Inadmissibility of constitutional challenge to unreasoned transfer order in judicial stamp reexamination proceeding

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A. şi, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cererea având ca obiect strămutarea unei cauze taxa de timbru prevăzută de art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/82013 este de 100 lei, iar textul de lege nu prevede scutiri de la obligaţia fiscală în raport de aprecierile subiective ale petenţilor şi care, de altfel, nu pot fi examinate în cadrul procesual al reexaminării, cadru în care instanţa apreciază dacă taxa judiciară a fost corect stabilită.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a apreciat că cererea este inadmisibilă, câtă vreme în raport de prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 dispoziţia legală criticată nu are nicio legătură cu soluţionarea cererii de reexaminare în cadrul căreia se apreciază asupra aplicabilităţii art. (9) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, petentul A. a declarat recurs.

Prin criticile formulate, recurentul arată că încheirea recurată este nelegală, întrucât instanţa nu a precizat dispoziţia legală în baza căreia a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă. Arată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ. este admisibilă, întrucât operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 58/2017, pronunţată în dosar nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, prin care instanţa a trimis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate la Curtea Constituţională. Susţine că a art. 144 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare, încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil, se impune a fi precizat că recursul de faţă este admisibil date fiind efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017, publicată în M. Of. din 20 iulie 2017.

Totodată, pentru evaluarea criticilor dezvoltate cu titlu de motive de recurs, relevant este parag. (21) din menţionata decizie, potrivit căruia:

"21. Din cele de mai sus rezultă că, în accepţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înţeles drept o cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Aşadar, Curtea reţine că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine."

Având în vedere cele anterior citate, rezultă că prin prezentul recurs se va realiza un control de legalitate şi temeinicie al încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Costituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, independent de încadrarea sau neîncadrarea acestor criticilor concepute de recurent în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

În speţă, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia "hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă".

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de

timbru stabilite în sarcina petentului pentru soluţionarea cererii de strămutare, iar textul legal pretins a fi neconstituţional nu are legătură cu cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, întrucât în cadrul acestei proceduri se analizează doar modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, în speţă, aplicabilitatea art. 9 lit. b) din OUG nr. 80/2013.

Cu toate acestea însă, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora aceasta a fost dată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi obiectul cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată în cererea de reexaminare şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională. Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., acest fapt nu ar avea nicio înrâurire în soluţionarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită pentru soluţionarea cererii de strămutare.

Prin urmare, în mod corect şi legal Curtea de Apel Bucureşti, a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a dispus respingerea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional ca inadmisibilă.

Nefondată este şi susţinerea petentului, în sensul că ar exista autoritate de lucru judecat, având în vedere că prin Hotărârea nr. 58/2017, pronunţată în dosar nr. x/2017, având ca obiect o cerere de strămutare, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, aşa cum a reţinut în mod corect şi curtea de apel prin încheirea recurată, nu există identitate de obiect între dosarul de faţă şi dosar nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti şi, mai mult, efectul autorităţii de lucru judecat este faptul că nu se mai poate formula o nouă cerere de chemare în judecată având acleaşi obiect între aceleaşi părţi, iar nu înfrângerea prevederilor art. 29 alin. (2) din Lege nr. 47/1992.

Concluzionând, înalta Curte apreciază că instanţa anterioară în mod legal şi temeinic a apreciat că în cauză nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, anume aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încâ, t şi recursul de faţă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 22 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2017.