Nullity of subsequent land registry entries following invalid nationalization and compensation limits for privatized entities
Legislator summary
AI generatedIn this cassation decision, the High Court of Cassation and Justice dismissed all appeals, quashed the lower court’s judgment, and remanded the case for retrial, leaving the prior first-instance ruling partially in force regarding the inadmissibility of certain exceptions. The dispute centered on the absolute nullity of land registry entries and subsequent ownership transfers for a property nationalized under Decree No. 92/1950, where heirs sought the restoration of their property rights against the State and a privatized commercial successor that held the title via an administrative certification of property rights. The court held that the Court of Appeal erred by failing to resolve the incidental nullity of the ownership certificate and the resulting land registry correction, citing a contradiction between its reasoning and operative device, and by misapplying the legal basis for the guarantee claim; the decisive legal grounds include the principle that nullity of a primary act invalidates subsequent acts (*resoluto jure dantis*), Article 36 of Law No. 7/1996 regarding land registry corrections, and the specific limits on compensation for privatized entities under Article 324 of Government Emergency Ordinance No. 88/1997 and Article 29 of Law No. 137/2002, which mandate compensation based on the book value of assets adjusted for inflation rather than market price.
Legislator headnote
AI generatedart. 111 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 36 din Legea nr. 7/1996, art. 1202 alin. (2) C. civ, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2001; Nullity of subsequent land registry entries following invalid nationalization and compensation limits for privatized entities: Referitor la excepţia inadrnisibilităţii acţiunii în constatare, prima instanţă a arătat că reclamanţii urmăresc să obţină recunoaşterea calităţii de proprietari, cu titlu de moştenire, asupra imobilului în litigiu pe calea unei acţiuni în anulare şi rectificare CF, nu pe calea unei acţiuni în constatarea unei stări de fapt sau de drept; în consecinţă, faţă de prevederile art. 111 C. proc. civ., excepţia inadrnisibilităţii a fost respinsă ca nefondată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. x/119/2001, astfel cum a fost precizată, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.A., Consiliul Judeţean Mureş, Municipiul Sf. Gheorghe, Gospodăria Comunală S.A., Ministerul Culturii şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice constatarea nulităţii absolute a actelor prin care dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF Sf. Gheorghe, top x a fost transferat de ia Statui Român la Centrul de Librării Sf. Gheorghe şi la pârâta S.C. D. S.A. şi rectificarea CF, după cum urmează:
- anularea încheierii de intabulare din 29 ianuarie 1957 din CF;
- constatarea nulităţii absolute a încheierii de intabulare din 29 ianuarie 1957 din CF;
- constatarea nulităţii absolute a Deciziei 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureş şi rectificarea încheierii de intabulare nr. x/1958, emisă în baza ei;
- constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 1227/1966 şi a procesului-verbal de predare primire nr. x/1966 prin care dreptul de administrare operativă asupra imobilului din litigiu a fost intabulat pe numele Centrului de Librării Braşov, al cărui succesor este S.C. D. S.A.;
- rectificarea încheierii de intabulare x/1968;
- constatarea nulităţii absolute a actului de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu din proprietatea Statului Român şi administrarea operativă a Centrului de Librării Braşov în favoarea pârâtei S.C. D. S.A. şi anume, nulitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 15 februarie 1996;
obligarea pârâtei S.C. D. S.A. să emită dispoziţie de restituire în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.
În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1269 din 10 decembrie 2009, Tribunalul Covasna a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale a chematului în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi a pârâtului Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta S.C. D. S.A. şi, în consecinţă; a admis, în parte, acţiunea precizată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., a dispus obligarea pârâtei S.C. D. S.A. să se pronunţe, prin decizie motivată, asupra cererii de restituire a imobilului înscris în CF Sf. Gheorghe - casă de piatră şi curte în suprafaţă de 252 mp, potrivit notificării 188/2001.
Prin decizia 85 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de pârâta S.C. D. S.A. cu trimitere spre rejudecare, soluţie menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia 5991 din 14 septembrie 2011.
