Partial absolute nullity of sale contract and restitution of state-owned lake property upheld, rejecting artificial fish farm defense

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. 2699 din 02.11.2016 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, pronunţată în al doilea ciclu procesual, s-a admis în parte acţiunea precizată şi completată, formulată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral - Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.R.L. Constanţa şi Comuna Seimeni, prin Primar, precum şi cu intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005 la BNP B., în ceea ce priveşte imobilul - teren în suprafaţă de 923.793,56 mp., situat în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanţa, reprezentând: Lacul Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., având număr cadastral 70 şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa, şi Lacul Domneasca Mică în suprafaţă de 371.170,54 mp., având număr cadastral 71 şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a fost obligată să restituie în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea reclamantei Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, imobilul - Lacul Domneasca în suprafaţă totală de 93 ha din acte (923.793,56 mp., din măsurători) situat în extravilanul comunei Seimeni, jud. Constanţa, compus din: Lacul Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., având număr cadastral 70 şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa, precum şi Lacul Domneasca Mică în suprafaţă de 371.170,54 mp., având număr cadastral 71 şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de A.N.A.R. s-a urmărit apărarea dreptului de proprietate publică al Statului Român şi a dreptului de administrare al reclamantei Administraţia Naţională Apele Române asupra imobilului - lacul natural Domneasca, în suprafaţă totală de 93 ha, situat pe raza localităţii Seimeni, jud. Constanţa, aflat în prezent în posesia S.C. A. S.R.L.

Astfel, prin H.C.L. a Comunei Seimeni din 22.09.2005, s-a aprobat schimbarea destinaţiei terenului în suprafaţă de 968.132 mp., situat în Comuna Seimeni, judeţul Constanţa, în "bazin piscicol", iar prin H.C.L. Seimeni din 3.12.2002 s-a aprobat trecerea Lacului Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., şi a Lacului Domneasca Mică în suprafaţă de 371.170,54 mp., din domeniul public în domeniul privat al comunei.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005 de BNP B., Comuna Seimeni a vândut societăţii pârâte suprafaţa de 968.132 mp., teren cu destinaţia bazin piscicol, situat în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanţa, după cum urmează: Lacul Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., având număr cadastral 70 şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa, în favoarea Comunei Seimeni, prin încheierea nr. 3911 din 20.12.2002 dată de Judecătoria Medgidia - Biroul de Carte Funciară; Lacul Domneasca Mică în suprafaţă de 371.170,54 mp., având număr cadastral x şi intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa, în favoarea Comunei Seimeni, prin încheierea nr. 3912 din 20 decembrie 2002 dată de Judecătoria Medgidia - Biroul de Carte Funciară; Ps 341/3 în suprafaţă de 4.4338 mp., având număr cadastral x şi intabulat în Cartea Funciară x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa.

În cuprinsul contractului, s-a menţionat că terenul - bazin piscicol - ce se înstrăinează este proprietatea privată a Comunei Seimeni, în temeiul Legilor nr. 213/1998, nr. 109/1996 - art. 3 alin. (2), şi nr. 215/2001, precum şi al Hotărârii nr. 48 din 03.12.2002 a Consiliului Local al Comunei Seimeni. Totodată, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 40 din 22.09.2005 a Consiliului Local al Comunei Seimeni a fost aprobată schimbarea destinaţiei terenului în suprafaţă de 968.132 mp., din Comuna Seimeni, sat Seimeni, jud. Constanţa, în "bazin piscicol" şi s-a aprobat vânzarea prin negociere directă la preţul stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Seimeni x din 22 septembrie 2005.

Dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au făcut obiectul contractului mai sus menţionat a fost astfel intabulat în favoarea pârâtei S.C. A. S.R.L. în cartea funciară nr. 78 a localităţii Seimeni, jud. Constanţa, prin încheierea nr. 2533 din 06 iunie 2006 dată de OCPI Constanţa - BCF Medgidia.

Tribunalul a arătat, în continuare, că prin contractul de vânzare-cumpărare din 19.05.2005, S.C. C. S.A. Constanţa a înstrăinat aceleiaşi societăţi pârâte mijloacele fixe de la D., conform anexei 1 care face parte integrantă din contract.

Instanţa de fond a pornit în analiză de la faptul că trebuie stabilit regimul juridic al imobilului în litigiu (reprezentat de Lacul Domneasca în suprafaţă de 93 ha, compus din Lacul Domneasca Mare şi Lacul Domneasca Mică) la data încheierii actelor juridice menţionate, iar din această perspectivă s-a arătat că art. 3 din Legea Apelor nr. 107/1996, modificată, prevedea că "aparţin domeniului public al statului … malurile şi cuvetele lacurilor .. .", iar conform art. 4 alin. (1) "resursele de apă, de suprafaţă şi subterane sunt monopol natural de interes strategic." Mai mult, în Lista cuprinzând bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului, anexă la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, la pct. I.3 sunt nominalizate expres "malurile şi cuvetele lacurilor" ca făcând parte din domeniul public al statului.

Tribunalul Constanţa a arătat că Lacul Domneasca se regăsea şi în capitolul "Principalele lacuri din România" din Atlasul Cadastrului Apelor din România, ediţia 1992, care a fost aprobat prin Ordinul MAPPM nr. 399/1997, prelungit prin Ordinul MMGA nr. 1276/2005 privind aprobarea Metodologiei de organizare, păstrare şi gestionare a Cadastrului apelor din România, conform căruia modul de organizare, păstrare şi gestionare a Fondului Naţional de date de gospodărire a apelor, precum şi evidenţa apelor ce aparţin domeniului public, incluse în Cadastrul Apelor din România, se stabilesc de către ANAR.

Este incontestabil, aşadar, că dreptul de proprietate asupra acestui lac natural aparţine, potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţia României, art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, şi art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996, Statului Român, imobilul fiind menţionat, de altfel, ca aparţinând domeniul public al statului şi prin H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului, în anexa 12, poziţia 63932.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia "Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului".

