Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1878/2017 AI generated

Peremption of civil cassation appeal due to one-year inactivity under the Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 1878/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, through a final and irrevocable decision, declared the plaintiff's appeal by cassation lapse (perimată), thereby leaving the Court of Appeal's 2016 decision—which had previously declared the plaintiff's appeal against the first-instance dismissal lapsed—operative. The underlying dispute involved a claim for moral damages of 2 million euros against the State, represented by the Ministry of Finance and the Ministry of Health, alleging violations of labor, anti-discrimination, and constitutional rights; however, the appellate procedure was extinguished due to procedural inactivity. The decisive legal basis for the outcome was Article 248(1) and Article 252(1) of the Code of Civil Procedure, under which a procedural request is automatically lapsed if it remains in a state of inactivity for one year due to the fault of the party, a condition the Court found to be met ex officio as the parties performed no procedural acts to resume proceedings after the suspension.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 pct. 2 C. proc. civ, art. 101 alin. (3) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 252 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of civil cassation appeal due to one-year inactivity under the Civil Procedure Code: La termenul din 24 octombrie 2014 Curtea de Apei Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus suspendarea judecării apelului, potrivit art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code lapse due to peremption procedural inactivity violation of procedural rights right to remain discontinuation of proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 30.09.2011, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Sănătăţii solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata, în solidar, de daune morale în sumă de 2.000.000 euro, echivalentul a 8.400.000 lei noi, pentru prejudiciile aduse acesteia, prin îngrădirea dreptului acesteia la muncă, prin:

Încălcarea art. 2 alin. (1) lit. b), art. 5 alin. (1) lit. g) şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei nr. 21/1996 - de către pârâtul Ministerul Sănătăţii;

Încălcarea art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii de către ambele pârâte - încălcarea art. 41 alin. (1) şi art. 45 din Constituţia României, de către ambele pârâte;

Încălcarea art. 1 alin. (2) lit. e)1 şi art. 5 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea discriminării, de către ambele pârâte.

Această instanţă, prin sentinţa nr. 1312 din 20.06.2013 a respins acţiunea formulată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat apel.

La termenul din 24 octombrie 2014 Curtea de Apei Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus suspendarea judecării apelului, potrivit art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

Prin decizia nr. 223/A din data de 12 aprilie 2016 instanţa a constatat perimată cererea de apel formulată de apeîanta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1312 din 20 iunie 2013.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 iunie 2016.

La termenul din data de 22 septembrie 2016, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1). pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

La termenul din data de 23 noiembrie 2017 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării recursului, având în vedere că termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 22 septembrie 2017.

Analizând cu prioritate excepţia de perimare a recursului, invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2017, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) din aceeaşi lege, perimarea se poate constata şi din oficiu.

Pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii, situaţie regăsită în speţă, întrucât părţile nu au efectuat niciun act de procedură în vederea reluării judecării cauzei, după suspendarea judecăţii.

În raport de aceste considerente, având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecăţii pricinii şi că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 223 A din 12 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat .recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 223/A din 12 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.