de droguri, cercetările întreprinse pe baza datelor şi informaţiilor respective nu au condus până în prezent la identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor astfel de persoane, fiind în curs de desfăşurare, astfel cum a comunicat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Antidrog prin adresa nr. x/P/2004.

S-a avut în vedere atitudinea cooperantă a inculpatului la individualizarea judiciară a pedepsei, în cadrul limitelor legale, pedeapsa stabilită într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege fiind de 16 ani închisoare.

Cu privire la inculpatul A., Tribunalul Bucureşti a reţinut în fapt că, la data de 04 iunie 2004, acesta s-a deplasat de la Sinaia, unde se afla împreună cu familia, până la aeroportul internaţional H. C. - Bucureşti, fiind însoţit de martorul W., care a şi condus autoturismul cu care s-a făcut această călătorie.

Potrivit declaraţiei martorului W., care se coroborează cu declaraţia martorei BB., scopul acestei deplasări a fost acela ca inculpatul să aştepte o persoană care trebuia să sosească cu avionul din direcţia Madrid, la cursa de la ora 17.45, care a aterizat în fapt la ora 18:05.

Martorul W. a afirmat că, din cele relatate de inculpat pe parcursul deplasării de la Sinaia până la aeroport, persoana aşteptată era o femeie, fostă sportivă, fapt confirmat şi de martorul Q., care a declarat că inculpatul i-a şi descris-o pe acea femeie ca fiind o doamnă blondă, de constituţie solidă şi având palme mari, întrucât a fost sportivă, practicând caiac-ul.

În plus, martorul Q. a susţinut că inculpatul i-ar fi relatat că femeia respectivă ar putea fi însoţită de soţul său, pe care i 1-a descris ca fiind un bărbat cu păr blond, cu chelie şi mustaţă, pe care îl cheamă Y.. Afirmaţia martorului în acest sens a fost contestată de către inculpatul A., care a negat în mod constant că i-ar fi vorbit martorului despre un astfel de bărbat şi nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, astfel încât nu a fost reţinută ca exprimând adevărul.

S-a precizat că din declaraţiile martorilor R., V. şi S., care se coroborează între ele, rezultă că numitul Q., angajat al brigăzii antiteroriste de pe aeroport, a încercat să intervină pentru a i se permite inculpatului A. accesul în sala de vamă, contrar regulamentelor din aeroport, solicitarea sa în acest sens fiind însă refuzată. Din coroborarea declaraţiilor martorilor R., S., U., I., G., T., Ţ. şi Ş., a rezultat şi faptul că acelaşi Q. a pătruns singur în sala de vamă, unde 1-a contactat la banda de bagaje pe inculpatul F., fapt confirmat de altfel şi de către acesta din urmă şi 1-a condus pe inculpatul menţionat până la punctul de control vamal, încercând să îi sugereze martorului R. să nu îi controleze bagajele, afirmând faţă de acesta că inculpatul F. ar fi prieten cu inculpatul A., cunoscut sub numele de "K." şi că este aşteptat de către acesta din urmă.

S-a precizat că între cele două episoade relatate de martori nu se poate stabili însă o legătură de cauzalitate, întrucât nu există nici o dovadă în sensul că inculpatul A. i-ar fi solicitat martorului Q. să faciliteze trecerea inculpatului F. de punctul vamal, fără a i se face controlul bagajelor. Inculpatul A. a negat permanent acest lucru, iar martorul Q. a precizat şi el în mod expres că inculpatul menţionat nu i-a cerut să intervină în acest sens. În plus, martorii nu au putut confirma această împrejurare, nici unul dintre ei nediscutând cu inculpatul A., iar unii dintre aceştia nici măcar nu i-au remarcat prezenţa în zonă.

Întrucât persoana aşteptată nu a sosit, inculpatul A. a părăsit aeroportul în jurul orei 18.30, împreună cu martorul W., astfel cum rezultă din declaraţia acestuia din urmă, revenind amândoi la Sinaia după ora 19.15, aspect relatat de martora BB.

Tribunalul a reţinut şi faptul că inculpaţii F. şi A. nu s-au întâlnit nici la data de 04 iunie 2004 şi nici anterior acestei date, împrejurare menţionată de altfel chiar în rechizitoriu şi nici nu există vreo dovadă că aceştia s-ar fi cunoscut între ei. În acest sens, inculpatul F. a declarat pe tot parcursul procesului penal că nu cunoştea identitatea persoanei care trebuia să îl aştepte la aeroport, spunându-i-se de către cei care i-au încredinţat drogurile pentru a le transporta şi introduce în ţară doar că este vorba de "o persoană importantă", fără a-i da alte detalii.

S-a menţionat că susţinerea din rechizitoriu, în sensul că este posibil ca o copie a paşaportului inculpatului F. să fi fost transmisă în România de către persoanele interesate de introducerea drogurilor în ţară şi, în acest mod, inculpatul A. să fi luat cunoştinţă de fizionomia acestuia, este o simplă supoziţie a organelor de urmărire penală, care nu se întemeiază însă pe nici o probă. În aceste condiţii, nu s-a reţinut că între cei doi inculpaţi a existat vreo înţelegere cu privire la introducerea drogurilor în ţară. De asemenea, în lipsa oricăror dovezi, nu s-a reţinut nici că o astfel de înţelegere ar fi existat între inculpatul A. şi persoanele care, potrivit inculpatului F., au organizat transportul drogurilor din Venezuela.

Mai mult, s-a arătat că şi presupunând că scopul prezenţei inculpatului A. la aeroport 1-a constituit aşteptarea inculpatului F., nu există nici o dovadă în sensul că primul dintre aceştia ar fi cunoscut conţinutul real al bagajului transportat de către cel din urmă, pentru a i se putea reţine o participare conştientă la fapta de trafic internaţional de droguri.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că inculpatul A. nu a comis nici un act nemijlocit de executare a faptei cu privire la care este acuzat prin rechizitoriu (introducerea în ţară de droguri de mare risc) şi nici nu se poate reţine în sarcina acestuia vreo altă formă de participare la săvârşirea faptei respective, tribunalul a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta nu există.

Împotriva Sentinţei penale nr. 732 din data de 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul F.

Apelul parchetului a vizat soluţia de achitare a inculpatului A., solicitându-se condamnarea acestuia pentru fapta săvârşită, iar apelul inculpatului F. vizează individualizarea pedepsei pe care o consideră exagerată faţă de pericolul social al faptei comise.

II. Prin Decizia penală nr. 717/A din data de 21 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, în ceea ce priveşte pe inculpatul A. şi, rejudecând, în fond, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului, din cea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în cea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, texte de lege în baza cărora inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 C. pen., în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b C. pen., pe timp de 5 ani, iar în baza art. 67 C. pen., a dispus degradarea militară a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 6 iulie 2004 şi până la punerea efectivă în libertate conform Deciziei penale nr. 219 din 11 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Dosar nr. x/2005, respectiv, 11 februarie 2005.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, analizând materialului probator administrat, că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea faptei constând în aceea că la data de 4 iunie 2004, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte persoane care coordonau activitatea din străinătate, l-a aşteptat în aeroportul H. C. Bucureşti, în vederea preluării, pe inculpatul F. care venea cu o cursă de la Madrid şi transporta aproximativ 8 kg. cocaină. S-a mai reţinut, în baza aceloraşi probe, că inculpatul A. s-a deplasat în acea zi de 4 iunie 2004 de la Sinaia la Bucureşti la aeroportul H. C., după ce anterior primise mai multe telefoane de încunoştiinţare despre acest eveniment, pentru a se întâlni cu inculpatul F. care venea de la Madrid, în acest sens fiind concludente declaraţiile martorilor Q., W., BB. şi Ţ.

Curtea de Apel a reţinut din adresa din 24 august 2004, emisă de Poliţia de Frontieră - Aeroportul Internaţional H. C. Bucureşti, că la data de 4 iunie 2004, cursa din direcţia Londra - Tarom - ce avea oră de aterizare programată la 17,45, a aterizat în fapt la ora 17,25, deci la circa 5 minute după momentul în care inculpatul a ajuns la aeroport, acesta plecând din aeroport în jurul orelor 18,40 - 19,00. Cum cursa TAROM din direcţia Madrid, cu oră de aterizare programată la 17,45, a aterizat în fapt la ora 18,05, plecarea inculpatului A. din aeroport în jurul orelor 18,40 - 19,00 apare ca justificată doar prin aceea că acesta a aşteptat pasageri de la cursa de Madrid şi nicidecum de la Londra.

S-a apreciat că apărarea acestuia în sensul că s-a deplasat la aeroportul H. C. - Otopeni pentru a primi, în interes de afaceri, familia AA. sau X., ce urma să vină cu cursa de Londra pentru concretizarea unui contract în domeniul produselor petroliere, au fost înlăturate ca neadevărate, în raport de următoarele elemente: martorul BB., organizator Simpozion Sinaia, a declarat că l-a auzit la cina servită împreună în seara de 4 iunie 2004, că persoana pe care a aşteptat-o la aeroport trebuia să vină de la Madrid, totodată declarând că nu l-a auzit pe inculpat discutând despre persoane cu numele de AA., X. sau DD.; în vederea susţinerilor inculpatului cu privire la "varianta Londra", au fost verificate listele pasagerilor cursei TAROM, din direcţia Londra la 4 iunie 2004 în România, respectiv cursa Brithis Airlins, dar pe acesta nu a figurat numele numiţilor AA. sau X.: de asemenea, au fost verificate lista rezervărilor pentru cursa Londra - Bucureşti din 4 iunie 2004, în eventualitatea că aceştia au pierdut avionul, dar nici pe această listă nu s-a găsit numele numiţilor AA. sau X.; au fost verificate listingul convorbirilor telefonice aparţinând telefoanelor inculpatului A., fără a rezulta efectuarea unor astfel de convorbiri cu pretinşii AA. sau X. cât şi cu numitul DD.; în agenda telefonică a celor două telefoane nu figurează numele AA. sau X., ci doar DD. Cum inculpatul a susţinut că DD. a intermediat şi l-a anunţat de venirea familie ST. de la Londra, convorbirea inculpatului cu acesta trebuia evidenţiată pe telefonul respectiv; inculpatul A. i-a spus numitului Q. - angajat Brigada Antiteroristă a SRI că aşteaptă un bărbat blond, cu chelie şi mustaţă, pe care îl cheamă "Y.", precizându-i chiar "Y."

S-a precizat dă, deşi inculpatul A. a contestat faptul că s-a deplasat la aeroport pentru a-l aştepta pe inculpatul F. care urma să sosească la ora 17,45 cu o cursă din direcţia Madrid, susţinând că a aşteptat familia ST., ce trebuia să vină cu o cursă de la Londra - orele 17, 45, probele administrate nu confirmă ipoteza avansată de inculpat.

În ceea ce priveşte diferenţa în descrierea persoanei inculpatului F., respectiv a numelui său "Y.", s-a arătat că:inculpaţii F. şi A. nu s-au întâlnit niciodată; inculpatul F. - cetăţean româno-american, verificându-i-se cele două paşapoarte, s-a constatat că fotografia aplicată pe paşaportul american corespunde descrierii pe care inculpatul A. i-a făcut-o persoanei pe care o aştepta, în sensul că părul persoanei din fotografie avea o nuanţă deschisă şi ar putea fi considerat ca fiind blond; numele inculpatului F. apare în paşaportul american ca fiind scris "EE." fiind uşor de pronunţat, ţinând cont de regulile de pronunţie din limba engleză, astfel că solicitarea inculpatului A. către martorul Q. de a depista o persoană ce sosea cu cursa de Madrid şi răspundea la numele "Y." apare ca normală, explicabilă.

Împotriva Deciziei penale nr. 717/A din data de 21 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul A., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar în subsidiar, menţinerea soluţiei instanţei de fond, întrucât nu este vinovat.

