Medical malpractice claim fails for absence of fault in traumatic brain injury treatment; appeal dismissed with costs.

Prin sentinţa civilă nr. 171/C din 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bihor a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., prin curator B. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi au fost respinse cererile de chemare în garanţie formulate de către pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea faţă de chemaţii în garanţie C., D., E., S.C. F. S.A. şi S.C. G. S.A. cu sediul în Bucureşti, str. M. Eminescu.

Totodată, au fost respinse cererile de chemare în garanţie formulate de chematul în garanţie C. faţă de chemata în garanţie societatea de asigurări H. - în prezent S.C. G. S.A., precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de chemata în garanţie E., faţă de chematele în garanţie S.C. I. şi S.C. F. S.A.

Reclamantul, prin curator, a fost obligat să plătească chematului în garanţie D. suma de 4.500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Preliminar, s-a apreciat că temeiul juridic al cererii formulată de reclamant nu se încadrează în dispoziţiile art. 1357, 1373 şi 1382 C. civ., ci în dispoziţiile speciale prevăzute de art. 642 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ce reglementează răspunderea civilă a personalului medical coroborate cu dispoziţiile din dreptul comun privitoare la răspunderea civilă delictuală, reglementate de C. civ. din 1864. S-a avut în vedere că dispoziţiile legii civile noi nu sunt aplicabile în considerarea dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 71/2001 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii faptei ilicite.

Instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 642 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice. Acelaşi text de lege arată că personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament. Personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor prezentului titlu privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistentei medicale. Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesara.

Raportat la aceste norme legale, instanţa de fond a dispus administrarea în cauză a probei cu expertiza medico-legală la Institutul de Medicină Legală Timişoara ale cărei concluzii sunt în sensul că numitul A. a suferit la data de 15.08.2009 un traumatism cranio-cerebral prin cădere pe un plan dur, fiind internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea-Neurochirurgie/ATI cu dg.: "TCC mediu prin cădere de la acelaşi nivel. Hemoragie subarahnoidiană. Fractură temporală stg. Otoragie stg. Hematom palpebral stg. Plăgi excoriate faciale. Epilepsie secundară." Se menţionează că acest traumatism a survenit pe un teren fragilizat, din istoricul medical al pacientului reţinându-se faptul că în noiembrie 1998 acesta a fost diagnosticat la un spital din Verona, Italia, cu "Glioblastom talamic drt." şi a urmat şedinţe de radioterapie şi chimioterapie. S-a mai reţinut că, în concluziile expertizei se mai reliefează faptul că la internare şi ulterior internării, tratamentul instituit a fost unul conservator, în concordanţă cu diagnosticul, existând o evoluţie favorabilă. Din documentaţia medicală reiese că nu a fost nevoie de o intervenţie neurochirurgicală. Externarea pacientului s-a făcut în data de 22.09.2009 cu dg.: "Contuzie cerebrală gravă în remisie. Cădere de la acelaşi nivel. Stare vegetativă."

De asemenea, s-a constatat că raportul de expertiză subliniază faptul că în data de 22.10.2009 s-a efectuat o investigaţie prin rezonanţă magnetică în care s-a pus dg. de: "hidrocefalie internă posttraumatică". Comisia medicală a apreciat că diagnosticul de hidrocefalie nu s-a pus cu întârziere deoarece a apărut la un interval de timp mare după traumatism; în acest interval de timp, pacientul nu s-a mai prezentat la controlul planificat la Clinica de Neurochirurgie Oradea. Tratamentul aplicat a fost de "drenaj ventriculo-peritoneal fără valvă", fiind unul corect, deoarece hidrocefalia era cu presiune normală. În consecinţă, comisia medicală a apreciat că, în urma traumatismului suferit, pacientului A. i s-a pus un diagnostic corect, iar tratamentul instituit a fost în concordanţă cu acest diagnostic. Se conchide că nu poate fi implicată responsabilitatea medicală a celor trei medici.

Concluziile raportului de expertiză au fost avizate de către cinci medici din cadrul I.M.L. Timişoara care confirmă concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit de către Serviciul de Medicină Legală al judeţului Bihor, probe care au o valoare probantă superioară faţă de susţinerile mamei reclamantului din cuprinsul interogatoriului administrat acesteia şi faţă de fotografiile depuse la dosar cu privire la starea de sănătate a reclamantului.

Având în vedere starea de fapt rezultată din probele ştiinţifice - expertize medico-legale, instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999, 1000 alin. (3) C. civ., lipsind fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, motiv pentru care a respins cererea şi, în consecinţă, cererile de chemare în garanţei, au fost de asemenea respinse, ca fiind rămase fără obiect.

Instanţa de fond a reţinut şi faptul că în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a dat soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei trei medici reclamaţi că ar fi săvârşit infracţiunea de neglijenţă în serviciu, în legătură cu aceleaşi fapte reclamate şi în prezentul dosar.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamantul, prin curator, a fost obligat să plătească chematului în garanţie D. suma de 4.500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat justificat cu chitanţa depusă la dosar, partea reclamantă fiind în culpă procesuală. S-a constatat cei chemaţi în garanţei C. şi S.C. G. S.A. nu au solicitat cheltuieli de judecată. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către chemata în garanţie E., tribunalul a reţinut că reprezentanta convenţională a acesteia (av. J.) nu şi-a justificat onorariul avocaţial, iar ordinul de plată în sumă de 7.440 RON depus la fila 8 vol. II şi care îl are ca beneficiar pe av. K. nu se justifică întrucât apărarea în prezenta cauză pentru chemata în garanţie S.C. F. S.A. a fost realizată de către av. L. substituit de av. J..

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel: reclamantul A., prin curator B. şi chemaţii în garanţie D. şi S.C. F. S.A. Bucureşti.

Prin decizia nr. 171/A din 9 martie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de apelanţii A., prin curator B., D. şi S.C. F. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii chemaţi în garanţie S.C. I. S.A. - Sucursala Oradea, C., E., S.C. G. S.A. Bucureşti şi intimatul pârât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, împotriva sentinţei civile nr. 171/C din 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A înlăturat obligaţia stabilită în sarcina reclamantului A., prin curator B. de a plăti chematului în garanţie D. suma de 4.500 RON cheltuieli de judecată.

A obligat intimatul pârât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea să plătească apelantului chemat în garanţie D. 1.000 RON cheltuieli de judecată parţiale, ocazionate în primă instanţă şi 500 RON cheltuieli de judecată parţiale, ocazionate în prima instanţă în favoarea chematei în garanţie S.C. F. S.A. Bucureşti.

A obligat intimata chemată în garanţie E. să plătească apelantei chemate în garanţie S.C. F. S.A. Bucureşti, 500 RON cheltuieli de judecată parţiale, ocazionate în primă instanţă.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii, iar intimatul Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea a fost obligat să plătească apelantului chemat în garanţie D. 300 RON cheltuieli de judecată parţiale, ocazionate în apel.

În pronunţarea acestei soluţii, în urma examinării sentinţei apelată, prin prisma motivelor de apel, a probaţiunii administrate, cât şi din oficiu, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Din biletul de ieşire din spital - scrisoare medicală, fila 47 dosar fond vol. I, emis de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea - Neurochirurgie, se reţine că la data de 15.08.2009 apelantul reclamant A. în vârstă de 22 de ani (în acel moment) a fost internat de urgenţă în clinica de neurochirurgie, departamentul ATI, prezentând la internare stare generală alterată, de inconştienţă, durere la nivelul toracelui stâng apărută după un TCC petrecut în urmă cu aproximativ 4 ore prin cădere de la acelaşi nivel. I s-a efectuat un examen local, reţinându-se un hematom palperal stâng, plăgi escoriate faciale. I s-a efectuat CT - scanare craniu, repetate analize de laborator, antibiogramă, RGF mandibulară, RX toracic, RGF pulmonar, RGF Mina cu antebraţ, EKG. În cursul spitalizării a fost transferat la secţia de neurochirurgie pentru tratament de specialitate. Starea generală la început a fost satisfăcătoare, s-a agravat ulterior şi retransferat la ATI. Sub tratament conservator evoluţia a fost lent favorabilă, aflându-se în stare vegetativă. S-a recomandat RP prescris, evitare consum toxice SNC, a eforturilor fizice, a expunerilor la frig, umezeală, control peste 3 săptămâni sau la nevoie, kinetoterapie, fiind externat la data de 22.09.2009 cu diagnosticul contuzie cerebrală gravă în remisie, stare vegetativă, înscris semnat de medic şef secţie - medic curant dr. C.

Din biletul de ieşire din spital - scrisoare medicală - fila 51 dosar fond, vol. I - emis de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea - Neurochirurgie, se reţine că în data de 21.10.2009, apelantul reclamant a fost internat din nou pentru sângerare minoră de la nivelul CAE dreaptă, apărută în condiţii neprecizate. I s-a efectuat un consult ORL, reţinându-se, ca diagnostic la externarea din 22.10.2009, o stare vegetativă cronică, hidroencefalie internă posttraumatică, escoriaţie auriculară. S-a recomandat RP prescris, tratament recuperator într-un serviciu de specialitate, consult neurologie şi să revină cu rezultatul RMN pentru reevaluare, înscris întocmit, semnat de dr. C.

Potrivit biletului de externare - fila 56 dosar fond vol. I -, eliberat de spitalul M., se reţine că apelantul reclamant a fost internat la data de 18.11.2009 în secţia de neurochirurgie prezentând tetrapareză spastică şi afazie, o formaţiune tumorală talamică paraventriculară III biopsiată la vârsta de 4 ani, neverificată operator, diagnosticul la externarea din 19.11.2009 fiind de hidrocefalie tetraventriculară posttraumatică după o contuzie cerebrală gravă, tetrapareză spastică, înscris întocmit şi semnat de dr. N.

Din înscrisul aflat la dosar fond în copie - fila 60 dosar fond, vol I - eliberat de Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, secţia de neurochirurgie III, se reţine că apelantul reclamant a fost internat în perioada 2.12.2009 - 11.12.2009, cu diagnosticul la externare de Hidrocefalie internă posttraumatică - traumatism cranio cerebral august 2009 - drenaj ventriculo - peritoneal fără valvă, tumoră talamică dreapta - glioblastom, ameliorat neurologie. Potrivit biletului de ieşire din spital - scrisoare medicală - fila 67 dosar fond, vol. I -, întocmit de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, de dr. C., se reţine că apelantul reclamant a fost internat în data de 17.08.2012 la terapie intensivă în urma unor crize de spasmofilie, tulburări de deglutiţie, cunoscut cu hidrocefalie, cu şunt ventriculoperitoneal în poziţie normală. Valorile paraclinice indică hipovolemie, fiind externat cu diagnosticul hidrocefalie internă compensată, drenaj ventriculoperitoneal funcţional, encefalopatie infantilă, comitialitate, mastoidită cronică stânga, sinuzită cronică frontală stânga.

Deoarece s-a formulat o plângere penală referitor la modul în care a fost diagnosticat, tratat, apelantul reclamant, Serviciul de medicină legală al judeţului Bihor a întocmit la solicitarea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor - serviciul de investigaţii criminale, un raport de expertiză medico legală - filele 171 - 175, vol. I dosar fond -, conform căruia s-au analizat foile de observaţie clinică de la prima internare şi celelalte arătate şi mai sus, fişele de examinare medicală, foile de evoluţie şi tratament, fişa de terapie intensivă, buletinele de analize medicale, examinările tomografice, radiologice pulmonare, mandibulare, biletele de ieşire din spital, inclusiv cel de la Spitalul M. Oradea, de la Spitalul de Urgenţe Bagdasar Arseni Bucureşti, Raportul Centrului medical O. Bucureşti, certificat de încadrare în grad de handicap, referat medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Timişoara. Concluziile au fost în sensul că la internare i s-a pus un diagnostic corect, tratamentul a fost în concordanţă cu acesta, nu au existat greşeli de tehnică şi conduită medicală, tratamentul de hidrocefalie a fost pus în momentul în care a fost decelată şi s-a produs în contextul unei traume craniene severe pe un creier vulnerabilizat de o afecţiune preexistentă, nu s-a pus cu întârziere câtă vreme a apărut la un interval mare de timp după traumatism în care acesta nu s-a prezentat la controlul planificat din Clinica de neurochirurgie Oradea, ci a apelat la alte servicii medicale în alte localităţi. Nu poate fi angajată răspunderea medicală.

Cu ocazia soluţionării cauzei în fond, la solicitarea curatorului reclamantului, s-a încuviinţat efectuarea unui raport de expertiză medico legală de către Institutul de Medicină Legală Timişoara, la care a achiesat şi D., apelant chemat în garanţie, pentru a se stabili, verifica, dacă între fapta ilicită invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, istoricul anexat şi prejudiciu există raport de cauzalitate, dacă se poate reţine vreo culpă medicală în sarcina celor trei medici în raport de fapta presupusă a fi ilicită şi săvârşită de aceştia, să fie avute în vedere toate actele medicale, inclusiv cele emise de medicul de familie, cele ce emană de la instituţii din Italia.

Din cuprinsul noului raport de expertiză medico legală, întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara - filele 112 - 116 dosar fond, vol. II - se reţine că s-a avut în vedere la întocmirea acestuia istoricul medical al apelantului reclamant, raportul de expertiză medico legală întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală a judeţului Bihor, actele medicale aflate în dosar, toate foile de observaţie clinică, examinările medicale, rezultatele acestora, biletele de externare, inclusiv actele întocmite în spitalul M., Centrul medical O. Bucureşti, Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, certificat de încadrare în grad de handicap, referat Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, examinarea la data de 31.10.2013 a acestuia. Concluziile acestui raport medico legal au fost în sensul că urmare a traumatismului suferit, reclamantului i s-a pus un diagnostic corect, tratamentul a fost în concordanţă cu acesta, neputând fi implicată răspunderea medicală a celor trei medici. La internare şi ulterior, tratamentul instituit a fost unul conservator, conform diagnosticului, existând o evoluţie favorabilă, nefiind, conform actelor medicale, nevoie de o intervenţie chirurgicală. Diagnosticul de hidrocefalie nu s-a pus cu întârziere doar la 22.10.2009 fiindcă a apărut la un interval de timp mare după traumatism şi în care nu s-a prezentat la controlul planificat în Oradea. Tratamentul aplicat de drenaj ventriculo peritonial fără valvă fiind corect deoarece hidrocefalia era cu presiune normală.

Curtea de Apel a reţinut că dosarul penal nr. x/2012 în care s-a instrumentat plângerea penală formulată de curatorul apelantului reclamant împotriva medicilor Spitalul Judeţean Oradea ce l-au tratat, s-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale, potrivit rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 3.06.2013 - fila 119 dosar fond vol. II -, reţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu sau a vreunei alte infracţiuni.

Urmare a solicitărilor apelantului reclamant, cu ocazia soluţionării cauzei în apel, s-a procedat la încuviinţarea şi administrarea interogatoriului apelantului chemat în garanţie D., a intimaţilor chemaţi în garanţie C. şi E. Completarea raportului de expertiză medico legală s-a efectuat cu participarea unui expert asistent - Dr. P., desemnat de apelantul reclamant, prin curator. Faţă de solicitările expertului asistent, s-a comunicat comisiei o serie de întrebări formulate de expertul asistent, ale căror răspunsuri se regăsesc în raportul întocmit precum şi în propriile răspunsuri ale acestuia.

Potrivit suplimentului raportului de expertiză medico legală - filele 22 - 28 dosar de apel -, s-a reanalizat atât istoricul medical cât şi actele medicale întocmite pe parcursul spitalizării apelantului reclamant, cele anterioare şi posterioare. Concluziile au fost în sensul că, la internare, reclamantului i s-a pus un diagnostic corect, tratamentul instituit fiind în concordanţă cu acesta, nu au existat greşeli de tehnică şi conduită medicală, tratamentul de hidrocefalie a fost pus în momentul când a fost decelată, aceasta s-a produs în contextul unei traume severe pe un creier vulnerabilizat de o afecţiune preexistentă.

Acest diagnostic nu s-a pus cu întârziere câtă vreme a apărut la un interval de timp mare după traumatism şi în care pacientul nu s-a prezentat la controlul planificat la Clinica de Neurologie Oradea, ci a apelat la alte servicii medicale, în alte localităţi. Tratamentul aplicat a fost de drenaj ventriculo-peritoneal fără valvă, corect câtă vreme hidrocefalia era cu presiune normală, neputând fi implicată responsabilitatea medicală a celor trei medici. În lipsa unor documente care să ateste starea pacientului, anterioară traumatismului din data de 14.08.2008, s-a apreciat că hidrocefalia a apărut urmare a traumatismului cranio cerebral suferit, pe fondul terenului vulnerabilizat în prealabil de alte afecţiuni.

Comisia de experţi a conchis că nu poate preciza modalitatea de interpretare a examenelor CT şi RMN, fiind o competenţă exclusivă a medicului radioimagistic, examinările CT nefiind puse la dispoziţie în format electronic pentru a fi reinterpretate. Glioblastomul şi intervenţia chirurgicală, curele de radiere au fragilizat creierul, făcându-l mai vulnerabil la traumatism şi deşi în interpretarea CT din 7 aprilie 2008 s-a precizat că nu sunt modificări de aspect şi semnal, totuşi ventriculii cerebrali erau asimetrici, era prezent un tub de drenaj ventriculo-peritoneal frontal dreapta, ceea ce prezintă mare importanţă deoarece se poate dezvolta mult mai uşor o afecţiune posttraumatică.

Diagnosticul de hidrocefalie se pune în principal pe examenele paraclinice CT, RMN, coroborat cu starea clinică a pacientului. Drenarea unei hidrocefalii post traumatism cranio cerebral este o discuţie pe plan mondial deoarece uneori poate avea efecte favorabile, alteori nu, prezintă risc de complicaţii mecanice şi infecţioase. Apreciază că raportat la antecedente, la evoluţia pacientului - sinusuidală - cu perioada de agravare şi de ameliorare s-a ales o conduită potrivită, pentru a nu fi agravată mai mult starea pacientului câtă vreme fiecare intervenţie operatorie reprezintă la început o agresiune asupra organismului.

Tratamentul aplicat s-a consemnat în foaia de observaţie, iar cel cu Manitol s-a aplicat inclusiv în 10.09.2009. Nu s-a precizat însă de ce nu s-a continuat cu acest medicament şi nici dacă tratamentul propus urmare a consultului neurologic din 11.09.2009, după transferul pe secţia de neurochirurgie s-a aplicat efectiv, nefiind prezentate fişele de tratament din perioada 11 - 17.09.2009, însă, tratamentul de reechilibrare hidro-electrolitică a fost corect şi suficient pentru diagnosticul de deshidratare. Nu s-a putut preciza în ce context s-a recomandat efectuarea unei radiografii de articulaţie mandibulară bilaterală în decursul internării din 15.08. - 22.09.2009, iar aceasta s-a efectuat şi interpretat de un medic radiolog - ecografist ce a stabilit diagnosticul de mandibulă fără linie de fractură în incidenţa AP. Diagnosticul de hidrocefalie nu a fost pus cu întârziere, fiind posibil a fi apărut la un interval de timp mare după traumatism în care pacientul nu s-a mai prezentat la controlul planificat. Câtă vreme hidrocefalia era cu presiune normală, nu era necesară o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Nu există elemente din care să reiasă că sechelele neuropsihice ar fi consecinţa unei conduite terapeutice din cursul internărilor în perioada 19-08 - 22.09.2009, 21.10.2009 - 22.10.2009, 17.08.2012 - 24.08.2012, traumatismul cranio cerebral suferit fiind unul grav, iar consecinţele au fost amplificate şi de afecţiunile cerebrale preexistente.

Expertul asistent - numit la solicitarea apelantului reclamant - dr. P., a depus la dosar propriile constatări, concluzii privind obiectivele stabilite, făcându-se referiri la actele medicale existente, Tratatele de specialitate, expertizele anterioare, istoricul medical, protocoalele medicale în materie. Concluziile au avut în vedere examinarea din 7 aprilie 2008 - RMN cranio cerebral nativ şi cu substanţă de contrast în care s-a menţionat - creier fără modificări de aspect şi semnul ventriculii asimetrici la linia mediană de talie normală în stânga şi uşor măriţi în dreapta, cu tub de drenaj ventriculo peritoneal frontal dreapta, spaţii lichidiene extracerebrale de aspect normal, deci, nu prezenta anterior evenimentului traumatic modificări patologice semnificative sau care să sugereze existenţa unei fragilizări a creierului, menţiunea de tub de drenaj ventriculo-peritoneal fiind eronată, fiind de fapt un rezervor Ommaya, tub corespunzător pentru biopsie restant de la intervenţia din 1998 şi nerecuperat. A arătat faptul că, diagnosticul de hidrocefalie s-a stabilit doar la 22.10.2009 şi nu s-a recomandat tratament, iar interpretarea examinării conţine o confuzie legat de prezenţa unui şunt/drenaj ventricular ce era un rezervor Ommaya. Deşi la 22.10.2009 s-a efectuat o investigaţie prin rezonanţă magnetică şi s-a pus diagnosticul de hidrocefalie internă activă, nu s-a indicat intervenţia operatorie de medicii chirurgi. Cât priveşte interpretările CT din 14 şi 16.08.2009 s-a arătat că acestea lipsesc, iar din cele din 27.08.2009, 9.09.2009, 22.10.2009 şi RMN a apreciat că reiese împrejurarea că nu s-a apreciat valoarea index-ului biFrontal sau Evans. Referitor la examinarea CT din 7.04.2008 s-a arătat că pacientul nu prezenta anterior traumatismului, modificări semnificative ale sistemului ventricular. A urmat un tratament osmotic - depletiv cerebral cu Manitol 9 zile, apoi 3 zile a lipsit şi s-a continuat încă 14 zile până la 10.09.2009, apoi nu s-a mai administrat până la externare. Lipsa ocazională a medicaţiei s-a notat şi în cazul kabiven şi al Cerebrolysin-ului.

S-a apreciat că nu poate fi corect tratamentul cu Manitol câtă vreme nu s-a asigurat o monitorizare a presiunii intracraniene deşi examinările imagistice sugerau anomalii de volum ale sistemului ventricular. Deşi consultul neurologic din 11.09.2009 indica tratament cu Manitol, Cerebrolysin, Tarosin şi vit. B, s-a arătat că s-a administrat doar Cerebrolysin. Lipseşte notarea evoluţiei şi monitorizării diurezei din 10.09.2009 - 18.09.2009 pe secţia de neurochirurgie, neputând fi considerată corectă atitudinea terapeutică, apărând deshidratarea ce a determinat retransferul la ATI.

S-a reţinut că a beneficiat pacientul pe durata spitalizării de un singur control neurologic - 11.09.2009 - deşi recomandările la TCC sunt de monitorizare frecventă - la 2 ore. Nu reiese motivul indicării efectuării unei radiografii de articulaţie mandibulară bilaterală, rezultatul fiind în dezacord cu solicitarea, nu s-a notat evoluţia stării pacientului. Diagnosticul de stare vegetativă este neurologic, ori s-a învederat faptul că i s-a efectuat doar un control neurologic, fiind un diagnostic neadecvat. Lipsesc consemnările examinării imagistice, se impune o reinterpretare, nu s-au efectuat aprecieri uzuale în cazuri de traume cranio cerebrale. S-a confundat repetat în interpretările imagistice a unui dispozitiv medical restant cu un drenaj ventricular, la fel localizarea. Supravegherea, abordarea terapeutică a fost neconformă protocoalelor, recomandărilor în vigoare, nu s-a efectuat EEG. S-a apreciat că există o legătură de cauzalitate între leziunile cranio cerebrale suferite în 14.08.2009 şi starea actuală, evoluţia fiind influenţată de conduita medicală inadecvată pe parcursul internărilor, neconformităţi diagnostice, terapeutice, de monitorizare, confuzii repetate de interpretare a examinării imagistice, iar pentru clarificarea perioadei în care s-a instalat complicaţia de hidrocefalie, este necesară solicitarea CD-urilor şi reinterpretarea examinărilor CT din 14, 16, 27.08.2009, 09.09.2009 şi RMN din 22.10.2009.

Urmare a faptului că atât comisia de expertiză, cât şi expertul asistent au arătat că s-ar impune o reinterpretate a investigaţiilor CT, RMN, efectuate în perioada spitalizării apelantului reclamant, depunerea CD-urilor în acest sens, întrucât au mai reieşit şi alte nelămuriri cu privire la diagnosticul de hidrocefalie, dacă se impunea sau nu o intervenţie chirurgicală, dacă exista raport de cauzalitate între necompletare fişe observaţie, neadministrare medicamente urmare a lipsei acestora şi starea actuală de sănătate, dacă era recomandabil un drenaj LCR, utilitatea unui tratament logopedic, kinetoterapie, etc., dacă exista obligaţia instituirii unui astfel de tratament, explicitarea termenului de stare vegetativă etc., dacă era necesară o monitorizare de către un medic neurolog, dacă era utilă o investigaţie EEG, raportat la concluziile contradictorii ale expertului asistent cu cele ale comisiei, în şedinţa publică din data de 01.10.2015, instanţa de apel a dispus în baza rolului activ, în vederea unei soluţionări juste a cauzei, o completare a raportului de expertiză în acest sens, denumit de către Institutul de Medicină Legală Timişoara ca fiind o nouă expertiză medico legală - supliment 2, sens în care s-au comunicat CD-urile cu investigaţiile efectuate pe durata spitalizării.

Deşi instanţa a apreciat necesar ca reprezentantul apelantului să depună la dosar în vederea comunicării cu Institutul de Medicină Legală Timişoara investigaţiile CT efectuate anterior producerii accidentului, aceasta a arătat că nu le mai deţine.

Potrivit concluziilor acestui nou raport de expertiză medico legală, ce poartă şi avizul Comisiei de avizare şi control al actelor medico legale, s-a reţinut faptul că în lipsa unor elemente medico legale obiective care să ateste starea apelantului reclamant, anterioară traumatismului suferit la data de 14.08.2009, cu excepţia unei examinări RMN cranio cerebral nativ şi cu substanţă de contrast din 07.04.2008 în care s-a precizat o stare post chirurgicală, pentru glioblastom operat iradiat, fără semne de recidivă tumorală, fără priză SDC patologică, creier fără modificări de aspect şi semnal secund, ventriculii asimetrici la linia mediană, de talie normală stânga, uşor mărită dreapta, cu tub drenaj ventriculo- peritoneal frontal dreapta, spaţii lichidiene extracerebrale de aspect normal, fără precizarea dimensiunilor ventriculilor cerebrali ci doar că erau asimetrici, s-a menţionat că nu se cunoaşte starea neurologică anterioară.

După reinterpretarea CT craniu din 15.08.2009 - data producerii traumatismului - s-a precizat că a existat o hidrocefalie internă, rezervor Omaya şi volet osos parietal stâng, ceea ce denotă că erau anterioare traumatismului, putând fi o hidrocefalie silizată - neevolutivă - ce a fost decompensată de traumatismul suferit. S-a arătat totodată faptul că hidrocefalia posttraumatică se dezvoltă în faza cronică a unui traumatism cranio cerebral, în săptămâni sau luni de zile de la impact, doar 10 - 20% din acestea devenind simptomatice, iar diagnosticul de hidrocefalie în speţă se apreciază că nu a fost pus cu întârziere, fiind posibil a fi apărut la un interval de timp mare după traumatism, pacientul nemaiprezentându-se la vreun consult în perioada 22.09.2009 - 21.10.2009.

Raportat la actele medicale s-a apreciat că pacientul a prezentat o hidrocefalie posttraumatică cu presiune normală, deci inactivă, cum de altfel, la interogatoriu a precizat şi intimatul pârât C. - răspuns la întrebarea nr. 42, fila 155 dosar apel -. Drenajul unei hidrocefalii este o problemă discutată pe plan mondial, câtă vreme poate avea efecte uneori favorabile, iar alteori este inactiv, cu risc de complicaţii mecanice, infecţioase. S-a apreciat că ineficienţa acestei intervenţii s-a dovedit şi urmare a efectuării acesteia la spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti la 3.12.2009. S-a apreciat că tratamentul aplicat a fost unul corect, urmat de o evoluţie favorabilă, neexistând legătură de cauzalitate dintre necompletarea fişelor de tratament în perioada 11.09.2009 - 17.09.2009, în contextul unui traumatism cranio cerebral atât de grav, potenţial fatal, şi care a avut totuşi o evoluţie favorabilă pe parcursul internării, între o posibilă neadministrare a medicaţiei din lipsa acesteia în spital şi stare actuală.

Recomandările la externarea din data de 22.09.2009 s-au apreciat că au fost corecte, adaptate stării pacientului ce a avut indicaţie de recuperare şi kinetoterapie, însă după a treia externare din 19.11.2009 a continuat tratamentul la Spitalul Bagdasar Arseni Bucureşti, fără însă a se mai prezenta aproape 3 ani la Spitalul Judeţean Oradea.

Diagnosticul de stare vegetativă poate fi pus de medicul neurochirug, se descrie ca fiind o absenţă a capacităţii de activitate mentală conştientă, cu păstrarea reflexelor vegetative şi motorii, a ciclului normal somn - veghe, după anumite leziuni cerebrale starea vegetativă este sinonimă unei come prelungite, apreciindu-se că pacientul s-a aflat într-o stare vegetativă tranzitorie, aspect susţinut de scorul Glasgow 4 imediat post traumatism şi de multiplele menţiuni din fişele de terapie intensivă a termenului "comatos". Indicaţiile monitorizării presiunii intracraniene, în momentul actual, s-au stabilit prin protocoale acceptate la nivel internaţional, coma GCS < 8 sau GCS în scădere neexplicabilă, examen CT anormal la internare, deci cu 2 sau mai multe anomalii, neputându-se preciza dacă protocoalele erau obligatorii în anul 2009 şi ce eficienţă ar fi avut o astfel de monitorizare. După reinterpretarea CD-urilor cu imaginile CT, RMN cranian, s-a stabilit că într-adevăr dispozitivul medical este un rezervor Omaya, că a existat o hidrocefalie moderată, anterioară traumatismului, rezervorul putând fi confundat pe imagini cu un tub de drenaj ventriculo-peritoneal mai ales când se depistează o hidrocefalie. S-a apreciat că nu se impunea o consultare a pacientului de către un medic neurolog cu o frecvenţă la o oră, două ore, câtă vreme se afla internat într-un serviciu de neurologie/ATI, sub supraveghere medicală neurologică şi ATI.

Principalele investigaţii în traumatismele cranio cerebrale cu leziuni cerebrale, complicate, cu hidrocefalie, sunt CT, RMN, însă EEG-ul este folosit uzual doar la diagnosticul şi monitorizarea epilepsiei. Există alte afecţiuni neurologice ce impun o investigaţie prin electrocefalogramă, pentru tulburări ale stării de conştienţă - pierderi de conştienţă din cauze neprecizate, tulburări somn, encefalite, deteriorare funcţii cognitive, demenţe, moarte cerebrală. Ori, concluzia a fost în sensul că pacientul a beneficiat de investigaţii paraclinice CT, RMN cranian, o eventuală examinare EEG nu putea aduce date suplimentare pentru precizarea diagnosticului.

S-a întocmit un supliment al notei expertale şi de către expertul asistent P., potrivit căreia pe parcursul perioadei 15.08.2009 - 22.10.2009, hidrocefalia a avut un caracter evolutiv, drenajul LCR este recomandat ca primă opţiune terapeutică specifică în prevenirea şi tratarea hipertensiunii intracraniene alături de administrarea unui medicament corespunzător. Nu s-a luat în considerare posibilitatea monitorizării continue a presiunii intracraniene cu dispozitiv de monitorizare sau drenaj ventricular al LCR deşi este o necesitate sau o recomandare. Tratamentul medicamentos include Manitol, diuretice, acetazolamidă, isosorbid dinitrat, ori, a fost incomplet, inconstant. Nu poate aprecia efectele aplicării drenajului însă, opinia a fost în sensul că trebuia considerată asocierea acestuia la terapia medicamentoasă, incompletă şi inconstantă, trebuia luată în considerare şi transferarea la altă unitate spitalicească cu dotare, competenţe superioare. Tratamentul cu Manitol, Kabiven şi Cerebrolysin s-a apreciat incorect câtă vreme s-a administrat intermitent, se impuneau controale interdisciplinare, repetate pentru actualizarea diagnosticului, emiterea de recomandări de specialitate pentru recuperare. Examinarea EEG reprezenta o condiţie necesară fundamentării diagnosticului de stare vegetativă, frecvenţa supravegherii neurologică a pacienţilor cu traume cranio-cerebrale grave este o recomandare prevăzută în ghidurile de practică în domeniu, examenul neurologic putând fi efectuat de medicul specialist neurolog sau neurochirurg, însă rezultatul examinării trebuia consemnat în foaia de observaţie. Investigaţiile principale la traumatismele cranio cerebrale cu leziuni uşoare, meningo-cerebrovasculare sunt reprezentate de CT, RMN şi EEG, diagnosticul de la internare - Epilepsie secundară - necesita monitorizarea EEG ce nu i s-a efectuat.

În vederea unei juste soluţionări a cauzei, întrucât au existat concluzii diferite ale expertului asistent desemnat de către reprezentantul apelantului reclamant şi cele ale comisiei ce a întocmit raportul dispus în cauză de instanţa de apel la data de 02. 06. 2016 a dispus potrivit art. 15 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, art. 129, art. 219, art. 295 alin. (2) din C. proc. civ., efectuarea unui nou raport de expertiză medico legală de către Institutul de Medicină Legală Mina Minovici care a avut aceleaşi obiective ca şi expertiza efectuată de către Institutul de Medicină Legală Timişoara, sens în care s-au comunicat obiectivele, dosarul cauzei.

Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, la solicitarea instanţei deapel a examinat întregul material înaintat şi a aprobat toate actele medico - legale efectuate în cauză, precizând prin avizul înaintat potrivit adresei nr. E1/5958/2016 că leziunile cranio - meningo - cerebrale au fost de gravitate mare, acestea explică astfel pe deplin starea actuală a pacientului-apelant reclamant A., iar o evoluţie mai favorabilă în acest sens era improbabilă.

