Execution of European Arrest Warrant for criminal investigation: scope of judicial review and inapplicability of sentence-execution refusal grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by a Romanian national against the Timișoara Court of Appeal’s decision to execute a European Arrest Warrant (EAW), thereby upholding the lower court’s order to surrender the individual to French authorities and condemning the appellant to pay 200 lei in judicial fees. The case involved a criminal cooperation procedure where the French issuing authority sought the appellant's surrender for four offenses—unauthorized labor, complicity in unauthorized labor, fraud regarding vehicle sales, and money laundering from fiscal fraud—commitments that the appellant challenged on grounds of non-compliance with domestic procedural rights (specifically legal assistance), lack of proof of guilt in the EAW, and personal circumstances. The Court ruled that the mandatory grounds for refusal under Article 98 of Law No. 302/2004 did not apply because the EAW was issued for investigation purposes rather than execution of a sentence, and the offenses satisfied the dual criminality requirement or fell within the category of extraditable offenses under Article 96; consequently, the principle of mutual recognition and trust precluded the Romanian court from re-examining the merits of the French judicial decision, making the surrender order lawful and definitive.
Legislator headnote
AI generatedart. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 104 din Legea nr. 302/2004; Execution of European Arrest Warrant for criminal investigation: scope of judicial review and inapplicability of sentence-execution refusal grounds: The case involved a criminal cooperation procedure where the French issuing authority sought the appellant's surrender for four offenses—unauthorized labor, complicity in unauthorized labor, fraud regarding vehicle sales, and money laundering from fiscal fraud—commitments that the appellant challenged on grounds of non-compliance with domestic procedural rights (specifically legal assistance), lack of proof of guilt in the EAW, and personal circumstances. The Court ruled that the mandatory grounds for refusal under Article 98 of Law No. 302/2004 did not apply because the EAW was issued for investigation purposes rather than execution of a sentence, and the offenses satisfied the dual criminality requirement or fell within the category of extraditable offenses under Article 96; consequently, the principle of mutual recognition and trust precluded the Romanian court from re-examining the merits of the French judicial decision, making the surrender order lawful and definitive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for imposing judicial costs on the appellant who is in culpable procedural position.
Full text
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 208/PI din 16 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/59/2018, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 22 decembrie 2017 în Dosar nr. JI CABJI 15000035 de către Parchetul din Rodez-Franţa, pe numele persoanei solicitate A. şi predarea acesteia către organele judiciare din Franţa.
S-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Franţa şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 s-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate A. dispusă prin mandatul de arestare nr. 23/PI/ME din 10 martie 2018, pe o perioadă de 15 (cincisprezece) zile începând cu data de 25 martie 2018 până în data de 08 aprilie 2018 inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Franţa.
În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus respectarea condiţiei ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, de către autorităţile din Franţa, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar, în baza art. 8 lit. b) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală şi cooperare judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus plata sumei de 630 lei reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Timiş.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10 martie 2018 sub nr. x/59/2018, s-a solicitat, în baza art. 101 alin. (4) şi următoarele din Legea nr. 302/2004, luarea măsurii arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile în vederea predării, faţă de persoana solicitată A., arătându-se că aceasta a fost depistată la domiciliu, la 10 martie 2018, împotriva sa fiind introdusă o semnalare în vederea arestării şi predării pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, de către autorităţile din Franţa.
Prin încheierea de şedinţă din 10 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. x/59/2018, rămasă definitivă prin Decizia nr. 243 din 19 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 (cincisprezece) zile, începând cu 10 martie 2018, până la data de 24 martie 2018 inclusiv, în acest sens fiind emis mandatul de arestare nr. 23/PI/ME din 10 martie 2018, având la bază semnalarea în Sistemul Informatic Schengen. De asemenea, a dispus amânarea cauzei pentru data de 16 martie 2018, în vederea depunerii la dosar a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, tradus în limba română.
Din cuprinsul mandatului european de arestare emis la data de 22 decembrie 2017, în Dosar nr. JI CABJI 15000035 de către Parchetul din Rodez-Franţa, pe numele persoanei solicitate A., s-a reţinut, ca şi situaţie de fapt, că persoana solicitată a declarat o activitate de auto-antreprenor pentru a servi ca interpus pentru numitul B., care exercita o activitate nedeclarată de cumpărare şi revânzare de vehicule de ocazie, între 1 ianuarie 2014 şi 26 august 2015, în Saint Laurent D Olt, Onet le Chateau şi Luc La Primaube, fapte calificate ca muncă nedeclarată şi complicitate la muncă nedeclarată.
De asemenea, se arată că, neplătind vehiculele remise de către vânzători şi nedispunând de certificatele de înmatriculare, persoana solicitată şi numitul B. le vindeau ei înşişi fără a fi proprietari, astfel încât cumpărătorii acestora nu puteau niciodată să le înscrie ei înşişi pe numele lor, cu condiţia ca vehiculul să le fie livrat, fapte calificate ca escrocherie.
În continuare, se arată că, atunci când vehiculele erau livrate, acestea nu dispuneau de o verificare tehnică valabilă, iar aceste fapte au fost calificate ca înşelătorie referitoare la calităţi esenţiale.
În fine, se arată că persoana solicitată nu a declarat niciodată la administraţia fiscală considerabilele beneficii obţinute din activitatea sa, fapte ce au fost calificate ca fraudă fiscală.
În şedinţa publică din 16 martie 2018, persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, iar din declaraţia dată în faţa instanţei la termenul de judecată din aceeaşi dată, aceasta a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Franţa, că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii, iar, în situaţia în care va fi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, doreşte să execute pedeapsa în România.
Verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, judecătorul fondului a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt pedepsite şi de legea penală română, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, iar termenul de prescripţie nu este împlinit.
Cu privire la solicitarea persoanei urmărite de a nu se dispune măsura arestării preventive, ci o altă măsură preventivă mai blândă, instanţa apreciază că, în cazul admiterii sesizării privind executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate organelor judiciare solicitante, singura măsură din paleta măsurilor preventive, doar măsura arestării preventive este cea care poate fi utilizată, această măsură preventivă, fiind cea reglementată de Legea nr. 302/2004, neexistând posibilitatea înlocuirii acesteia sau aplicării arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, în vederea predării persoanei solicitate.
De asemenea, se constatată că temeiurile legale invocate de persoana solicitată prin avocat se referă la situaţia emiterii unui mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse, ceea ce nu este cazul în speţă, persoana solicitată nefiind încă condamnată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestaţie, susţinând, potrivit motivelor scrise şi concluziilor orale formulate de apărătorii aleşi cu ocazia dezbaterilor, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică având în vedere că aceasta are cetăţenia română, că mandatul european de arestare a fost emis pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute în conţinutul controlului judiciar dispus de autorităţile franceze, iar nu pentru săvârşirea unor fapte penale, că nu s-au respectat dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 302/2004, întrucât nu i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate faptul că ar putea beneficia de un avocat în statul membru emitent şi de a comunica cu acesta, în mod direct sau prin intermediul avocatului ales din România, astfel încât a fost în imposibilitate de a obţine sentinţa care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, pentru a putea face dovada că temeiurile cuprinse în decizia de arestare preventivă sunt diferite de cele care au stat la baza mandatului.
S-a mai susţinut că, în mod netemeinic, instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) şi i) pct. i din Legea nr. 302/2004, că, din conţinutul mandatului european de arestare nu rezultă gradul de vinovăţie şi nici de participaţie penală a persoanei solicitate la săvârşirea faptelor, apreciindu-se că cercetarea penală ar putea fi finalizată în bune condiţii şi în situaţia în care persoana solicitată ar rămâne pe teritoriul României, chiar sub o altă măsură preventivă, cum ar fi controlul judiciar, raportat şi la circumstanţele sale personale (mamă a patru copii minori, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, are domiciliu stabil în România).
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., apreciază contestaţia formulată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 10 martie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat în baza art. 101 alin. (4) şi următoarele din Legea nr. 302/2004 luarea măsurii arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile în vederea predării, faţă de persoana solicitată A., cu privire la care a fost transmisă Semnalarea în Sistem Informatic Schengen în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Franţa.
Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de identificare şi de aducere la cunoştinţă a drepturilor din data de 10 martie 2018, Ordonanţa nr. x/II/5/2018 din 10 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe 24 de ore începând cu data de 10 martie 2018, ora 13,30, semnalarea introdusă la data de 02 martie 2018 de Biroul SIRENE Naţional din Franţa, copia cărţii de identitate şi fişa de evidenţă ale persoanei solicitate, precum şi copia cazierului judiciar al persoanei solicitate, mandatul european de arestare-în limba franceză.
Se mai constată că, prin încheierea de şedinţă din 10 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. x/59/2018, rămasă definitivă prin Decizia nr. 243 din 19 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 (cincisprezece) zile, începând cu 10 martie 2018, până la data de 24 martie 2018 inclusiv.
La data de 15 martie 2018, mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze a fost tradus în limba română.
Înalta Curte mai constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis, la data de 22 decembrie 2017, mandatul european de arestare, în Dosarul nr. JI CABJI 15000035, de către Parchetul din Rodez-Franţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de muncă nedeclarată şi complicitate la muncă nedeclarată, prevăzută de art. L.8221-3 şi L.8221-5 C. muncii francez şi pedepsită de art. L.8221-1, L.8224-3 şi L.8224-4 C. muncii francez; escrocherie prin vânzarea de autovehicule al căror vânzător nu era proprietarul acestora, prevăzută de art. 313-1 C. pen. francez şi pedepsită de art. 313-1 alin. (2), 313-7 şi 313-8 C. pen. francez; înşelăciune cu privire la calităţile esenţiale ale vehiculelor vândute fără verificare tehnică valabilă, prevăzută de art. L.213-1 din Codul consumatorului francez şi pedepsită de art. L.213-1 alin. (1) şi (5), L.216-2, L.216-3 şi L.216-8 din acelaşi cod; spălarea de fraudă fiscală prevăzută de art. 324-1 alin. (2) C. pen. francez, art. 1741 din Codul general al impozitelor francez şi pedepsită de art. 324-1 alin. (3), 324-3, 324-4, 324-7, 324-8 C. pen. francez.
În fapt s-a reţinut, în esenţă, că faptele pentru care s-a emis, la data de 03 noiembrie 2017, mandatul de arestare de către Tribunalul de Mare Instanţă din Rodez, au constat în aceea că persoana solicitată, în perioada 1 ianuarie 2014 şi 26 august 2015, a declarat o activitate de auto-antreprenor pentru a servi ca interpus pentru numitul B., care exercita o activitate nedeclarată de cumpărare şi revânzare de vehicule de ocazie, în Saint Laurent D Olt, Onet le Chateau şi Luc La Primaube; că, neplătind vehiculele remise de către vânzători şi nedispunând de certificatele de înmatriculare, persoana solicitată şi numitul B. le vindeau ei înşişi fără a fi proprietari, astfel încât cumpărătorii acestora nu puteau niciodată să le înscrie ei înşişi pe numele lor, cu condiţia ca vehiculul să le fie livrat; că, atunci când vehiculele erau livrate, acestea nu dispuneau de o verificare tehnică valabilă, precum şi că nu a declarat niciodată la administraţia fiscală considerabilele beneficii obţinute din activitatea sa.
Totodată, Înalta Curte constată că persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă motivele reţinerii şi faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform declaraţiei dată de aceasta la data de 10 martie 2018 (Dosar nr. x/II/5/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara), ocazie cu care a precizat că nu ridică obiecţii asupra identităţii sale, că este de acord cu predarea sa către autorităţile franceze, dar şi că se prevalează de regula specialităţii.
Se mai reţine că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a identificat persoana solicitată A. pe baza cărţii provizorie de identitate eliberată de Chişineu Criş la data de 23 iunie 2017, în prezenţa unui apărător din oficiu, încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare şi aducere la cunoştinţă a drepturilor (Dosar nr. x/II/5/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara).
La termenul de judecată din 16 martie 2018 s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A. care a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Franţa, menţionând, totodată, că nu renunţă la regula specialităţii, că nu are obiecţiuni cu privire la identitatea sa, că este de naţionalitate română, iar, în situaţia în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate de către instanţele franceze, doreşte să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, aspecte consemnate în declaraţia semnată şi ataşată la dosarul cauzei.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Franţa, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat pe teritoriul francez, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia soluţiei dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Franţa, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz.
Astfel, se constată că infracţiunile pentru care s-a cerut predarea, respectiv cele de înşelăciune se regăsesc printre cele 32 de infracţiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) punctul 20 din Legea nr. 302/2004.
În privinţa infracţiunilor de muncă nedeclarată şi complicitate la muncă nedeclarată, precum şi de spălarea de fraudă fiscală, având în vedere că acestea nu sunt prevăzute printre cele 32 de infracţiuni menţionate de dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, se impune verificarea dublei incriminări, context în care, Înalta Curte constată că acestea constituie infracţiuni şi potrivit legislaţiei române, respectiv infracţiunea de evaziune fiscală şi spălare de bani, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, respectiv de art. 29 din Legea nr. 656/2002, fiind pedepsite cu închisoarea de la 2 la 8 ani, respectiv de la 3 la 10 ani.
Potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziţia acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Astfel, Înalta Curte constată că persoana solicitată A., atât cu ocazia reţinerii la data de 10 martie 2018, cât şi în declaraţia dată în faţa primei instanţe la termenul din data de 16 martie 2018 a precizat cu nu formulează obiecţiuni cu privire la identitatea sa.
Pe de altă parte, din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă executarea pedepsei pentru faptele pentru care s-a solicitat predarea persoanei solicitate.
Totodată, se constată că dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 prevăd că atunci când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent al mandatului european de arestare, instanţa română poate refuza executarea acestuia.
De asemenea se observă că potrivit art. 98 alin. (2) lit. i) pct. i din Legea nr. 302/2004, instanţa română poate refuza executarea mandatului european de arestare dacă persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent, persoana a fost încunoştinţată în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces.
Întrucât dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) şi lit. i) pct. i din Legea nr. 302/2004 vizează exclusiv situaţia executării unei pedepse cu închisoare, respectiv cea a pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare, iar mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale împotriva persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că aceste prevederi nu sunt aplicabile persoanei solicitate A..
Pe de altă parte, situaţiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. Mai mult, motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (faptul că nu are cetăţenie franceză, că, din conţinutul mandatului european de arestare nu rezultă gradul său de vinovăţie şi nici de participaţie penală la săvârşirea faptelor, circumstanţele sale personale), nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, şi, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.
Totodată, nu pot fi primite nici criticile formulate de apărare în sensul că mandatul european de arestare este lovit de nulitate întrucât a fost emis pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute în conţinutul controlului judiciar dispus faţă de persoana solicitată, de autorităţile franceze, având în vedere că din lecturarea traducerii respectivului mandat se constată că acesta se referă la cele patru infracţiuni anterior menţionate.
Raportat la celelalte susţineri ale apărării, în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 302/2004, întrucât nu i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate faptul că ar putea beneficia de un avocat în statul membru emitent şi de a comunica cu acesta, în mod direct sau prin intermediul avocatului ales din România, astfel încât a fost în imposibilitate de a obţine sentinţa care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, pentru a putea face dovada că temeiurile cuprinse în decizia de arestare preventivă sunt diferite de cele care au stat la baza mandatului, Înalta Curte arată, pe de o parte, că mandatul european de arestare a fost emis pentru cele patru infracţiuni, aşa cum s-a menţionat anterior, iar, pe de altă parte, din practicaua încheierii din 10 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/59/2018, prin care s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., rezultă că acesteia i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile conferite de Legea 302/2004, conţinutul propunerii de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara,a precum şi existenţa semnalării transmise de Biroul SIRENE din Franţa, pe numele său, context în care contestatoarea nu a înţeles să-şi exercite acest drept.
Ba mai mult decât atât, Înalta Curte observă că dispoziţiile art. 104 alin. (21) din Legea nr. 302/2004, a căror încălcare a fost reclamată de persoana solicitată, fac vorbire de "dreptul de a-şi desemna un avocat în statul emitent al mandatului european de arestare", iar nu de cel de a beneficia de asistenţa juridică respectivă, aşa cum a susţinut în mod neîntemeiat apărarea.
În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de art. 86 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional dintre cele prevăzută de art. 98 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 208/PI din 16 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/59/2018 şi, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 208/PI din 16 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/59/2018.
Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator pentru contestatoarea persoană solicitată, în sumă de 60 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.
Procesat de GGC - GV