La alin. (2) al art. 10 din acelaşi act normativ, se arată că "Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel".

În speţă, prin sentinţa civilă nr. 1200 din 18.09.2015, pronunţată în dosar nr. x/2014, menţinută prin decizia civilă nr. 254 din 11.04.2016 a Curţii de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Romane prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi a constatat nelegalitatea H.C.L. Seimeni nr. 48 din 3.12.2002 şi a H.C.L. Seimeni nr. 40 din 22.09.2005.

În raport de modalitatea concretă în care s-a dispus trecerea în proprietatea privată a Comunei Seimeni a terenului în suprafaţă de 93 ha, reprezentând Lacul Domneasca Mare şi Mică, instanţa de contencios administrativ a arătat - în considerentele hotărârii pronunţate - că această trecere a terenului s-a făcut în mod nelegal şi fără o dovadă a faptului că suprafaţa în sine se afla în domeniul public al comunei, deoarece, fiind înregistrată ca şi bun în domeniul public al statului, aceasta nu putea face obiectul unui transfer către autorităţile locale decât ca urmare a adoptării unei hotărâri de Guvern care să statueze acest aspect, şi că autoritatea publică locală nu face dovada că, potrivit Legii nr. 213/1998, suprafaţa de 93 ha, ce reprezentă perimetrul celor două lacuri, se afla în patrimoniul public al unităţii administrative.

S-a mai arătat, că un alt aspect al ilegalităţii comise prin trecerea lacurilor în domeniul privat al UAT- ului îl reprezintă însuşi conţinutul celor două hotărâri, din care rezidă, pe de o parte, că, fără un studiu şi cu un aviz de specialitate lapidar, suprafaţa celor două lacuri a fost apreciată ca fiind orice fel de categorie de teren, fiind schimbată în bazin piscicol (tocmai pentru a eluda obligaţia legală de detaliere a legalităţii deciziei ce se dorea a fi adoptată).

S-a reţinut de către instanţa de contencios, că dispoziţiile legale avute în vedere la emiterea H.C.L. nr. 69/2005, respectiv, art. 38 alin. (2) lit. f), art. 46 alin. (2), art. 68 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 215/2001 în forma existentă la data emiterii actului administrativ individual, şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, acordă Consiliului Local dreptul de a emite hotărâri privitoare doar la administrarea domeniului public şi privat al comunei, precum şi dreptul Primarului de a face inventarierea şi administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al comunei. Ori, în acest context, a menţionat instanţa de fond, nu a existat un temei legal pentru introducerea terenului în cauză în domeniul public al comunei, pentru ca apoi să poată fi introdus în domeniul privat al comunei.

În concluzie, s-a apreciat că H.C.L. nr. 48/2002 şi nr. 40/2005 sunt nelegale, fiind emise în lipsa unor documente legale care să ateste posibilitatea trecerii terenului din patrimoniul public în patrimoniul privat, prin încălcarea dreptului statului asupra terenului în sine. Aprecierea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii în prezentul dosar a impus deci valorificarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în forma de la data introducerii acţiunii), potrivit cărora "în cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată".

Tribunalul a motivat că deşi este de necontestat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea acestuia din litigiul în care a fost invocată excepţia, beneficiarul actului administrativ constatator sau constitutiv de drepturi nu mai are posibilitatea de a se prevala de acesta în faţa instanţei, adică este lipsit de fundamentul dreptului clamat; admiterea excepţiei de nelegalitate produce, practic, efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului.

Prin urmare, a susţinut instanţa de fond, nefiind opozabile părţii împotriva căreia au fost invocate, respectiv reclamantei şi intervenientului Statul Român, cele două acte administrative individuale a căror nelegalitate a fost constatată rămân inoperante în cadrul prezentului litigiu.

Fiind certă, aşadar, apartenenţa dreptului de proprietate asupra Lacului Domneasca la domeniul public al Statului Român, potrivit art. 135 alin. (4) din Constituţia României, art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996 şi H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului - anexa 12, poziţia 63932, instanţa de fond a concluzionat în sensul că acest bun intră sub incidenţa prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, care statuează că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, printre altele ele neputând fi înstrăinate, ci doar date în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii (lit. a).

Având în vedere că, potrivit alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 213/1998, "Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută", urmare a constatării nelegalităţii H.C.L. nr. 48/2002 şi nr. 40/2005, instanţa de fond a arătat că nu poate fi contestată îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea cererii completatoare formulate, de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005.

Sancţiunea nulităţii a fost însă aplicată parţial, doar pentru suprafaţa de teren ce a făcut obiect de discuţie în cadrul procesual stabilit de reclamantă, şi anume suprafaţa totală de 93 ha din acte, (923.793,56 mp., din măsurători) situată în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanţa, compusă din Lacul Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., având număr cadastral x, şi Lacul Domneasca Mică în suprafaţă de 371.170,54 mp., având număr cadastral x.

În aceste condiţii, titlul de proprietate al pârâtei S.C. A. S.R.L., fiind desfiinţat, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată şi acţiunea în revendicare sub ambele aspecte, atât prin restituirea dreptului de proprietate asupra bunului anterior individualizat (malul şi cuveta Lacului Domneasca) în domeniul public al statului, cât şi prin lăsarea bunului în administrarea reclamantei A.N.A.R.

În ce priveşte pe titularul dreptului de administrare asupra Lacului Domneasca, tribunalul a reţinut că dreptul de administrare privind bunurile aflate în domeniul public al statului este prevăzut de art. 136 alin. (4) din Constituţia României, fiind un drept real inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, opozabil erga omnes. Titularul dreptului de administrare al bunurilor proprietatea statului are, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, un drept de a folosi bunul şi de a dispune de acesta, evident în limitele şi condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare, dreptul de administrare fiind constituit de autoritatea competentă, potrivit legii, în mod gratuit.