A apreciat Comisia superioară medico - legală faptul că este de competenţa sa doar emiterea acestui aviz, astfel că, instanţa de apel, raportat la prevederile cuprinse în art. 24 din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, respectiv la dispoziţiile cuprinse în art. 9, 10 şi 23 din H.G. nr 774/2000 privind Regulamentul de aplicare al O.G. nr. 1/2000 a respins cererea privind comunicarea obiecţiunilor formulate de către apelantul reclamant prin curator, în vederea efectuării unui nou raport de expertiză, potrivit obiecţiunilor formulate, apreciindu-se astfel că s-a răspuns la probaţiunea dispusă în limitele şi în virtutea competenţelor legale.

Din cuprinsul acestui aviz - filele 34-38 supliment dosar de apel, emis potrivit art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, Curtea de Apel a reţinut faptul că la internarea din data de 14. 08. 2009 apelantul reclamant A. prezenta otoragie stângă, iar la data de 19. 08. 2009 substanţa cerebrală exteriorizată în conductul auditiv extern, leziunile traumatice au fost severe, au implicat fractura temporală stângă, probabil extinsă la stânca temporală şi ruperea durei mater supraiacente.

Referitor la perioada internării din data de 14.08.2009, comisia superioară medicală formată din 10 membrii, a apreciat că dat fiind scorul GCS=9, s-a pus un diagnostic corect de traumatism cranio-cerebral mediu, însă, acesta nu este un eveniment, ci un proces care a produs leziunea cerebrală primară - ce apare în momentul traumatismului - care ulterior este urmată de leziunea cerebrală secundară evolutivă în timp. S-a apreciat că aceasta este iniţiată în momentul traumatismului însă se exprimă clinic după o perioadă variabilă de timp, în momentul impactului, vectorul forţei cu care capul a lovit solul nu a trecut prin centrul de greutate al capului şi a imprimat acestuia o acceleraţie unghiulară, astfel se explică fractura unilaterală a osului temporal stâng, al creierului, care sunt leziuni axonale difuze.

S-a arătat că hipoxia şi hipotensiunea sunt determinanţi majori ai leziunii cerebrale secundare şi ai outcome-ului după un traumatism cranio cerebral sever. S-a reţinut faptul că, între momentul impactului şi primele măsuri terapeutice au trecut 4 ore, nefiind date referitoare la măsurile terapeutice luate la locul accidentului şi în timpul transportului la spital, pacientul a avut TA=100/60 mmHg, în perioada spitalizării a prezentat febrilitate, hiponatremie, diagnosticul la externare ar fi traumatism cranio-cerebral sever GSC=4 puncte, contuzie cerebrală subiacentă unei fracturi temporale stângi cu suspiciune de fractură de stâncă stânga cu dilacerare durocerebrală adiacentă, leziune axonală difuză severă.

Traumatismul cranio cerebral s-a reţinut că a fost unul sever întrucăt GCS a fost sub 8, la internare a fost de 9 puncte, fiind astfel diagnosticat corect la internare cu traumatism cranio-cerebral mediu. Contuzia cerebrală-leziunea focală evidenţiată de CT scan, împreună cu fractura de os temporal, deşi nu s-a menţionat în raportul radiologic acesta a iradiat în baza craniului, pe stânca temporalului şi a fost însoţită de ruperea durei mater. Creierul adiacent a fost dilacerat, diferenţa dintre contuzie şi dilacerare constă în ruperea piei mater în ultima situaţie.

Focarul de contuzie este constituit dintr-un amestec de ţesut cerebral lezat. LAD -diagnosticul este clinic şi se bazează pe persistenţa stării de inconştienţă/comă > 6 ore, ori, în speţă, starea de comă a fost de mai multe zile.

S-a reţinut şi faptul că un examen CT anterior traumatismului cranio-cerebral a relevat faptul că ventriculii cerebrali laterali erau asimetrici, cel din dreapta fiind uşor mărit, normal ventriculii laterali sunt simetrici şi egali. Asimetria şi mărirea anvergurii ventriculului lateral drept s-a apreciat că se datorează măsurilor diagnostice şi terapeutice efectuate pentru leziunea talamică dreapta, diagnosticată şi tratată anterior traumatismului cranio-cerebral. Măsurarea indicilor bi-frontal şi Evans pentru stabilirea caracterului activ sau cronic al hidrocefaliei se practica anterior apariţiei metodelor imagistice moderne-CT, IRM cerebral, în aceea perioadă măsurătorile se făceau pe imaginile radiografice ale PEG, în prezent însă, activitatea unei hidrocefalii se apreciază după aspectul IRM care evidenţiază resorbţia transependimara a lichidului cefalo-rahidian. S-a apreciat faptul că dacă pacientul ar fi avut presiunea intracraniană-PIC- crescută, ventriculii cerebrali ar fi avut dimensiuni reduse, creşterea în timp a anvergurii ventriculare nu s-a datorat hemoragiei subarahnoidiene ci evoluţiei leziunii cerebrale secundare. CT-ul din data de 9 septembrie a arătat o atrofie corticală frontală şi arii uşor hipodense neregulate în vecinătatea cornului occipital drept. S-a arătat faptul că există 3 tipuri de hidrocefalie postraumatică, în cazul pacientului apelant reclamant s-a reţinut că deşi avea un drenaj funcţional, anvergura ventriculară s-a mărit din nou. Dimensiunile sistemului ventricular au scăzut înainte de drenaj, dar, la 33 de luni după drenaj au revenit la valorile din data de 18.11.2009, astfel că, s-a apreciat că în acest caz drenajul nu a fost unul eficient, că degradarea neurologică nu s-a datorat existenţei unei ICP crescute ci leziunii secundare cerebrale, leziunilor vasculare ischemice, edemului cerebral, leziunilor axonale difuze.

Cât priveşte hemoragia subarahnodiana traumatică, s-a reţinut că aceasta are o semnificaţie clinică minoră, una dintre consecinţe fiind vasospasmul, creşterea secundară a leziunii ischemice. În cazul apelantului reclamant s-a apreciat că a existat o mărire progresivă a volumului ventricular asociată cu creşterea spaţiilor subarahnoidiene, adică o hidrocefalie ex vacuo, atitudinea expectativă a medicilor curanţi fiind apreciată că a fost una corectă.

Referitor la tratamentul recomandat de medicul neurolog dr. Q., s-a reţinut faptul că a prescris Cerebrolysin, medicament indicat în traumatismul cranio-cerebral. Cât priveşte administrarea de Tarosin şi a vitaminelor din grupul B, s-a apreciat că acestea nu ar fi modificat evoluţia neurologică, aceste medicamente nefiind cuprinse în recomandările privind tratamentul traumatismelor cranio-cerebrale severe, putând fi însă administrate opţional.

Cât priveşte deshidratarea ce a intervenit în secţia de Neurochirurgie, s-a apreciat că deshidratarea unui pacient cu traumatism cranio-cerebral tratat cu Manitol pentru a reduce PIC crescută, este rezultatul acţiunii Manitolului sau al hidratării insuficiente. Din analiza FOCG comisia a constatat că administarea Manitolului a fost oprită în data de 11.09.2009, ultima administrare a fost de 2x125 ml în data de 10. 09. 2009, din data de 11.09. până la data de 17.09.2009 pacientul nu a mai primit acest medicament şi a fost însă hidratat cu 2000 ml lichide (1000 ml glucoză 10% şi 1000 ml ser fizilologic). S-a apreciat că starea pacientului A. nu s-a deteriorat din cauza faptului că nu i s-a mai administrat medicamentul Manitol, nici din cauza administrării insuficiente cu lichide (s-a opinat că 2000 ml lichide perfuzate au fost suficiente) ci din cauza tulburărilor hidroelectrolitice apărute-Na*=122 mEq/1, K*=7,1 mEq/1.

A mai reţinut comisia superioară faptul că, în secţia ATI unde a fost transferat pacientul A. în data de 18.09. s-a continuat hidratarea cu aceiaşi cantitate de lichide perfuzate ca şi în secţia de Neurochirurgie, corectarea valorilor sodiului(scăzută) şi a potasiului(crescută) a ameliorat starea generală. S-a opinat în sensul că acuzele care au fost aduse medicilor neurochirurgi referitor la întreruperea administrării Manitolului, nu sunt corecte. Cât priveşte luxaţia de mandibulă, s-a reţinut că aceasta nu a existat, fapt dovedit prin radiografia efectuată şi interpretată de către medicul radiolog. Radiografia articulaţie-mandibulară (ATM) bilaterală s-a apreciat că ar fi putut da informaţii cu privire la o serie de aspecte anatomice ale ATM preexistente traumatismului: conformaţia condilului mandibular, panta articulară, starea ATM, aceasta putând fi afectată şi la tineri în cazul existenţei unei anomalii dentomaxilare. În condiţiile în care a fost pacientul sedat prelungit cu Diazepam, Fenobarbital, droguri care produc şi relaxare musculară, s-a apreciat că poate să apară o subluxaţie de ATM, care însă este la fel de uşor reductibilă.

Curtea de Apel a apreciat că, întrucât starea de fapt dedusă judecăţii s-a produs în perioada anterioară intrării în vigoare a dispoziţiilor C. civ. - august - decembrie 2009 - întrucât potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dispoziţiile Noului C. civ. se aplică tuturor faptelor, actelor încheiate sau după caz produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, raportat la momentul intrării acestuia în vigoare - 01. 10. 2011- în mod corect instanţa de fond a reţinut că prevederile cuprinse în art. 1357, art. 1373 şi art. 1382 din Noul C. civ., invocate de apelantul reclamant ca temei de drept al acţiunii, nu sunt incidente în cauză, ci cele cuprinse în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv ale art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3) C. civ., raportat la care se vor analiza criticile aduse sentinţei apelate.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 se reţine faptul că, malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii, sanitare şi farmaceutice. Potrivit alin. (2), personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament. Din cuprinsul alin. (3) din acelaşi articol, instanţa de apel reţine faptul că legiuitorul a stabilit că personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor acestor dispoziţii, privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale, respectiv potrivit alin. (4), pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.

Câtă vreme prin acţiunea dedusă judecăţii, apelantul reclamant a invocat faptul că a fost diagnosticat necorespunzător, că tratamentul aplicat nu a fost unul corect, pentru a verifica incidenţa sau nu a prevederilor legale susmenţionate, instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize medico legale la Institutul de Medicină Legală Timişoara. S-a dispus astfel raportat la dispoziţiile cuprinse în art. 1 din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, potrivit căruia, activitatea de medicină legală, parte integrantă a asistenţei medicale, constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico -legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale-psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei.

Deoarece potrivit art. 4 din O.G. nr. 2/2000, Instituţiile de medicină legală sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico legale, activitatea acestora fiind potrivit art. 6 alin. (1) doar coordonată administrativ de Ministerul Sănătăţii, medicii legişti nefiind subordonaţi vreunei autorităţi, putând potrivit art. 10, în situaţii de incompatibilitate, să se abţină sau să fie recuzaţi, instanţa de fond şi cea de apel au respins proba solicitată de către apelantul reclamant privind efectuarea unui raport de expertiză de către un expert autorizat de către Ministerul Justiţiei, fără ca prin cele dispuse, raportat la cele arătate deja, să se încalce dreptul la un proces echitabil, mai mult, la sugestia instanţei de apel acesta beneficiind de asistenţa unui medic legist aflat pe lista comunicată de Ministerul Sănătăţii, a cărui opinie minoritară a fost expusă pe larg în considerentele deciziei pronunţate.

