Wrongful-death insurer payout cut to €15,000 per heir upheld; material damages denied for lack of proof, incidental appeal barred.

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 8.04.2015, reclamanţii A. - în calitate de fiu, C. - în calitate de fiică, B. - în calitate de fiică, de pe urma defunctului D., au chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani: 20,000 euro (echivalent în lei la data efectuării plăţii), cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale; despăgubiri civile cu titlu de daune morale în cuantum de: 1.500.000 euro (echivalentul în iei la data efectuării plăţii), pentru reclamantul A., în calitatea sa de fiu; 1.500.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamanta C., în calitatea sa de fiica; 1.500.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamanta B., in calitatea sa de fiica.

Prin cererea completatoare, reclamanţii A., C. şi B. au precizat daunele materiale, indicând cheltuielile ce le compun.

Prin sentinţa nr. 6755 din 27.11.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis cererea şi a obligat pârâta la plata următoarelor despăgubiri: către reclamantul A. suma de 40.000 euro (în echivalent RON la data plăţii) reprezentând daune morale, către reclamanta B. suma de 40.000 euro (în echivalent RON la data plăţii) reprezentând daune morale, către reclamanta C. suma de 40.000 euro (în echivalent iei la data plăţii) reprezentând daune morale.

Prin decizia nr. 349/A din 21.02.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins apelul formulat de reclamanţii A. şi C. împotriva sentinţei nr. 6755 din 27 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu apelanta pârâtă S.C. E. S.A. şi cu intimata reclamantă B., ca nefondat.

A admis apelul formulat de pârâta S.C. E. S.A. şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamanţilor câte 15.000 euro daune morale, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii.

Cu aplicarea dispoziţiilor ari 499 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., potrivit, cărora hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente mimai motivele de casare invocate şi analiza acestora, înalta Curte constată următoarele:

I). Reclamanţii A. şi C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 349/A/2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii atacate şi, pe fond, acordarea sumelor solicitate prin cererea introductivă.

1). în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că, prin motivele de apel, reclamanţii au criticat cuantumul sumelor acordate de către instanţa de fond, având în vedere atât prejudiciul morai incomensurabil suferit prin pierderea vieţii unui membru de familie, ca şi criteriu de cuantificare al daunelor, cât şi criteriul echităţii. Toate apărările invocate nu au fost nici măcar amintite de către instanţa de apel.

Decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, instanţa de apel respingând apelul, ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel, doar menţionând, fără a motiva în vreun fel, că "nu e fondat", deşi instanţa trebuia să se pronunţe asupra situaţiei de fapt şi de drept, ca instanţă devolutivă.

Aşa cum s-a decis în practica judiciară, nemotivarea sau motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii. Art. 6 pct. I din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument.

însă, aşa cum rezultă din analiza deciziei recurate, nu numai că instanţa nu a dat vreun răspuns detaliat, nu a acordat niciun răspuns criticilor aduse prin motivele de apel de către reclamanţi.

Cu privire la apărările şi criticile formulate şi susţinute oral în fata instanţei de apel, referitor la apelul declarat de către pârâta S.C. E. S.A., cât şi prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, instanţa nici măcar nu le-a menţionat, nu le-a analizat şi nu a motivat înlăturarea lor, în niciun fel.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să respingă fără nicio motivare calea de atac.

2). În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au arătat cu privire la daunele materiale solicitate că acestea au caracter cert, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate până în prezent, cuprinzând cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării tatălui şi a parastaselor efectuate conform obiceiului creştin.

În mod total neîntemeiat, instanţa de apel nu a acordat niciun fel de sumă cu titlu de cheltuieli materiale, deşi evidenţa suportării unor asemenea cheltuieli este de netăgăduit. Asemenea evenimente incumbă efectuarea de cheltuieli, iar aceste cheltuieli nu pot fi întotdeauna cuantificate, respectiv dovedite în integralitatea lor,

În speţă, dovedirea cheltuielilor s-a realizat prin proba testimonială administrată în cauză, conform dispoziţiilor art. 250 C. proc. civ.

Declaraţia martorilor audiaţi în fata instanţei de fond a relevat realitatea cheltuielilor suportate de familie cu ocazia înmormântării victimei.

Instanţa trebuie să ţină seama că ar fi absurd şi total inechitabil a se pretinde părţilor civile ca în momentele de maximă tristeţe, pricinuite de comemorarea morţii celui dispărut, să se îngrijească în principal de preconstituirea de probe pentru procesul penal, mai ales că nu au prevăzut importanta chitanţelor în asemenea situaţii.

În ceea ce priveşte daunele morale, recurenţii au arătat că practica instanţelor de judecată este ca aceste daune să crească progresiv, raportat la normele ce guvernează şi reglementează piaţa asigurărilor.