III. Prin Decizia nr. 7.269 din data de 13 decembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 717 din 21 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a casat decizia penală atacată numai cu privire la inculpatul A. şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut că inculpatul A. a fost condamnat de instanţa de control judiciar fără să fie audiat, în condiţiile în care s-a dispus pentru prima dată condamnarea inculpatului, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aplicarea acestor reglementări în legislaţia internă a statelor semnatare fiind obligatorie.

S-a arătat că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Constantinescu contra României) a stabilit că atunci când o instanţă de control judiciar este competentă să analizeze atât situaţia de fapt, cât şi chestiunile de drept şi să studieze în ansamblu problema vinovăţiei, nu poate, din motive ce ţin de echitatea procedurii, să tranşeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declaraţiilor persoanei care susţine că nu a comis actul considerat ca infracţiune.

S-a precizat că, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, după ce a casat hotărârea prin care s-a dispus achitarea inculpatului A., s-a pronunţat cu privire la temeinicia acuzaţiei constatând că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fără să îl audieze nemijlocit.

Totodată, s-a menţionat că şi modificările C. proc. pen., intrate în vigoare la 6 septembrie 2006 prin Legea nr. 356/2006 prevăd obligativitatea ascultării inculpatului atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare (art. 378 alin. (11), astfel cum a fost modificat prin art. l pct. 172 din Legea nr. 356/2006).

IV. Prin Decizia penală nr. 169 din 10 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat parţial sentinţa şi în fond, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în cea prev. de art. 26 rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, texte de lege în baza cărora inculpatul A. a fost condamnat la 15 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 C. pen., iar în baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 5 ani. În baza art. 67 C. pen. s-a dispus degradarea militară. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 06 iulie 2004 şi până la punerea efectivă în libertate conform Deciziei penale nr. 219 din 11 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, respectiv 11 februarie 2005.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că vinovăţia inculpatului A. rezultă din declaraţiile inculpatului F. care se coroborează cu declaraţiile învinuitului Q. şi ale martorului R.

S-a susţinut că potrivit acestor declaraţii instanţa trebuia să stabilească următoarea situaţie de fapt: inculpatul F. a transportat cantitatea de 8 kg cocaină cu promisiunea că va fi ajutat la aeroport să introducă această cantitate în România şi în acest scop, inculpatul A. s-a deplasat de la Sinaia pentru a-l ajuta pe inculpatul F.

S-a arătat că susţinerea inculpatului A. că s-a deplasat la aeroport pentru a o aştepta pe X., nu are nici un fundament, în condiţiile în care nu a existat nici rezervare pe acest nume. Mai mult, inculpatul s-a prezentat la aeroport după ce cursa de Londra aterizase, astfel că acesta aştepta cursa de Madrid, aşa cum reiese din declaraţia martorei BB.

De asemenea, s-a menţionat că împrejurarea că inculpaţii F. şi A. nu se cunoşteau dinainte, nu este relevantă sub aspectul comiterii infracţiunii renumite inculpatul A. cunoscându-i semnalmentele inculpatului F.

Chiar inculpatul A. i-a spus numitului Q. - angajat la Brigada Antiteroristă a SRI că aştepta un bărbat blond, cu chelie şi mustaţă pe care îl chemă "Y."

Martorul BB., organizator Simpozion Sinaia a declarat că l-a auzit la cina servită împreună în seara de 4 iunie 2004, că persoana pe care o aşteptase trebuia să vină de la Madrid.

Curtea de Apel a apreciat că fapta inculpatului este pe deplin dovedită.

Împotriva Deciziei penale nr. 169 din 10 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu privire la existenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) şi art. 48 alin. (1) C. proc. pen. faţă de unul din membri completului de judecată şi cu privire la soluţia de condamnare în lipsa unor dovezi de vinovăţie.

V. Prin Decizia nr. 5851 din data de 5 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 169 din data de 10 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a casat decizia penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a dispune acestea, Înalta Curte a reţinut că hotărârea judecătorească pronunţată este nulă, deoarece din completul de judecată care a pronunţat Decizia penală nr. 1.543 din 31 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a făcut parte acelaşi magistrat ce a făcut parte şi din completul de judecată ce a dispus condamnarea, în apel, pronunţând Decizia nr. 169 din 10 mai 2007, împrejurări faţă de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la nulitatea absolută.

În acest sens, s-a arătat că la data de 31 august 2004, prin Decizia penală nr. 1.543, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva revocării măsurii arestării preventive a inculpatului A., ce a fost dispusă prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 28 august 2004 în Dosarul nr. x/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală. Încheierea de şedinţă a fost casată în parte, iar dispoziţia de revocare a arestării preventive a inculpatului A. a fost înlăturată.

S-a precizat că în conformitate cu dispoziţiile art. 3001 C. proc. pen., instanţa a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului A. este legală şi temeinică şi a menţinut-o, reţinând că din dosarul de urmărire penală rezultă "o mulţime de indicii, toate temeinice şi bine documentate" referitoare la activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul A.

Declaraţiile care ar fi confirmat vinovăţia inculpatului au fost considerate neîndoielnice, iar scopul prezenţei acestuia pe aeroport a fost apreciat ca fiind dovedit fără dubiu (dosar nr. x/2004 al Curţii de Apel Bucureşti).

Prin aceste afirmaţii, instanţa s-a pronunţat, practic, cu privire la vinovăţia inculpatului A.

S-a arătat că din completul de judecată care a pronunţat Decizia penală nr. 1.543 din 31 august 2004 la care s-a făcut referire a făcut parte un judecător ce a făcut parte şi din compunerea completului de judecată care a dispus condamnarea, în apel, a inculpatului A., la pedeapsa de 15 ani închisoare, pronunţând decizia recurată nr. 169 din 10 mai 2007.

În această compunere, Curtea nu a mai admis cererea inculpatului de suplimentare a probatoriului, apreciind că probele din dosar sunt suficiente, iar contradicţiile existente se pot lămuri pe baza analizării acestora (Dosar nr. x/2007 al Curţii de Apel Bucureşti).

Înalta Curte a constatat că, în aceste împrejurări, magistratul judecător FF. s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., exprimându-şi anterior părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză. Compunerea completului de judecată - fiind nelegală, hotărârea judecătorească pronunţată este nulă, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat existenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., bazat de incompatibilitatea judecătorului şi a dispus ca în rejudecare instanţa de apel să aibă în vedere şi celelalte critici formulate de inculpat prin motivele de recurs.

VI. Prin Decizia penală nr. 251 din 16 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 732 din data de 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2004.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel, în fond, după casare, a procedat la audierea inculpatului A. şi a martorilor Q., W. şi R., iar din examinarea întregului material probator de la dosar s-a constatat că acuzaţia se întemeiază pe simple prezumţii, care au stat şi la baza trimiterii în judecată a inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de droguri, că singura probă care îl incriminează pe acesta este declaraţia martorului Q., ce a fost înlăturată pentru lipsă de credibilitate. S-a mai constatat că la dosar nu există probe certe care să confirme existenţa infracţiunii de trafic de droguri, astfel că soluţia de achitare dată de instanţa de fond este justificată.

În acest sens, s-a arătat că în apărare, la cererea inculpatului A.a a fost audiat şi martorul GG.

1. Cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a reţinut că reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice pe motiv că inculpatul A. a săvârşit fapta de trafic internaţional de droguri de mare risc sub forma complicităţii şi nu autoratului, făcând trimitere la existenţa unei "promisiuni anticipate".

În susţinerea cererii a fost avută în vedere declaraţia inculpatului F. care se coroborează cu cea a martorului Q., în sensul că "persoana importantă" care urma să-l aştepte pe aeroportul H. C., era inculpatul A., căruia i se mai spune şi K.

Apărătorul inculpatului A., în schimb, a susţinut că deşi a insistat, Reprezentantul Parchetului nu a răspuns la următoarele întrebări: Când a promis inculpatul A.ş Cui i-a promisş Care sunt probele din dosar pentru care se solicită de către procuror schimbarea încadrării juridice prin reţinerea dispoziţiilor art. 26 C. pen.

De asemenea, a mai susţinut că Parchetul nu a demonstrat dacă în cauză este vorba de o complicitate mijlocită sau nemijlocită pentru a fi întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen.

În opinia sa, complicitatea mijlocită nu-şi găseşte aplicarea deoarece faţă de numiţii P. şi L. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, reprezentantul Parchetului nu a putut demonstra existenţa unei complicităţi nemijlocite atâta timp cât inculpatul F. nu a declarat "A. este cel care mi-a promis".

Curtea, din examinarea întregului material probator administrat în cauză, a constatat ca şi apărarea că, Parchetul şi-a întemeiat cererea de schimbare a încadrării juridice numai pe simple prezumţii care au stat în acelaşi timp şi la baza trimiterii în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. S-a mai precizat că în literatura juridică şi practica judiciară s-a statuat că probele pentru a fi reţinute trebuie să aibă un conţinut precis; în cazul în care se bizuie pe probabilitate, instanţa nu-şi poate forma convingerea că acestea reflectă adevărul necesar tragerii la răspundere penală.

Potrivit art. 26 C. pen., complicele este persoana care cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală.

Este de asemenea complice, persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Cu privire la "promisiunea anticipată" invocată de către reprezentantul Parchetului, Curtea a constatat că la dosar nu există probe apte a demonstra că inculpatul A. a înlesnit ori a ajutat la realizarea laturii subiective a faptei săvârşită de inculpatul F.

Conform declaraţiei martorului Q. faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin Ordonanţa din 20 mai 2005 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, acesta s-a oferit să-l ajute pe inculpatul A. pentru a-i intra în graţii întrucât îl ştia o persoană influentă. S-a menţionat că, înţelegerea prealabilă dintre autor şi complice, constituie o dovadă că fapta s-a comis cu premeditare, ceea ce nu este cazul în speţă.

Mai mult, intervenţia martorului Q., care l-a întrebat pe inculpatul F. dacă se numeşte "Y.", spunându-i că este aşteptat la ieşirea din aeroport de domnul K., nu poate constitui un act de sprijinire în timpul executării, oferit de inculpatul A., celuilalt coinculpat, cum încearcă Parchetul să acrediteze ideea în atare situaţie, în lipsa unei complicităţi concomitente imateriale ce nu a putut fi dovedită de către Parchet, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă.

2. Cu privire la "persoana importantă" care în opinia procurorului este inculpatul A. s-a arătat că potrivit declaraţiei inculpatului A., în luna iunie 2005 era consilierul deputatului HH., iar în perioada în care însoţea delegaţiile oficiale pe aeroportul OT., nu discuta cu martorul Q.

Această declaraţie se coroborează cu cea a martorului Q. care în depoziţia sa a susţinut că l-a cunoscut pe inculpatul A. pe aeroportul OT., "unde acesta venea pentru a conduce diferite delegaţii oficiale şi întrucât purta armament îşi lăsa arma şi permisul port armă la filtrele brigăzii antiteroriste". Martorul Q. a mai susţinut în declaraţia dată în ziua de 15 iulie 2004 că A. "i-a arătat o persoană de sex masculin care ieşea din sala de vamă spunându-i că este II."

Inculpatul F., în declaraţia sa din 5 iunie 2004, a susţinut că "drogurile urmau să fie primite de o persoană foarte mare din România care mă poate omorî".

S-a concluzionat în sensul că, atâta timp cât inculpatul F. face referire la o persoană care putea să-i pună viaţa în primejdie, odată ajuns pe teritoriul României cu cantitatea de 8 kg cocaină, în mod greşit Parchetul a apreciat că declaraţiile martorului Q. se coroborează cu cea a inculpatului F. sub aspectul identităţii participantului complice.

3. Cu privire la inexistenţa faptei de trafic de droguri de mare risc pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată s-a reţinut că, potrivit art. 10 lit. a) C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă, fapta nu există.

S-a arătat că, în cauza penală de faţă, singura probă care de fapt îl incriminează pe inculpatul A., constă în declaraţiile martorului Q.

Astfel, în data de 04 iunie 2004 imediat după prinderea în flagrant a inculpatului F., Q. a susţinut că inculpatul A. aştepta potrivit spuselor acestuia, la aeroport "o persoană pe nume MA., care urmează să vină de la Madrid şi care ar putea fi însoţită de soţul ei pe care mi l-a descris", îşi continuă declaraţia martorul, "ca fiind un bărbat blond cu chelie şi mustaţă, iar MA. este o femeie înaltă, bine dezvoltată întrucât a făcut caiac şi avea părul blond".

Martorul Q. a mai declarat în data de 04 iunie 2004 că s-a întors din sala de vamă şi i-a spus inculpatului A. că a găsit persoana pe care o aştepta, dar nu este blondă. "Acesta a fost contrariat şi a plecat de lângă mine spunându-mi că cel pe care îl aştepta este blond" a ţinut să confirme încă odată martorul Q. în şedinţa publică din data de 18 martie 2008.

Conform declaraţiei martorului Q. în luna iunie 2004 lucra în cadrul Brigăzii Antiteroriste a S.R.I., cu atribuţiuni pe aeroportul Bucureşti OT. din anul 1978. Referitor la inculpatul A., martorul cu ocazia confruntării efectuate de către procuror, a declarat: "nu cunoşteam unde lucrează domnul A., dar mi-a lăsat impresia că lucra ca ofiţer sub acoperire. Nu mă aflam în relaţie de prietenie cu acesta".

Astfel, s-a arătat că este inexplicabilă omisiunea martorului Q., angajat S.R.I., de a reclama în primul rând organelor de poliţie că inculpatul A., i-a sus că aştepta un bărbat pe nume Y.

Din verificarea declaraţiei se poate observa cu uşurinţă modalitatea detailată în care martorul Q. a relatat întâlnirea cu inculpatul A. pe aeroportul OT., cât şi iniţiativa sa de a facilita intrarea în ţară a unei "persoane blonde" aşteptată de către cel pe care îl credea ca fiind ofiţer sub acoperire.

S-a precizat că declaraţia martorului Q. nu reflectă în totalitate adevărul o confirmă însuşi comportamentul simulat avut în momentul testării la poligraf ce a fost efectuat în perioada în care a fost cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a susţinut că această concluzie se desprinde şi în momentul în care se verifică fotografiile inculpatului F. După cum se poate observa inculpatul F., născut din tată JJ. şi mamă KK., are tipologia unui individ asiatic (păr negru, ochi negrii, ten măsliniu, specific musulmanilor) ce nu poate fi confundat cu un individ al rasei europoide.

Deşi în rechizitoriu şi în motivele formulate în scris la data de 12 iulie 2005 se susţine de către Parchet că "după modul de executare a fotografiilor, părul persoanei din fotografie are o nuanţă deschisă şi ar putea fi considerat ca fiind blond", din verificarea acesteia precum şi a celorlalte fotografii care au fost efectuate imediat după arestarea preventivă a inculpatului F. s-a constatat că afirmaţia făcută de către procuror nu corespunde realităţii. Datorită trecerii anilor, inculpatul F., prezintă chelie, părul de culoare închisă, fiind uşor grizonat, ceea ce nu însemnează că se poate considera a fi blond, cum se susţine de către procuror.

S-a mai arătat că, însuşi martorul Q. în declaraţia din data de 20 iulie 2004 a arătat că "am observat că pe eticheta prinsă de valiza acelui pasager scria F. şi atunci am crezut că pasagerul respectiv este cel aşteptat de A., dar după ce i-am privit înfăţişarea am început să am dubii, întrucât deşi avea chelie şi mustaţă, nu avea părul blond ci închis şi ten măsliniu".

S-a menţionat că deosebit de relevantă este declaraţia martorului R. în care arată următoarele: "ajungând în dreptul controlorului vamal I., QQ. pe nume Q., s-a apropiat de acesta spunându-i cu voce scăzută că pasagerul respectiv este un amic al unui prieten de-al lui şi l-a întrebat pe vameş: te mai uiţi în geantăş Atunci I. i-a solicitat pasagerului paşaportul iar eu i-am cerut să pună bagajul pe bancheta de control".

Faţă de comportamentul martorului Q., care a fost dat la o parte de vameşul S., pentru ca inculpatul F. să fie supus controlului vamal, Curtea a înlăturat susţinerile acestuia, întrucât inculpatul A. nu i-a solicitat sprijinul de a contacta "persoana blondă" pe care o aştepta.

În opinia Curţii, motivarea martorului Q. - angajat SRI - că a vrut să intre în graţiile inculpatului A. este lipsită de credibilitate.

De asemenea, aşa cum mai sus s-a arătat, procurorul care a întocmit rechizitoriul a făcut o serie de supoziţii ce au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului A., motiv pentru care acestea au fost înlăturate, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art. 63 şi următoarele C. proc. pen.

Mai mult, s-a constatat că aceste supoziţii au fost preluate şi de către procurorul care a redactat motivele de apel. Astfel, la filele din rechizitoriu se arată: "tot în paşaportul american se observă că numele inculpatului F. este scris EE., iar o persoană cu o educaţie şcolară precară ar fi tentată să pronunţe numele - ţinând cont de regulile de pronunţie din limba engleză, nume care în acest fel, s-ar pronunţa Y. - potrivit propriilor sale afirmaţii, inculpatul A. este absolvent a 8 clase şi a unei şcoli profesionale".

S-a arătat că această afirmaţie a procurorului în nici-un caz nu poate fi considerată de către instanţa de apel ca fiind un element ce poate sta la baza coroborării sale cu declaraţia martorului Q.

S-a mai precizat că în rechizitoriu, procurorul face din nou o afirmaţie care excede normelor procedurale în vigoare "... Având în vedere aceste aspecte rezultă că inculpatul A., fie a văzut anterior deplasării la aeroport o copie de paşaportul american al inculpatului F., fie persoana care a solicitat să se deplaseze la aeroport i l-a descris pe inculpatul F. după o astfel de copie a paşaportului".

O altă critică a Parchetului se referă la împrejurarea că inculpatul A. a mers la aeroportul H. C. pentru a aştepta cursa de Madrid ce urma să aterizeze în data de 04 iunie 2006 la ora 17,45, invocând în acest sens declaraţiile martorilor W. şi BB.

S-a arătat că este adevărat că de fiecare dată când a fost audiat martorul W. a declarat că inculpatul A. i-a spus în timp ce mergeau cu maşina spre Bucureşti, că aşteaptă o persoană ce urma să sosească pe calea aerului de la Madrid.

Inculpatul A. însă a negat acest fapt, susţinând în declaraţia sa de la dosar "Nu îmi explic de ce martorul a declarat că eu i-am spus că aştept cursa de Madrid, nu este adevărat acest lucru. Procurorul care a instrumentat cauza l-a ameninţat că îl va ancheta pentru delapidare şi atunci W. a declarat exact cum i-a spus procurorul. W. este acela care mi-a povestit".

De asemenea, la data de 17 iunie 2008, inculpatul A. a mai declarat "Eu nu dau socoteală nimănui, în general, şi nici martorului W. nu i-a spus care este cursa pe care o aştept. În schimb, martorul W. la termenul de judecată din 18 martie 2008 a contrazis susţinerile inculpatului A. arătând următoarele: "Nu am fost ameninţat de către procuror şi nici nu mi s-a sugerat de către acesta să dau declaraţia în alt fel decât să spun adevărul în legătură cu fapta pentru care am fost chemat la Parchet".

Martorul GG., propus de către apărare, în depoziţia sa a arătat că în momentul în care a discutat cu W. acesta era supărat că poate să-şi piardă serviciul, spunându-i: "Uite ce-mi face A.".

Potrivit depoziţiei acestui martor, procurorul de caz descoperise că W. invitase la seminarul din data de 2 iunie 2004 de la Sinaia, organizat de Ministerul Mediului pe inculpatul A. şi pe soţia acestuia.

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, martora BB. a susţinut că, din discuţia purtată de inculpatul A. cu soţia sa, a rezultat că persoana aşteptată la aeroport de către acesta trebuia să sosească de la Madrid.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorului Q., Curtea a constatat că acestea sunt contradictorii întrucât în datele de 04 iunie 2004 şi 5 iunie 2004 acesta a declarat că "inculpatul A. i-a spus că aşteaptă persoana blondă ce va veni cu cursa de Madrid", în timp ce în data de 20 iulie 2004 a arătat: "când am fost zărit de A., acesta s-a îndreptat către mine şi după ce ne-am salutat, eu l-am întrebat: ce faceţiş Iar el mi-a răspuns că aştepta un avion ce aterizează la 17,45, fără a preciza de unde vine avionul".

"Potrivit afişajului electronic - susţine martorul în continuare - am observat că la ora 17,45 erau programate pentru aterizare cursele de Londra şi Madrid. La un moment dat ne-am despărţit, întrucât eu m-am deplasat la birou pentru că aveam o sumă de bani de ridicat şi am revenit după aproximativ 15 - 12 de minute. Când am ajuns în aerogara am văzut un avion care venea la aterizare şi uitându-mă pe tabelul de afişaj electronic, am observat că mai urma să aterizeze doar cursa de Madrid".

Faţă de probele mai sus prezentate, Curtea a apreciat că declaraţia inculpatului A. se coroborează cu cea a martorului Q. din data de 20 iulie 2004, din care rezultă că nu i-a fost comunicată acestuia cursa aşteptată, ci numai ora de aterizare, respectiv 17,45.

4. Cu privire la apărarea inculpatului A. s-a reţinut că pe întreaga perioadă a procesului penal, inculpatul A. a susţinut că a aşteptat la aeroport pe soţii AA. şi X. ce urmau să sosească pe data de 4 iunie 2006 din direcţia Londra cu avionul de 17,45. În instanţă, inculpatul A. a depus în copie un fax primit de la cetăţeanul Italian DD., în legătură cu un produs petrolier, produs de Federaţia Rusă, despre care face afirmaţia că urma să ia legătura cu X., care a lucrat în comerţul exterior pentru derularea unei afaceri.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că soţii AA. şi X. nu figurau pe listele pasagerilor care au sosit din direcţia Londra la 4 iunie 2004 în România cu cursa Tarom.

În această situaţie, apărarea inculpatului A. nu a fost reţinută de instanţa de apel.

De asemenea, nici actul depus în instanţă, fără a fi însoţit de alte dovezi din care să rezulte că inculpatul A. a mers să aştepte cursa de Londra, la cererea numitului DD., nu a fost reţinut.

Ceea ce însă îl exonerează de răspundere penală pe inculpatul A. este lipsa de preciziune a probelor. Aceasta a condus la aplicarea principiului in dubio pro reo întrucât la pronunţarea hotărârii, instanţa nu se poate bizui pe probabilitate ci pe convingerea că acestea reflectă adevărul în cauză.

Aşa cum s-a arătat, declaraţia martorului Q. a fost înlăturată ca lipsită de credibilitate, faţă de modalitatea în care a acţionat, încercând să-i determine pe vameşi să nu-şi facă datoria cu privire la intrarea în ţară a inculpatului F.

S-a precizat de către instanţa de apel că este adevărat că declaraţiile martorilor W. şi BB., se coroborează între ele cu privire la cursa de Madrid aşteptată de către inculpatul A., dar atâta timp cât în dosar nu există probe certe care să confirme existenţa infracţiunii de trafic de droguri de mare risc reţinută în sarcina acestuia, soluţia de achitare dată de instanţa de fond, conform art. 10 lit. a) C. proc. pen., îşi găseşte justificarea.

Inculpatul A. a declarat în mod constant că a fost arestat preventiv pe nedrept, suferind totodată un atac cerebral în momentul pronunţării unei pedepse de 15 ani închisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o.

Împotriva Deciziei penale nr. 251 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei săvârşite de inculpat şi cu privire la greşita achitare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

VII. Prin Decizia nr. 1.545 din data de 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2008 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 251 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul A.