Curtea de Apel a reţinut, potrivit raportului iniţial de expertiză medico legală efectuat de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Bihor, din 5 iulie 2012 - filele 171-175 dosar de fond volumul I- în dosarul penal susmenţionat, că diagnosticul care a fost pus apelantului reclamant la internare a fost unul corect, că tratamentul instituit a fost unul în concordanţă cu acest diagnostic, că nu au existat greşeli de tehnică şi conduită medicală, că tratamentul de hidrocefalie a fost pus la momentul când aceasta a fost decelată, s-a produs în contextul unei traume craniene severe pe un creier vulnerabilizat de o afecţiune preexistentă, diagnosticul nefiind astfel pus cu întârziere, a apărut la un interval de timp mare după traumatism, interval în care pacientul nu s-a mai prezentat la controlul planificat la Clinica de Neurochirurgie Oradea ci a apelat la alte servicii medicale. Raportul a fost întocmit de către doi medici primari legişti, opinia acestora fiind una unanimă.

S-a dispus de către instanţa de fond efectuarea unui raport de expertiză medico-legală de către Institutul de Medicină Legală Timişoara, iar, potrivit concluziilor acestuia, expuse deja, filele 112-117 vol. II dosar de fond, efectuat de către 3 medici legişti, purtând şi avizul comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale, formată din 5 medici primari legişti, acestea nu au fost diferite de cele ale primului raport de expertiză efectuat, apreciindu-se că nu poate fi implicată responsabilitatea medicală a celor 3 medici.

Completarea acestui raport de expertiză, astfel cum a fost redată în precedent, nu a evidenţiat aspecte noi şi nici avizul Comisiei Superioare medico-legală întrunită la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, formată din 10 medici primari, singurul punct de vedere, minoritar, a fost cel al expertului asistent care, însă, nefiind coroborat cu nicio altă opinie concordantă a altui medic care a participat la efectuarea lucrărilor de specialitate arătate mai sus, opinia comisiilor fiind unanime, neexistând nici măcar un punct de vedere diferit al acestora, s-a apreciat că, din aceste motive, nu se impune a fi avut în vedere şi implicit nici aspectele reliefate prin obiecţiunile formulate urmare a comunicării avizului de către Comisia Superioară medico legală, instanţa de apel fiind cea care are menirea de a verifica incidenţa sau nu a condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale potrivit rapoartelor medicale ale căror concluzii au fost expuse pe larg, a avizului Institutului de Medicină Legală Mina Minovici.

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este reglementată de prevederile art. 998-999 C. civ.

Conform art. 998 C. civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar, din prevederile cuprinse în art. 999 din acelaşi cod se reţine faptul că, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa. Stăpânii şi comitenţii, sunt responsabili, potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ., de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.

Analizând cuprinsul acestor prevederi legale enunţate, instanţa de apel a reţinut faptul că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii, respectiv: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Prejudiciul este un element esenţial al răspunderii delictuale şi constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a unei fapte ilicite săvârşită de o altă persoană - în speţă acesta ar consta în vătămarea sănătăţii apelantului reclamant. Fapta ilicită, este orice faptă care, prin încălcarea normelor dreptului obiectiv, cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane. Principiul de drept obiectiv care este încălcat este acela că nimănui nu-i este permis să aducă, prin fapta sa, vreo vătămare unei alte persoane, drepturile subiective ale acestuia.

În vederea angajării răspunderii unei persoane, se impune însă a exista şi un raport de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită, în sensul ca aceea faptă să fi cauzat un prejudiciu. Pentru ca răspunderea civilă a celui care a cauzat un prejudiciu să fie angajată nu este îndeajuns a fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputată autorului ei, deci ca acesta să fi acţionat cu vinovăţie când a săvârşit-o.

Din coroborarea întregii probaţiuni care a fost efectuată în cauză, Curtea de Apel a concluzionat că nu poate reţine vreun aspect care să impună schimbarea soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, neexistând elemente care să facă posibilă atragerea răspunderii civile delictuale a Spitalului Clinic Judeţean Oradea, al medicilor care l-au tratat pe apelantul reclamant, D., C. şi E., context în care s-a constatat că dispoziţiile cuprinse în art. 653 din Legea nr. 95/2006, art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3) C. civ. nu sunt incidente şi, prin urmare, criticile aduse sentinţei apelate nu sunt fondate.

Pentru atragerea răspunderii civile delictuale, cele patru condiţii impuse de dispoziţiile legale evocate nu sunt întrunite. În speţă, ceea ce s-a dovedit a fost doar faptul că starea de sănătate a apelantului reclamant nu este una adecvată, deci prejudiciul există, fără însă a se fi dovedit o faptă ilicită ce ar fi fost săvârşită de către angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu în perioada în care l-au tratat în timpul spitalizării, un raport de cauzalitate dintre starea de sănătate şi acţiunile, inacţiunile acestora, vinovăţia lor.

În vederea atragerii răspunderii comitentului, potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ., este necesar ca în persoana prepusului să fie întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998-999 C. civ., ori câtă vreme potrivit celor expuse acestea nu s-au dovedit a fi incidente, criticile aduse sentinţei apelate apar ca nefondate.

Conform art. 655 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, unităţile sanitare publice sau private răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical, în solidar cu acesta, ori, întrucât, cum s-a arătat, prepuşii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea nu s-a dovedit că ar fi săvârşit vreo faptă ilicită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia diagnosticării şi aplicării tratamentului apelantului reclamant, astfel încât nu se impunea aplicarea acestei prevederi legale.

Cât priveşte cheltuielile de judecată, acordate de către instanţa de fond, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Litigiul de faţă a fost promovat de către B., în calitate de curator, în numele fiului acesteia A. împotriva Spitalului Clinic de Urgenţă Oradea şi a Direcţiei de Sănătate Publică Bihor. La data de 06.11. 2012, Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea a formulat o cerere de chemare în garanţie a asiguratorului S.C. F. S.A. Sucursala Bihor, respectiv al medicilor C., D. şi E. prin care a solicitat ca în cazul în care se va admite acţiunea, chemaţii în garanţie să fie obligaţi în solidar la plata sumelor la care ar fi el obligat în favoarea reclamantului, inclusiv a cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ., partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire. Ca urmare, câtă vreme apelantul reclamant a chemat în judecată Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea pentru a fi obligat la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul pretins a-i fi fost cauzat pe perioada spitalizării sale de către prepuşii acestuia, chemarea în garanţie formulată de către acest pârât a fost una conformă prevederilor legale enunţate şi care îi permiteau un astfel de demers procesual.

Câtă vreme însă reclamantul nu a înţeles a-l chema în judecată pe apelantul D., Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, urmare a respingerii acţiunii principale şi implicit al cererilor de chemare în garanţie, se află în culpă procesuală şi nu apelantul reclamant care a fost obligat astfel greşit a suporta cheltuielile de judecată ocazionate de chematul în garanţie.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, ori apelantul reclamant a căzut în pretenţii prin respingerea cererii sale de chemare în judecată doar faţă de pârâţii pe care el a înţeles a-i chema în judecată, nu şi faţă de cei chemaţi în garanţie de aceştia. Doar în măsura în care ar fi fost obligat pârâtul chemat în judecată către reclamant la plata celor solicitate şi implicit ar fi fost în culpă procesuală se impunea ca acesta să-i plătească cheltuielile de judecată, ori cererea de chemare în judecată şi cea de chemare în garanţie a fost respinsă, astfel că, neavând reclamantul raporturi juridice cu chematul în garanţie, ci doar cu cel chemat de el în judecată, greşit a fost obligat la plata a 4.500 RON cheltuieli de judecată. Cererea de chemare în garanţie formulată de către pârât a fost respinsă, astfel că, implicit, culpă procesuală referitor la aceasta o are doar cel care a formulat-o, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, nu apelantul reclamant, motiv pentru care dispoziţia prin care a fost obligat apelantul reclamant la plata cheltuielilor de judecată către D. s-a impus a fi schimbată în sensul înlăturării obligării reclamantului la plata acestora şi a obligării Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea la plata acestor cheltuieli.

Chiar dacă apelantul reclamant nu a criticat în mod expres această dispoziţie, câtă vreme a solicitat schimbarea în întregime a sentinţei, arătând însă că nu a înţeles a chema în judecată decât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, instanţa de control judiciar are menirea de a verifica şi acest aspect şi a dispune ca atare. Astfel, faptul că există o prevedere legală în sensul că unitatea sanitară publică ar răspunde în solidar pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat nu este de natură a schimba cele deja expuse, apelantul reclamant nefiind în culpă procesuală cu privire la faptul că s-au formulat cereri de chemare în garanţie, apărările acesteia nefiind fondate.

Cât priveşte apelul declarat de către S.C. F. S.A. Bucureşti, instanţa de apel a reţinut, după cum deja s-a arătat, că apelantul pârât nu a chemat în judecată această parte, ci Spitalul Clinic Judeţean Oradea, astfel că, în măsura în care cererea a fost respinsă, culpa procesuală în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. aparţine celui ce a chemat-o în garanţie, însă, câtă vreme la data de 27.02.2013 chemata în garanţie E. a depus la dosar, la rândul său o cerere de chemare în garanţie a S.C. F. S.A. Bucureşti şi a S.C. I. S.A. Bucureşti, culpa procesuală, urmare a respingerii ambelor cereri de chemare în garanţie aparţine atât Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, cât şi lui E. - cele expuse mai sus cu privire la acest aspect fiind incidente şi în această situaţie.

Din analiza actelor aflate la dosarul de fond, instanţa de apel reţine faptul că după introducerea în cauză a S.C. F. S.A. Bucureşti aceasta a fost reprezentată de avocat L., potrivit împuternicirii avocaţiale nr. x dosar fond vol. I, fila 160 şi de către avocat J., potrivit împuternicirii avocaţiale de substituire a avocatului L., nr. y, fila 161 volumul I dosar de fond, în întâmpinarea depusă la filele 162 -163 fiind menţionat faptul că este reprezentată de avocat K., la dosarul de fond fila 1 volumul II s-a ataşat un ordin de plată pentru suma de 7.440 RON emis de către această societate în favoarea cabinetului avocaţial K., din data de 11.03.2013, din actele aflate la dosar fond volumul II supliment, filele 7-11, contract de asistenţă şi reprezentare juridică reieşind că această societate are asigurată asistenţă juridică din partea d-nei avocat, iar, potrivit Convenţiei de conlucrare profesională, încheiat cu avocat L., între aceştia s-a încheiat o convenţie în baza căreia s-a şi prezentat în instanţă în substituire.

Într-adevăr instanţa de fond în motivarea sentinţei apelate a arătat eronat faptul că E. ar fi fost reprezentată de avocat J. în loc de avocat R. şi S., fiind însă dovedit faptul că avocat K. a avut calitatea de reprezentant legal al S.C. F. S.A. Bucureşti, că ordinul de plată s-ar fi emis pentru reprezentarea în acest dosar, criticile în acest sens fiind fondate.

Faţă de toate considerentele expuse, în baza art. 296 din vechiul C. proc. civ., instanţa de apel a admis ca fondate apelurile declarate de apelanţii A. - prin curator B., D., S.C. F. S.A. Bucureşti a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a înlăturat obligaţia stabilită în sarcina reclamantului A., prin curator B. de a plăti chematului în garanţie D. suma de 4.500 RON cheltuieli de judecată ocazionate în fond şi, apreciind incidente prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., raportat la munca depusă de avocaţi, a obligat intimatul pârât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea să plătească chematului în garanţie D. suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată, parţiale, ocazionate în fond, reprezentând onorariu avocaţial, potrivit chitanţei din 10 decembrie 2012, fila 123 vol. II dosar de fond, respectiv la plata sumei de 500 RON în favoarea apelantei S.C. F. S.A. Bucureşti, urmând ca şi intimata chemată în garanţie E. să plătească acesteia 500 RON cheltuieli de judecată, parţiale, ocazionate în fond potrivit ordinului de plată reprezentând onorariu avocaţial.

