Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1896/2017 AI generated

Peremption of revision petition for lapse of six months of inactivity due to party fault

Case Number Decizia nr. 1896/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the petition for revision null and void (perimată), resulting in the finality of the appellate court's earlier decision that had dismissed all of the appellant’s claims and appeals in a labor dispute. The case involved a challenge to judgments concerning employment law issues, including unconstitutionality exceptions and a request for registration in forgery, which were rejected by the lower courts; after the case was suspended on March 30, 2017, due to the absence of the parties, the Court examined the exception of peremption ex officio. Relying on Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that revision proceedings lapse by law if the case remains inactive for six months due to the fault of the parties, the Court determined that the statutory period expired on September 30, 2017, thereby extinguishing the revision request.

Legislator headnote

AI generated

art. 151 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Peremption of revision petition for lapse of six months of inactivity due to party fault: Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 6 luni".

Keywords

AI generated
civil revision proceedings lapse due to peremption withdrawal of revision request late submission of documents reopening of proceedings in absentia interruption of limitation period

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2093 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, au fost respinse cererile de îndreptare de eroare materială şi de completare a încheierilor de şedinţă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale art. 42 alin. (1) din Codul muncii şi ale art. 151 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011, respectiv ale art. 40 alin. (1) pct. a) din Codul muncii, formulate de B.. A fost respinsă cererea de înscriere în fals a aceleiaşi părţi. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de B. împotriva sentinţei civile nr. 684 din 24 martie 2015 şi încheierilor premergătoare, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 2189 din 27 octombrie 2015, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii, B. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti.

Prin decizia nr. 437 din 22 februarie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea cererii de revizuire.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 2 martie 2017.

La data de 30 martie 2017, instanţa a suspendat judecata cererii de revizuire a deciziei nr. 2093 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, formulată de B., pentru lipsa părţilor.

Analizând excepţia perimării cauzei, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 6 luni".

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, la data de 30 martie 2017, cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Termenul de 6 luni, prevăzut de norma de drept mai sus citată, s-a împlinit la data de 30 septembrie 2017.

Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părţilor pe perioada prevăzută de lege, în raport de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimată cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2093 din 17 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Cu recurs în termen de 5 de zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.