S-au casat decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 732 din 1 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/1/2004, numai cu privire la greşita achitare a inculpatului A. şi rejudecând:

În baza art. 26 C. pen., rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul A. a fost condamnat la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 6 iunie 2004 la 11 februarie 2005. A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog nr. 193/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor F. şi A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2002.

În fapt, la data de 4 iunie 2004, lucrători din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Punct Control Trecere Frontieră Otopeni au sesizat telefonic Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18,30, cu ocazia controlului vamal efectuat asupra bagajelor numitului F., care sosise pe aeroportul H. C. cu o cursă din direcţia Madrid, a fost descoperită o cantitate de aproximativ 8 kg de cocaină. Inculpatul A. s-a prezentat la aeroportul H. C. pentru a-l prelua pe inculpatul F., încercând, de asemenea, să influenţeze autorităţile vamale, în scopul trecerii prin vamă a bagajului în care se aflau ascunse drogurile, fără a fi efectuat controlul.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, a rezultat că recursul Parchetului a fost determinat de greşita achitare a inculpatului A. prin decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 732 din 1 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală.

Instanţa de apel a reţinut că, deşi inculpatul, prin declaraţia dată în şedinţa publică din 10 aprilie 2008 prin care se declară nevinovat, din probatoriul administrat în cauză, urmare a coroborării declaraţiilor inculpatului F. cu declaraţiile martorilor Q., R., I., U., V., S., W. şi BB., se poate reţine că inculpatul a comis fapta, aşa cum este descrisă în rechizitoriu. Prin aceasta, inculpatul A. are calitate de complice al coinculpatului F., sosit în ţară, la data de 4 iunie 2004, cu o cursă de avion pe ruta Madrid-Bucureşti, în bagajele căruia se aflau cca. 8 kg cocaină. Descoperirea cantităţii de droguri a avut loc. ca urmare a faptului că lucrătorul vamal R., atenţionat dinainte, despre faptul că urma să se introducă o cantitate mare de droguri în ţară, n-a dat curs intervenţiilor inculpatului A., prin intermediul numitului Q., de a-l trece pe F., fără a-i face controlul vamal.

De altfel, situaţia rezultată, indubitabil din probele dosarului, cu privire la ajutorul pe care inculpatul A. l-a promis şi a încercat să-l dea, în modul descris, coinculpatului F., a determinat Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca prin Decizia penală nr. 717 din 21 septembrie 2005 să admită apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, să desfiinţeze, în parte, Sentinţa penală nr. 732 din 12 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la greşita achitare a inculpatului A. şi, rejudecând, în fond, l-a condamnat pe acest inculpat, la o pedeapsă de 15 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. şi, cu interzicerea, în baza art. 65 C. pen., a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a arătat că este adevărat că această condamnare a inculpatului A. a fost înlăturată, prin casare, în recursul inculpatului, prin Decizia nr. 7.269 din 13 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, dar aceasta, nu pentru că, în cauză, n-ar fi existat probe care să demonstreze participarea inculpatului la traficul internaţional de droguri de mare risc, comis de F., ci pentru că inculpatul A. a fost condamnat de instanţa de control judiciar pentru infracţiunea reţinută, fără ca acesta să fi fost audiat, mai ales, în condiţiile în care s-a dispus, pentru prima dată, condamnarea inculpatului în apel, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aplicarea acestor reglementări în legislaţia internă a statelor semnatare fiind obligatorie. În favoarea soluţiei de casare cu trimitere, instanţa supremă a invocat şi modificările C. proc. pen., intrate în vigoare la 6 septembrie 2006 prin Legea nr. 356/2006 care prevăd obligativitatea ascultării inculpatului atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare (art. 378 alin. (11), astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 172 din Legea nr. 356/2006).

S-a precizat că nici un considerent al deciziei nu pune la îndoială temeinicia şi rezonabilitatea probelor de vinovăţie a inculpatului, legalitatea acestora. Desigur, acest lucru, n-ar fi putut pune la îndoială, posibilitatea instanţei căreia i-a fost trimisă cauza spre rejudecare, dacă, cu ocazia audierii inculpatului, acesta contestând comiterea faptei şi vinovăţia pentru aceasta ar fi cerut şi propus probe care să înlăture probele de vinovăţie existente în dosar, şi pe baza cărora, a fost, firesc, trimis în judecată şi condamnat.

Or, declaraţia inculpatului, dată în faţa Curţii de Apel la 26 februarie 2008, simpla nerecunoaştere a faptei şi a vinovăţiei pentru aceasta, simpla contestare a probelor ce-l învinovăţesc, încercarea de denaturare a declaraţiilor martorilor audiaţi, în cauză, din conţinutul cărora se desprinde, cu evidenţă, concluzia rezonabilă că acesta a comis fapta imputată, nu justifică Decizia penală nr. 251 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, de respingere, ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva Sentinţei penale nr. 732 din 01 iunie 2005.

S-a menţionat că aşa-zisele contradicţii la care se referă instanţa pentru a respinge recursul Parchetului nu sunt de natură a înlătura şi răspunderea penală pe care trebuie să o aibă inculpatul, faţă de ajutorul pe care l-a dat inculpatului F. în transportul internaţional de droguri, creîndu-i siguranţa că nu va fi controlat, în vamă, la intrarea în ţară, prin aeroportul OT. - siguranţă, care l-a făcut pe acesta să lase drogurile, neascunse, ajutor, pe care, nu l-a putut finaliza, datorită refuzului lucrătorilor vamali R., I., U., V. şi S. de a da ascultare cererilor inculpatului A. făcute prin cunoştinţa sa Q., audiat şi el ca martor.

VIII. Prin Hotărârea din 14 februarie 2017, în Cauza A. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 411 din 31 mai 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a fost încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţie şi a obligat statul pârât să plătească reclamantului, în termen de 3 luni, suma de 3.000 de euro, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral, sumă ce va fi convertită în moneda naţională a statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plăţii; b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procesuale; c) respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea Europeană a reţinut că tribunalul şi curtea de apel, după audierea martorilor, au considerat că probele aflate la dosar, în special declaraţiile martorilor, nu au dovedit că reclamantul comisese faptele imputate şi au dispus achitarea sa. Deşi curtea de apel a condamnat partea interesată de două ori pentru complicitate la trafic internaţional de droguri, totuşi aceste hotărâri au fost casate pentru erori de procedură, iar după interogarea reclamantului şi a unor martori, aceeaşi curte de apel a achitat persoana în cauză. Astfel, reclamantul nu a fost condamnat penal printr-o hotărâre validă a nici unei instanţe inferioare.

A mai reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că în urma recursului parchetului, Înalta Curte s-a prevalat de posibilitatea oferită de legea internă de a examina din nou chestiunea vinovăţiei părţii interesate. În acest scop, Înalta Curte s-a bazat pe aceleaşi probe care determinaseră instanţele inferioare să dispună achitarea părţii, nicio probă nouă nefiind prezentată în faţa instanţei. Înalta Curte a concluzionat că rezulta, în mod cert, din probatoriu şi mai ales din conţinutul declaraţiilor martorilor că reclamantul comisese fapta de care era acuzat.

S-a constatat că Înalta Curte a procedat la o interpretare a declaraţiilor care figurau în dosar fără a asculta ea însăşi martorii. Astfel, Înalta Curte a adoptat o poziţie opusă celei din hotărârile instanţelor inferioare, care l-au achitat pe reclamant, în special pe baza depoziţiilor martorilor respectivi, făcute în cursul şedinţelor desfăşurate în faţa lor.

În motivarea Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine că, efectuând o astfel de analiză, Înalta Curte nu s-a limitat la simpla apreciere a unei chestiuni de drept, ci, pur şi simplu, a dat o nouă interpretare faptelor, ceea ce a dus la o reîncadrare a acţiunilor reclamantului. Condamnată penal, persoana interesată a cunoscut o agravare a situaţiei sale. Deşi era de competenţa instanţei de recurs să aprecieze diferitele elemente de probă, este la fel de adevărat că reclamantul a fost stabilit vinovat pe baza mărturiilor care fusese suficiente pentru a-i determina pe judecătorii din prima instanţă să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei şi să motiveze achitarea acestuia. Or, Înalta Curte ar fi trebuit să analizeze necesitatea unei noi audieri a martorilor, cu atât mai mult cu cât, mărturia lucrătorului Brigăzii Antiteroriste, martorul C.I. care putea face legătura dintre reclamant şi R.R. nu a fost considerată credibilă de curtea de apel.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit prin hotărârea dată că persoanele care au responsabilitatea de a decide asupra vinovăţiei sau a nevinovăţiei unui inculpat trebuie să fie în măsură să audieze martorii personal şi să evalueze credibilitatea acestora. Evaluarea credibilităţii unui martor este o sarcină complexă care, în general nu poate fi dusă la bun sfârşit prin simpla citire a declaraţiilor scrise.

Concluzionând, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că hotărârea de condamnare a reclamantului, pronunţată de Înalta Curte, fără audierea directă a martorilor, deşi acesta fusese achitat de două instanţe inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţie.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că reclamantul pretinde 100.000 euro pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit. Referitor la solicitarea reclamantului, Curtea a relevat că, în speţă, singurul temei de reţinut pentru acordarea unei reparaţi echitabile rezidă în faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa Înaltei Curţi. În mod cert Curtea nu poate specula care ar fi fost rezultatul procesului în cazul în care art. 6 din Convenţie ar fi fost respectat, dar apreciază că este rezonabil să se considere că partea interesată a suferit pierderea unei şanse reale în procesul respectiv. Prin urmare, pronunţându-se în echitate, în conformitate cu art. 41 din Convenţie, Curtea a acordat reclamantului suma de 3.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 august 2017, condamnatul A. a solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 1.545 din data de 28 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2008, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) sau c) C. proc. pen. De asemenea revizuentul a solicitat suspendarea executării Deciziei penale nr. 1.545 din data de 28 aprilie 2009 până la soluţionarea definitivă a cererii de revizuire.

S-a arătat, de către revizuent, că a fost condamnat în recurs, fără să se procedeze la audierea sa nemijlocită şi fără audierea directă a martorilor din dosar, în condiţiile în care a fost achitat de două instanţe inferioare.

Cu privire la cererea de suspendare a executării pedepsei, condamnatul a susţinut că, urmare a deciziei de condamnare, a suferit un accident cerebral grav, iar în regim de detenţie au apărut mai multe afecţiuni grave.

IX. Prin Decizia penală nr. 852 din 20 septembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/1/2017 s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1.545 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2008, s-a desfiinţat decizia penală atacată şi s-a dispus rejudecarea recursului.

În baza art. 465 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării Deciziei penale nr. 1.545 din 28 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2008, anularea mandatul de executare a pedepsei închisorii din data de 29 aprilie 2009 emis de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/3/2004 privind pe inculpatul A. şi punerea în libertate de îndată a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte a reţinut că raportând cererea formulată la prevederile art. 465 alin. (1) şi 4 C. proc. pen., rezultă că aceasta respectă condiţiile prevăzute de norma legală invocată, respectiv:

a) printr-o hotărâre definitivă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenţie (în speţa art. 6 parag. 1);

b) consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi în prezent şi sunt reprezentate, în esenţă, de consecinţele condamnării revizuentului la o pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat garanţiile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenţie;

c) cererea a fost formulată de persoana al cărui drept a fost încălcat, condamnatul A. având legitimitate procesuală activă;

d) cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 3 luni de la data publicării în M. Of. al României, a hotărârii definitive pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, s-a reţinut că încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 parag. 1 cu distincţiile arătate în hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, fără audierea directă a martorilor, în condiţiile în care revizuentul a fost achitat de două instanţe inferioare, au determinat o vătămare, iar această vătămare constă în pronunţarea unei soluţii de condamnare în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat garanţiile prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenţie.

S-a arătat că unicul remediu apt a înlătura consecinţele încălcării dreptului la un proces echitabil, îl reprezintă desfiinţarea hotărârii instanţei de recurs şi dispunerea rejudecării cauzei de către această instanţă, cu respectarea drepturilor revizuentului.

Având în vedere că revizuentul A. se afla în stare de deţinere, în executarea pedepsei aplicate prin hotărârea evaluată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, în revizuirea a reţinut că existenţa şi în continuare a vătămărilor datorate pronunţării unei hotărâri de condamnare cu nesocotirea exigenţelor dreptului la un proces echitabil, impune anularea mandatul de executare a pedepsei închisorii din data de 29 aprilie 2009, emis de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/3/2004 şi punerea de îndată în libertate.

S-a precizat că această măsură este necesară deoarece o condamnare nu poate fi pronunţată decât în situaţia în care probele confirmă bănuiala că o persoană a săvârşit o infracţiune. Or, Înalta Curte a reţinut că, prin admiterea cererii de revizuire, se reia judecarea căii de atac ordinare a recursului, în condiţiile menţinerii soluţiilor de achitare din fond şi apel.

În egală măsură, Înalta Curte a arătat faptul că revizuentul A. s-a aflat în stare de deţinere în perioada de arest preventiv - de la 6 iunie 2004 la 11 februarie 2005 şi apoi, în perioada de executare a pedepsei - de la 30 aprilie 2009 la zi, deci, nu mai puţin de 8 ani şi 8 luni, ceea ce reprezintă o perioadă suficient de îndelungată pentru a impune o reevaluare atentă nu doar a particularităţilor obiective ale acuzaţiilor penale, ci şi a conduitei procesuale şi a situaţiei obiective prezente a revizuentului. Şi din această ultimă perspectivă, Înalta Curte a constatat că revizuentul a avut un comportament procesual pozitiv, nu au fost identificate probe care să contureze previzibilitatea unei conduite ulterioare negative a acestuia, de natură a afecta buna desfăşurare a procesului penal şi din care să rezulte că suspendarea hotărârii atacate ar fi de natură a produce o vătămare îndeajuns de gravă a ordinii publice.

Mai mult, s-a constatat că înscrisurile medicale depuse de către revizuent pentru a solicita această suspendare a executării pedepsei, respectiv raportul de expertiză medico-legală eliberat la 12 februarie 2013, ce concluzionează că afecţiunile de care suferă A. sunt grave şi pot avea evoluţie şi implicaţii imprevizibile în timp sunt apte a susţine măsura punerii sale în libertate. Referatul medical emis de către Spitalul penitenciar Jilava la data de 5 septembrie 2017 atestă, de asemenea, că revizuentul A. prezintă boală cardiacă ischemică, parapareză ataxică şi hipoacuzie bilaterală care fac imposibilă aducerea lui la instanţă, susţin necesitatea suspendării executării pedepsei.

X. Înalta Curte, succesiv admiterii cererii de revizuire după pronunţarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, a procedat la rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 251 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privindu-l pe intimatul inculpat A.

În această nouă faza recursului, în faţa Înaltei Curţi, cauza a avut următoarele termene:

- 18 octombrie 2017, când s-a pus în discuţie desemnarea de către Ministerul Public a unui reprezentant ce urmează să participe la judecata cauzei. Apreciindu-se chestiunea desemnării reprezentantului Ministerului Public ca fiind o chestiune strict administrativă, ce cade în competenţa exclusivă a Ministerului Public, instanţa nu a putut desemna un procuror de şedinţă, chiar dacă în sala de şedinţă au fost prezenţi, atât un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi un procuror de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

- 29 noiembrie 2017, când s-au susţinut cererile de probatorii;

- 13 decembrie 2017, când Înalta Curte s-a pronunţat cu privire la probele solicitate dispunând admiterea probei cu înscrisuri solicitată de inculpatul A., admiterea probei cu martori, urmând a fi audiaţi: Q., S., V., R., BB., P. şi L. şi, de asemenea, urmând a se depune soluţia de neîncepere a urmăririi penale în Dosarul nr. x/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privindu-i pe numiţii P. şi L. şi înscrisurile necesare determinării datelor de stare civilă pentru martorii, P. şi L. A fost respinsă cererea de audiere a celorlalţi martori solicitaţi;

- 31 ianuarie 2018, când a fost audiată martora BB., iar reprezentantul Ministerului Public a renunţat la audierea martorului P. întrucât nu s-au putut obţine date referitoare la adresa sa actuală din Canada;

- 28 februarie 2018, când au fost audiaţi martorii Q., R. şi V.;

- 28 martie 2018, când a fost audiat martorul S., s-a constatat imposibilitatea administrării probei constând în ascultarea în calitate de martor a persoanei numită L. şi au avut loc dezbaterile.

Examinând recursul formulat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, din prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prealabil, Înalta Curte apreciază că se impune a se stabili limita rejudecării, respectiv limita în care instanţa poate, în această etapă procesuală, să aprecieze cu privire la toate elementele de fapt şi de drept ale cauzei.

În acest punct de analiză se constată că admiterea revizuirii formulate de revizuentul A. are drept consecinţă desfiinţarea deciziei penale atacate şi rejudecarea recursului declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 251 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2018 (x/2008).

Această interpretare a naturii căii de atac ce se va rejudeca şi a principiului legii active în materia recursului este susţinută de Decizia nr. 12 din 8 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii. Prin această decizie s-a stabilit că în cazul în care după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 se casează decizia instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea pronunţată în prima instanţă, înainte de intrarea în vigoare a legii, de către judecătorie rămâne supusă apelului, cale de atac prevăzută de legea sub care a început procesul, competenţa de soluţionare revenind tribunalului. În considerentele acestei decizii s-a arătat că: în situaţia în care în cauză s-a pronunţat o hotărâre supusă la acel moment, potrivit normei procesuale în vigoare, unei anumite căi de atac, iar ulterior intervine o lege care înlătură respectiva cale de atac, este aplicabilă în continuare legea veche care reglementează acea cale de atac la data soluţionării în primă instanţă, asigurându-se astfel autoritatea hotărârii şi securitatea raporturilor juridice.

Pentru ca normele de drept procesual penal referitoare la competenţa şi căile de atac să fie ultra active este obligatoriu să existe o hotărâre dată în primă instantă, înainte de intrarea în vigoare a noii legi de procedură, căci în caz contrar este incident principiul aplicării imediate a normei de drept procesual penal. Aceasta este şi raţiunea pentru care în alineatul (3) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010, legiuitorul a stabilit că, în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare sunt incidente dispoziţiile legii noi privitoare la competenţa vizând exclusiv situaţia în care este desfiinţată sau casată hotărârea dată în primul grad de jurisdicţie, în caz contrar fiind aplicabile prevederile alineatelor (1) şi (2) ale aceluiaşi articol.

Aceeaşi rezolvare este reţinută mai recent în cadrul sesizării instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. Prin Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015, pronunţată în cadrul dezlegării unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în urma desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 C. proc. pen., în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (primă instanţă, apel şi recurs), în ultimă instanţă soluţionându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma şi reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului iniţial.

Ca urmare, în rejudecare, se va avea în vedere reglementarea instituţiei recursului de la data pronunţării deciziei atacate, reglementare în care calea de atac a recursului era una ordinară impunând instanţei analiza cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept. Acest caracter devolutiv al recursului este consecinţa soluţiei de achitare, pronunţată de instanţele de fond şi apel şi a criticării acestei soluţii de către procuror ce tinde şi solicită, în recurs, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea cercetată.

Înlăturarea încălcării constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi a viciului din judecata acţiunii penale are ca remediu rejudecarea căii de atac în raport de soluţia dispusă de instanţa de fond de achitare şi subsecvent acesteia, administrarea unui nou probatoriu. În calea de atac a recursului se va evalua întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului. Pentru a putea stabili vinovăţia sa probatoriul administrat ar trebui să fie apt a răsturna prezumţia de nevinovăţie.

În raport de soluţia de achitare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de control judiciar, în rejudecarea recursului, a reluat administrarea probatorului, în limitele solicitate de părţi şi reprezentantul Ministerului Public, a dispus administrarea unui nou probatoriu, fiind admisă şi administrată proba cu înscrisuri şi proba cu martori solicitate apărare şi acuzare, respectiv de către inculpatul A. şi procuror.

Faţă de timpul îndelungat scurs de la momentul pronunţării hotărârii de condamnare, până în prezent, Înalta Curte a făcut eforturi pentru a se stabili noile adrese în vederea citării şi audierii martorilor P. şi L., dar faţă de imposibilitatea obiectivă de identificare a datelor utile demersului, s-a renunţat la aceste probatorii, Înalta Curte luând act de aceste manifestări de voinţă.

În acest context Înalta Curte susţine că prezenta hotărâre reflectă adevărul judiciar, astfel cum acesta a putut fi decelat la trecerea unui interval considerabil de timp de la momentul săvârşirii faptelor, în condiţiile imposibilităţii obiective de reaudiere a tuturor martorilor menţionaţi în actul de sesizare.

Inculpatul A. nu a putut fi audiat de instanţa de recurs acesta suferind un atac cerebral în cursul procesului penal, astfel cum a susţinut apărarea şi nemaiputând comunica, aspect constatat ex proprii sensibus de către instanţa de recurs, în cadrul prezentei judecăţi.

În cadrul cercetării judecătoreşti, la termenul din data de 31 ianuarie 2018, a fost audiată martora BB., martor din rechizitoriu a cărui declaraţie a fost menţionată şi folosită în hotărârea de condamnare, aceasta declarând următoarele: Ştiu că faptele s-au petrecut în urmă cu 14 - 15 ani. Am dat declaraţie la Ministerul Public. În faţa instanţei nu am fost audiată.

În mare îmi amintesc motivul pentru care am fost chemată să dau declaraţie, nu cunosc detaliile. A fost o conjunctură prin care am ajuns în prezenţa acelei persoane.

Persoana numită A. nu îmi era prieten, era o cunoştinţă a partenerului meu de viaţă W. - decedat în iunie 2012. Cred că cei doi s-au cunoscut la un service auto, sau la un mecanic auto, unde şi-au reparat maşina. Acest aspect îl cunosc din relatările dl. W. Eu nu am fost prezentă niciodată.

Ştiu că în acea perioadă, cred că era luna aprilie sau mai, eram la o conferinţă la Sinaia, şi împreună cu mine era şi numitul W., care mi-a fost şi coleg de serviciu. Am înţeles că a fost sunat de dl. A. care avea o problemă personală în sensul că soţia sa dorea să divorţeze, exista un conflict de natură personală şi i-a cerut ajutorul lui W. în acest sens, solicitându-i să vină acasă să vorbească cu soţia sa. Aflând că dl. W. nu era în Bucureşti dl. A. a spus că ar prefera să vină cu soţia sa la Sinaia. Cred că dl. A. împreună cu soţia şi copilul au plecat către Sinaia şi undeva pe drum i s-a defectat maşina (un jeep verde închis). Ştiu că l-a sunat pe dl. W. să vină să-l ajute, pentru că acesta a plecat din timpul conferinţei şi cred că au abandonat maşina defectă şi i-a luat pe soţie şi copil şi i-a adus la Sinaia. Nu ştiu dacă a venit şi dl. A. la acel moment sau a rămas să rezolve problema cu maşina. Totuşi acest domn A. a ajuns la un moment dat la Sinaia, fără să rezolve problema cu maşina.

Cred că dl. A. nu avea de gând să rămână pentru că a spus că trebuie să aştepte pe cineva la aeroport, pentru că era o sarcină a şefului. Eu cu dl. A. nu am vorbit niciodată, aşa am înţeles de la dl. W. şi ar fi vrut să împrumute maşina dlui W. pentru a se deplasa la aeroportul OT. dl. W. nu împrumuta maşina nimănui, aşa încât a acceptat să meargă la OT. împreună cu A.