Deoarece apelanta S.C. F. S.A. Bucureşti a invocat excepţia de prescripţie al dreptului la acţiune doar după rămânerea cauzei în pronunţare, prin depunerea de concluzii scrise, nefiind astfel pusă în discuţia părţilor, s-a apreciat că excepţia nu se impune a fi analizată.

Reţinând doar culpa procesuală a Spitalului Clinic de Urgenţă Oradea, instanţa de apel în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. l-a obligat să plătească apelantului D. suma de 300 RON cheltuieli de judecată parţiale ocazionate în apel, reprezentând parte din onorariul avocaţial, pentru aceleaşi considerente evocate mai sus.

Deoarece nu se poate reţine o culpă procesuală a apelantului reclamant faţă de părţile care au fost chemate în garanţie de către Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea, respectiv de către cei chemaţi la rândul lor în garanţie, întrucât s-a solicitat doar obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, de către D., cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată se impun a fi respinse ca neîntemeiate, prevederile art. 274 C. proc. civ. nefiind incidente. Se constată că intimaţii S.C. G. S.A. Bucureşti, S.C. I., Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, nu au solicitat cheltuieli de judecată iar E., prin avocat, a arătat că le va solicita pe cale separată. S-a apreciat că raportat la cele dispuse, nu se impune, implicit, nici acordarea în favoarea apelantului reclamant a cheltuielilor de judecată solicitate pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., prin curator B. solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a hotărârii atacate, fiind necesară administrarea de probe noi, în conformitate cu art. 312, alin. (3), teza a II-a, coroborat cu art. 304, pct. 9 C. proc. civ. întrucât acţiunea a fost respinsă în considerarea concluziilor expertizelor medico-legale şi a avizului Comisiei Superioare medico-legale administrate în cauză, acte medico-legale au fost întocmite cu nerespectarea normelor legale incidente în cauză.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a formulat următoarele critici:

1. În ceea ce priveşte expertiza medico-legală efectuată de către S.M.L. Bihor, recurentul arătă faptul că la efectuarea acesteia au fost încălcate prevederile art. 201 C. proc. civ. conform cărora "când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi. Expertiza a fost efectuată de către doi medici legişti din cadrul S.M.L. Bihor încălcându-se, astfel, norma de procedură evocată care are un caracter general, fiind incidentă în cazul oricăror expertize efectuate de experţi independenţi sau de către un laborator sau institut de specialitate. În sprijinul acestei susţineri recurentul face trimitere şi la dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. A), teza a II-a din Ordinul nr. 1134/C/2000 conform căruia "expertiza medico-legală se efectuează în situaţiile-prevăzute la art. 116 şi 117 Cod procedură penală, precum şi la art. 201 C. proc. civ.

2. Referitor la noua expertiză medico-legală, precum şi la cele două suplimente ale acesteia întocmite de către LM.L Timişoara, recurentul susţine că şi acestea au fost efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Astfel, conform art. 27 alin. (2) din Ordinul 1134/C din 25.05.2000 al Ministerului Justiţiei "în cazul efectuării unei noi expertize medico-legale comisia este formată din trei membri, dintre care cel puţin doi au un grad profesional egal sau superior medicului legist care a efectuat prima expertiză, iar la grad de profesionale egale se va ţine seama de gradul didactic universitar", iar art. 49 alin. (2) dezvoltă aserţiunea potrivit căreia "comisia de expertiză medico-legală se instituie şi se compune din cel puţin doi experţi profesionali egali sau superior expertului sau experţilor care au efectuat expertiza anterioară, iar la grade profesionale egale se vor utiliza grade didactice superioare. Gradele profesionale, în ordine crescătoare sunt: medic specialist, medic primar, doctor în medicină. Gradele didactice, în ordine crescătoare sunt: preparator universitar, asistent universitar, şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar".

În cauză, expertiza medico-legală efectuată de către S.M.L. Bihor a fost redactată şi semnată de către doi medici primari, ambii doctori în medicină, unul dintre ei având grad didactic de conferenţiar universitar, iar celălalt de şef de lucrări. Noua expertiză a fost întocmită de către o comisie compusă din trei membri, însă doar unul (T.) avea calitate de doctor în medicină şi niciunul dintre aceştia nu este cadru didactic, context în care recurentul consideră că normele legale evocate au fost ignorate, fapt pentru care apreciază că se impune ca această nouă expertiză să fie refăcută.

3. În ceea ce priveşte avizul comisiei superioare medico-legale, acesta a fost întocmit şi semnat de către 9 din cei 15 membri permanenţi ai comisiei (a se vedea anexa 1 a Ordinului Ministerului Sănătăţii 1196/2013 în vigoare la data întocmirii avizului). Însă, în conformitate cu art. 2 din anexa 3 a aceluiaşi ordin " şedinţele de lucru (ale comisiei superioare medico-legale) se pot desfăşura numai în prezenţa a cel puţin două treimi din membrii permanenţi ai Comisiei Superioare Medico-legale.

Mai mult, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din H.G. nr. 774/2000 "componenţa nominală a Comisiei Superioare Medico-legale, precum şi lista cuprinzând specialiştii care pot fi cooptaţi la lucrările acesteia se aprobă prin Ordin al Ministrului Sănătăţii". Recurentul arată că cel de-al zecelea medic care a semnat avizul în discuţie, respectiv domnul dr. U., nu a fost identificat în niciun Ordin al Ministrului Sănătăţii ca fiind unul dintre specialiştii care pot fi cooptaţi la lucrările Comisiei Superioare. Ca atare, întrucât aceste norme legale de funcţionare a comisiei superioare au fost încălcate, avizul respectiv trebuie şi acesta refăcut.

4. Toate documentele medico-legale arătate sunt efectuate cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) din O.G. 1/2000 conform căruia "dispoziţiile din Codul de procedură penală şi C. proc. civ. cu privire la expertize sunt aplicabile şi în cazul expertizelor medico-legale."

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 178 alin. (4) Cod procedură penală potrivit căruia raportul de expertiză trebuie să conţină: a)partea introductivă, b)partea expozitivă prin care sunt descrise operaţiile de efectuare a expertizei, metodele, programele şi echipamentele utilizate şi c)concluziile, recurentul arată că la o simplă analiză a tuturor actelor medico-legale la care a făcut referire (raport de expertiză, raport de nouă expertiză, cele două suplimente ale acestuia, precum şi avizul comisiei superioare medico-legale) se observă încălcarea acestor norme legale, întrucât niciunul dintre acestea nu conţine partea expozitivă, respectiv modul prin care s-a ajuns la formularea unor concluzii în prezenta speţă. Singurele acte medico-legale care respectă cerinţele legale sunt cele întocmite de către expertul parte în cauză, dr. P.

Expertizele medico-legale sunt deficitare şi la capitolul concluzii, deoarece instanţa de apel deşi a solicitat expres atât IML Timişoara, cât şi IML Mina Minovici din Bucureşti reinterpretarea investigaţiilor imagistice CT şi RMN, aceste reinterpretări lipsesc cu desăvârşire. În ceea ce priveşte IML Mina Minovici, nici nu s-a solicitat opinia unui medic expert radiolog, însă cu ocazia efectuării raportului de nouă expertiză medico legală-supliment 2 de către IML Timişoara, în vederea efectuării lucrării s-a solicitat referatul de specialitate al prof. dr. V.. Deşi acest referat există la dosarul cauzei şi este amintit de către medicii din Timişoara printre actele medico-legale analizate, în fapt aceştia nu fac nicio apreciere asupra respectivului înscris, nu îl analizează şi nu îl iau în considerare, ignorând cu desăvârşire concluziile referatului care susţine starea de fapt afirmată de reclamant.

5. Conform art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 774/2000 "în cazul în care se constată deficienţe în redactare sau abateri privind metodologia întocmirii unor acte medico-legale, Comisia, Superioară medico-legală poate dispune refacerea parţială sau totală a acestuia." Concluzia imediată care se reliefează din analiza acestui text legal este acea că, dacă Comisia Superioară Medico-legală (organ care nu are practic atribuţii jurisdicţionale) poate constata deficienţele procedurale şi de formă ale actelor medico-legale emise de entităţile ierarhic inferioare, cu atât mai mult instanţele judecătoreşti pot şi au competenţa funcţională de a analiza aceste documente din punct de vedere procedural, având totodată şi competenţa de a dispune şi refacerea acestora.

6. Prin încheierea pronunţată în şedinţă publică în data de 02.06.2016, Curtea de Apel Oradea deşi a dispus în temeiul art. 15 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 1/2000 efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti având o serie de obiective indicate de instanţă prin aceeaşi încheiere, la data de 08.02.2017 Comisia Superioară Medico Legală s-a mărginit a emite doar avizul nr. El/5958/2016 în care se prevăd următoarele: "Comisia superioară medico legală examinând întregul material înaintat, aprobă toate actele medico-legale efectuate în cauză cu precizarea că legiunile cranio-meningo-cerebrak au fost de gravitate mare, care explică pe deplin starea actuală a pacientului, şi o evoluţie mai favorabilă în acest caz era improbabilă".

Susţine că actul x/2016 depus de către Comisia Superioară Medico Legală este doar un aviz şi nu un raport de expertiză medico legală astfel cum a dispus instanţa de control judiciar, respectiv efectuarea unei noi expertize medico-legale de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti.

În speţă nu a fost depusă expertiza medico-legala de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, prin care aceasta să răspundă la obiectivele încuviinţate de instanţă, ci a fost depus un aviz (nesolicitat de către organul judiciar) de către Comisia Superioară Medico - Legală.

Arată că instanţa de apel a calificat greşit avizul nr. x/2016 depus de către Comisia Superioară Medico Legală ca fiind un raport de expertiză întocmit şi depus de către Institutul Naţional de Medicină Legala Mina Minovici Bucureşti şi a pronunţat o soluţie fără să fie administrată toată probaţiunea dispusă în cauză, fiind astfel încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum şi dreptul părţilor la un proces echitabil

Susţine recurentul că toate aceste neregularităţile au fost sesizate de subsemnatul prin obiecţiunile înregistrate la dosar în data de 28.02.2017 prin care s-a învederat instanţei faptul că Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti a ignorat solicitarea instanţei de a întocmi şi a depune la dosarul cauzei un nou raport de expertiză prin care să răspundă punctual la obiectivele încuviinţate, avizul Comisiei Superioare Medico Legală nefiind solicitat în cauză de către instanţa de judecată.

7. În mod netemeinic instanţa de apel (la fel ca şi cea de fond) a respins proba privind efectuarea unui raport de expertiză de către un expert autorizat de către Ministerul Justiţiei invocând dispoziţiilor legale cuprinse în art. 1 şi 4 din O.G. 1/20001.

Ambele instanţe au considerat greşit că singurele probe utile şi pertinente care pot fi administrate în soluţionarea speţei deduse judecăţii sunt cele izvorâte din activitatea medico-legală, apreciind, eronat, în conformitate cu practica aproape generală, că instituţiile de medicină legală au o competenţă exclusivă pentru administrarea probatoriului ştiinţific în speţele de malpraxis medical. Interpretarea este greşită întrucât îşi are izvorul într-o practică cutumiară, fără niciun suport legal, deoarece o dată cu intrarea a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii s-au introdus în mod expres competenţe de efectuare a expertizelor în cazurile de malpraxis în favoarea experţilor medicali cuprinşi în lista naţională de experţi medicali.

