Peremption of civil appeal for lack of diligence: automatic lapse after one-year inactivity under Art. 248 CPC

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 1 septembrie 2011, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/3/2011, astfel cum a fost completată, reclamanta B. a chemat în judecată pe pârâţii A., C. şi D., solicitând instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 550.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a afirmaţiilor calomniatoare şi defăimătoare făcute de pârâţi la adresa sa, la publicarea pe cheltuială proprie a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în cauză, în două numere consecutive a două cotidiene, şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 729 din data de 2 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor A. şi D., ca nefondată; a admis în parte acţiunea reclamantei, astfel cum a fost completată; a obligat pârâta A. la plata către reclamantă a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale; a respins în rest acţiunea, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., ca nefondată; a obligat reclamanta la plata către pârâtul D., a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 85/A din data de 17 martie 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. şi a respins cererea intimatei B. privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A., prin C., care a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 800 din data de 12 martie 2015. Prin aceeaşi decizie a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cauza a fost reînregistrată, la data de 27 martie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. x/3/2011*.

Prin decizia nr. 516/A din data de 3 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A., prin C., împotriva sentinţei civile nr. 729 din data de 2 aprilie 2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins cererea ca nefondată şi în contradictoriu cu pârâta A., a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei; a respins cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată aferente fazelor de apel şi recursului soluţionat, ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva acestei decizii de către reclamanta B. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 12 aprilie 2016, sub nr. x/3/2011*.

La termenul de judecată din data de 31 mai 2016, Înalta Curte, reţinând că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului.

Prin rezoluţia din data de 19 iulie 2017, în cauză s-a fixat termen, cu citarea părţilor, în vederea discutării perimării.

Analizând incidentul procesual al perimării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Rezultă că pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 31 mai 2016, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecării cererii de recurs.

Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 31 mai 2017, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părţile nu au îndeplinit vreun act de procedură în vederea judecării procesului, de natură să întrerupă cursul perimării, conform art. 249 C. proc. civ.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. aceasta se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 516/A din data de 3 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2017.