Au plecat pe la ora 14:30 - 15:00, după masa de prânz. dl. W. a estimat că se întoarce în trei ore jumătate - patru. Cu toate acestea, îmi amintesc că a venit ora mesei de seară, în jur de 19:30 şi nu s-au întors, condiţii în care am avut discuţii telefonice cu dl. W.

Acesta mi-a spus că a stat în aeroport în maşina sa circa o oră, timp cât a citit ziarul, după care s-a plictisit, şi a intrat în sala de aşteptare pentru a întreba care este situaţia. Mi-a spus că l-a văzut pe dl. A. stând cu o persoană, dar nu ştiu dacă avea uniformă de jandarm sau era o persoană particulară, nu îmi amintesc, şi nu l-a abordat pentru a-l întreba cât durează. Mi-a spus că s-a întors din nou la maşină şi i-a dat telefon. dl. A. i-a spus că nu mai durează mult, că va veni în curând.

La un moment dat s-a întors dl. A. şi s-au întors împreună la Sinaia. Pe ora 19:00 când l-am sunat mi-a spus că au oprit să bea un ceai. Cred că au ajuns pe la ora 19:30 - 20:00. Îmi amintesc acest lucru pentru că dl. W. avea sarcina să semneze la restaurant pentru numărul de participanţi şi alte chestiuni administrative.

Ştiu că atunci când au sosit l-am auzit pe dl. A. care îi spunea soţiei sale care se afla la altă masă cu fetiţa, i-a spus că s-a dus degeaba, pentru că nu a venit nimeni, probabil persoana respectivă a pierdut avionul. A fost singurul lucru pe care l-am auzit şi nu ştiu dacă A. o cunoştea pe persoana respectivă.

A doua zi ştiu că a apărut mecanicul său Q. şi cred că au reparat cumva maşina care era abandonată undeva pe şosea. Am aflat că a venit mecanicul şi au reuşit să repare maşina. În pauza de prânz l-am văzut pe dl. A. care a venit să-şi ia soţia şi copilul ca să plece.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Î: Deplasarea la aeroport s-a făcut pentru a aştepta o persoană, sau mai multe, un bărbat sau femeieş

R: Nu am auzit detalii despre numărul persoanelor sau sexul persoanei . . . . . . . . . .am auzit când îi spunea soţiei: cred că a pierdut avionul. Probabil se referea la o singură persoană, dar nu ştiu mai multe.

Î: S-a făcut referire despre unde trebuia să ajungă acea persoanăş

R: Cred că s-a făcut referire, dar nu sunt convinsă că îmi amintesc bine. Parcă i-a spus soţiei sale că trebuie să mai vadă când mai vin avioane din Spania.

Întrebări formulate de apărarea inculpatului A.:

Î: Vă amintiţi că aţi dat declaraţie şi în faţa Tribunalului, pe care v-o prezintş

R: Nu îmi amintesc, dar aş zice că este semnătura mea.

Î: În discuţiile avute cu W. v-a declarat că a fost ameninţat de procuror pentru a declara că acea cursă venea de la Madridş

R: Nu. nu ştiu de aşa ceva.

La termenul din data de 28 februarie 2018 au fost audiaţi martorii Q., R. şi V.

Martorul Q. a declarat următoarele: Menţin în totalitate declaraţiile date anterior şi nu am retractări sau precizări de făcut.

În 2004 eram de serviciu pe aeroportul OT. în cadrul unităţii antitero, în sala de pasageri sosire. În jurul orei 18:00 l-am văzut pe dl. A. că a intrat în sala de aşteptare, s-a salutat cu vameşii şi personalul din interior, pentru că era o persoană cunoscută. Acesta avea un permis de port armă şi avea un pistol, motiv pentru care era o persoană cunoscută de mine pentru că atunci când venea la aeroport trebuia să-şi lase pistolul la filtru unde eram noi.

L-am văzut des pe aeroport şi era o persoană cu un comportament disciplinat, respectuos. Acesta venea la aeroport pentru a conduce anumite persoane. Când trecea la filtru spunea că are pistol la el.

Nu ştiu cu ce se ocupa numitul A. şi nici nu cunosc pe cine conducea la aeroport.

În jurul orei 18:00 a venit în sala de aşteptare, m-a salutat după care a stat după mine şi mi-a spus de cursa de Madrid de la 18:15 care tocmai aterizase. A spus că aşteaptă o doamnă bine făcută, pentru că făcuse sport. Mi-a spus despre această persoană că are o palmă de ne dă pe amândoi jos. L-am întrebat dacă făcuse vreun sport şi mi-a răspuns că nu ştie. Când au venit pasagerii în zona bagajelor eu m-am deplasat în zona respectivă şi i-am spus că o să-i comunic doamnei că o aşteaptă. Îmi spusese că este o doamnă bine făcută, înaltă, blondă. În momentul în care am plecat de lângă el, A. mi-a zis că s-ar putea să fie şi soţul doamnei, mi-a zis şi numele acestuia, dar nu îl mai reţin. Numele nu era românesc, dar nu mi-l pot aminti. Eu m-am dus în zona unde au venit pasagerii. Am văzut o doamnă care se potrivea descrierii, şi i-am spus în limba română că este aşteptată de dl. A., iar această mi-a spus că nu cunoaşte pe nimeni cu acest nume.

La câteva minute era un bagaj dat jos de pe bandă şi când m-am uitat pe eticheta de bagaj corespundea cu numele pe care mi l-a spus dl. A. În acel moment o persoană şi-a recuperat bagajul. I-am spus persoanei respectivă că o aşteaptă domnul A., dar nu mi-a răspuns nimic. Am avut impresia că nu m-a înţeles ce i-am zis. L-am invitat să meargă după mine la vameşi. I-am spus vameşului că această persoană este posibil să fie aşteptată de dl. A. L-am lăsat pe respectivul domn lângă vameş şi am ieşit afară în sala de aşteptare. I-am făcut semn "veniţi" iar acesta a venit, vameşii, de altfel, aflându-se la doi metri de noi. L-am lăsat şi am ieşti afară şi i-am spus dl. A. că persoana pe care o aşteaptă este la vamă. Acesta mi-a spus că nu este persoana pe care o aşteptă. Uşile se deschid. Când i-am spus că persoana se află la vamă mi-a spus că nu este cel aşteptat.

A. a stat în sala de aşteptare până când au ieşit toţi pasagerii. Se afla în dreapta mea şi a venit o persoană la el, nu ştiu cine era, dacă era şoferul, şi au plecat împreună. Între timp am fost schimbat. M-am dus să predau şi i-am raportat şefului ce s-a întâmplat. Rapoartele se întocmeau când se ieşea din serviciu sau când se întâmpla ceva deosebit. Eu am făcut acel raport ca urmare a ieşirii din serviciu. Nu făceam un raport la fiecare ieşire din tură, ci doar atunci când se întâmpla ceva deosebit. De la vamă s-a comunicat că persoana respectivă pe care am dus-o la vameşi ar fi fost găsită cu substanţe interzise. Eu am relatat în raport firul evenimentelor.

Dl. A. a ieşit din sala de aşteptare şi a mers spre parcare anterior ca eu să aflu că asupra acelei persoane fuseseră găsite substanţe interzise. Am aflat când am ajuns la birou. Şeful m-a întrebat dacă am fost în sala respectivă şi i-am relatat cele spuse şi astăzi în faţa instanţei.

Au venit cei de la DIICOT, am dat declaraţie la procurorul care a preluat cazul.

Persoana depistată cu substanţe interzise asupra sa, sosise cu cursa de Madrid, dar nu sunt sigur, întrucât au trecut 14 ani de atunci.

Numitul LL. este şeful P.C.T.F. Îl cunosc pe acesta.

Tura în mod obişnuit se schimba la ora 19:30, dar la ora 19:00 ne duceam pentru aşa-zisa predare a serviciului. Am aflat despre identificarea substanţelor interzise asupra acelei persoane când am ajuns în birou. Şeful, numitul MM., m-a întrebat ce s-a întâmplat, i-am relatat, după care mi-a spus să fac un raport. Ulterior s-au prezentat şi cei de la DIICOT şi am fost chemat în biroul poliţiei de frontieră.

La circa 10 minute după plecare numitului A. din aeroport a venit vameşul şi m-a întrebat unde este A. I-am spus că a plecat de vreo 10 minute. Vameşul nu mi-a relatat pentru ce îl căuta pe A. Imediat a venit schimbul, şi eu am plecat spre birou.

Întrebări formulate de procuror:

Î: Vă amintiţi dacă aţi solicitat vameşilor ca bagajul călătorului să nu fie controlat pentru că era un prieten al dl. A.ş

R: Nu. Nu am insistat, am spus doar că s-ar putea ca această persoană să fie aşteptată de dl. A. Arăt că A. îmi spusese că soţul doamnei era, de asemenea, blond. Persoana aceasta nu era blondă. Mie mi-a atras atenţia numele de pe bagaj.

Î: Numele pe care îl aştepta dl. A. era cumva EE., Fş

R: EE. parcă era. Acesta era scris pe eticheta bagajului.

Î: V-a solicitat A. să faceţi demersuri pe lângă vameşi să nu-i fie controlat bagajulş

R: Nu. Eu am mers doar pentru a verifica dacă a venit persoana sau nu ca să-i comunic.

Î: V-a solicitat A. ca pasagerul F. să nu fie supus unui control serios şi să treacă mai uşor vamaş

R: Nu. Nu s-a pus în discuţie această problemă.

Î: V-a arătat vreodată A. o legitimaţie de poliţist IPAş

R: Da. În momentul predării pistolului scotea tot ce era metalic din buzunare, iar noi astfel am observat legitimaţia. Nu mi-a dat-o în mână ca să o văd. Eu am văzut-o în tăviţa pentru obiecte metalice. Pe legitimaţie scria Organizaţia Poliţei Internaţionale. În săptămână respectivă fusese şeful Interpol în România şi a fost aşteptat de omologul român. În aeroport A. mi-a spus că a participat la şedinţa Interpol de la Sinaia din acea săptămână.

Î: Venise atunci de la Sinaia, de la această conferinţăş

R: Nu. Şedinţa avusese loc într-o zi de marţi, miercuri şeful Interpol a plecat, iar eu cu A. am discutat la aeroport într-o zi de vineri, era sfârşit de săptămână.

Î: Când v-aţi întors i-aţi spus lui A. că persoana aşteptată se află la vamăş

R: I-am spus că l-am lăsat la vamă. I-am spus că persoana pe care mi-a zis-o e la vamă. El mi-a spus că nu este persoana aşteptată, ca şi cum s-ar fi supărat, apoi am plecat.

Î: I-aţi spus lui A. că s-ar putea să fie controlat de vamăş

R: Nu am avut asemenea discuţie.

La interpelarea instanţei arătă că la această cursă controlul vamal se făcea prin sondaj. Adică era la aprecierea vameşului, care trecea prin rândul călătorilor şi le spunea să pună bagajul pe masă.

Mai arăt încă o dată că l-am invitat la vameş şi vameşului i-am spus că acesta s-ar putea să fie persoana pe care o aşteaptă dl. A.

Întrebări formulate de apărătorul inculpatului A.:

Î: Ce cursă v-a zis A. că aşteaptăş

R: Cursa de Madrid, dar nu sunt sigur.

Î: V-a rugat A. să-l introduceţi în vamăş

R: Nu.

Î: V-a cerut inc. A. să interveniţi pe lângă cineva ca acea persoană să nu fie controlatăş

R: Nu.

Î: De ce i-aţi spus vameşului că inc. F. este cel aşteptat de A.ş

R: Datorită etichetei de pe bagaj.

Î: Era cineva de faţă când A. v-a spus că aşteaptă o femeie blondă şi un domn blond care se numeşte F.ş

R: Nu.

Î: Eraţi într-o relaţie de prietenie cu A. pentru a-i face acest serviciuş

R: Nu.