În concluzie, solicită a se observa, pentru motivele evocate, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii impunându-se casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii actelor medico-legale şi pentru administrarea altor probe.

Intimaţii Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, D., C. şi S.C. G. S.A. au formulat, separat, la recursul reclamantului întâmpinare în cuprinsul apărărilor formulate s-a invocat excepţia nulităţii recursului motivat de neîncadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate înscrise în art. 304 C. proc. civ., iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de către recurent susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:

1. Printr-un prim motiv de recurs, invocând motivul de nelegalitate care vizează cazul în care "hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", recurentul-reclamant a susţinut ca raportul de expertiză medico-legală din 5.07.2012 efectuat de către SML Bihor a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 201 C. proc. civ., deoarece cuprinde o serie de neregularităţi procedurale.

În esenţă, raportându-se la expertiza judiciară medico-legală din 31 octombrie 2013 efectuată de IML Timişoara cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă, precum şi la suplimentele întocmite la acest raport, recurentul a susţinut nelegalitatea raportului SML Bihor întrucât a fost întocmit de doi medici legişti, în loc de unul sau trei medici, astfel cum impun dispoziţiile înscrise în art. 201 C. proc. civ.

Critica formulată de recurent nu poate fi primită.

Raportul de expertiză nr. x din 5.06.2012 efectuat de Serviciul de medicină legală al judeţului Bihor, contestat în prezenta fază procesuală, a fost ordonat şi evaluat în cursul cercetării penale derulate în dosarul nr. x/2012 instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cercetare ce a fost finalizată, la data de 03.06.3013, prin Rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenta în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. (2) C. pen. Acest raport a fost depus ca probă, la instanţa de fond, de reprezentantul reclamantului în dovedirea existenţei dosarului penal sus menţionat, împrejurare ce rezultă din examinarea încheierii de şedinţă din data de 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Bihor.

Aspectele semnalate de recurent ca fiind motive care ar atrage sancţiunea anulării Raportului de expertiză medico-legală efectuat de către SML al judeţului Bihor nu pot fi invocate de către acesta, întrucât raportul criticat nu constituie un act procedural îndeplinit de instanţa de fond în cursul cercetării judecătoreşti. Raportul menţionat constituie un mijloc de probă depus la dosar şi are valoarea probatorie a unui înscris care a fost evaluat în contextul materialului probator administrat în fond, în scopul stabilirii situaţiei de fapt şi pronunţării hotărârii date cauzei.

Astfel, cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă, a fost încuviinţată şi administrată, la solicitarea reprezentantului reclamantului, proba cu efectuarea unui raport medico-legal de către IML Timişoara. Acest raport, avizat de către Comisia de avizare şi control a actelor medicale din cadrul IML Timişoara, a fost depus la dosar la data de 31.10.2013, din 31 octombrie 2013 şi evaluat de către instanţa de fond, împreună cu celelalte probe administrate, înclusiv raportul de expertiză medico-legal al SML al judeţului Bihor, cu ocazia soluţiei dată cauzei. Toate aceste aspecte care justifică luarea în considerare sau, dimpotrivă, înlăturarea unei probe în cadrul procesului deliberativ, în care toate probele concură, au fost cântărite, examinate, comparate şi verificate unele prin altele, toate acestea fiind expuse în cuprinsul raţionamentului judiciar expus în considerentele hotărârii instanţei de fond.

În cuprinsul motivului 2 de recurs, recurentul-reclamant a invocat nulitatea raportului de expertiză nr. 955 din 31 octombrie 2013 efectuat la instanţa de fond de către IML Timişoara, precum şi a celor două suplimente la acest raport, susţinând - prin raportare la expertiza medico-legală efectuată de SML Bihor - încălcarea dispoziţiilor înscrise în art. 27 alin. (2) şi (49) alin. (2) din Ordinul nr. 1134/C/2000 a Ministrului Justiţiei referitoare la compunerea şi gradele profesionale ale medicilor legişti care au întocmit raportul medico-legal şi suplimentele la acesta.

Critica recurentului nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, recurentul nu are posibilitatea de a invoca pretinse neregularităţi a unor acte procedurale îndeplinite în cursul cercetării judecătoreşti prin comparaţie cu modalitatea de întocmire a unor înscrisuri (respectiv, raportul de expertiza efectuat de SML Bihor) folosite în cauză ca mijloc de probă. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere împrejurarea că dispoziţiile evocate de recurent înscrise în art. 201 C. proc. civ. ocrotesc un interes particular, astfel încât nerespectarea lor atrage nulitatea relativă a actelor de procedură efectuate.

Or, sancţiunea nulităţii relative poate fi invocată în condiţiile art. 108 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., respectiv de către partea interesată căreia i s-a pricinuit o vătămare a drepturilor procesuale doar până la prima zi de înfăţişare ce a urmat pretinsei neregularităţi şi înainte de a pune concluzii în fond.

Neinvocarea în acest termen conduce la decăderea părţii din dreptul de a mai invoca ulterior neregularitatea, care se acoperă în acest fel.

Din această perspectivă, întrucât raportul de expertiză medico-legală IML Timişoara, criticat de recurent, reprezintă un act de procedură, acesta nu poate fi anulat decât în condiţiile şi termenele prevăzute art. 108 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a căror dispoziţii consacră regula potrivit căreia nu orice act de procedură efectuat cu neobservarea formelor legale este nul, fiind necesar ca pentru anularea actului de procedură acesta să fi pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv, iar neregularitatea să fi fost invocată în termenul procedural.

În cauză însă, împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu concluziile acestui raport de expertiză medico-legală nu are semnificaţia unei vătămări procesuale, acesta având obligaţia de a arăta concret în ce constă vătămarea directă a neregularităţii procesuale reclamate de natură să atragă sancţiunea anulării hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dar şi de a invoca pretinsa neregularitate a actului în termenul prevăzut de art. 108 alin. (3) din cod, ceea ce semnifică că nulitatea relativă, cum este cazul de faţă, nu poate fi invocată direct în căile de atac.

Cum normele care reglementează condiţiile întocmirii raportului de expertiză judiciară ocrotesc un interes privat, având un caracter dispozitiv, Înalta Curte reţine că reclamantul nu a invocat în termenul legal vreo neregularitate procedurală în legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) şi art. 49 alin. (2) din Ordinul nr. 1134/C/2000 care să vizeze compunerea comisiei de experţi care a întocmit respectivul raport, adică la prima zi de înfăţişare ce a urmat comunicării raportului de expertiză medico-legal efectuat la instanţa de fond ori a suplimentelor la acest raport din faza apelului şi înainte de a pune concluzii în fond. Or, reprezentantul reclamantului, deşi prezent la toate termenele de judecată la care au fost îndeplinite diferite acte procedurale legate de administrarea probei nu a formulat obiecţiuni prin care să semnaleze, în concret, încălcarea dispoziţiilor legale sus evocate referitoare la compunerea comisiei de expertiză medico-legală pentru ca, eventual, neregularităţile procedurale semnalate în întocmirea actului procedural în legătură cu administrarea expertizei şi a suplimentelor la acest raport să poată fi înlăturate, de către instanţa în faţa căreia au fost întocmite, prin refecarea acestora.

Cum reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 108 alin. (3) C. proc. civ., acesta este decăzut din dreptul de a mai invoca neregularitatea procedurală din perspectiva încălcării art. 27 alin. (2) şi art. 49 alin. (2) din Ordinul nr. 1134/C/2000, circumstanţe în raport cu care neregularitatea procedurală semnalată de recurent s-a acoperit şi nu mai poate fi invocată într-un alt termen sau în calea de atac a recursului.

Aceleaşi considerente sunt avute în vedere pentru a înlătura şi criticile recurentului inserate în cuprinsul celui de al treilea motiv de recurs prin care sunt semnalate carenţe în privinţa avizului Comisiei superioare medico-legale nr. x/2016 din perspectiva încălcării art. 24 alin. (1) din H.G. nr. 774/2000 şi anexa 1 a Ordinului 1196/2013 a Ministrului Sănătăţii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, că avizul contestat ar fi fost semnat de către 9 din cei 15 membrii permanenţi ai comisiei a căror şedinţe de lucru trebuie să se desfăşoare în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii permanenţi, dar şi faptul că respectivul aviz ar fi fost semnat de un medic care nu se regăseşte în vreun ordin al Ministrului Sănătăţii referitor la lista specialiştilor cooptaţi la lucrările Comisiei superioare medico-legale.

Deficienţele semnalate în legătură cu modul de întocmire a actului procedural referitoare la pretinsele disfuncţionalităţi de ordin organizatoric - ce vizează cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţelor Comisiei superioare medico-legale, numărul semnatarilor avizului ori a componenţei Comisiei superioare medico-legale în sensul includerii unui medic care nu se regăseşte nominal în vreun ordin al Ministrului Sănătăţii - se circumscriu tot unor neregularităţi procedurale care pot atrage nulitatea relativă a actelor în conformitate cu art. 105 alin. (2) şi art. 108 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., atât timp cât interesul ocrotit de dispoziţia legală pretins încălcată cu ocazia întocmirii actului de procedură este de ordin privat.

Astfel cum s-a evocat în precedent, sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii constă în decăderea reclamantului din dreptul de a mai invoca ulterior neregularitatea, deoarece nu a fost invocată în termenul defipt de lege, respectiv după depunerea şi luarea la cunoştinţă a avizului Comisiei superioare medico-legale nr. x/2016. Astfel, în cadrul obiecţiunilor formulate la instanţa de apel reclamantul nu a semnalat, în concret, aceste aspecte de neregularitate privind compunerea şi modul de desfăşurare a lucrărilor comisiei de experţi, care să-i fi pricinuit vreo vătămare a drepturilor procesuale de natură a atrage anularea actului şi refacerea acestuia, context în care disfuncţionalităţile semnalate nu mai pot fi supuse examinării direct în calea de atac a recursului.

Criticile recurentului inserate în motivele 4 şi 5 de recurs se referă la deficienţe comune relativ la structura tuturor rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, fiind formulate susţineri în legătură cu nesocotirea dispoziţiilor art. 174 alin. (4) Cod procedură penală în sensul că deşi raportul de expertiză trebuie să conţină: partea introductivă, partea expozitivă prin care sunt descrise operaţiunile de efectuare a expertizei, metodele, programele şi echipamentele utilizate şi concluziile, niciunul din rapoartele întocmite nu conţine partea expozitivă referitoare la modul prin care s-a ajuns la formularea concluziilor în cauză.

Susţinerile recurentului sunt neîntemeiate.

Într-adevăr, art. 29 alin. (1) din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, evocat de recurent în dezvoltarea criticilor formulate, prevede că "dispoziţiile din Codul de Procedură Penală şi C. proc. civ. cu privire la expertize sunt aplicabile şi în cazul expertizelor medico-legale", însă aplicarea normei evocate se realizează în funcţie de dispoziţiile procesual civile sau penale, după caz, aplicabile acţiunii dedusă judecăţii.

În speţă, soluţionarea cauzei este guvernată de dispoziţiile C. proc. civ. şi nu de cele înscrise în Codul de procedură penală, la care recurentul a făcut trimitere în mod eronat.

Semnalarea de către recurent a carenţelor de formă care s-ar răsfrânge asupra legalităţii rapoartelor de expertiză judiciară vizează încălcarea unor norme care ocrotesc un interes privat, astfel încât nici aceste neregularităţi ale actului procedural pretins întocmit cu nerespectarea cerinţelor legale nu au fost semnalate în termenul legal instituit de art. 108 alin. (3) C. proc. civ., respectiv la momentul efectuării şi depunerii la dosar a fiecărui act medico-legal pentru ca, în ipoteza în care neregularitatea ar fi produs o vătămare, aceasta să poată fi îndreptată prin refacerea actului procedural contestat.