Acelaşi art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, dat în aplicarea art. 136 alin. (4) din Constituţie, stabileşte că dreptul de administrare al unui bun din domeniul public al statului poate aparţine unei regii autonome sau unei instituţii publice, numai aceste persoane juridice putând deţine calitatea de titular al dreptului de administrare, drept care conferă titularului său atributele posesiei, folosinţei şi a dispoziţiei, aşa cum s-a arătat, cu respectarea obligaţiilor prevăzute în actul de constituire, precum şi a limitelor materiale şi juridice.

În raport de criteriul mărimii bazinului hidrografic menţionat la art. 3 din Legea nr. 107/1996, Lacul Domneasca, având o suprafaţă de 93 ha, face parte din categoria apelor din domeniul public al statului şi, potrivit art. 2 alin. (2) şi (5) coroborat cu art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române, cuveta lacului, în stare naturală sau amenajată, se află în administrarea, exploatarea şi întreţinerea A.N.A.R. De asemenea, aşa cum s-a arătat anterior, Lacul Domneasca, situat pe raza localităţii Seimeni, jud. Constanţa, a fost nominalizat în mod expres în H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al statului, anexa 12, poziţia x, fiind dat în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române, potrivit O.U.G. nr. 107/2006.

Domeniul dreptului de administrare conferit reclamantei Administraţia Naţională Apele Române prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, conform art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002, actualizată, este acela stabilit prin art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi Legea nr. 213/1998.

Potrivit H.G. nr. 196/1991 privind înfiinţarea Regiei autonome a apelor Apele Române R.A., şi H.G. nr. 981/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale Apele Române S.A., reclamanta Administraţia Naţională Apele Române deţine un drept de administrare asupra malurilor şi cuvetelor lacurilor care aparţin domeniului public al statului, acest drept fiind distinct de dreptul de administrare a fondului piscicol şi amenajărilor piscicole, întrucât lucrările hidrotehnice realizate pe un lac natural în scopul exploatării sale piscicole, cum ar fi canale, stăvilare, cât şi alte lucrări de reglare a nivelului apei în funcţie de necesităţile amenajării piscicole, nu conduc la schimbarea caracterului de lac natural care este conferit de modul de formare a lacului şi nu de modificările realizate în vederea exploatării fondului piscicol.

Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia nr. 108/C din data de 3 iulie 2017, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2699 din 2.11.2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2014, reţinând, în esenţă, următoarele;

O primă menţiune se va referi la tendinţa criticilor formulate, de diluare până la confuziune a sensului termenilor care indică, definesc şi atrag regimul juridic stabilit de lege pentru componentele naturale ale unui corp de apă stătătoare, de suprafaţă, pe de o parte, dar şi pentru activităţile de gestionare/exploatare a fondului piscicol pe care acesta îl poate deţine, pe de altă parte. În concret, malurile, cuveta, dar şi volumul de apă cuantificabil - în mc şi, în referire la luciul de apă, în mp, ale unui lac au în reglementarea dreptului naţional o evaluare aparte de cea a amenajării piscicole pe care o poate avea - ca sursă de gestionare a bazinului acvatic exploatat, iar acest lucru a fost corect stabilit în primă instanţă.

Instanţa de fond a sesizat această disociere legală de termeni şi de raportare juridică (apa fiind reglementată ca resursă de interes strategic conform Legii nr. 107/1996, valorificarea piscicolă fiind reglementată la rândul ei de O.U.G. nr. 23/2008, care a abrogat Legea nr. 192/2001), fiind indubitabil faptul că problema dedusă judecăţii nu se referă la modul în care s-a constituit această acumulare de apă - în mod natural sau prin acordul membrilor comunităţii de a o crea artificial - ci la regimul juridic avut de aceasta la momentul emiterii celor două hotărâri de consiliu local, din 2002 şi 2005, anulate în cadrul excepţiei de nelegalitate, precum şi la cel al încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005.

Din acest punct de vedere, criticile referitoare la pretinsa definire greşită, în primă instanţă, a Lacului Domneasca (în cele două componente majore ale sale, Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., şi Domneasca Mică, în suprafaţă de 371.170,54 mp.,) ca fiind un lac natural, iar nu unul creat artificial, se dovedesc a fi nefondate.

Instanţa de apel confirmă, aşadar, argumentaţia prezentată de tribunal, în sensul că pentru recunoaşterea operării transferului legal al dreptului de proprietate asupra acestui bun în favoarea societăţii apelante, autoritatea locală trebuia să dovedească deţinerea lui legală, în patrimoniul său public, la data modificării statutului bunului. Însă, după cum s-a stabilit în etapa judecăţii contenciosului administrativ, UAT Seimeni nu deţinuse niciodată, anterior emiterii respectivului act, dreptul de proprietate publică asupra Lacului Domneasca, nici o hotărâre de guvern neasigurând în prealabil transferul atributelor dreptului de proprietate de la stat către unitatea administrativ teritorială, după cum nici un drept propriu în favoarea comunei nu fusese consacrat în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cu trimitere la anexa III a legii.

Acesta a fost, de altfel, şi motivul pentru care pârâta Comuna Seimeni a fost nevoită să emită mai întâi H.C.L. din 03.12.2002, constatată ca nelegală, de "trecere a lacului Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., din domeniul public în domeniul privat al Comunei Seimeni’’, ceea ce confirmă de la sine împrejurarea că pentru acel moment entitatea vânzătoare recunoştea apartenenţa bunului la domeniul public, fără a putea însă proba în dosar nr. x/2014 sorgintea dreptului public propriu - în realitate, imobilul aparţinând domeniului public al Statului Român.