În cel de-al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 3150 din 21 noiembrie 2012, Tribunalul Covasna a respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, prescripţiei dreptului materia! la acţiune, puterii de lucru judecat în raport cu decizia nr. y/R/2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţeior Publice, municipiului Sf. Gheorghe, Consiliul Judeţean Mureş şi chematei în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.A., Consiliul Judeţean Mureş, Municipiul Sf. Gheorghe, Gospodăria Comunală S.A., Ministerul Culturii şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a dispus rectificarea CF Sf. Gheorghe, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris la B13 în favoarea pârâtului Statul Român şi a dreptului de folosinţă în favoarea Sfatului Popular al oraşului Sf. Gheorghe, radierii dreptului de proprietate înscris la BIS în favoarea întreprinderii de Gospodărie Raională Sf. Gheorghe şi radierii dreptului de administrare, înscris la CI, în favoarea Centrului de Librării şi Difuzarea Cărţii Braşov, precum şi revenirea la situaţia iniţială de carte funciară.
A respins ca nefondate cererile reclamanţilor de anulare şi constatare a nulităţii încheierilor de intabulare din 29 ianuarie 1957, nr. x/1958 şi nr. y/1968 şi cererea având ca obiect obligarea pârâtei S.C. D. S.A. să emită dispoziţie de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.
A dispus disjungerea cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996.
A respins ca nefondată cererea pârâtei S.C. D. S.A. de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, în rejudecare, a reţinut următoarele considerente:
Asupra imobilului înscris în CF Sf. Gheorghe - casă de piatră cu 5 camere şi curte, a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea numiţilor E. şi F., în cote egale (desfăşurător CF f. 25 vol. I).
Din certificatul de moştenitor din 16 februarie 1990, a rezultat că reclamantele A. şi B. sunt moştenitoare legale ale defunctului E., iar reclamantul C. este, potrivit certificatului de calitate de moştenitor din 26 noiembrie 2001 eliberat de BNP G., moştenitor al defunctului H., tatăl său, care, la rândul său, are calitatea de moştenitor al defuncţilor F. şi I., bunicii reclamantului.
În baza Decretului nr. 92/1950, ca efect al naţionalizării, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, dreptul de proprietate fiind intabulat în CF prin încheierea din 09 ianuarie 1957, în timp ce dreptul de folosinţă a fost intabulat în favoarea Sfatului Popular al oraşului Sf. Gheorghe.
Prin încheierea de CF nr. x din 04 iulie 1958, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a intabulat în favoarea întreprinderii de Gospodărie Raională Sf. Gheorghe, în baza Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureş.
În baza Deciziei nr. 1227/1966, a procesului-verbal de predare-primire nr. x, asupra imobilului s-a intabulat în foaia de sarcini a cărţii funciare, dreptul de administrare operativa în favoarea Centrului de Librării Braşov - încheierea CF din 15.03.1968.
Decizia nr. 1227/1966 a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Braşov, care a transmis din administrarea întreprinderii de gospodărie Orăşenească Sf. Gheorghe în administrarea Centrului de Librării şi Difuzarea Cărţii Braşov imobilul din litigiu. Procesul-verbal de predare primire a fost întocmit în vederea întocmirii formalităţilor necesare operării în evidenţele contabile a bunului transferat.
În evidenţele CF s-a făcut menţiunea radierii dreptului de "proprietate" intabulat în foaia B, în favoarea întreprinderii de Gospodărie Raională Sf. Gheorghe, ca urmare a intabuîării dreptul de administrare operativă în favoarea Centrului de Librării Braşov (C1).
La data de 11.06.1996, a fost emisă încheierea CF, prin care s-a rectificat suprafaţa imobilului de la 252 la 312 mp, în baza adeverinţei nr. x/1996 a Consiliului Local al rnun. Sf. Gheorghe, iar apoi s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea S.C. D. S.A. Sf. Gheorghe, în temeiul H.G. 834/1996 şi a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 februarie 1996.
Din aceeaşi încheiere de CF şi din actele care au stat la baza emiterii ei - extras CF, Decizia nr. 1227 din 29 august 1966, proces-verbal de predare-primire nr. x, "Protocol privind trecerea activităţii unităţilor de librărie din jud. Covasna de la Centrul de librării Braşov din subordinea Comitetului Executiv al Consiliului Judeţean Braşov la noul Centru de librării Covasna", prima instanţă a apreciat că, prin încheierea CF nr. x/1968, s-a intabulat dreptul de administrare operativă asupra imobilului în favoarea Centrului de Librării Braşov, poz. CI.