În cauză, însă, reprezentantul reclamantului a fost prezent, după cum s-a arătat în precedent, la toate termenele de judecată la care s-au îndeplinit acte de procedură legate de administrarea probelor şi, cu toate acestea, nu a semnalat, înlăuntrul termenului instituit de art. 108 alin. (3) C. proc. civ., pretinsele deficienţe de structură a rapoartelor medico-legale, dar nici modalitatea în care aceste disfuncţionalităţi organizatorice ar influenţa concluziile de fond ale comisiilor care au întocmit rapoartele medico-legale şi care ar fi de natură a conduce la anularea raportului întocmit cu nerespectarea formelor legale şi refacerea actului respectiv.

În condiţiile în care drepturile procedurale trebuie exercitate de părţi cu bună-credinţă şi conform scopului pentru care drepturile au fost prevăzute de legiuitor, conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ., invocarea abia în recurs a unor pretinse încălcări de către instanţa de fond şi/sau de apel a unor dispoziţii legale care atrag sancţiunea nulităţii relative echivalează cu invocarea propriei culpe procesuale, ceea ce este inadmisibil, în conformitate cu art. 108 alin. ultim C. proc. civ. şi determină ca susţinerile recurentului să nu fie primite.

Subsumat motivului 4 de recurs, reclamantul formulează critici şi în legătură cu deficienţele concluziilor rapoartelor de medicină legală în sensul că, în pofida solicitărilor formulate de instanţa de apel, acestea nu cuprind reinterpretarea investigaţiilor imagistice CT şi RMN, nefiind fundamentate şi pe opinia unui medic radiolog. S-au formulate şi susţineri în legătură cu împrejurarea că la întocmirea celui de al doilea supliment la raportul de expertiza medico-legală IML Timişoara nu a fost analizat referatul de specialitate al prof. dr. V., deşi documentul se afla la dosar, fiind doar enumerat printre actele medico-legale ce au stat la baza întocmirii raportului.

Susţinerile recurentului nu pot fi supuse examinării întrucât, în realitate, critica nu pune în discuţie încălcarea vreunei prevederi legale în materia probelor, ci vizează nemulţumirea reclamantului relativ la concluziilor prezentate în cuprinsul rapoartelor de expertiză medico-legale întocmite de IML Timişoara şi, respectiv, INML Mina Minovici. Din modul de expunere a argumentelor se constată că aspectele semnalate reclamă chestiuni ce ţin de netemeinicia hotărârii şi nu de nelegalitatea acesteia, în fapt recurentul urmărind o reapreciere a probelor şi, deci, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond, procedeu care excede competenţelor instanţelor de recurs în raport de actuala configurare a căii extraordinare de atac a recursului.

Evocând cuprinsul art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 774/2000, recurentul a afirmat şi faptul că, deşi nu are atribuţii jurisdicţionale, Comisia superioară medico-legală atunci când constată deficienţe procedurale şi de formă a actelor emise de entităţile inferioare poate dispune refacerea totală sau parţială a acestora, de unde se desprinde concluzia că instanţele judecătoreşti ar avea cu atât mai mult competenţa funcţională de a analiza din punct de vedere procedural respectivele documente şi de a dispune refacerea acestora.

Susţinerea recurentului, însă, nu poate fi încadrată în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în lipsa unei argumentaţii prin care să se demonstreze în concret care sunt deficienţele care ar atrage nelegalitatea deciziei recurate. Recurentul nu a adus critici punctuale în cadrul acestor afirmaţii ce au un conţinut generic şi care nu pot fi constituite într-o critică de nelegalitate susceptibilă de încadrare într-unul din cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în limita căruia să se poată exercita controlul judiciar în recurs.

Printr-un alt motiv de nelegalitate (motivul de recurs nr. 6), recurentul susţine, în esenţă, faptul că, deşi instanţa de apel a dispus prin încheierea de şedinţă din 02.06.2016, efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală de către INML Mina Minovici, Comisia superioară care funcţionează pe lângă acest institut s-a mărginit în a emite Avizul nr. x/2016 care a fost eronat asimilat unui raport de expertiză medico-legală, context în care dreptul la un proces echitabil a fost înfrânt întrucât nu a fost epuizată toată probaţiunea dispusă în cauză.

Critica recurentului nu este fondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 din H.G. nr. 774/2000 privind Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, coroborat cu pct. 1 din anexa la OMS nr. 1196/2013, Comisia superioară medico-legală funcţionează pe lângă I.N.M.L. Mina Minovici şi reprezintă autoritatea ştiinţifică supremă în domeniul medicinei legale, care verifică, evaluează, analizează şi avizează din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor judiciare, conţinutul şi concluziile diverselor acte medico-legale.

De asemenea, potrivit art. 24 alin. (1)-(3) din H.G. nr. 774/2000 "Comisia superioară medico-legală verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale şi se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale. În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioara medico-legala recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii. Avizele Comisiei superioare medico-legale se trimit solicitanţilor în cel mult 40 de zile de la data cererii şi se comunica unităţilor de medicina legala care s-au pronunţat în cauza respectivă".

În conformitate cu art. 26 şi 27 din H.G. nr. 774/2000, Comisia superioară medico-legală nu efectuează examinări pe persoane, însă poate recomanda, în ipoteza în care consideră necesar, efectuarea unei noi expertize medico-legale, urmând ca, ulterior, concluziile acesteia sa fie supuse aprobării Comisiei superioare medico-legale.

Astfel, raportat la competeţele sale legale, doar în cazul în care constată existenţa unor concluzii contradictorii între prima expertiză şi cele ulterioare, aspect care conduce la imposibilitatea avizării lucrărilor respective, Comisia superioară poate dispune refacerea totală sau parţială a acestora, ipoteză care nu se regăseşte în cazul de faţă.

Contrar susţinerilor recurentului, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor legale de către instanţa de apel, atât timp cât cenzurarea expertizelor efectuate în cauză a fost realizată în urma verificării tuturor actelor medico-legale aflate la dosar, examinare întreprinsă de către această autoritate ştiinţifică supremă în domeniul medicinei legale în conformitate cu prerogativele conferite de lege înscrise în art. 20 şi 24 din O.G. nr. 1/2000 şi art. 23-28 din H.G. nr. 778/2000, sens în care a fost emis avizul nr. x/2016. Prin urmare, Comisia superioară medico-legală a procedat la verificarea stării de fapt medicale, evaluarea elementelor de expertiză şi analizarea acestora şi, constatând că opiniile din cuprinsul rapoartelor efectuate de comisiile medico-legale sunt unanime, a procedat corect la emiterea avizului nr. x/2016, aprobând toate actele medico-legale efectuate în cauză, inserând, totodată, în cuprinsul documentului, propriile concluzii pentru clarificarea fiecărui obiectiv stabilit de instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din 02.06.2016.

În acest context, în lipsa unor elemente medicale noi, nu se poate reţine că respingerea obiecţiunilor reclamantului formulate la data de 28.02.2017 privind efectuarea unui nou raport de expertiză ar conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 1/2000 şi îngrădirea dreptului acestuia la un proces echitabil.

Obiecţiunile formulate de reclamant prin care a solicitat încuviinţarea unui nou raport de expertiză au fost corect respinse în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 1/2000, fiind avută în vedere de către instanţa de apel sfera competenţelor legale şi atribuţiile pe care legiuitorul le-a conferit expres Comisiei superioare medico-legale, autoritate care a formulat, în limitele prerogativelor înscrise în art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 1/2000, în cuprinsul avizului exprimat, propria opinie. În acest context normativ, rezultă că avizul contestat de recurent era singurul act care intra în competenta Comisiei superioare din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti şi, ca atare, Comisia nu avea prerogativa legală de a efectua un nou raport de expertiză faţă de cel deja efectuat în cauză de către IML Timişoara ce fusese avizat de Comisia de avizare şi control a actelor medico - legale IML Timişoara.

Printr-un ultim motiv de nelegalitate, recurentul susţine interpretate eronată a dispoziţiilor art. 1 şi 4 din O.G. nr. 1/2000, întrucât instanţa de apel i-a respins greşit cererea privind efectuarea unui nou raport de expertiză care să fie realizat de către un expert autorizat de către Ministerul Justiţiei.

Critica recurentului nu este întemeiată, deoarece nu se poate reţine încălcarea dispoziţiile legale sus evocate de către instanţa de apel cu ocazia analizării cererii de probaţiune formulată de reclamant.

Dispoziţiile înscrise în art. 1 şi 4 din O.G. nr. 1/2000 au fost corect interpretate şi aplicate de instanţa de apel, deoarece legiuitorul, în cuprinsul textelor legale evocate, stabileşte în materia expertizelor medico-legale o competenţă exclusivă în sarcina institutelor de medicină legală privind efectuarea de expertize, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale.

Prin actul normativ sus menţionat, ce reglementează organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, s-a stabilit că activitatea de medicină legală asigură mijloacele de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului. Totodată, legiuitorul a prevăzut, prin normele legale pe care le consacră, că instituţiile de medicină legală sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.

Acest lucru nu are semnificaţie unei limitări a drepturilor procesuale de care se bucură reclamantul, de vreme ce reglementarea riguroasa a activităţii de medicină legală în ceea ce priveşte instituţiile abilitate să o desfăşoare reprezintă o garanţie că aceasta activitate se desfăşoară în mod ştiinţific, de personal calificat, cu un înalt nivel profesional. Mai mult chiar, reclamantul a beneficiat de asistenţa unui medic înscris pe lista comunicată de Ministerul Sănătăţii, a cărui opinie a fost avută în vedere (astfel cum se desprinde din cuprinsul considerentelor deciziei recurate) cu prilejul administrării probelor care vizau efectuarea raportului medico-legal, precum şi a suplimentelor la acesta.

În ceea ce priveşte referirea recurentului la dispoziţiile art. 680, art. 682 şi art. 683 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii relativ la competenta de către experţi medicali cuprinşi în lista naţională a experţilor medicali în efectuarea expertizelor în cazurile de malpraxis, se reţine că dispoziţiile legale evocate sunt lipsite de relevanţă juridică, atât timp cât textele legale evocate au incidenţă în cadrul unei proceduri speciale de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale derulată în faţa unei Comisii de monitorizare şi competenţa profesională pentru cazurile de malpraxis. Textele legale reglementează procedura în faţa Comisie, stabilind titularii care pot formula sesizarea acestea, respectiv - printre alţii - persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima unui act de malpraxis săvârşit în exercitarea unei activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament. Soluţionarea sesizării de către această Comisie care stabileşte, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis.

Or, recurentul nu a urmat această procedură specială administrativ-jurisdicţională de soluţionare a conflictului, procedură legală care este diferită de cea urmată de reclamant prin demersul judiciar de faţă, care este guvernată de dispoziţiile procedurale în materie.

În consecinţă, constatându-se că instanţa de apel a efectuat o interpretare şi aplicare judicioasă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata netemeinicia criticilor învederate, drept pentru care în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., prin curator B. împotriva deciziei nr. 171/A din 9 martie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentului, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată din recurs, respectiv suma de 5.427,71 RON către intimata E. şi suma de 1.000 RON către intimatul D., corespunzător chitanţelor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. prin curator B. împotriva deciziei nr. 171/A din 9 martie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul reclamant să plătească intimatei E. suma de 5.427,71 RON şi intimatului D. suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2017.