Astfel, având în vedere argumentele literaturii juridice şi ale practicii judiciare române şi străine, gravitatea prejudiciului constituie un criteriu de stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării prejudiciilor morale.

Deosebit de important în stabilirea acestor sume este împrejurarea că reclamanţii au rămas brusc tară tatăl lor. într-o singură clipă, din frumoasa familie pe care o aveau, din toate planurile pe care aceştia le aveau, în ioc să-şi continue viaţa, s-au văzut nevoiţi să-şi înmormânteze tatăl.

La aprecierea daunelor morale, instanţa trebuie să ţină cont de legăturile strânse de familie ale reclamanţilor cu defunctul, de caracterul violent al survenirii decesului, toate acestea fiind aspecte de natură a accentua trauma psihică a tuturor reclamanţilor, de natură a conduce la instalarea unor sechele emoţionale ireversibile, ce îşi vor pune amprenta asupra existentei lor pe viitor.

Prejudiciul moral creat reclamanţilor este de o gravitate incomensurabilă, iar acoperirea acestuia în mod efectiv este imposibilă, astfel că, pentru stabilirea indemnizaţiei destinate reparării daunelor morale, este imperios necesar să se dea eficienţă criteriuiui echităţii, iar indemnizaţia acordată să fie una substanţială şi susceptibilă a compensa prejudiciul moral suferit.

Instanţa va trebui să ţină cont, în stabilirea daunelor morale, de caracteristicile concrete ale speţei. Dată fiind schimbarea radicală a cursului vieţii pentru reclamanţi, cuantumul daunelor morale trebuie să urmărească o ameliorare efectivă a vieţii pe care sunt nevoiţi să o înfrunte cu acest handicap în suflet.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a statuat, prin decizia nr. 1323 din 01 martie 2006, faptul că la stabilirea cuantumului daunelor morale ce vor fi acordate, se va urmări a se da satisfacţie întemeiată şi suficientă părţilor civile. asigurându-se posibilitatea acestora de a surmonta perioada ulterioară decesului, atât sub aspectul suferinţei psihice, cât şi al lipsurilor materiale.

Indemnizaţia trebuie sa fie justă, raţională, echitabilă, adică în aşa fel stabilită încât să asigure efectiv o compensaţie suficientă a prejudiciului moral suferit, având în vedere ceea ce reclamanţii au pierdut pe plan fizic, psihic, social şi familial, raportat la ceea ce ar însemna o viaţă normală, liniştită şi fericită pentru aceştia în momentul respectiv, dar şi în viitor.

Drept urmare, reducerea drastică a sumelor acordate de către instanţa de fond este nelegală, iar suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru daune morale este lipsită de orice semnificaţie reparatorie, prin prisma cuantumului său, iar determinarea acesteia prin raportare ia infracţiuni de altă natură, fără nicio legătură cu speţa, reduce la nivel derizoriu pierderea suferită.

II). Reclamanta B. a formulat cerere de recurs incident, invocând în drept dispoziţiile art. 458 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei civile nr. 6755 din 27.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

În motivarea recursului, s-a arătat că decizia pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti este motivată în mod subiectiv cu privire la diminuarea daunelor morale acordate, fără a se aduce vreo critică obiectivă sentinţei Tribunalului Bucureşti,

Instanţa de apeî nu a valorificat în conformitate cu realitatea aspectele privind relaţia de rudenie dintre reclamantă şi defunct, gradul ridicat de afecţiune dintre aceştia, rolul jucat de defunct în cadrul familiei, destrămarea familiei, prin intervenîrea decesului, care a avut loc brusc, fulgerător şi suferinţa psihică provocată reclamantei în astfel de împrejurări.

La stabilirea daunelor morale, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză, pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În acest sens, sumele acordate reclamanţilor cu titlu de daune morale, de către prima instanţă sunt proporţionale cu suferinţa şi trauma provocate de moartea brutală şi surprinzătoare a tatălui acestora. Suma de 40.000 euro este o despăgubire justă, cuantum ce nu aduce o îmbogăţire fără justă cauză, mai ales că instanţa de fond a analizat toate condiţiile şi criteriile aferente acestei despăgubiri. De altfel, reclamanta B. nu a criticat sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, apreciind că despăgubirea acordată de către această instanţă este una justă, chiar dacă preţul durerii resimţite nu poate fi cuantificat sau acoperit prin acordarea unor despăgubiri.

Pârâta S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţii C. şi A., ca neîntemeiat, având în vedere că hotărârea instanţei de apel cuprinde, în considerentele sate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, atât cu privire la rveacordarea daunelor materiale, ce nu au fost dovedite, cât şi cu privire Ia diminuarea daunelor morale, prin prisma aplicării principiilor echităţii şi proporţionalităţii.

Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

I). În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii C. şi A., Înalta Curte reţine următoarele:

1). Dispoziţiile art. 458 alin. (1) pct. 6 coroborate cu ceie ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. reglementează, din perspectiva dreptului intern, motivarea hotărârilor judecătoreşti, ca o garanţie a procesului echitabil protejat de art. 6 al Convenţiei Europene.

Articolului 6 din C.E.D.O. include, tn esenţă, obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile (Hotărârea G. împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, Hotărârea Hîggins împotriva Franţei din 19 februarie 1998 şi Hotărârea Hirvisari împotriva Finlandei din 27 septembrie 2001). Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti serveşte unui dublu obiectiv. Pe de o parte, este menită să asigure că dreptul de a fi audiat în instanţă este respectat şi că, prin urmare, instanţa la în considerare în suficientă măsură argumentele părţilor (Hotărârea Jokela împotriva Finlandei dîn 21 mai 2002 şi Hotărârea Nedzela împotriva Franţei din 27 iulie 2006). Pe de altă parte, este menită să servească la realizarea controlului judiciar în căile de atac.

Conform jurisprudenţei C.E.D.O., noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei şi să dea un răspuns argumentelor juridice esenţiale, care pot influenţa soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză {cauza Albina împotriva României).

Hotărârea instanţei de apel este temeinic motivată, în fapt şi în drept, atât prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., cât şi prin prisma jurisprudenţei C.E.D.O.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că ambele părţi - reclamanţii şi pârâta - au formulat critici ce privesc cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă, pe care le-a analizat unitar, în finalul considerentelor răspunzând şi criticilor formulate de reclamanţi cu privire ia soluţia dată cererii privind acordarea daunelor materiale, (pag. 10, parag.l din decizie)

Din considerentele deciziei rezultă tară echivoc faptul că instanţa a stabilit valoarea despăgubirilor morale prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, reţinând, în ceea ce priveşte criticile apelanţilor-reclamanţi, consecinţele negative ale pierderii suferite, având în vedere raporturile dintre părinţi şi copii (pag. 10, parag. 7 şi 8 din decizie); netemeinicia susţinerilor privind nerespectarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (pag. 11, parag. 1, 2, 3, 4 şi 5 din decizie); prejudiciul moral suferit de reclamanţi prin prisma criteriilor aplicabile în materie (pag. 12 parag. 4, 5, 6, 7 şi 8 din decizie); respectarea principiului neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac (pag. 15, parag. 1 şi 2 din decizie).

În acest sens, curtea a făcut o reapreciere a probelor şi o reevaluare a prejudiciului suferit precum şi a sumei care poate să conducă la o reparare a acestuia, astfel încât între despăgubire şi prejudiciu să existe un raport rezonabil de proporţionalitate.

Mai departe, la pag. 14 din decizie, curtea de apel a răspuns pe larg motivului privind acordarea daunelor materiale, cu referire atât la probatoriul administrat, cât şi la normele legale incidente.

Aşa fiind, instanţa de apel a răspuns tuturor criticilor de nelegalitate şi netemeinicie invocate de apelanţi şi şi-a prezentat argumentele care au justificat soluţia sa de reapreciere a cuantumului prejudiciului moral şi de respingere a cererii de plată a daunelor materiale, răspunzând detaliat motivelor de apel.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţiior-reclamanţi, instanţei de apel nu-i poate fi imputată neîndeplmirea obligaţiei de motivare sau o motivare sumară în expunerea considerentelor care susţin criticile la care era obligată să răspundă, reaprecierea cuantumului prejudiciului moral fiind argumentată printr-o expunere clară şi convingătoare, reţinându-se că, indiferent de cuantumul daunelor morale acordate, reclamanţii nu pot recăpăta valoarea afectivă pierdută (viaţa părintelui decedat), rostul acestor daune fiind acela de a uşura durerea şi a oferi o compensare pentru suferinţa îndurată.

2). Referitor la critica recurenţilor privind neacordarea daunelor materiale, se constată că dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Ordinul C.S.A. nr. 4/2011 prevăd că asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru pretenţiile formulate prin cererea de despăgubire dovedite prin orice mijloc de probă, tara a se depăşi, limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare.

Sub aspectul acordării daunelor materiale, instanţa de apel a dat eficienţă normei juridice menţionate, precum şi principiului prevăzut de art. 249 C. proc. civ., potrivit căruia sarcina probei revine părţii care face o susţinere în cursul procesului.

Din această perspectivă, pentru a fi supus reparaţiei, prejudiciul trebuie să fie dovedit şi să aibă caracter cert, ca existenţă şi ca posibilităţi de evaluare.

