Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1795/2017 AI generated

Material incompetence of the Supreme Court to review appeals against tribunal appellate decisions in civil matters

Case Number Decizia nr. 1795/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the objection of material incompetence and declined its jurisdiction to hear the appeals, referring the case to the Court of Appeal, thereby leaving the first-instance judgments, which partially admitted the plaintiff's claims for material and moral damages against the defendants, in force pending review at the correct appellate level. The underlying dispute involved a patient suing a healthcare provider and medical staff for damages under the Law on Patient Rights and the Health Reform Law, where the District Court had initially dismissed claims against one defendant for lack of procedural capacity while awarding damages against the others, and the Court of Appeal subsequently dismissed the defendants' appeals against that decision. Relying on the hierarchical organization of judicial instances under the old Code of Civil Procedure (applicable at the time of filing) and Articles 3(3) and 4(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that appeals against decisions issued by a tribunal in its appellate capacity must be adjudicated by the higher-level appellate court (the Court of Appeal), not by the Supreme Court of Cassation, which lacks competence to review tribunal-level appellate decisions directly.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 3 pct. 3 C. proc. civ, Art. 21 din Legea nr. 304/2004, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Material incompetence of the Supreme Court to review appeals against tribunal appellate decisions in civil matters: În prealabil este de reţinut că, faţă de prevederile art. 24 din C. proc. civ., în vigoare de la 15.02.2013, în cauză, sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, aplicabil la momentul înregistrării pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta B., respectiv, 18 decembrie 2012.

Keywords

AI generated
judicial review cassation review lack of jurisdiction civil judgment matter in dispute procedural objections

Cited Legislation

AI generated
art. 137 C. proc. civ
În şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2017, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.:
art. 24 din C. proc. civ
În prealabil este de reţinut că, faţă de prevederile art. 24 din C. proc. civ., în vigoare de la 15.02.2013, în cauză, sunt incidente dispoziţiile C.
art. 3 pct. 3 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct.
Art. 21 din Legea nr. 304/2004
Art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabileşte competenţa Secţiilor I civilă, a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Totodată, organizarea ierarhică a instanţelor într-un sistem piramidal rezultă în mod evident atât din dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dar şi din cele ale art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţa, constată următoarele:

Dosarul are ca obiect acţiunea în pretenţii (daune materiale şi daune morale), formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâţii C., SC D. SA Cluj, A. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacienţilor şi Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Acţiunea a fost înregistrată ia data de 18 decembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia civilă.

Prin sentinţa nr. 9208/2016 din 28.10.2016, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia civilă, a respins acţiunea împotriva SC D. SA Cluj, ca fiind introdusă faţă de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.

A admis în parte acţiunea formulată şi extinsă de reclamantă şi a obligat în solidar pârâţii C. şi SC D. SA să plătească reclamantei suma de 470 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 9.000 lei cu titlu de daune morale,

A obligat în solidar pârâţii A. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj să plătească reclamantei suma de 923 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 18.000 lei cu titlu de daune morale.

A respins în rest acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

A obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtul C., pârâţii A. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, precum şi pârâta SC D. SA

Prin decizia nr. 533/A/2017 din 3 mai 2017, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 9208/2016, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca.

împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul C., pârâţii A. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj şi pârâta SC D. SA, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 20 septembrie 2017, de către Tribunalul Cluj, pentru soluţionarea cererilor de recurs.

În şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2017, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.:

În prealabil este de reţinut că, faţă de prevederile art. 24 din C. proc. civ., în vigoare de la 15.02.2013, în cauză, sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, aplicabil la momentul înregistrării pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta B., respectiv, 18 decembrie 2012.

Pârâţii C., SC D. SA, A. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj au declarat recurs împotriva deciziei nr. 533/A din 3 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă "ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege."

Totodată, conform prevederilor art. 4 pct. I C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă "recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabileşte competenţa Secţiilor I civilă, a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel.

Din aceste dispoziţii legaie rezulta că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată, învestirea instanţelor de control judiciar facându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Totodată, organizarea ierarhică a instanţelor într-un sistem piramidal rezultă în mod evident atât din dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dar şi din cele ale art. 1-4 din C. proc. civ. şi presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate, realizând astfel controlul judiciar.

Din interpretarea sistematică şi logică a textelor legale menţionate şi a principiilor dreptului procesual civil şi ale organizării judiciare, rezultă fără echivoc că, în speţă, recursurile declarate împotriva hotărârii pronunţate de tribunal în apel nu pot fi analizate decât de instanţa ierarhic superioară celei care a judecat apelul, respectiv curtea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de pârâţii C., SC D. SA, A. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj împotriva deciziei nr. 533/A din 3 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.