La interpelarea instanţei, consider că eu am respectat consemnul la acel moment, prin consemn înţeleg setul de reguli aplicabile postului meu.

Martorul R. a declarat următoarele: Menţin declaraţiile date anterior, acestea corespund adevărului.

Nu mă aflu în nicio relaţie de duşmănie cu inculpatul A., nici nu-l cunosc pe acesta.

Îmi amintesc că eram pe un post de acces în sala de vamă şi bagaje. La un moment dat m-a chemat un coleg ce venit de pe fluxul intrării în ţară a pasagerilor pentru a asista la un control împreună cu vameşul, deoarece colegul meu din vamă era chemat de şeful de tură pe fluxul intrare.

În momentul în care ajuns pasagerul ce mi-a fost arătat, a fost oprit la bancheta pentru controlul vamal, unde mă aflam cu un coleg din vamă I. Pasagerul avea asupra sa o geantă diplomat de culoare neagră şi vameşul i-a cerut să o deschidă. În momentul deschiderii diplomatului s-au constatat că conţinea nişte pachete înfoliate în scotch galben. În momentul respectiv a fost introdus într-o cameră a vămii unde se fac controale mai amănunţite şi au fost chemaţi şeful punctului de control al Poliţiei de Frontieră şi şeful vămii, pentru a analiza substanţa. De fapt, a durat mult timp până când a venit şi dl. procuror. Noi nu am desfăcut pachetele respective. După ce au fost desfăcute pachetele s-a depistat un praf de culoare albă şi a fost trimis la un laborator de analize.

Noi am fost luaţi de comandanţii noştri pentru a da declaraţii.

La acel moment controlul bagajului se făcea prin sondaj.

Pasagerul a fost adus de un coleg de-al nostru de la fluxul de intrare al pasagerilor. Persoana controlată venea din direcţia Madrid, dar de undeva de departe, în Madrid avusese escală. Din America de Sud venea, dar nu ştiu exact de unde.

Nu îmi amintesc cine a fost colegul care l-a adus pe acest pasager la controlul vamal.

"QQ." este numitul Q. Precizez că îl văd în sală pe acesta. Colegul meu a urmat pasagerul care dorea să intre în ţară şi mi l-a arătat. Mi-a spus să-l băgăm la control pentru că pare suspect, întrucât are multe vize de America de Sud în paşaport, în zone cu risc ridicat de trafic de droguri. El mi l-a arătat şi a plecat.

Când a venit spre vamă, pasagerul era însoţit de dl. Q. Noi l-am oprit pe pasager şi l-am poftit afară din sala de vamă pe colegul Q. care avea acces în acea sală.

Q. a ieşit afară şi noi am făcut constatările arătate anterior. Precizez că în momentul în care Q. a ieşit afară din sala de vamă s-a îndreptat spre dl. A. Mai arăt că înainte venise cu A. la "acces" unde intră personalul auxiliar de pe aeroport. La acces se află două persoane - una de la poliţia de frontieră şi una de la DSA. Eu stăteam în sala de vamă cu un coleg şi vorbeam, timp în care a venit la mine reprezentantul DSA şi m-a anunţat că dl. Q. doreşte să introducă în sala de vamă pe un anumit domn. Eu nu am permis intrarea, rămânând în sala de aşteptare. Atunci l-am văzut prima oară pe cel ce se dorea a fie introdus în sala de vamă. După ce l-am dat afară pe Q., fără să ne spună exact ce doreşte, să-l controlăm, să nu-l controlăm, el s-a dus direct la persoana pe care a dorit să o introducă în vamă şi au rămas acolo vorbind. După ce a fost anunţat şeful meu, i-am relatat despre ce este vorba, de cine a fost însoţit pasagerul şi apoi la cine s-a dus în sala de aşteptare pentru a sta de vorbă. Şeful a dat ordin să meargă să-l legitimeze pe cel cu care a vorbit Q.

Întrebări formulate de procuror:

Î: Din discuţia pe care aţi avut-o cu Q. aţi înţeles că nu dorea să fie controlat pasagerul ş

R: Nu îmi aduc aminte să fi solicitat chestia asta.

De asemenea, martorul V. audiat la acelaşi termen de judecată a declarat că: Menţin declaraţiile date anterior întrucât corespund adevărului.

În anul 2004 eram agent de securitate aeroportuară în cadrul aeroportului OT. Eram de serviciu într-un post de control acces care delimita zona publică de zona benzilor de bagaje. Era un post de control mixt, eram împreună cu dl. R. de la Poliţia de Frontieră şi la un moment dat îmi aduc aminte că a venit dl. Q. care lucra la brigada Antitero şi nu mai reţin dacă mie sau colegului de la frontieră mi-a spus sau rugat să-l las să bage pe cineva din sala de aşteptare în birou, respectiv din zona publică, în zona securizată. I-am spus că nu se poate.

Eu personal nu am mai avut cereri similare din partea dl. Q. şi nici nu am auzit. Astfel de cereri au mai existat din partea unor personalităţi - politicieni, sportivi.

Ulterior a început agitaţia. Am aflat de la colegi că au prins pe cineva cu droguri, după care au apărut conducerea de la antitero. Nu l-am văzut pe cel pe care dl. Q. dorea să-l introducă în zona securizată.

Nu ştiu sigur, dar îmi amintesc că şeful de sector l-a căutat pe dl. Q., care dispăruse din zonă foarte repede.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Î: Vă amintiţi ca atunci când l-aţi refuzat pe dl. Coadă acesta să se fi dus să comunice vreunei persoane această situaţieş

R: Nu ştiu. Nu l-am văzut.

Î: Dl. Q. a fost chemat de şeful său înaintea terminării turei, sau imediat ce au fost descoperite drogurileş

R: Imediat ce au fost descoperite drogurile. La acel moment tura nu se terminase. Între turele noastre era o diferenţă de oră, dar totuşi cred că tura numitului Q. nu se terminase.

Î: Coadă a fost chemat la birou de şeful său din cauza acestui incident, sau pentru alt motivş

R: Nu ştiu, dar bănuiesc că a fost chemat pentru că dorise să introducă pe cineva în sala recuperare a bagajelor.

Întrebări formulate de apărarea inculpatului:

Î: Îl cunoaşteţi pe inc. A.ş

R: Nu.

La termenul din data de 28 martie 2018, a fost audiat martorul S. care a declarat următoarele: Menţin declaraţiile pe care le-am dat anterior, în faza de urmărire penală şi în faţa instanţelor, în care am spus adevărul, dar în prezent îmi este greu să dau relaţii concrete, eu fiind pensionat din cadrul Poliţiei de frontieră din anul 2007. Oricum, eu nu am avut nicio legătură cu persoana care apare pe citaţia pe care am primit-o de la instanţa de judecată, pe nume A.

La interpelarea instanţei arăt că eu nu îmi aduc aminte ca vreun lucrător de la Brigada Antitero să mă fi interpelat în legătură cu vreo persoană. Oricum accesul în acea zonă era acordat de către cei de la securitatea aeroportului. Ca şi detaliu, la vremea respectivă, lucrând în cadrul Poliţiei de frontieră, noi supravegheam zona unde soseau pasagerii şi bagajele la intrarea în ţară.

Poliţia de frontieră avea punctele de control la prezentarea paşapoartelor, însă este adevărat că eram solicitaţi şi efectuam controlul atunci când se prezentau diferiţi cetăţeni ce veneau la vânătoare, expoziţii în România pentru verificarea documentelor legale şi permiterea accesului pe teritoriul naţional.

La vremea respectivă am fost în apropiere când a fost descoperită cantitatea de droguri, însă nu am avut o legătură directă cu această activitate.

Întrebări formulate de procuror:

Î: Vă mai amintiţi de o persoană pe nume Q., care lucra în acea zi acolo cu dvs. şi care i-a cerut colegului dvs. R. să introducă pe cineva în sectorul respectivş

R: Nu am fost de faţă şi nu ştiu ce i-a cerut lui R. Probabil îl ştiu, dacă l-aş vedea în faţă l-aş putea recunoaşte.

După ce mi s-a citit de către procuror pasajului din declaraţia mea, potrivit căreia Q. l-a abordat într-o primă fază pe colegul meu R. şi fiind refuzat m-a rugat şi pe mine să intervin pe lângă cineva pentru a-i permite lui A. să pătrundă în vamă, eu arăt că am fost ascultat o singură dată la tribunal şi din câte îmi aduc aminte chiar în noaptea în care s-au descoperit drogurile am făcut un raport scris. Ceea ce am afirmat cu acele ocazii reprezintă adevărul cunoscut de mine la vremea respectivă.

Întrebări formulate de apărarea inculpatului A.:

Î: Dl. A. v-a rugat să interveniţi pe lângă vreo persoană să intre în vamăş

R: Nu. "

În motivele de recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat decizia recurată sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei săvârşite de inculpat şi greşitei achitări a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Referitor la prima critică s-a susţinut de către procuror că inculpatul F. a acceptat să efectueze respectivul transport de droguri către România, ştiind că pe aeroportul OT. va fi aşteptat de către o persoană care avea suficientă influenţă asupra organelor vamale şi ale poliţiei de frontieră, astfel încât bagajul în care se aflau substanţele interzise să nu fie controlat. De asemenea, s-a arătat că în mod firesc numiţii "L.", "O." şi "J " au ştiut ce persoană se va prezenta la aeroport pentru a-l ajuta pe inculpatul F., însă, datorită specificului săvârşirii acestui gen de infracţiuni şi datorită calităţii de simplu cărăuş a acestuia nu i-au furnizat mai multe amănunte, mărginindu-se să-i menţioneze că va fi recunoscut de către cel care va prelua drogurile, în acest sens fiind posibil să fi fost efectuată o copie după paşaport.

Pe cale de consecinţă, inculpatul F. a primit în mod mediat, prin intermediul numiţilor "L.", "O." şi "J.", promisiunea acelei "persoane importante", în sensul că va fi ajutat să treacă prin vamă drogurile, fără a fi controlat.

Întrucât inculpatul A. s-a prezentat pentru a-l prelua pe inculpatul F. de la aeroport, încercând influenţarea vameşilor prin intermediul martorului Q., încadrarea juridică a faptei este aceea de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc, art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce priveşte greşita achitare a inculpatului A. s-a considerat că probatoriile administrate dovedesc vinovăţia acestuia arătându-se că inculpatul s-a deplasat de la Sinaia la aeroportul OT. cu un autoturism condus de martorul W., pentru a aştepta o persoană care urma să sosească cu o cursă de la Madrid.

S-a precizat că inculpatul A. era un cunoscut al lucrătorilor din cadrul aeroportului şi cu toate că aceştia nu cunoşteau adevărata ocupaţie a sa, aveau impresia că este un "cadru militar", întrucât însoţea adesea delegaţii oficiale, având asupra sa un pistol cu glonţ, pe care îl preda la intrarea în aeroport. Acest renume a fost întreţinut de inculpat, dovadă fiind cartea sa de vizită lăsată martorului Q., din care rezultă că era membru al "International Police Association, secţia română", cu toate că nu avea o astfel de calitate. În interiorul aeroportului, inculpatul a luat legătura cu martorul Q., lucrător în cadrul S.R.I. - Brigada Antiteroristă, precizându-i acestuia că aşteaptă două persoane, un bărbat şi o femeie, descriind şi semnalmentele acestora. În ceea ce priveşte persoana de sex masculin, inculpatul i-a precizat că se numeşte "Y.", întărind acest aspect, cu părul blond, chelie şi mustaţă. În urma acestei discuţii, martorul Q. s-a deplasat la martorul R. - lucrător vamal, solicitându-i acestuia să-i permită inculpatului A. intrarea în sala de vamă.

Fiind refuzat de către aceştia, martorul Q. s-a deplasat în zona de sosire a bagajelor, unde l-a interpelat pe coinculpatul F., recunoscându-l după numele înscris pe bagaj, "EE.", conform paşaportului american, apropiat de menţiunea "Y." făcută de inculpatul A. Acestuia i-a precizat că este aşteptat de ''domnul K." şi i-a cerut să-l însoţească.