Era, aşadar, de esenţa acţiunii în contencios administrativ să se demonstreze că, la data adoptării primei hotărâri de consiliu local, acest lac se afla în domeniul public al Comunei Seimeni, doar în acest caz fiind în atributul şi competenţa entităţii emitente de a decide schimbarea naturii dreptului real (din drept public în drept privat); acest demers a eşuat, însă, fiind negată, cu putere de lucru judecat în sfera contenciosului administrativ, legitimitatea autorităţii locale de a decide în acest mod asupra acestui bun imobil şi stabilindu-se că prin respectiva hotărâre de consiliu local, incomplet documentată şi fundamentată greşit în raport de lege, s-a produs o expropriere a statului, care deţinea legal imobilul.

După cum s-a arătat prin decizia civilă nr. 254/CA din 11.04.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2014, anterior emiterii H.C.L. nr. x/2002 a Consiliului Local Seimeni, Statul Român avea deja inventariat acest imobil ca lac natural din categoria limanelor fluviatile (anume, încă din 1998), ceea ce demonstra că el intra în fapt, după cum s-a arătat, în sfera domeniului public al statului, iar nu al vreunei autorităţi locale.

Din această perspectivă, s-a conchis că nu va putea fi reţinută ca pertinentă nici o critică a apelantei pârâte referitoare la caracterizarea acestui bun imobil ca lac artificial, întrucât instanţa de contencios administrativ nu a apreciat ca utilă o atare definire pentru a verifica legalitatea hotărârii de consiliu local ce a permis transferarea bunului în domeniul privat al localităţii. Fiind o acţiune în revendicare, prezentul demers urma să releve faptul că posesorul pârât este şi deţinător legal, anume, că a obţinut dreptul de proprietate de la adevăratul titular. Cum judecata produsă în dosarul de contencios administrativ a stabilit că acest lac era extras din sfera de aplicare a art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, la data emiterii H.C.L. din 2002, adică a acelui act care a creat premisele emiterii H.C.L. din 22.09.2005 a Consiliului Local Seimeni, de schimbare a "destinaţiei terenului în suprafaţă de 968.132 mp în bazin piscicol’’, a fost apreciată ca fiind corectă argumentaţia primei instanţe referitoare la transmiterea ilegală a dreptului real între cele două pârâte.

Toate aceste argumente au condus la concluzia că, deşi la data adoptării hotărârii de consiliu local din 2002, bunul imobil era în evidenţa patrimoniului statului (care îl avea consemnat în Cadastrul apelor), iar pentru exploatarea şi administrarea fondului piscicol era desemnată o entitate, de către stat, autoritatea publică locală a UAT Seimeni a adoptat acte administrative ilegale de apropriere a bunului, de schimbare a destinaţiei sale şi ulterior de înstrăinare.

Revenind la regimul juridic al imobilului care a constituit obiect al înstrăinării în 19.10.2005 la BNP B., instanţa de apel a constatat că apelanta S.C. A. S.R.L. a afirmat că obiect al contractului de vânzare-cumpărare anulat parţial l-ar fi reprezentat doar terenul aferent corpului de apă (adică acela căruia i s-a,, schimbat destinaţia în bazin piscicol’’), când în realitate conţinutul actului - redat de instanţa de fond în motivare - se referă la însuşi Lacul Domneasca - adică, atât în sens uzual, cât şi în cel dat de Legea apelor nr. 107/1996, terenul aferent malurilor şi cuvetei, dar şi corpul de apă. În acest context, în mod corect instanţa de fond a relevat, pentru fiecare componentă în parte, nelegalitatea preluării lor în domeniul privat, printr-o motivare la care instanţa de apel a subscris, în sensul că malurile şi cuveta lacului erau prin lege în sfera domeniului public al statului, în timp ce apa, ca resursă, urma să aibă regimul juridic de la momentul constituirii acumulării de apă - chestiune care nu a fost criticată în apel într-o altă modalitate decât prin negarea incidenţei art. 3 al Legii nr. 107/1996. Regimul juridic al bunului imobil nu are, în consecinţă, aptitudinea probării lui prin declaraţii de martori, cum s-a solicitat pe parcursul procesului, inclusiv prin cererea de apel.

Instanţa de apel a mai reţinut că operarea simultană cu noţiuni diferite (amenajare piscicolă, complex piscicol, lac artificial) şi afirmarea faptului că terenului agricol i s-a dat destinaţia de amenajare piscicolă (cu omiterea datei la care s-a produs însă acest fapt şi a temeiurilor care reglementau schimbarea destinaţiei) denotă intenţia societăţii apelante de a susţine - în absenţa unui apel al unităţii administrativ teritoriale pârâte - teza legalei preluări a întregului bun imobil, împreună cu dotările specifice exploatării piscicole care deserveşte acest lac. Însă, sintagma utilizată în apel, de,, edificiu artificial, cu destinaţie de exploatare în domeniul acvaculturii’’ nu relevă adevărata situaţie juridică a acestei suprafeţe de teren acoperite de apă înainte de 01.01.1989, aşadar care nu şi-a pierdut destinaţia agricolă după recunoaşterea, în favoarea unităţii administrativ teritoriale, a dreptului de proprietate în conformitate cu Legea nr. 18/1991, ci dimpotrivă, Statul Român a confirmat apartenenţa acestui lac la domeniul public naţional conform Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 107/1996 (acte normative menţionate atât în Cadastrul apelor, cât şi în inventarul centralizat), şi pentru care existenţa unei exploatări piscicole aflate în prezent în administrare privată nu poate avea nici o relevanţă în planul dreptului real asupra bunului imobil însuşi.

Prin urmare, dacă autoritatea publică locală decidea, în conformitate cu Legea nr. 213/1998, să modifice regimul juridic al unui teren agricol care îi aparţinea conform Legii nr. 18/1991 şi să îl transforme într-un bazin piscicol, situaţia juridică ar fi fost diferită şi s-ar fi încadrat în ipoteza de lucru abordată cu titlu de exemplu de către apelantă.

În cauză, însă, schimbarea de regim a terenului agricol s-a realizat înainte de 01.01.1990, când acesta aparţinea Statului Român (chestiune clarificată prin parcursul dosarului în contencios administrativ), nici o reglementare ulterioară nerealizând transferul dreptului în domeniul public al UAT Seimeni. Acesta este motivul pentru care definirea acestui corp de apă ca un "lac artificial" nu are relevanţă în cauză, după cum apare ca insidioasă transferarea noţiunii corecte de "edificiu artificial" al complexului piscicol - în posesia căruia se află în prezent societatea - la întregul corp de apă în discuţie.

Resursa de apă a fost întotdeauna privită şi reglementată disociat de terenul aferent acesteia, atât sub imperiul Legii nr. 5/1972 privind gospodărirea apelor şi al Legii apelor nr. 8/1974, cât şi al legislaţiei ulterioare anului 1989, iar Legea nr. 107/1996 - care a abrogat fosta lege a apelor - a păstrat această viziune. În condiţiile recunoaşterii după decembrie 1989 a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea diferitelor entităţi, persoane fizice sau juridice, Legea nr. 107/1996 a stabilit că "apele fac parte din domeniul public’’ (art. 1 alin. (2), că asupra acestora se poate exercita un,, drept de folosinţă’’ (art. 1 alin. (3) şi că,, apele, malurile şi albiile acestora, indiferent de persoana fizică sau juridică ce le administrează, sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi, precum şi prevederilor din convenţiile internaţionale la care România este parte" (art. 1 alin. (4)).

Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, preluat şi în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, ele neputând fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.

În raport de probele administrate, de temeiurile evocate şi de soluţia dispusă asupra hotărârilor de consiliu local invocate drept temei al înstrăinării dreptului de proprietate asupra Lacului Domneasca în favoarea unei entităţi private, s-a concluzionat că în mod corect instanţa de fond a făcut referire la dispoziţiile art. 135 alin. (4) din Constituţie, cu trimitere la Anexa 1 a Legii nr. 213/1998;

că nu se putea susţine că Statul Român şi-a apropriat ilegitim acest lac, prin hotărârea de guvern din anul 2006, de aprobare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul său public, actul normativ relevând doar situaţia juridică reală a bunului intrat în patrimoniul statului înainte de anul 1989, dobândit aşadar legal în raport de prevederile explicite ale Legilor nr. 18/1991 şi nr. 213/1998, şi deţinut/administrat de autorităţile competente, şi că, în mod corelativ, transferarea dreptului de proprietate către apelanta pârâtă de către o altă entitate, neproprietar al bunului, care îşi "crease" singură titlul, prin acte administrative de interes local, a fost corect constatată nulă cât priveşte bunul imobil din domeniul public al statului.

S-a mai reţinut, că pârâtă, în apel, a susţinut că dreptul de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare constatat nul (în partea privitoare la imobilul în litigiu), a fost intabulat şi că în aceste condiţii menţiunea din cartea funciară îi era pe deplin opozabilă Statului Român, însă instanţa de apel a reţinut că această aserţiune îşi dovedeşte pe deplin aplicabilitatea atunci când comparaţia vizează titluri deopotrivă valabile, în măsura în care transferul dreptului real provine de la unul şi acelaşi autor, şi atunci când înscrierea dreptului generează, prin opozabilitate erga omnes, un impediment de adnotare a unui alt titlu translativ, ceea ce nu este cazul în speţă, fiindcă, aşa cum a arătat instanţa de contencios administrativ, însăşi transmiterea bunului imobil litigios în sfera domeniului privat al UAT Seimeni (urmată de intabulare) s-a realizat cu încălcarea legii, astfel încât transmiterea atributelor dreptului real către un terţ şi înscrierea lor în cartea funciară nu se pot opune adevăratului titular al dreptului de proprietate.

În acelaşi context, au fost găsite ca irelevante aspectele legate de emiterea de către ANAR, prin ABADL, a autorizaţiilor de gospodărire a apelor necesare bunei gestionări de către societatea apelantă a amenajării piscicole, întrucât acest aspect nu pune în discuţie recunoaşterea dreptului de proprietate al societăţii asupra Lacului Domneasca, ci exclusiv emiterea documentaţiei legale pentru valorificarea, în condiţii corespunzătoare, atât a resursei de apă, cât şi a produsului piscicol aferent fermei privatizate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., care, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate, a arătat următoarele;

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, pârâta a înţeles să critice modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale pornind chiar de la definiţia data de lege unor termeni, fără a se putea invoca diluarea până la confuziune a sensului termenilor care indică, definesc şi atrag regimul juridic stabilit de lege pentru componentele naturale ale unui corp de apă stătătoare.

Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 107/1996, aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, cu excepţia pepinierelor şi crescătoriilor piscicole (alin. (5)).

Aşadar, legiuitorul a înţeles să excludă, în mod expres, din sfera domeniului public al statului, amenajările piscicole, care sunt supuse normelor de drept privat.

Este de observat că aceeaşi reglementare se regăseşte şi în Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura, care defineşte la art. 4 lit. c) amenajarea piscicolă ca fiind unitate de baza a acvaculturii, reprezentată de heleşteu, iaz, viviera flotabilă, staţie de reproducere artificială sau alte instalaţii destinate acvaculturii, iar la art. 3 sunt enumerate ca fiind bazine piscicole amenajate: a) heleşteiele; b) iazurile cu zonele lor inundabile; c) păstrăvăriile; d) vivierele flotabile; e) staţiile de reproducere artificială; f) instalaţiile pentru creşterea superintensivă; g) lacurile de acumulare în care se practică acvacultura.

Contrar instanţei de apel, s-a arătat că nu poate fi contestată apartenenţa fermei/amenajării D., asupra căreia pârâta deţine un drept de proprietate exclusivă, faţă de normele legale anterior amintite. Chiar prin definiţia din E. - ul este descris drept un lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă şi destinat creşterii peştilor sau folosit pentru irigaţii, morărit etc.

Disocierea artificială menţionată în decizia recurată între regimul terenului pe care este edificat lacul (iazul) şi cantitatea de apă conţinută în respectiva acumulare de apă (care este resursă naturală pentru care S.C. A. S.R.L. plăteşte în funcţie de cantitatea utilizată) este de natură a genera o confuzie nepermisă, fiind lipsită de importanţă - în cazul de faţă - o astfel de menţiune, în condiţiile în care se analizează, în mod exclusiv, modalitatea de dobândire a terenului pe care este edificată amenajarea D. şi nu utilizarea resursei de apă.

S-a conchis, că este de esenţa litigiului faptul că terenul pe care s-a edificat amenajarea D. este exclus, potrivit art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, din domeniului public al statului.

De asemenea, s-a arătat că în mod greşit s-a interpretat argumentul potrivit căruia S.C. A. S.R.L. a beneficiat de avizele/autorizaţiile emise de ANAR, prin ABADL, în condiţiile în care aceasta a arătat că prin aceste acte emise de chiar reclamanta nu i s-ar recunoaşte un drept de proprietate, ci împrejurarea ca prin aceste avize şi autorizaţii a fost recunoscut în mod direct şi necondiţionat caracterul de edificiu artificial al amenajării piscicole (care include acumularea de apă - lacul) de către Administraţia Naţionala "Apele Române" - Direcţia Apelor Dobrogea Litoral. Or, ANAR, prin ABADL, ulterior dobândirii dreptului de proprietate, în anul 2005, a emis mai multe avize favorabile pârâtei pentru începerea execuţiei investiţiei la Ferma D., necesare eliberării Autorizaţiei de construire nr. 21 din 13.06.2006 de către Consiliul Judeţean Constanţa, cât şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor nr. x din 07.02.2006, nr. z din 14.04.2009, şi nr. y din 14.04. 2010.

În cuprinsul autorizaţiilor de gospodărire a apelor emise de Administraţia Naţională "Apele Române" - Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, se prevede, în mod expres, atât faptul că reprezentanţii direcţiei au procedat la efectuarea de verificări în teren, cât şi faptul că Amenajarea D. are o suprafaţă totală de luciu de apă de 96,82 ha, din care: Domneasca Mare: 55,26 ha, Domneasca Mică: 37,11 ha, parcela Ps 341/3: 4,44, pepinieră: 3 ha.

Din analiza coroborată a tuturor probelor - inclusiv cele administrate în dosar nr. x/2014 al Tribunalului Constanţa, ataşat la prezentul dosar, şi anume: declaraţiile martorilor F. şi G., raportul de expertiză tehnică întocmit de expert H., înscrisuri, şi planşe foto, rezultă, în mod cert, că natura bunului imobil ce face obiectul cauzei - 968.132 mp., aferent amenajării D. - este un edificiu artificial, nefiind un lac natural, aşa cum se menţionează în mod eronat în cuprinsul hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte normele legale incidente în cauză, având în vedere argumentele anterior menţionate, s-a precizat că terenul proprietatea societăţii pârâte, "ce are destinaţia de amenajare piscicolă, zona de creştere a peştelui (Lacul Domneasca Mare şi Lacul Domneasca Mică) a fost edificată în perioada anilor 1950-1960, iar întregul complex piscicol (baraje, complex administrativ, staţie de pompare, canale, acumulare de apă - lac,) nu a existat anterior acestei perioade, terenul respectiv fiind agricol (aspect care reiese fără dubiu din declaraţiile martorilor, din fotografiile depuse la dosar şi relaţiile de la Primărie - probe administrate în dosarul ataşat nr. x/2014)".

Includerea Lacului Domneasca în suprafaţă de 93 ha în cadrul bunurilor aparţinând domeniului public al statului, s-a bazat pe aprecierea greşită a naturii acestuia de lac natural - liman fluviatil, cu consecinţa aplicării greşite a dispoziţiilor din Legea apelor nr. 107/1996.

Practic, respectivului teren agricol i-a fost schimbată destinaţia (din teren agricol aparţinând sătenilor şi nu statului, în amenajare piscicolă), iar prin construirea unor baraje artificiale şi a unor diguri, a luat naştere D., şi cele două întinderi de apa - Domneasca Mică şi Domneasca Mare.

S-a conchis, că terenul aferent Lacului Domneasca nu poate fi inclus în categoria "lacurilor naturale", fiind evident că întregul complex piscicol are natura unui edificiu artificial, cu consecinţa inaplicativităţii dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, reţinute în mod greşit de instanţele de fond ca temei al includerii terenului de sub luciu de apă în domeniul public al statului.

Recurenta - pârâtă a mai arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 19.10.2005 la BNPA B. şi I., a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 968.132 mp., teren cu destinaţia de bazin piscicol situat în extravilanul Comunei Seimeni, judeţul Constanţa, dreptul de proprietate fiind transferat din proprietatea privată a Comunei Seimeni, iar prin încheierea nr. 2533 din 06.06.2006, Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Constanţa - B.C.F. Medgidia, a dispus intabularea dreptului de proprietate aparţinând societăţii pentru imobilul - teren menţionat mai sus.

Ulterior dobândirii dreptului de proprietate de către pârâtă şi intabulării acestuia, a fost emisă Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, care menţionează în cadrul Anexei 12 (F9) la poziţia x "Lacul Domneasca" cu descrierea tehnică - J., lac natural liman fluviatil, suprafaţa de 93 ha, ca făcând parte din domeniul public al statului, baza legală fiind Legea apelor nr. 107/1996, H.G. nr. 981/1998 şi H.G. nr. 739/2003.

De asemenea, s-a arătat, că, deşi s-a invocat în decizia recurată, în mai multe rânduri, că bunul ce face obiectul dosarului a intrat în patrimoniul statului înainte de anul 1989, respectiv, că schimbarea de regim a terenului agricol s-a realizat înainte de 01.01.1990, când acesta aparţinea Statului Român, în realitate, nu s-a lămurit când, cum şi în ce modalitate acest teren ar fi intrat în proprietatea Statului Român anterior anului 1989, respectiv, care ar fi actul/operaţiunea juridică care a dat naştere unui astfel de drept în patrimoniul Statului Român anterior anului 1989.

S-a concluzionat, că simpla trimitere la dispoziţiile art. 135 alin. (4) din Constituţie, art. 3 din Legea nr. 213/1998 şi art. 3 din Legea nr. 107/1996, fără o analiza proprie asupra naturii de lac natural ori artificial, respectiv, a probelor, este "de natură a denatura relaţiile juridice" care fac obiectul cauzei, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nelegale şi netemeinice, în condiţiile în care regimul juridic al amenajării/fermei piscicole este diferit de cel al unui lac natural, aşa cum s-a argumentat mai sus.

Examinând decizia atacată în limita criticilor de nelegalitate întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulate de pârâta S.C. A. S.R.L., se constată următoarele;

Prin criticile formulate, pârâta S.C. A. S.R.L., în esenţă, a susţinut că decizia atacată s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, deoarece amenajarea D. este exclusă, potrivit acestor dispoziţii legale, din domeniului public al statului, fiind supusă normelor de drept privat, precum şi a dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol.

De asemenea, s-a susţinut că decizia atacată s-a dat cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din Constituţie, art. 3 din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 3 din Legea nr. 107/1996, în condiţiile în care regimul juridic al fermei D., care este un edificiu artificial, este diferit de cel al unui lac natural.

Pentru a răspunde acestor critici, se impun a fi făcute următoarele precizări;

Acţiunea pendinte, astfel cum a fost precizată şi completată, este o acţiune în realizarea şi are două petite, respectiv, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 octombrie 2005 la BNP B., şi revendicarea imobilului - Lacul Domneasca în suprafaţă totală de 93 ha., situat în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanţa, compus din Lacul Domneasca Mare în suprafaţă de 552.623,02 mp., având nr. cadastral 70 şi intabulat în CF nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa, şi Lacul Domneasca Mică în suprafaţă de 371.170,54 mp., având nr. cadastral 71 şi intabulat în CF nr. x a localităţii Seimeni, jud. Constanţa.

Prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, păstrată prin decizia atacată, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă; a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 octombrie 2005 la BNP B., în ceea ce priveşte imobilul - teren în suprafaţă de 923.793,56 mp., situat în extravilanul localităţii Seimeni, jud. Constanţa, reprezentând Lacul Domneasca Mare şi Lacul Domneasca Mică, şi a obligat-o pe pârâta S.C. A. S.R.L. să restituie în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral, imobilul Lacul Domneasca în suprafaţă de 93 ha. din acte (923.793,56 mp., din măsurători), situat în extravilanul Comunei Seimeni, jud. Constanţa, compus din Lacul Domneasca Mare şi Lacul Domneasca Mică, cu dimensiunile precizate mai sus.

În ceea ce priveşte soluţia primei instanţe dată capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2513 din 19 octombrie 2005 la BNP B., păstrată prin decizia atacată, se constată că a intrat în puterea lucrului judecat, câtă vreme, prin motivele de recurs, recurenta pârâtă S.C. A. S.R.L. nu a formulat critici de nelegalitate în acest sens, aceasta rezumându-se, pe acest aspect, doar la simpla afirmaţie că deţine asupra imobilului în litigiu un "drept de proprietate legitim".

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta pârâtă împotriva deciziei atacate sunt nefondate, pentru cele ce succed;

Deşi nu s-a arătat expres, se constată că aceste critici vizează implicit nelegalitatea soluţiei date capătului de cerere formulat de reclamantă - în revendicare, de către instanţele de fond.

Potrivit art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, cu excepţia pepinierelor şi crescătoriilor piscicole.

De asemenea, la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, se enumeră bazinele piscicole amenajate, iar la art. 4 lit. c) din acelaşi act normativ, se defineşte amenajarea piscicolă, care are în dreptul intern o reglementare aparte de cea a unui corp de apă de sine stătător, de suprafaţă, astfel cum corect au constatat instanţele de fond, indiferent de modul de constituire a acestuia, în mod natural sau prin acordul membrilor comunităţii de a-l crea artificial.

Cu privire la starea de fapt stabilită de instanţele de fond şi apel, se constată că nu poate fi reevaluată în recurs, faţă de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., potrivit cărora controlul judiciar în recurs vizează numai legalitatea deciziei atacate.

Instanţele de fond, în ceea ce priveşte obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută parţială a fost constată, au reţinut că l-a constituit Lacul Domneasca, adică, în sensul Legii nr. 107/1996, terenul aferent malurilor şi cuvetei acestuia, cât şi corpul de apă, nu şi amenajarea D., care are un regim juridic distinct de cel al Lacului Domneasca.

Problema de drept dedusă judecăţii nu se referă la modul de constituire a acumulării de apă - Lacul Domneasca, în mod natural sau prin acordul membrilor comunităţii de a o crea artificial, ci la regimul juridic al terenului aferent malurilor şi cuvetei Lacului Domneasca situat în Comuna Seimeni, jud. Constanţa, la momentul emiterii celor două hotărâri de consiliu local, în anii 2002 şi 2005, a căror nelegalitate a fost constatată în instanţă, precum şi la cel al încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2005 la BNP B., astfel cum corect au stabilit instanţele de fond.

Or, această chestiune de drept se constată că a fost tranşată irevocabil, între aceleaşi părţi, prin decizia nr. 254/CA din 11.04.2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosar nr. x/2014

Astfel, prin această hotărâre judecătorească, prin care s-a păstrat sentinţa civilă nr. 1200 din 18.09.2015, pronunţată în dosar nr. x/2014 de Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Romane prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, şi s-a constatat nelegalitatea H.C.L. Seimeni nr. x din 3.12.2002, şi a H.C.L. Seimeni nr. x din 22.09.2005, s-a statuat că Lacul Domneasca are caracterul de lac natural din categoria limanelor fluviatile încă din anul 1963, iar caracterul de lac natural impune, potrivit legii apelor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, reţinerea caracterului de bun din domeniul public al statului al acestui imobil; că, în prezent, lacurile au suferit diverse amenajări, diguri, stăvilare în scopul ameliorării condiţiilor hidrologice şi a eficientizării activităţii economice cu caracter piscicol, însă aceste amenajări ulterioare efectuate asupra unui liman fluviatil nu transformă lacul natural în lac artificial, ci doar îi modifică din caracteristicile neesenţiale, şi că acest bun, făcând parte din domeniul public al statului, este "inalienabil".

Întrucât chestiunea de drept privind regimul juridic al terenului aferent malurilor şi cuvetei Lacului Domneasca, ca aparţinând domeniului public al Statului Român, a fost dezlegată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, aceasta nu mai poate face obiect de analiză într-un litigiu subsecvent, inclusiv în litigiu pendinte, dându-se astfel eficienţă efectului pozitiv al respectivei hotărâri judecătoreşti.

Prin urmare, critica formulată de recurenta pârâtă potrivit căreia, deşi se invocă în decizia recurată, în mai multe rânduri, că bunul ce face obiectul dosarului a intrat în patrimoniul statului înainte de anul 1989, respectiv, că schimbarea de regim juridic a terenului agricol s-a realizat înainte de 01.01.1990, când acesta aparţinea Statului Român, în realitate nu s-a lămurit când, cum şi în ce modalitate acest teren ar fi intrat în proprietatea Statului Român anterior anului 1989, este nefondată, deoarece instanţele de fond, pe această chestiune de drept, erau ţinute de dezlegările cu caracter irevocabil date prin decizia nr. 254/CA din 11.04.2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

De altfel, din hotărârile pronunţate în fond şi în apel, rezultă expres că instanţele de fond cu privire la stabilirea regimului juridic al terenului aferent malurilor şi cuvetei Lacului Domneasca, s-au raportat la cele statuate irevocabil prin decizia nr. 254/CA din 11.04.2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe acest aspect.

În ceea ce priveşte corpul de apă aferent Lacului Domneasca, se constată că instanţa de apel a reţinut că acesta constituie, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 107/1996, domeniul public, chestiunea de drept necontestată de către pârâtă, care, prin cererea de recurs, a susţinut doar că pentru "cantitatea de apă conţinută în respectiva acumulare plăteşte în funcţie de cantitatea utilizată".

De asemenea, se constată că, în recurs, ca şi în apel, pentru susţinerea criticilor formulate, în sensul că terenul pe care s-a edificat amenajarea D. este exclus, potrivit art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, din domeniul public al statului, pârâta a operat cu mai multe noţiuni până la confuziunea acestora, respectiv, teren agricol, edificiu artificial, amenajare piscicolă, lac artificial, căruia/cărora li s-ar fi dat destinaţia de "amenajare piscicolă", fără însă să formuleze critici de nelegalitate asupra statuărilor instanţei în privinţa criticilor formulate de aceasta în acest sens în apel, limitându-se la a susţine că "disocierea artificială menţionată în decizia recurată între regimul terenului pe care este edificat lacul (iazul) şi cantitatea de apă conţinută în respectiva acumulare de apă (care este resursă naturală pentru care S.C. A. S.R.L. plăteşte în funcţie de cantitatea utilizată) este de natură a genera o confuzie nepermisă, fiind lipsită de importanţă - în cazul de faţă - o astfel de menţiune, în condiţiile în care se analizează, în mod exclusiv, modalitatea de dobândire a terenului pe care este edificată amenajarea D. şi nu utilizarea resursei de apă".

În ceea ce priveşte folosirea noţiunii de "edificiu artificial" pentru imobilul în litigiu, se constată că pârâta a urmărit, ca de altfel şi în apel, transferarea acestei noţiuni, corectă numai pentru "complexul piscicol", şi la imobilul în litigiu reprezentat de terenul aferent malurilor şi cuvetei Lacului Domneasca situat în Comuna Seimeni, Jud. Constanţa, care aparţine domeniului public al Statului Român.

Rezultă că susţinerile formulate de pârâtă potrivit cărora decizia atacată s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (5) din Legea nr. 107/1996, art. 3 alin. (2) şi art. 4 lit. c) din Legea nr. 192/2001, sunt nefondate, deoarece instanţele de fond au analizat distinct regimul juridic al terenului aferent malurilor şi cuvetei Lacului Domneasca, ţinând seama de cele statuate irevocabil în acest sens prin decizia nr. 254/CA din 11.04.2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de regimul juridic al amenajări D., acestea fiind diferite, atât la data emiterii celor două hotărâri de consiliu local, a căror nelegalitate a fost constatată în instanţă, cât şi la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2005 la BNP B.

În concluzie, se constată că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată, prin care a menţinut hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte soluţia dată capătului de cerere în revendicare formulat de reclamantă, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 135 (4) din Constituţia României, art. 3 din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 3 din Legea nr. 107/1996, întrucât terenul în litigiu aparţine domeniului public al Statului Român şi este inalienabil.

Celelalte critici formulate de recurenta-pârâtă, aşa cum au fost expuse mai sus, întrucât vizează netemeinicia deciziei atacate, respectiv, greşita apreciere a probatoriului administrat, precum şi neanalizarea unor probe administrate de către instanţele de fond, nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 108/C din data de 3 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosar nr. x/2014.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2017.