Competence conflict: material incompetence exception barred after first hearing where parties were legally cited
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning competence to the Dej District Court, which thus remains the competent forum to hear the case. The dispute involved a plaintiff seeking damages from the State (through the Ministry of Public Finance) and modification of a child visitation schedule against a former spouse; the initial lower court declared itself materially incompetent due to the high value of the damages claim and referred the case to the Suceava Court of Appeal, which in turn declined jurisdiction and raised the conflict. The decisive legal basis was the procedural rule that material incompetence must be raised or verified at the first hearing where parties are legally cited; since the lower court had already issued an interlocutory order asserting competence at that initial stage, it was barred by the deadline in Article 130(2) of the Code of Civil Procedure from subsequently invoking its own lack of material competence after the plaintiff specified the damage amount.
Legislator headnote
AI generatedart. 200 C. proc. civ, art. 94 lit. k) C. proc. civ, art. 111 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 235 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Competence conflict: material incompetence exception barred after first hearing where parties were legally cited: Judecătoria Dej a nesocotit dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privind momentul până la care poate fi invocată necompetenţa materială a instanţei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.12.2016 pe rolul Judecătoriei Dej, sub număr de dosar nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice obligarea acestuia la plata de despăgubiri.
Prin aceeaşi acţiune, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., modificarea programului de vizitare a fiului său, program care a fost stabilit anterior prin sentinţa din dosar nr. x/2015.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esenţă, că a fost supus la abuzuri şi umilinţe psihice, morale, financiare de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin aceea că instanţele judecătoreşti care au pronunţat sentinţe în dosarele sale l-au privat de drepturile părinteşti şi i-au interzis legăturile cu fiul său în favoarea fostei sale soţii, B.
Prin sentinţa civilă nr. 420 din 13.06.2017 a Judecătoriei Dej s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţa din oficiu şi s-a declinat judecarea cauzei având ca obiect "pretenţii" spre soluţionare Tribunalului Suceava.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererea reclamantului de obligare a pârâtului Statui Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de despăgubiri a fost disjunsă din dosar nr. x/2016, motiv pentru care nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 200 C. proc. civ., şi că primul termen de judecată în dosar nr. x/2017 a fost la data de 7 iunie 2017.
Potrivit dispoziţiilor art. 94 lit. k) C. proc. civ., şi raportat la cuantumul despăgubirilor solicitate de către reclamant - 17.000.000 euro, s-a apreciat că tribunalul este instanţa competentă material să judece această cerere.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, având în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ. şi faptul că domiciliul reclamantului este în localitatea Botoşaniţa Mare, judeţul Suceava, localitate care se află în circumscripţia Tribunalului Suceava, instanţa a declinat judecarea cauzei către această din urmă instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1037 din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat judecarea cauzei spre soluţionare Judecătoriei Dej, s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi suspendându-se cauza, s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În faţa judecătoriei, pricina a parcurs trei termene de judecată.
La primul termen de judecată, din data de 15 martie 2017, cu procedură legal îndeplinită, s-a calificat cererea de chemare în judecată ca având două capete principale -"stabilire program vizitare minor" şi "pretenţii", fiind disjuns capătul de cerere având ca obiect "pretenţii", formându-se prezentul dosar.
La aceiaşi termen de judecată s-a statuat şi asupra competenţei, instanţa declarându-se competentă general, material şi teritorial să judece ambele cereri.
Pentru al doilea termen de judecată, din data de 26 aprilie 2017, instanţa a pus în vedere reclamantului să cuantifice despăgubirile pe care le solicită şi să indice probele pe care se sprijină, iar în raport de precizările reclamantului judecătoria i-a pus în vedere acestuia, prim citaţie, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 768.605 RON, amânând judecata în acest scop la data de 7 iunie 2017.
La al treilea termen de judecată, din data de 7 iunie 2017, instanţa a repus în discuţie competenţa materială a instanţei, în considerarea precizărilor reclamantului asupra cuantumului pretenţiilor.
Judecătoria Dej a nesocotit dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privind momentul până la care poate fi invocată necompetenţa materială a instanţei.
În speţă, termenul la care se referă art. 130 alin. (2) C. proc. civ. a fost depăşii, acesta identificăridu-se în principal cu primul temten de judecată din data de 15 martie 2017, când judecătoria s-a şi pronunţat, de altfel, pe chestiunea competenţei, pronunţând o încheiere interlocutorie de la care nu mai putea reveni, faţă de prevederile art. 235 C. proc. civ.
Admiţând totuşi că reclamantul şi-a modificat între timp pretenţiile (deşi la dosar nu sunt informaţii cu privire la cele iniţial solicitate), şi că o astfel de majorare ar putea atrage rediscutarea competenţei materiale, judecătoria putea repune în discuţie chestiunea competenţei cei mai târziu la al doilea termen de judecată, din data de 26 aprilie 2017, când a fost îndeplinită procedura de citare cu toate părţile.
În concluzie, reţinând pe de o parte, că asupra competenţei materiale s-a pronunţat o dată judecătoria, din oficiu, la primul termen de judecată cu procedură completă din data de 15 martie 2017, iar pe de altă parte că repunerea în discuţie a competenţei (nelegală) a avut loc, cu nesocotirea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., abia la al treilea termen de judecată, din 7 iunie 2017, cu toate că şi la al doilea termen de judecată, din 26 aprilie 2017, procedura a fost legal îndeplinită, pentru toate aceste motive judecătoria trebuia să rămână învestită cu această cauză.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., neeompetenţa este de ordine publică sau privată. Astfel, neeompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, precum, şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri necompetenţa este de ordine privată.
Dispoziţiile art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepţiei de neeompetenţa, aceasta putând fi invocată diferit în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de ordine publică sau de ordine privată.
Art. 130 alin. (1) C. proc. civ. prevede că neeompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii, iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune în sensul că neeompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Instanţa de judecată are obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. să îşi verifice, din oficiu, competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, printr-o încheiere care are caracter interlocutoriu.
În mod excepţional, aşa cum prevăd dispoziţiile alin. (2) din acelaşi articol, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.
În prezenta speţă, Judecătoria Dej a fost învestită cu soluţionarea unei cereri prin care s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice obligarea acestuia la plata de despăgubiri, iar în
contradictoriu cu pârâta B., modificarea programului de vizitare a fiului său, program care a fost stabilit anterior prin sentinţa din dosar nr. x/2015.
La primul termen de judecată din data de 15 martie 2017, când părţile au fost legal citate, Judecătoria Dej a verificat din oficiu, şi a reţinut că este competentă, general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.
Prin urmare, ca regulă generală, chestiunea competenţei trebuie lămurită chiar la primul termen ia care părţile sunt legal citate, iar, în mod excepţional, daca pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare acest aspect va fi pus în discuţia părţilor fiind acordat un termen în acest scop.
În acest context al analizei şi în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, cum la primul termen de judecată cu părţile legal citate, prima instanţă învestită s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea cu care a fost sesizată de reclamant, pronunţând o încheiere interlocutorie, Judecătoria Dej nu mai putea ulterior să revină, nemaiavând mijlocul procedural de a invoca excepţia necompetenţei sale.
Aşa fiind, Judecătoria Dej nu se mai putea prevala, de excepţia necompetenţei sale materiale, fiind decăzută din termenul de invocare a acesteia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej.
PENRTU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dej.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.