Martorul Q. l-a însoţit pe inculpatul F. către zona de vămuire, menţionându-le martorilor R. că acesta este un prieten al inculpatului A., dând de înţeles că doreşte ca bagajele acestuia să nu fie controlate. În urma refuzului categoric primit din partea lucrătorilor vamali, martorul Q. a părăsit sala de vamă, ulterior inculpatul A. părăsind aeroportul.

De asemenea, s-a arătat că declaraţiile inculpatului A. sunt vădit nesincere, trebuind înlăturate de către instanţe, întrucât sunt contrazise de celelalte probe administrate.

Astfel, apărarea sa ce se întemeiată pe faptul că s-a deplasat la aeroport pentru a-i aştepta pe numiţii X. şi AA., care urmau să sosească cu o cursă de Londra, este înlăturată de declaraţiile martorilor W. şi BB., care au arătat în mod constant că persoana pe care o aştepta inculpatul era îmbarcată într-o cursă de Madrid.

Mai mult, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că nicio persoană cu numele de X. sau AA. nu s-a aflat pe lista pasagerilor curselor de Londra şi nici nu a avut vreo rezervare pentru acestea.

Nu în ultimul rând, s-a precizat că dacă inculpatul A. ar fi aşteptat cu adevărat aceste persoane ar fi avut interesul să dovedească existenţa lor şi eventual să propună audierea acestora ca martori, lucru care nu s-a întâmplat pe parcursul procesului penal.

Înalta Curte constată că la acest moment procesual al rejudecării recursului, în cel de-al treilea ciclu procesual, adevărul judiciar este cel decelat din probele evocate anterior, care nu pot conduce în mod indubitabil la stabilirea participaţiei şi vinovăţiei inculpatului A..

După trecerea unui interval de timp considerabil (peste 15 ani) de la momentul săvârşirii faptei de către autor, probatoriul administrat nu poate fi subsumat celui evaluat şi indicat în actul de sesizare. Probele administrate la acest moment în mod direct şi nemijlocit în faţa instanţei de recurs, coroborate cu actele existente la dosarul cauzei, nu sunt apte a răsturna prezumţia de nevinovăţie, respectiv nu pot crea convingerea că faptele imputate coparticipantului sau complicelui A. există şi pot antrena, dincolo de orice dubiu, răspunderea sa penală.

Astfel, instanţa constată că este de necontestat faptul că inculpatul A. s-a deplasat împreună cu martorul W., în data de 04 iunie 2004 de la Sinaia la aeroportul OT. pentru a aştepta o persoană ce urma să sosească cu avionul, iar ulterior a părăsit aeroportul împreună cu martorul W., revenind la Sinaia. Inculpatul A. a susţinut, pe întreg parcursul procesului penal, că s-a deplasat la aeroport pentru a-i aştepta pe soţii AA. şi X. ce călătoreau pe ruta Londra - Bucureşti, având ora estimată pentru aterizare pe aeroportul internaţional OT., 17,45.

În ceea ce priveşte scopul deplasării acestuia, prin rechizitoriu s-a susţinut că acesta a mers la aeroportul H. C. pentru a-l prelua pe inculpatul F. de la aeroport, în al cărui bagaj a fost găsită cantitatea de 8 kg cocaină. Inculpatul F. a sosit la aeroportul H. C. cu cursa Tarom din direcţia Madrid. Parchetul a susţinut că inculpatul F. a acceptat să efectueze respectivul transport de droguri ştiind că pe aeroportul OT. va fi aşteptat de o persoană care avea suficientă influenţă asupra organelor vamale şi poliţiei de frontieră, astfel încât bagajul în care se aflau substanţele interzise să nu fie controlat, acea persoană fiind inculpatul A.

Din declaraţia martorei BB. dată în faţa instanţei de recurs a rezultat că inculpatul s-a deplasat la aeroport pentru a aştepta o persoană ce vine din Spania: Parcă i-a spus soţiei sale că trebuie să mai vadă când mai vin avioane din Spania. Aceeaşi martoră a declarat la instanţa de fond că l-a auzit pe inculpatul A. spunându-i soţiei că a făcut drumul la Bucureşti degeaba că persoana pe care o aştepta a pierdut probabil avionul şi că partea proastă este că următoarea cursă de la Madrid urma să fie abia miercuri. Sunt sigură că inculpatul a făcut referire la cursa de Madrid.

Martorul W. este cel ce l-a condus cu maşina sa la aeroport pe inculpat, martor ce însă nu a putut fi audiat de instanţa de recurs fiind decedat.

Martorul Q. a declarat în faţa Înaltei Curţi: În jurul orei 18:00 a venit în sala de aşteptare, m-a salutat după care a stat după mine şi mi-a spus de cursa de Madrid de la 18:15 care tocmai aterizase. A spus că aşteaptă o doamnă bine făcută, pentru că făcuse sport. Mi-a spus despre această persoană că are o palmă de ne dă pe amândoi jos. L-am întrebat dacă făcuse vreun sport şi mi-a răspuns că nu ştie. Când au venit pasagerii în zona bagajelor eu m-am deplasat în zona respectivă şi i-am spus că o să-i comunic doamnei că o aşteaptă. Îmi spusese că este o doamnă bine făcută, înaltă, blondă. În momentul în care am plecat de lângă el, A. mi-a zis că s-ar putea să fie şi soţul doamnei, mi-a zis şi numele acestuia, dar nu îl mai reţin. Numele nu era românesc dar nu mi-l pot aminti. Eu m-am dus în zona unde au venit pasagerii. Am văzut o doamnă care se potrivea descrierii, şi i-am spus în limba română că este aşteptată de dl. A., iar această mi-a spus că nu cunoaşte pe nimeni cu acest nume.

La câteva minute era un bagaj dat jos de pe bandă şi când m-am uitat pe eticheta de bagaj corespundea cu numele pe care mi l-a spus dl. A. În acel moment o persoană şi-a recuperat bagajul. I-am spus persoanei respectivă că o aşteaptă domnul A., dar nu mi-a răspuns nimic. Am avut impresia că nu m-a înţeles ce i-am zis. L-am invitat să meargă după mine la vameşi. I-am spus vameşului că această persoană este posibil să fie aşteptată de dl. A. L-am lăsat pe respectivul domn lângă vameş şi am ieşit afară în sala de aşteptare. I-am făcut semn "veniţi" iar acesta a venit, vameşii, de altfel, aflându-se la doi metri de noi. L-am lăsat şi am ieşti afară şi i-am spus dl. A. că persoana pe care o aşteaptă este la vamă. Acesta mi-a spus că nu este persoana pe care o aşteptă. Uşile se deschid. Când i-am spus că persoana se află la vamă mi-a spus că nu este cel aşteptat.

A. a stat în sala de aşteptare până când au ieşit toţi pasagerii. Se afla în dreapta mea şi a venit o persoană la el, nu ştiu cine era, dacă era şoferul, şi au plecat împreună ... Arăt că A. îmi spusese că soţul doamnei era, de asemenea, blond. Persoana aceasta nu era blondă. Mie mi-a atras atenţia numele de pe bagaj.

Înalta Curte constată că, deşi martorul Q. a declarat că nu a încercat să intervină pentru a se permite accesul inculpatului F., declaraţiile martorilor R., mi s-a cerut să-l introduc pe inculpatul A. în sala de vamă, iar eu am refuzat, V., Era un post de control mixt, eram împreună cu dl. R. de la Poliţia de Frontieră şi la un moment dat îmi aduc aminte că a venit dl. Q. care lucra la brigada Antitero şi nu mai reţin dacă mie sau colegului de la frontieră m-a ruga să-l las să bage pe cineva din sala de aşteptare în birou, respectiv din zona publică în zona securizată. I-am spus că nu se poate şi S., care se coroborează.

Aspectele susţinute de procuror în sensul că martorul Q. s-a deplasat în zona de sosire a bagajelor, unde l-a interpelat pe coinculpatul F., recunoscându-l după numele înscris pe bagaj, "EE.", conform paşaportului american, nume care putea fi apropiat de menţiunea "Y." făcută de inculpatul A. sunt simple alegaţii ce nu pot fi opuse inculpatului ca având valoare de probatoriu cert.

De asemenea, afirmaţia din rechizitoriu, conform căreia este posibil ca o copie a paşaportului inculpatului F. să fi fost transmisă în România de către persoanele interesate de introducerea drogurilor în ţară şi, în acest mod, inculpatul A. să fi luat cunoştinţă de fizionomia cărăuşului, nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, având exclusiv valoare de supoziţie nesusţinută în plan probator.

Revenind la descrierea pe care inculpatul A. i-ar fi făcut-o persoanei pe care o aştepta, din verificările fotografiilor cu inculpatul F. se constată, fără dubiu, că acesta nu nu este şi nu era la acel moment blond. Chiar declaraţia martorul Q. din 20 iulie 2004 confirmă această constatare: după ce i-am privit înfăţişarea am început să am dubii, întrucât, deşi avea chelie şi mustaţă, nu avea părul blond, ci brunet şi ten măsliniu.

Înalta Curte mai constată că inculpatul A. nu s-a întâlnit anterior niciodată cu inculpatul F., aspect afirmat şi în cuprinsul rechizitoriului. În acest context se constată că procurorul, în faza de urmărire, anterior emiterii rechizitoriului, nu a urmărit să stabilească o legătură indubitabilă, directă sau intermediată, între autor şi complice, respectiv între F. şi A., ci s-a mărginit la elemente circumstanţiale ori de fapt, concomitente sau consecutive consumării faptei autorului, care nu au nivelul de certitudine necesar probei în acuzare şi care nu conduc la o concluzie certă nici prin coroborare. În continuare procurorul de caz, în faza instrumentării dosarului, nu a continuat probaţiunea, subsecvent eventualei introduceri a drogurilor în ţară, pentru a determina alte elemente utile acuzaţiei cum ar fi fost cele legate de destinaţia, beneficiarul drogurilor, în condiţiile în care s-a acceptat că autorul F. era doar un cărăuş. Aceste elemente, deşi succesive eventualei introducerii drogurilor în ţară, erau apte să contureze participarea complicelui şi facilitau legătura cu beneficiarul drogurilor.

Înalta Curte reţine că probele administrate în prezentul ciclu procesual nu demonstrează dincolo de orice dubiu că, prin conduita sa, inculpatul a înlesnit sau ajutat în orice fel la săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc prevăzută de dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Conform dispoziţiilor art. 66 C. proc. pen. anterior coroborate cu dispoziţiile art. 65 C. proc. pen. anterior, inculpatul nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, iar sarcina administrării probelor revine, în cursul procesului penal, organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. Orice soluţie pronunţată de către instanţă nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate şi convingătoare scopul procesului penal fiind că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită conform vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze hotărârea pe probe certe care să ateste existenţa faptei a vinovăţiei şi vinovăţiei inculpatului şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au suficienţa şi gradul de certitudine necesar răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, lăsând loc. unui dubiu ce funcţionează în favoarea inculpatului, se va da eficienţă regulii sau principiului in dubio pro reo.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 38510 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte, în rejudecarea căii ordinare de atac, va respingere recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 251 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în cauza privindu-l pe intimatul inculpat A. şi va menţine soluţia de achitare.

Înalta Curte va constat perioada în care inculpatul a fost supus măsurii preventive şi detenţiei.

Văzând şi dispoziţiile referitoare la cheltuielile judiciare, respectiv art. 191 şi urm. C. proc. pen. anterior,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 251 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privindu-l pe intimatul inculpat A.

Constată că inculpatul a fost arestat în perioada 06 iunie 2004 - 11 februarie 2005 şi deţinut în perioada 21 februarie 2011 - 20 septembrie 2017.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2018.

Procesat de GGC - ED