Territorial jurisdiction for collective labor claims under co-participation: conflict between tribunal of majority domicile and individual plaintiff’s domicile

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1269/105/2016, reclamantul A. împreună cu alţi 17 reclamanţi au solicitat să se constate că în perioadele menţionate în cerere au fost angajaţi ai societăţii pârâte SC C. SA Sinaia şi au lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secţii cuprinse în grupa I şi, respectiv, grupa a II-a de muncă, iar după 01.04.2001 în condiţii speciale, respectiv condiţii deosebite, şi pe cale de consecinţă să se dispună eliberarea unor adeverinţe din care să rezulte grupa de muncă la care aveau dreptul.

În şedinţa din data de 26.05.2017 s-a dispus disjungerea acţiunii promovată de reclamantul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2228 din 26.05.2017 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

În considerentele hotărârii s-a făcut referire la dispoziţiile art. 269 din C. muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 116, art. 129 alin. (2) pct. 3 şi art, 130 C. proc. civ., reţinându-se că reclamantul, domiciliat în judeţul Vrancea, nu a optat pentru niciuna dintre instanţele competente să soluţioneze cauza potrivit disp. art. 210 din Legea nr. 62/2011, ci pentru o alta instanţă, în circumscripţia căreia nu se afla nici domiciliul şî nici locul de muncă al acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 476 din data de 05.09.2017, Tribunalul Vrancea, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului 3a instanţa supremă, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, în motivare reţinând că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 210 şi cele ale art. 269 alin. (3) din C. muncii.

Analizând conflictul negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (I) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin demersul judiciar înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, 18 foşti angajaţi ai pârâtei SC C. SA Sinaia, printre care şi reclamantul A., au solicitat să se constate că pe perioadele menţionateîn cerere au fost angajaţi ai societăţii pârâte şi au lucrat efectiv 100% din programul de lucru în secţii cuprinse în grupa 1 şi, respectiv, grupa a II-a de muncă, iar după 01.04.2001 în condiţii speciale, respectiv condiţii deosebite, şi pe cale de consecinţă sa se dispună eliberarea unor adeverinţe din care să rezulte grupa de munca la care aveau dreptul.

Raportat la obiectul său, acest litigiu face parte din categoria celor date de lege în competenţa jurisdicţiei muncii, astfel cum este definită de art. 266 C. muncii, reprezentând un conflict individual de muncă, conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, pentru stabilirea competenţei instanţei se aplică dispoziţiile art. 269 din C. muncii, care prevăd:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. (3) Daca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuala activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi", precum şi cele aie art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau Socul de muncă reclamantul."

De asemenea, dispoziţiile art. 216 din Legea nr. 62/2011 prevăd că:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă", iar potrivit art. 59 C. proc. civ.:

"Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală activă, întrucât între drepturile reclamanţilor există o strânsă legătură, aceştia fiind interesaţi să promoveze o acţiune comună, nu numai prin prisma utilităţii administrării unui probatoriu comun, ci şi a aplicării unitare a reglementărilor privind încadrarea în grupa I/a II-a de muncă, respectiv condiţii speciale/deosebite pentru persoanele care au lucrat în aceleaşi condiţii, în aceeaşi unitate angajatoare.

Cum în cauză, toţi ceilalţi reclamanţi au domiciliul în judeţul Prahova, iar reclamantul A. domiciliază în judeţul Vrancea, se constată că cererea putea fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.