Or, În cauză, s-a reţinut că suma solicitată cu titlu de daune materiale nu trebuie acordată necircumstanţiat, iar din probele administrate nu rezultă că reclamanţii au efectuai cheltuielile menţionate, soluţia instanţei de apel fiind în consecinţă.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, instanţa de apel nu a procedat la o evaluare în abstract a acestora, ci a avut în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 14/20011.

În acest sens, curtea de apel a aplicat la situaţia de fapt din cauza dedusă judecăţii, rezultată din ansamblului probator administrat, criteriile care sîau la baza stabilirii nivelului daunelor morale în astfel de situaţii, consacrate de jurisprudenţa din România, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, stabilind cuantumul despăgubirilor în raport de aceste principii generale.

În mod constant, prin jurisprudenţa, s-a decis că daunele morale se stabilesc prin apreciere, în raport de consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Pe de altă parte, referitor ia daunele morale solicitate ca urmare a unor accidente de circulaţie, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident ie-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină şi jurisprudenţa în cuantificarea despăgubiriior acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică tară îndoiala şi o doza de aproximare, însă instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, Iară a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Raportat la aceste criterii, având în vedere pierderea tatălui suferită de reclamanţi, în calitate de fiu şi fiice aîe victimei, aflaţi la vârsta maturităţii, cu propria familie, precum şi efectele pe care această pierdere le-a produs asupra vieţii lor, curtea de apel a apreciat că suma de câte 15.000 euro la care a fost obligată pârâta către fiecare reclamant, cu titlu de daune morale, apare ca rezonabilă şi echitabilă, fiind de natură să asigure o reparare integrală a prejudiciului de ordin moral.

Instanţa de apel a avut în vedere faptul că despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţîonalitate cu dauna suferită, să nu aibă un caracter pur formai, dar nici să conducă la o îmbogăţire fără just temei, în deplină concordanţă cu junsprudenţa instanţei supreme şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cu cele reţinute de doctrină în această materie.

Aşa fiind, stabilirea unui cuantum disproporţionat de mare al daunelor morale în favoarea reclamanţilor ar fi contraveni! principiilor rezonabilităţii, echităţii şi proporţional ităţii, mai sus evocate.

În acest context al analizei, nu pot fi primite criticile recurenţilor-reclamanţi referitoare la stabilirea unei despăgubiri morale diminuate, injuste şi neechitabile, lipsită de orice semnificaţie reparatorie, prin prisma cuantumului său, pentru prejudiciul moral suferit de pierderea tatălui, deoarece la stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa de apel a avut în vedere atât criteriile oferite de doctrină şi junsprudenţa, cât şi circumstanţele factuale ale cauzei, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului concret suferit de aceştia şi nu o sursă de îmbogăţire tară justă cauză, despăgubiri care să constituie, pe cât posibil, un mijloc de compensaţie, de alinare a durerii psihice suferite în urma accidentului soldat cu decesul neaşteptat al unui părinte.

II). Reclamanta B. a formulat recurs incident împotriva deciziei civile nr. 349/A/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, cale de atac reglementată prin dispoziţiile art. 491 C. proc. civ.

Potrivit aceste norme legale, recursul incident şi recursul provocat "se pot exercita în cazurile prevăzute de art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiiie art. 488 rămân aplicabile. Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător."

Aceasta înseamnă că recursului incident şi recursului provocat le sunt aplicabile reglementările anterior citate din procedura apelului, dar cu respectarea dispoziţiilor speciale din procedura recursului.

În conformitate cu prevederile art. 472 alin. (1) C. proc. civ. Jntimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului, în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe."

Din acest text se desprinde concluzia că legitimare procesuală activă în apelul incident are intimatul din apelul principal, iar legitimare procesuală pasivă în apelul incident are "partea potrivnică" intimatului, adică partea faţă de care intimatul are interese contrare şi care a declarat apelul principal

Or, în speţă, apelul incident a fost declarat de reclamanta B., care are aceleaşi interese şi aceeaşi poziţie procesuală cu recurenţii din recursul principal - reclamanţii C. şi A.

Dat fiind textul legal menţionat, reclamanta B. nu are legitimare procesuală activă să formuleze recurs incident, întrucât recursul principal nu este declarat de către partea potrivnică - intimata S.C. E. S.A.

Având în vedere aspectul procedural analizat, care este prioritar, instanţa de recurs nu mai poate primi şi anaiiza criticile formulate prin recursul incident, ce privesc fondul pricinii.

Faţă de toate considerentele reţinute, recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 349/A din data de 21 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamanţii C. şi A. şi recursul incident declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 349/A din data de 21 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Decizia este definitivă şi se va comunica părţilor, conform dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.