Employer’s recusal challenge fails; appellate judgment affirming no salary liability stands.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.04.2015, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii: B., C., K., D., E., F., G., H., I. şi L. pentru a se dispune nulitatea absolută a contractelor de muncă încheiate între reclamantă şi fiecare pârât în baza art. 57 alin. (1) din C. muncii şi a se constata lipsa oricărei obligaţii a angajatorului de plată a vreunei remuneraţii faţă de pârâţi, începând cu data de 18.03.2015, raportat la art. 57 alin. (5) din C. muncii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 872 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţia prematurităţii invocată asupra capătului 2 din cererea de chemare în judecată.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a constatat nulitatea contractelor individuale de muncă încheiate între reclamantă cu fiecare pârât.

A constatat lipsa oricărei obligaţii a reclamantei de plată a drepturilor salariale faţă de fiecare pârât, începând cu data de 18.03.2015, în raport de contractele individuale de muncă în baza art. 57 alin. (5) C. muncii.

A obligat pe pârâţi la plata sumei de 21.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei reprezentând onorariu avocat pentru cabinetul J.

Prin decizia nr. 6591 din 19 decembrie 2016, pronunţată în dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de apelanţii - pârâţi B., C., K., D., E., F., G., H., I., L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. S.A. (fosta S.C. M. SA); a fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că, a fost respinsă cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor individuale de muncă, ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea având ca obiect constatarea lipsei oricărei obligaţii a angajatorului de piaţă a vreunei remuneraţii faţă de pârâţi, începând cu data de 18.03.2015, ca lipsită de interes, a fost respinsă cererea de obligare a pârâţilor la piaţa cheltuielilor de judecată în fond, ca neîntemeiată, şi a fost obligată intimata la plata către fiecare din apelanţii pârâţi D., L., H. şi I. a sumei de 360 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de recuzare a completului de judecată 24 A/AS-LM.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că punerea în discuţie a unor împrejurări de fapt şi de drept potrivit art. 14 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. nu îl face pe judecător incompatibil, iar faptul că acelaşi complet de judecată nu a considerai necesară suspendarea judecăţii până ia soluţionarea cauzei, aşa cum au apreciat alte complete de judecată, nu atrage incompatibilitatea, în cauză fiind pronunţata o hotărâre definitivă deja, iar partea avea la dispoziţie la acel moment toate căile prevăzute de lege pentru apărarea intereselor procesuale.

Împotriva acestei încheieri reclamanta S.C. M. S.A. fostă S.C. A. S.A. a declarant recurs înregistrat la 13 martie 2017, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, s-a arătat că încheierea pronunţată este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

S-a solicitat a se observa că atitudinea procesuală a judecătorilor depăşeşte limitele unei simple exercitări a rolului activ pentru lămurirea aspectelor cauzei, situându-se pe planul incompatibilităţii determinate de antepronunţarea asupra cauzei şi de lipsa imparţialităţii judecătorilor.

Se arată că un prim semnal de imparţialitate a judecătorilor rezultă din intenţia de a se prevala şi raporta la o soluţie pronunţată tot de aceştia asupra despăgubirilor cuvenite salariatului D. ce figura şi în cauza în care fusese invocată din oficiu excepţia de autoritate de lucru judecat.

Al doilea semnal de imparţialitate rezultă din împrejurarea că autoritatea de lucru judecat a fost invocată în dosar nr. x/2015 de către aceiaşi judecători, care, în cadrul dosar nr. x/2015, au înţeles să respingă cererea de suspendare formulate de recurentă până la soluţionarea definitivă a dosar nr. x/2015, apreciind cu autoritate de lucru judecat că nu există nici o legătură cu acest dosar.

Al treilea semn de imparţialitate este dat de soluţia ce urma a fi dată de către judecători în legătură cu excepţia invocată din moment ce aceasta se raporta la o hotărâre judecătorească pronunţată tocmai de aceiaşi judecători în dosar nr. x/2015.

S-a mai arătat, că instanţa a calificat excepţiile invocate printre care şi autoritatea de lucru judecat drept motive de ordine publică asimilate motivelor de apel, iar prin acest mijloc procedural a adăugat motive de apel suplimentare la cererea de apel formulate de intimaţi, aspect faţă de care era evidentă soluţia pe care urmau să o pronunţe în cauză.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor, astfel încât pentm a asigura toate garanţiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

În speţa de faţă, în mod legal, s-a respins cererea de recuzare, completul investit cu soluţionarea acesteia reţinând că nu este incident nici unul din motivele de recuzare prevăzute de art. 44 C. proc. civ., text care face trimitere la cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 şi art. 42 din acelaşi cod.

Instanţa a reţinut în încheierea atacată cu recurs, faptul că punerea în discuţie a împrejurărilor de fapt şi de drept ce vizează soluţionarea cauzei nu reprezintă o exprimare a părerii cu privire la soluţia ce se va da în cauză, ci reprezintă o prerogativă a judecătorului - aceea a rolului activ al acestuia în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei cu care a fost investit.

Astfel, nu se poate reţine că, prin invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de decizia nr. 1574 din 28 martie 2016, pronunţată în dosar nr. x/2015, judecătorii completului s-au antepronunţat în cauză, şi-au spus părerea cu privire la cauza dedusă judecăţii

Se constată că discuţiile purtate şi consemnate în încheierea de şedinţă de la data de 14 noiembrie 2016, în urma cărora a intervenit cererea de recuzare a completului de judecată s-au desfişurat potrivit legii, iar judecătorii nu au făcut vreo afirmaţie cu referire la soluţia pe fond, în sensul că va admite sau respinge acţiunea.

În concluzie, rezolvarea anumitor cereri, în condiţiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ., nu poate constitui motiv de a aprecia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

În consecinţă, faţă de cele arătate, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M. S.A. (fostă A. SA) prin administrator judiciar N. Oradea împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 22 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosar nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2017.