Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1757/2017 AI generated

Suspension of appeals pending bankruptcy of insurance company: strict application of lex specialis overriding general debtor appeal rights

Case Number Decizia nr. 1757/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the cassation appeal filed by an insolvent insurance company, thereby upholding the Court of Appeal's decision to suspend the entire appeal proceedings, including the appeal lodged by the debtor. The dispute concerned the procedural effect of the opening of bankruptcy proceedings against an insurance company, where the debtor argued that the appeal it had filed against prior unfavorable judgments should be exempted from suspension and continued, citing general insolvency provisions. The court held that Article 262(4) of Law No. 85/2014, which specifically governs insurance companies, establishes a *lex specialis* mandating the automatic suspension of all judicial actions and enforcement measures against the debtor, and notably omits the exception found in Article 75(2) that would otherwise allow the debtor's own appeals to proceed. Consequently, the lower court correctly applied the strict interpretation of the special norm to suspend all appeals, including the debtor's, given that they target the same underlying judgment and possess a devolutive character that precludes separate adjudication.

Legislator headnote

AI generated

art. 496 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ; Suspension of appeals pending bankruptcy of insurance company: strict application of lex specialis overriding general debtor appeal rights: În temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, instanţa a dispus suspendarea apelurilor declarate de reclamanţi şi, respectiv de pârâtă, încheierea fiind pronunţată cu drept de recurs pe toată durata suspendării.

Keywords

AI generated
suspension of bankruptcy proceedings insurance companies interpretation of a judgment application for enforcement - Decision pending proceedings judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 496 C. proc. civ
Analizând recursul în condiţiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art.
art. 499 C. proc. civ
civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reţine următoarele:
art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014
În temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, instanţa a dispus suspendarea apelurilor declarate de reclamanţi şi, respectiv de pârâtă, încheierea fiind pronunţată cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
85/2014 nu prevăd nicio soluţie în ceea ce priveşte căile de atac promovate de către societatea de asigurare aflată în faliment, astfel încât este pe deplin aplicabil art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
Învestită cu soluţionarea recursului la data de 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la comunicarea cererii de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Învestită cu soluţionarea recursului la data de 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la comunicarea cererii de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Analizând încheierea recurată, în limita criticilor formulate în cuprinsul motivelor de recurs, ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
art. 250 alin. (3) din Legea nr. 85/2014
x/2016, în temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Analizând recursul în condiţiile art. 496 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin încheierea din data de 18 mai 2017 pronunţată în dosar nr. x/2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a respins cererea apelantei-pârâte S.C. A. S.A. de suspendare doar a judecării apelului reclamanţilor şi de continuare a judecăţii apelului societăţii de asigurare aflată în faliment.

În temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, instanţa a dispus suspendarea apelurilor declarate de reclamanţi şi, respectiv de pârâtă, încheierea fiind pronunţată cu drept de recurs pe toată durata suspendării.

Împotriva acestei încheieri, pârâta S.C. A. S.A. a formulat recurs.

În motivarea căii de atac, pârâta a arătat că suspendarea apelului formulat de S.C. A. S.A. este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu prevăd nicio soluţie în ceea ce priveşte căile de atac promovate de către societatea de asigurare aflată în faliment, astfel încât este pe deplin aplicabil art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, a precizat că prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 dispun doar suspendarea acţiunilor îndreptate împotriva societăţii de asigurare, iar suspendarea judecării căii de atac formulate de societatea aflată în faliment afectează întreaga procedură concursuală, lichidatorul judiciar neputând cenzura dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, chiar dacă şi-a însuşit apelul formulat în cauză.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în parte a încheierii atacate, în sensul reluării dezbaterilor şi continuării judecăţii apelului formulat de S.C. A. S.A.

Învestită cu soluţionarea recursului la data de 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la comunicarea cererii de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 31 iulie 2017 intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, în termen legal, comunicată, solicitând respingerea recursului şi judecarea cauzei în lipsă.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 14 septembrie 2017, dispunându-se comunicarea acestuia părţilor din cauză.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a dispus admisibilitatea în principiu a recursului şi a stabilit termen de judecată la data de 9 noiembrie 2017, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

Analizând încheierea recurată, în limita criticilor formulate în cuprinsul motivelor de recurs, ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Începerea procedurii falimentului pârâtei S.C. A. S.A. s-a dispus prin sentinţa definitivă (prin neapelare) nr. 132 din data de 16 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2016, în temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

La data de 13 aprilie 2017 pârâta S.C. A. S.A. a depus cerere de suspendare a judecării apelului declarat de reclamanţi, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Totodată, în ceea ce priveşte propriul apel, pârâta a solicitat continuarea judecăţii, invocând prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial nr. 466 din 25 iunie 2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178, În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Alin. (2) al textului legal mai sus menţionat prevede că "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi."

Art. 262 din Legea nr. 85/2014 reglementează procedurile aplicabile deschiderii procedurii falimentului în cazul societăţilor de asigurare/reasigurare debitoare. La alin. (4) al acestui articol se prevede:

"hotărârea de deschidere a procedurii falimentului (societăţii de asigurare/reasigurare) are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare."

Interpretând dispoziţiile legale anterior redate, reiese că legiuitorul a înţeles să reglementeze distinct situaţia societăţilor de asigurare/reasigurare, în sensul prevederii unei norme speciale potrivit căreia hotărârea de deschidere a procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silita îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare.

Aşadar, în ceea ce priveşte societăţile de asigurare/reasigurare, dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 au valoare de normă generală în raport cu prevederile art. 262 din acelaşi act normativ, ce cuprind reglementări speciale cu privire la aceste societăţi.

Astfel cum a sesizat şi recurenta în cuprinsul motivelor de recurs, în cazul societăţilor de asigurare/reasigurare nu există un text care să vizeze excepţii de la măsura suspendării, astfel cum se prevede în art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 în cazul celorlalte societăţi.

Lipsa unei norme derogatorii nu înseamnă însă, contrar susţinerilor recurentei, faptul că în cauză îşi găseşte aplicabilitatea ipoteza art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, ceea ce s-ar constitui într-o adăugare nepermisă la lege, atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut expres situaţii de excepţie de la măsura suspendării de drept în cazul societăţilor de asigurare/reasigurare, norma specială fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Cu privire la solicitarea recurentei-pârâte S.C. A. S.A. de admitere a recursului şi schimbare în parte a încheierii atacate, în sensul reluării dezbaterilor şi continuării judecăţii doar a propriului apel, se reţine că obiectul celor două apeluri este acelaşi - hotărârea primei instanţe.

Or, faţă de caracterul devolutiv al apelului - care poate readuce în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în primă instanţă, putând provoca o nouă judecată asupra fondului - apelurile exercitate împotriva aceleiaşi hotărâri nu pot fi soluţionate separat.

Pentru considerentele expuse, constatând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt nefondate, reţinând că în mod legal curtea de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a dispus suspendarea judecăţii apelurilor declarate de reclamanţi şi, respectiv de pârâtă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2017.