Criminal group association: sufficiency of minimum three-person threshold under new Penal Code to preclude decriminalization of pre-2014 adhesion offenses

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 132 din 21 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/108/2016, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi 5 C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 255 C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 1 an închisoare pentru infracţiunea de dare de mită.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior, a fost interzisă inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b C. pen. anterior.

În temeiul art. 861 Codul penal anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului A., sub supraveghere, iar în baza art. 862 Codul penal anterior, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani, socotit de la data rămânerii definitive a sentinţei penale.

Totodată, în temeiul art. 863 Codul penal anterior, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; d) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.

În temeiul art. 71 alin. (5) Codul penal anterior, a fost suspendată pedeapsa accesorie pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului A..

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2), 83 şi 84 C. pen. anterior privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul B.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii B. şi A. să plătească statului câte 2300 lei fiecare cheltuieli judiciare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 132 din 21 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad, au declarat apeluri Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 744/A din 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 132 din 21 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/108/2016.

În baza 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva aceleiaşi hotărâri, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza, cu privire la inculpatul A., s-au decis următoarele:

În baza art. art. 323 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "asociere pentru săvârşirea de infracţiuni".

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969 (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, s-a contopit pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de către prima instanţă, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

În temeiul art. 862 C. pen. din 1969, s-a fixat pentru inculpat un termen de încercare de 5 ani, calculat de la data pronunţării prezentei decizii.

S-a stabilit ca, pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a dispus ca datele prevăzute la literele b), c) şi d) să fie comunicate de către inculpat, Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare ori pentru neîndeplinirea măsurilor de supraveghere.

S-au menţinut dispoziţiile primei instanţe privind pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.

În baza art. 866 C. pen. din 1969, pedeapsa complementară aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre nu se execută dacă nu are loc. revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.

Împotriva deciziei din apel, în termen legal, a formulat recurs în casaţie A., prin avocat ales.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 septembrie 2017, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 27 octombrie 2017 când, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată, examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie a fost amânată pentru data de 08 decembrie 2017.

Prin încheierea din data 08 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procedura de filtru, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744 din 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Astfel, la termenul acordat în acest sens pentru dezbaterea recursului în casaţie formulat de inculpatul A., respectiv 26 ianuarie 2018, Înalta Curte a luat concluziile apărării şi acuzării asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie declarat inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., motivele de recurs în casaţie sunt limitate la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, în mod greşit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării graţierii sau constatarea în mod greşit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deşi recursul în casaţie presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat şi la care se referă declaraţia de recurs, calitatea recurentului şi, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie şi pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. a fost invocată incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, apărarea inculpatului A. a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel l-a condamnat pe inculpat şi pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, pentru care în mod corect fusese achitat de prima instanţă, în condiţiile în care, în cauză, nu erau întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii.

În acest sens, apărătorul inculpatului a precizat că în ceea ce îl priveşte pe A. la momentul "aderării" lui nu exista un grup constituit, întrucât nu îndeplinea condiţiile de existenţă, respectiv să fie format din minim 3 persoane, arătând că aceasta a fost şi raţiunea pentru care s-au dispus ordonanţe de disjungere în cauză.

S-a arătat astfel că, dacă într-adevăr ar fi existat un singur grup structurat pe mai multe paliere şi care a acţionat coordonat, atunci era în interesul unei bune înfăptuiri a justiţiei ca toţi inculpaţii şi toate faptele să fie judecate împreună. Ori, cât timp DNA - Serviciul Teritorial Timişoara a apreciat că există temeiuri pentru disjungere, rezultă că legăturile ce compuneau pretinsul grup nu existau la nivelul întregii activităţi infracţionale, ci doar parţial între anumiţi inculpaţi, fără ca în raport de aceştia să se păstreze condiţiile constitutive prevăzute de art. 367 C. pen. În opinia apărării, fragmentarea urmăririi penale este un indicator relevant al lipsei de coeziune şi structură a grupului criminal, împrejurare ce echivalează cu lipsa tipicităţii infracţiunii.

În plus, în apărare, au fost enumerate deciziile pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, arătându-se că, în cauze similare s-a achiesat la soluţiile de achitare pronunţate de Tribunalul Arad, într-o majoritate covârşitoare, printre excepţii figurând şi cauza pendinte.

De asemenea, s-a mai menţionat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie că poate fi reţinută calitatea de iniţiator al grupului infracţional organizat (asocierii în vederea comiterii de infracţiuni) în sarcina unei singure persoane (inculpatul B.). Însă, numai prin întrunirea condiţiilor de constituire (minimul legal de 3 persoane) putem vorbi de existenţa unei grup organizat.

Aderarea şi sprijinirea, ceea ce se impută inculpatului A., reprezintă acţiuni ce ţin de un palier separat şi sunt subsecvente iniţierii şi mai ales constituirii şi nu pot avea loc. decât dacă se raportează la un grup deja constituit. În speţă, grupul a fost format doar din două persoane (iniţiatorul B. şi instigatul C., ce deţinea funcţia de primar), la care a aderat inculpatul A. în calitate de administrator al unei exploatări agricole, interesat în cauză.

În consecinţă, apărarea inculpatului consideră că pe baza acestui raţionament, în mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, astfel că, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ce se impune a fi anulată prin admiterea prezentului recurs în casaţie.

