Cassation inadmissible due to monetary threshold for finality of appellate decisions in civil liability cases

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 97/A din 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D. şi G., precum şi de apelanta-pârâtă S.C. E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1428 din 23 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. E. S.A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. Calea de atac a fost înregistrată pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 martie 2017, sub nr. x/93/2015.

În şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2017, înalta Curte a dat cuvântul părţilor asupra admisibilităţii căii de atac faţă de valoarea obiectului cererii deduse judecăţii de către reclamanţi.

În raport de acestea, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate eu recurs".

Prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute îa art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 a fost extins până la data de 31 decembrie 2016, iar prin O.U.G. nr. 95/2016, până la dala de 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunţată în soluţionarea unui litigiu patrimonial a cărui valoare este mai mică sau egală cu suma de 1.000.000 RON, în apel, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Valoarea obiectului dedus judecăţii, în raport de care se determină atât competenţa instanţei, cât şi calea de atac prevăzută pentru hotărârea pronunţată de instanţă se face, potrivit dispoziţiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ., de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, la data de 4 septembrie 2015, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei S.C. E. S, A. la plata următoarelor despăgubiri: 962,42 RON, daune materiale şi 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta A.; 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta B.; 1.000,000 RON, daune morale pentru reclamanta C.; 1.000.000 Iei cu titlu de daune morale pentru reclamantul F. şi 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta G., urmare accidentului rutier produs la 6 septembrie 2013.

Împrejurarea că recurenţii-reciamanţi, în virtutea dispoziţiilor care reglementează coparticiparea procesuală activă voluntară şi principiul disponibilităţii procesului civil, au ales să formuleze împreună cererea de chemare m judecată, în cadrul căreia fiecare a formulat pretenţii proprii faţă de pârâtă, determină incidenţa dispoziţiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte".

Pe de altă parte, reţinând şi incidenţa în cauză a prevederilor art. 98 şi art. 99 alin. (2) C. proc. civ., se constată că stabilirea instanţei competente se face în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte, formulată de fiecare dintre reclamanţi, raportat la momentul sesizării instanţei, în speţă, 4 septembrie 2015, dată la care aceştia au indicat valoarea pretenţiilor, după cum urmează: 962,42 RON, daune materiale şi 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta A.; 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta B.; 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta C.; 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru reclamantul D. şi 1.000.000 RON, daune morale pentru reclamanta G.

Or, cuantumul acestor pretenţii se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situaţie faţa de care, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. şi ale normei menţionate anterior, Înalta Curte constată că decizia pronunţată în apel, în soluţionarea unui litigiu patrimonial, a cărui valoare este mai mică sau egală cu suma de 1.000.000 RON, este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi următoarele C. civ. şi vizează acordarea unor despăgubiri al căror cuantum nu depăşeşte, fiecare, pentru fiecare dintre reclamanţi, pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că recursul declarat împotriva deciziei curţii de apel este inadmisibil, situaţie faţă de care criticile deduse judecăţii prin intermediul unei căi de atac care nu este prevăzută de lege nu pot fi avute în vedere.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, ulterior soluţionării apelului, prin decizia pronunţată în şedinţa din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., statuând că sintagma precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, inclusiv este neconstituţională.

Curtea Constituţională a apreciat că, în condiţiile acceptării acestui prag valoric, cetăţenii nu mai sunt egali în exercitarea dreptului lor de acces la calea extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, şi că, astfel se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Această decizie nu are înrâurire asupra admisibilităţii căii de atac a recursului formulată în cauză, faţă de dispoziţiile art. 147 alin. (3) din Constituţia României, republicată, care stipulează că deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 97/A din 19 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.A împotriva deciziei civile nr. 97/A din 19 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2017.