Territorial jurisdiction conflict in labor disputes: applicability of Art. 210 Law 62/2011 as special norm establishing alternative competence for workplace or domicile

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/3/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. au solicitat, în contradictoriu cu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura centrală şi Ministerul Justiţiei în calitate de pârâţi, precum şi cu Ministerul Finanţelor Publice în calitate de chemat în garanţie, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea angajatorului la plata drepturilor financiare care decurg din acordarea sporului de confidenţialitate în procent de 15% ca urmare a deţinerii certificatelor de acces la informaţii clasificate, clasa secrete de stat, nivel strict secret, procent aplicat la indemnizaţia lunară brută.

Au solicitat şi obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti cuvenite pe ultimii trei ani, calculaţi de la data introducerii cererii, actualizate cu rata inflaţiei precum şi plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 9 iunie 2017 tribunalul a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe reclamantul U., formându-se dosar nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 4215 din data de 9 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionarea a pricini în favoarea Tribunalului Mureş şi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia la Tribunalul Mureş.

Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a reţinut că prezenta cauză constituie conflict de drepturi în sensul art. 266 C. muncii şi a dat eficienţă dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din acest act normativ.

A arătat că, potrivit acestor prevederi legale, cererile referitoare la astfel de cauze se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Totodată, a mai reţinut caracterul de ordine publică al competenţei teritoriale astfel stabilite şi împrejurarea că reclamantul domiciliază raza teritorială a Tribunalului Mureş.

Tribunalul Mureş, prin sentinţa nr. 615 din data de 18 iulie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării cauzei, a constată ivit conflictul de competenţă între Tribunalului Mureş şi Tribunalul Bucureşti, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, plecând de la calitate pe care o deţine reclamantul, respectiv aceea de personal conex în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, tribunalul a arătat că, prin dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii, în legătură cu competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului, astfel că, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., instanţa a reţinut că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegerea între instanţa de la locul unde îşi are domiciliul şi cea de la locul său de muncă, opţiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanţei.

Tribunalul Mureş a apreciat că, în cauza de faţă, atât tribunalele din raza de domiciliu, cât şi Tribunalul Bucureşti - instanţa de la locul de muncă al reclamantului - erau deopotrivă competente în soluţionarea cauzei, iar prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, reclamantul şi-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul său de muncă - sediul central al angajatorului - structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care stă în judecată.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului litigiu, astfel cum acesta rezultă din cererea de chemare în judecată, în reprezintă un conflict de muncă, astfel că competenţa de soluţionare a pricinii este stabilită de normele legale ce guvernează această materie.

Art. 269 alin. (1) din C. muncii, stipulează că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Pe de altă parte, în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Cel din urmă text are valoare unei norme speciale în raport cu prevederile Codului muncii, fiind norma aplicabilă în mod prioritar în ceea ce priveşte determinarea instanţei competente, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

În plus, art. 216 din aceeaşi lege specială stipulează că dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Se reţine, aşadar, că, din coroborarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în această materie, s-a instituit o competenţă teritorială alternativă exclusivă care dă posibilitatea reclamantului să aleagă numai între instanţele deopotrivă competente teritorial - cea de la domiciliul său ori cea de la locul de muncă.

Or, în speţă, prin acţiunea înregistrată la data de 14 februarie 2017, reclamantul, care are domiciliul în judeţul Mureş, a învestit cu soluţionarea cauzei Tribunalul Bucureşti, instanţa judecătorească competentă de la locul său de muncă, respectiv de la sediul pârâtei Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (cu sediul în Bucureşti, sector 1).

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, reclamantul a învestit în mod legal această instanţa, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, în exercitarea opţiunii prevăzute de art. 116 C. proc. civ. Prin urmare, Tribunalul Bucureşti nu mai putea să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părţi, declinarea competenţei, declarându-se necompetent, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenţei, câtă vreme criteriul valorificat de reclamant este unul dintre cele reglementate în mod alternativ printr-o normă de ordine publică.

În concluzie, faţă de considerentele expuse şi de natura pretenţiei deduse judecăţii, respectiv litigiu de muncă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se afla locul de muncă al reclamantului şi pe care acesta a înţeles să o învestească în contextul reglementării unei competenţe teritoriale exclusive, dar alternative, şi a dreptului său de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2017.