În concluzie, inculpatul A., prin apărător, a solicitat casarea Deciziei penale nr. 744/A din 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, cu consecinţa respingerii apelului declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara şi menţinerii Sentinţei penale nr. 132 din 21 martie 2017 a Tribunalului Arad, în sensul achitării inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. 1969, raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Totodată, prin cererea de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 441 C. proc. pen., suspendarea în totalitate a executării hotărârii atacate, până la soluţionarea recursului în casaţie, cerere care nu a mai fost susţinută în cauză de apărarea inculpatului, rămânând fără obiect la momentul dezbaterilor pe fond a cererii de recurs în casaţie.

Înalta Curte constată că, în esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, s-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel l-a condamnat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, în condiţiile în care cu privire la această faptă a operat dezincriminarea.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că de la data comiterii faptelor ce fac obiectul cauzei şi până în prezent s-au succedat, în timp, două legi penale, Codul penal din 1969 şi Codul penal în vigoare, ambele sancţionând pluralitatea constituită.

Astfel, potrivit art. 323 alin. (1) C. pen., în vigoare la data comiterii infracţiunii de către recurentul inculpat, sub denumirea de "Asocierea pentru săvârşirea de infracţiunii" era incriminată fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

În prezent, în art. 367 alin. (1) C. pen. este incriminată sub denumirea marginală de "Constituire a unui grup infracţional organizat" fapta de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.

Prin grup infracţional organizat, în conformitate cu alin. (6) al art. 367 C. pen., se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Aşadar, chiar dacă infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (art. 323 C. pen. anterior) nu se mai regăseşte în Codul penal sub această denumire, legiuitorul a incriminat, prin art. 367 C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, fapta constând în iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.

Analizând conţinutul noii incriminări, se constată că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen. anterior.

Noua dispoziţie a art. 367 C. pen. a preluat prevederile art. 323 C. pen. anterior, fapta prevăzută de acest text de lege nefiind dezincriminată.

În raport cu considerentele anterioare îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora prevederile art. 4 C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 323 C. pen. anterior fiind incriminate de noul C. pen. în art. 367 sub denumirea de "Constituirea unui grup infracţional organizat".

Doar în situaţia în care, în concret, nu este îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

În prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte reaminteşte că obiectul cenzurii în calea de atac a recursului în casaţie este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în cauză, după parcurgerea etapei admisibilităţii, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticile formulate de inculpat vizând împrejurarea că fapta, în concret, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen., nefiind îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen.

Cazul de casare anterior menţionat, prevede că hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi impune a fi examinate, în concret, acele situaţii în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, fie pentru că nu au făcut niciodată obiectul incriminării, fie pentru că a operat dezincriminarea.

Criticile recurentului inculpat A. care se referă la ipoteza în care a operat dezincriminarea se subsumează cazului de casare menţionat, însă examinarea criticilor porneşte de la situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, cu caracter definitiv, prin hotărârea atacată.

Or, sub aspectul descrierii situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, inculpatul B. a avut calitatea de iniţiator al asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni, iar inculpatul A. a aderat la asocierea în cauză, din care făceau parte inculpatul B. şi numiţii D., respectiv E.; iar prin actul de sesizare a instanţei, în prezenta cauză este indicat ca şi iniţiator al asocierii şi inculpatul C.

Pe baza situaţiei de fapt reţinute, instanţa de apel a apreciat că este dovedită împrejurarea că din grupul infracţional constituit făceau parte 4 persoane, aşa încât a constatat îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen. şi a concluzionat că nu a operat o dezincriminare a faptei concrete comisă de recurentul inculpat.

Susţinerile recurentului inculpat, potrivit cărora aderarea la un grup infracţional presupune existenţa, la momentul aderării, a unui grup deja constituit din 3 persoane, sunt neîntemeiate.

Recurentul inculpat A. a interpretat dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen. în sensul că ar exista iniţial o faptă de iniţiere sau constituirea unui grup infracţional organizat din cel puţin 3 persoane, iar aderarea sau sprijinirea nu poate fi realizată decât la un astfel de grup, deja constituit.

Or, aşa cum s-a reţinut anterior, instanţa de apel a descris fapta de asociere, arătând că inculpatul A. a aderat la asocierea în cauză, din care făceau parte inculpatul B. şi numiţii D., respectiv E., ceea ce exclude varianta susţinută de recurentul inculpat.

Totodată, analizând conţinutul incriminării art. 367 alin. (1) C. pen. se observă că modalităţile alternative ce caracterizează elementul material reprezintă acţiuni tipice, aşa încât toţi cei care le săvârşesc vor fi consideraţi autori, chiar dacă unii dintre ei au îndeplinit acte de sprijin a grupului, ceea ce ar caracteriza o complicitate.

Autoratul inculpatului A. la comiterea faptei de asociere, în modalitatea aderării, nu poate fi separat de autoratul celorlalţi care au constituit sau au aderat la grup, aşa încât, existând un autorat colectiv, o pluralitate constituită pentru a acţiona în mod coordonat, nu poate fi acceptată varianta de interpretare dată de recurentul inculpat potrivit căreia aderarea sau sprijinirea nu poate exista decât în legătură cu un grup deja constituit din 3 persoane.

Aşadar, indiferent de modalitatea alternativă în care au acţionat autorii (au iniţiat, au constituit, au aderat sau au sprijinit), grupul infracţional este rezultatul unei pluralităţi constituite, care tocmai prin contribuţia conjugată a autorilor, poate asigura şanse de reuşită faptelor ce fac obiectul asocierii, fiind suficient ca activitatea infracţională să fi fost desfăşurată de minim 3 persoane.

Prin urmare, în cauză fiind îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., nu este incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 744/A din data de 13 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 65 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN