Withdrawal from litigation in appellate proceedings requiring opposing party consent under Article 406 of the Code of Civil Procedure

După deliberare, asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 910 din 7 noiembrie 2016, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., solicitând anularea hotărârii instanţei de fond şi, în urma rejudecării, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Ulterior, la data de 15.02.2017, apelantul-reclamant a depus la dosarul cauzei cerere de renunţare la judecata acţiunii, solicitând a se lua act de renunţare şi a se dispune anularea în tot a hotărârii pronunţate în cauză.

Prin decizia nr. 339 din 7 martie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a luat act de renunţarea reclamantului A. la judecarea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei şi, în consecinţă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 910 din 7 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2016, pe care a anulat-o.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, considerând că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut, faţă de conţinutul prevederilor art. 406 alin. (4) şi (5) din acest act normativ şi de aspectele statuate în doctrina juridică referitoare la instituţia renunţării la judecată, că trebuie să se facă distincţie între renunţarea la cererea de chemare în judecată şi renunţarea la calea de atac. În cazul renunţării la cererea de chemare în judecată, fiind făcută după termenul la care părţile au fost legal citate, este necesar acordul pârâtului. În ipoteza renunţării la calea de atac, aceasta echivalează cu o achiesare la hotărârea atacată, sens în care nu este necesar acordul intimatului.

Or, în cauză, apelantul-reclamant a formulat cerere de renunţare la acţiune şi nu cerere de renunţare la apel.

În aceste condiţii, recurentul-pârât a apreciat că, în mod neprocedural, instanţa de apel nu a dispus comunicarea cererii de renunţare la judecată, încălcând, astfel, atât principiul contradictorialităţii procesului civil, cât şi prevederile art. 406 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., care stipulează că renunţarea la judecată în căile de atac nu se poate face decât cu acordul părţii adverse.

În lipsa comunicării cererii de renunţare la acţiune nu se poate considera că este vorba despre un acord tacit la renunţare din partea pârâtului, întrucât, numai în cazul citării, lipsa răspunsului poate echivala cu un astfel de acord.

Din cuprinsul considerentelor deciziei recurate nu rezultă că pârâtul şi-a exprimat acordul asupra cererii de renunţare la judecata acţiunii civile, iar, în lipsa acestuia, soluţia instanţei de apel de a se pronunţa asupra acestei cereri, în sensul admiterii apelului şi anulării sentinţei apelate, este contrară dispoziţiilor art. 406 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.

Potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la filele 20, 21 şi 22 în dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant A. şi intimatei-pârâte Curtea de Apel Craiova la data de 08.05.2017, iar intimatului-pârât Tribunalul Dolj la data de 09.05.2017.

Părţile mai sus menţionate nu s-au conformat dispoziţiilor art. XVII alin. (3) coroborate cu cele ale art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, iar termenul legal pentru formularea întâmpinărilor, calculat potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 08.06.2017 pentru intimatul-reclamant A. şi intimata-pârâtă Curtea de Apel Craiova, iar pentru intimatul-pârât Tribunalul Dolj la data de 09.06.2017.

În cauză s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

În opinia raportorului, recursul a fost apreciat drept admisibil în principiu. Conform rezoluţiei din 1.09.2017, s-a dispus comunicarea raportului, ulterior fiind formulat un punct de vedere de către recurentul-pârât.

La data de 27.10.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând criticile formulate, cu referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri "se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;… 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt în sensul că "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Conform art. 406 C. proc. civ., "(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă. … (4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare. (5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză".

Cu titlu prealabil, raportat la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti. Art. 489 alin. (2) C. proc. civ. este mult mai riguros decât reglementarea asemănătoare din C. proc. civ. de la 1865 - art. 306 alin. (3), în sensul că obligă instanţa de recurs să verifice dacă criticile invocate de către recurent se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în caz contrar intervenind sancţiunea nulităţii recursului.

Art. 406 C. proc. civ. reglementează condiţiile în care poate opera renunţarea reclamantului la judecată, aceasta reprezentând un act procesual de dispoziţie al părţii în cauză.

În speţă, recurentul-pârât susţine, cu referire la dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., încălcarea unor regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Or, în atare situaţie, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate urmează a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care are în vedere, raportat la obiectul dedus judecăţii, doar aspectele legate de încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (această din urmă normă legală priveşte cazurile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, fie le aplică greşit).

Date fiind cele de mai sus, Înalta Curte constată că, în considerentele deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a reţinut că, faţă de manifestarea de voinţă a reclamantului, cât şi de dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se impune a se lua act de această renunţare la judecata acţiunii. Drept consecinţă, a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe, care a fost anulată în conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

În cauză, la data de 7.03.2017, după exercitarea căii de atac a apelului împotriva sentinţei civile nr. 910 din 7 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă şi după depunerea întâmpinărilor de către intimaţii-pârâţi Tribunalul Dolj şi Ministerul Justiţiei, apelantul-reclamant a formulat cerere de renunţare la judecata acţiunii pendinte, cerere ce nu a fost comunicată părţilor adverse. Acesta nu a depus o cerere de renunţare la soluţionarea căii de atac a apelului.

Ca atare, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 406 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., cu referire la art. 406 alin. (4) C. proc. civ., pentru a se lua act în mod legal de renunţarea la judecarea cererii de chemare în judecată era necesar a se obţine acordul intimaţilor-pârâţi, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

În situaţia de faţă, deoarece această manifestare de voinţă a intervenit după termenul la care părţile au fost legal citate, instanţa de apel era obligată, în lipsa de la dezbateri a părţilor intimate, să acorde un termen acestora pentru a-şi putea exprima punctul de vedere cu privire la renunţare, conform art. 406 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ.. Numai în lipsa unui răspuns până la termenul acordat, instanţa de apel putea aprecia asupra existenţei unui acord tacit al intimaţilor-pârâţi faţă de poziţia procesuală exprimată de apelantul-reclamant.

Drept consecinţă, Înalta Curte observă că, în mod nelegal, instanţa de apel, cu încălcarea principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil, dar şi a dispoziţiilor art. 406 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., a luat act de renunţarea apelantului-reclamant la judecata acţiunii.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte, pentru a înlătura vătămarea produsă recurentului-pârât, conform art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe de apel, urmând ca aceasta să se pronunţe, cu respectarea condiţiile impuse de prevederile art. 406 C. proc. civ., asupra cererii de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de apelantul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2017.