Drunk-driving conviction upheld on annulment appeal; evidential reassessment and sentence-limits claims rejected.

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 407 din data de 7 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Răcari, în temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., raportat la art. 74 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la art. 375 alin. (1) şi (2), art. 396 alin. (1) şi (2) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul A., fără antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa constând în 5.400 de lei amendă penală, sumă ce reprezintă 180 de zile-amendă, cu un cuantum de 30 lei/zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă din data de 06 aprilie 2016.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen., anume, dacă persoana condamnată, cu rea credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

S-a luat act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din data de 18 ianuarie 2017, întocmit în Dosarul nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În fapt s-a reţinut că la data de 06 aprilie 2016, în jurul orelor 2300, organele de poliţie din cadrul Poliţiei oraş Răcari, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Răcari, judeţul Dâmboviţa, au procedat la oprirea autovehiculului marca B. cu număr de înmatriculare C., care circula pe str. (...), din direcţia DN 71 către satul Ghimpaţi.

La volanul autoturismului a fost identificat inculpatul A., care la orele 2305 a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, stabilindu-se că are o îmbibaţie alcoolică în aerul expirat de 0,79 mg/l.

În condiţiile date, inculpatul a fost condus la sediul UPU Titu, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. A12/274 din 08 aprilie 2016 reiese că inculpatul A. avea la data de 06 aprilie 2016, ora 2347, o alcoolemie de 1, 75 g‰ alcool pur în sânge, iar, la data de 07 aprilie 2016, ora 0047 o alcoolemie de 1, 55 g‰ alcool pur în sânge.

În cursul judecăţii, respectiv la termenul de judecată din data de 22 iunie 2017, inculpatul a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, solicitând să fie judecat în procedura prevăzută de art. 375 şi următoarele C. proc. pen. Astfel, acesta a arătat că recunoaşte fapta aşa cum este descrisă în actul de sesizare, recunoaşte că în data de 06 aprilie 2016 a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală; cunoaşte şi îşi însuşeşte probele administrate în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari şi inculpatul A.

În motivarea apelului procurorul a susţinut în esenţă că aplicarea doar a unei pedepse cu amenda penală, reprezintă o sancţiune nejustificat de blândă, faţă de comportamentul său, prin care a ignorat normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, a pus în pericol siguranţa sa precum şi a celorlalţi participanţi la trafic, urmările acestui comportament putând avea consecinţe deosebit de grave, precum şi valoarea ridicată a alcoolemiei pe care a avut-o la momentul săvârşirii faptei (1,75 g/l alcool pur în sânge).

De asemenea mai este criticată atitudinea inculpatului care deşi a declarat că recunoaşte fapta aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, simulând o atitudine sinceră de recunoaştere şi regret, cu ocazia dezbaterilor fondului a solicitat achitarea, motivat de imposibilitatea stabilirii alcoolemiei la momentul depistării în trafic, pentru a scăpa astfel de răspunderea penală.

Inculpatul prin motivele de apel a arătat că în principal solicită achitarea deoarece nu s-a stabilit cert care era concentraţia alcoolemiei sale la momentul opririi în trafic, iar în subsidiar, amânarea aplicării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 1160 din 26 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari împotriva Sentinţei penale nr. 407 din 07 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Răcari, pe care a desfiinţat-o în totalitate şi în consecinţă:

A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., faptă din data de 06 aprilie 2016, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Administraţiei Domeniului Public sector 6 Bucureşti sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială sector 6 Bucureşti, la alegerea consilierului de probaţiune.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, referitor la individualizarea sancţiunii penale criticate atât de procuror dar şi de inculpat, că în raport de valoarea destul de ridicată a alcoolemiei dar şi de aspectul că deşi formal inculpatul a declarat că îşi însuşeşte probele administrate la urmărire penală şi situaţia de fapt, în realitate prin concluziile exprimate a expus alte împrejurări dorind să conducă la exonerarea sau minimalizarea răspunderii penale.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a arătat că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică de 0,80 g/l. alcool pur în sânge, fără efectuarea unei expertize care să stabilească nivelul alcoolului la ora 23,00 şi, necunoscându-se nivelul alcoolemiei, există dubiu cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 336 C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.- art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Totodată inculpatul a arătat că la individualizarea pedepsei au fost aplicate la alte limite decât cele prevăzute de lege art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii şi în rejudecare să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b), teza I şi lit. c) C. proc. pen.

Prin Încheierea din data de 21 februarie 2017, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1160 din data de 26 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cauza a fost trimisă la Completul 8 în vederea soluţionării recursului în casaţiei fixându-se termen la data de 4 aprilie 2018, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării obligatorii.

Analizând, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1160 din data de 26 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, atât în raport cu susţinerile apărătorului cât şi în raport cu actele din dosar Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. vizează cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Referitor la primul motiv de recurs în casaţie art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. susţine că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 C. pen., conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe - susţinând că în cazul de fata nu a existat nici o proba tehnico-ştiinţifică care să ateste nivelul alcoolemiei în sânge la momentul opririi în trafic, la orele 2300 din ziua de 06 aprilie 2016 şi prin urmare nu se cunoaşte nivelul alcoolemiei pentru ora 2300 şi totodată exista o probă emisă de INML "Mina Minovici, potrivit cu care calculul retroactiv solicitat pentru ora 2300 nu se poate efectua", apreciind că fapta este contravenţie şi nu infracţiune.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.

În recursul său, inculpatul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, potrivit căreia sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională, susţinând, în esenţă că ulterior depistării sale în trafic la data de 06 aprilie 2016, orele 2300, s-au recoltat probe biologice la orele 2347 şi 0047 ce au concluzionat în sensul existenţei unei alcoolemii de 1,75 şi respectiv 1,55 g‰ alcool pur în sânge, astfel că la ora depistării sale, respectiv 2300 avea o alcoolemie sub 0,80 g/l alcool pur şi fapta sa constituie contravenţie.

Înalta Curte constată că inculpatul pe calea recursului în casaţie a reiterat apărări susţinute şi în faţa instanţei de apel care au fost analizate şi asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat prin decizia recurată.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că, la momentul depistării în trafic în data de 06 aprilie 2016 - ora 2300 acesta avea 0,79 ml/l alcool pur în aerul expirat, la ora 2347 i s-a recoltat prima probă de sânge rezultând o alcoolemie de 1,75 g‰ alcool pur în sânge, iar peste o oră, la 0047, inculpatul avea o alcoolemie în scădere de 1,55 g‰ alcool pur în sânge, ceea ce conduce la concluzia că în momentul depistării în trafic acesta avea o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, având în vedere şi rezultatul etilotestului, fapta sa intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen.

În realitate, inculpatul A. solicită pe calea recursului în casaţie de faţă să se procedeze la o reapreciere a probatoriului, lucru care nu este posibil, întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte reţine că recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este nefondat, instanţele reţinând în mod corect în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., în momentul conducerii autoturismului şi depistării în trafic, inculpatul având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs în casaţie art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa închisorii) aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub aceste limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită (cu nerespectarea dispoziţiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de casare analizat poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului, 1 an închisoare, a cărei executare a fost suspendată în condiţiile art. 91 C. pen., se situează în limitele prevăzute de lege.

Criticile invocate de petent nu pot fi analizate însă prin prisma dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cazul de casare respectiv vizând numai ipoteza în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a realizat, pedeapsa fiind în limite legale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1160 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1160 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV