Unconstitutionality exception inadmissibility: judicial court's substantive adjudication of constitutional validity violates exclusive Constitutional Court jurisdiction

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 10.06.2016, sub nr. x/3/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei din 05 mai 2016, emisă în baza Legii nr. 10/2001 de către pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 1445 din 10 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A., prin procurator B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A.

În apel, prin cererea înregistrată îa data de 27.06.2017, reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 susţinând că acestea sunt constituţionale numai în măsura în care nu se aplică situaţiei în care instanţa de judecată, prin hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, a admis acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 797 din 05 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a 2 a din Lege anr. 165/2013, şi ca nefondat apelul exercitat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1445 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În ceea ce priveşte excepţia neconstituţionaiităţii dispoziţiilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013, instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă întrucât Curtea Constituţională s-a mai pronunţat deja asupra acesteia prin mai multe decizii, (deciziile nr. 269/2014 şi nr. 210/2014), fiind admisă deja această excepţie.

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a curţii constituţionale, a formulat recurs reclamanta A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 octombrie 2017 şi repartizată completului CF1.0 NCPC care, prin rezoluţia din 27 octombrie 2017, a acordat termen la 15 noiembrie 2017.

Prin cererea de recurs, recurenta reclamantă a solicitat "casarea în tot a deciziei curţii de apel, rejudecarea cauzei cu trimitere ori cu reţinere"

În susţinerea cererii de recurs, a criticat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la verificarea constituţionalităţii prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, invocând următoarele argumente:

Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru că a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate şi astfel şi-a arogat dreptul de instanţă de contencios constituţional pe care îl are numai Curtea Constituţională, aceasta din urmă fiind singura care are dreptul să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Prin aceeaşi hotărâre nr. 797 din 05 octombrie 2017, instanţa de apel a soluţionat atât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi apelul; drept urmare a încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 1992 potrivit cărora cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se soluţionează numai prin încheiere. De asemenea, în cuprinsul dispozitivului hotărârii recurate nu este menţionată calea de atac ce poate fi exercitată împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Cur ţii Constituţionale, contrar prevederilor art. 425 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere ca inadmisibila a excepţiei de neconstituţionalitate.

În mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia de neconstituţîonalitate, având în vedere că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Analizând recursul, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reţine că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele deciziei nr. 321 din 09 mai 2017, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa imediat superioară celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale are o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recursul exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reprezentând un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Aşadar, în cadrul prezentului recurs, instanţa va supune verificării aprecierea instanţei de apel cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere "a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013", invocată de A., prin prisma prevederilor din Legea nr. 47/1992, tară a se impune încadrarea criticilor în dispoziţiile art. 48S din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Unul dintre argumentele invocate în susţinerea cererii de recurs a vizat nemenţionarea în cuprinsul dispozitivului a căii de atac ce poate fi exercitată împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Lipsa din conţinutul dispozitivului a menţiunii privind caîea de atac ce poate fi exercitată împotriva soluţiei de sesizare a Curţii Constituţionale şi termenul de exercitare a acesteia, nu exclude şi nu poate priva părţile de dreptul de exercitare a căii de atac reglementate legal, în termenul prevăzut de lege, conform art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Un alt argument în susţinerea recursului a vizat faptul ca instanţa de apel s-a subrogat Curţii Constituţionale, în sensul că s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 363/2013, deşi acesta este atributul exclusiv al instanţei de contencios constituţional.

Conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconsiituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa dejudecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicata de procuror în faţa instanţei dejudecată, în cauzele la care participă

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Daca excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivata, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şl numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din interpretarea literală a textului legal redat, reiese că legiuitorul român a recunoscut exclusiv Curţii Constituţionale competenţa materială şi funcţională de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.

Împrejurarea că, în cuprinsul aceluiaşi articol, legea reglementează o procedură de filtrare a cererilor de sesizare ale Curţii Constituţionale, formulate în faţa instanţelor judecătoreşti, în raport de condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu înseamnă că instanţele judecătoreşti au însăşi competenţa de a tranşa asupra neconstituţionalităţii unui text legal.

În cauza de faţă, se reţine că în cursul judecării apelului exercitat împotriva sentinţei civile nr. 1445 din 10 noiembrie 2016 a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013.

Cu această ocazie, curtea de apel, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins "excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013", apreciind că aceasta este inadmisibilă faţă de împrejurarea că textui legal pretins a fi neconstituţional a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin deciziile nr. 269/2014 şi decizia nr. 210/2014.

Or, respingând însăşi excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de apel s-a substituit Curţii Constituţionale, pronunţând o hotărâre cu încălcarea competenţelor materiale şi funcţionale a instanţelor judecătoreşti, aşa cum sunî reglementate de dispoziţiile din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi cu eludarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, depăşind atribuţiile recunoscute de lege, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, motiv pentru care se impune, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de reclamanta A.

Celelalte aspecte invocate prin cererea de recurs, urmează a fi avute în vedere de instanţa de apel cu ocazia soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ocazie cu care instanţa va avea în vedere dispoziţiile ari. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 797/A din data de 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va casa, în parte, decizia rec urată şi va trimite cauza, spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de reclamanta A., Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 797/A din data de 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de reclamanta A., Curţii de Apel Bucureşti.

Decizia este definitivă şi se va comunica părţilor, conform dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.