Din toate aceste înscrisuri, coroborate cu desfăşurătorul CF, s-a reţinut că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Statului Român de la naţionalizare (încheierea din 09 ianuarie 1957) şi până la intabularea sa în favoarea S.C. D. S.A. (încheierea CF din 11.06.1996). Deşi prin încheierea CF nr. x din 04 iulie 1958 s-a intabulat în favoarea întreprinderii de Gospodărie Raională Sf. Gheorghe dreptul de proprietate, fiind înscrisă în foaia B. 15 a cărţii funciare, tribunalul a constatat că această unitate a avut doar un drept de administrare, ce a fost radiat odată cu transmiterea acestuia către Centrul de Librării şi Difuzarea Cărţii Braşov.
Ca atare, dreptul de folosinţă asupra imobilului a fost intabulat în favoarea mai multor persoane juridice până în anul 1996, potrivit celor anterior arătate.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a constatat că imobilul înscris în CF Sf. Gheorghe, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950.
Referitor la excepţia inadrnisibilităţii acţiunii în constatare, prima instanţă a arătat că reclamanţii urmăresc să obţină recunoaşterea calităţii de proprietari, cu titlu de moştenire, asupra imobilului în litigiu pe calea unei acţiuni în anulare şi rectificare CF, nu pe calea unei acţiuni în constatarea unei stări de fapt sau de drept; în consecinţă, faţă de prevederile art. 111 C. proc. civ., excepţia inadrnisibilităţii a fost respinsă ca nefondată.
Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în constatarea nulităţii actelor de înstrăinare, de asemenea, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere caracterul imprescriptibil ai acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, conform art. 6 alin. (2)-(4) din noul C. civ.
Şi excepţia puterii de lucru judecat în raport cu decizia nr. 825/R/2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată, deoarece acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., dar şi cererea intervenlentului C., având ca obiect constatarea nulităţii actelor de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu, au fost respinse pe motive procedurale, cererea introductivă fiind completată tardiv şi fără a cuprinde un petit necesar, aceia în compararea titlurilor de proprietate. S-a apreciat că existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea unei hotărâri sau cu putere de lucru judecat, atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute aceiaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Cum prin decizia civilă nr. 825/R/2O08 nu s-a soluţionat cauza pe fond, tribunalul a apreciat că această hotărâre nu se poate opune cu putere de lucru judecat în plus, prin sentinţa civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în CF Sf. Gheorghe, a fost preluat fără titlu valabil de Statui Român, în baza Decretului nr. 92/1950, iar aceasta constituie o hotărâre judecătorească ce are putere de lucru judecat în speţă, constituind, de altfel, şi motivul pentru care reclamanţii au precizat acţiunea în rejudecare.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prima instanţă a reţinut că în cauză se solicită a se constata nulitatea absolută a încheierii de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, rectificarea cărţii funciare; calitatea procesuală pasivă se verifică faţă de partea în favoarea căreia s-a emis această îneheiere de intabulare şi care a avut calitatea de proprietar până în anul 1966. Acţiunea în rectificare CF se formulează în contradictoriu cu proprietarul tabular (art. 36-38 din Legea nr. 7/1996, în vigoare Ia data promovării acţiunii). De asemenea, s-a solicitat şi anularea actelor subsecvente actului juridic de naţionalizare emis în baza Decretului nr. 92/1950, acte prin care s-a transmis şi intabulat dreptul de folosinţă/administrare în favoarea altor persoane juridice.
În consecinţă, reţinând şi prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 conform cărora "Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop", tribunalul a constatat că are calitate procesuală pasivă persoana juridică al cărui drept de proprietate era intabulat în CF - Statul Român - reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, autoritate care exercita puterea de reprezentare a Statului şi la momentul preluării bunului, precum şi ulterior.
S-a apreciat că şi pârâţii Municipiul Sf. Gheorghe şi Consiliul Judeţean Mureş au calitate procesuală pasivă în cauză.
Astfel, reclamanţii au solicitat anularea încheierii de intabulare nr. x/1957, încheiere prin care s-a intabulat dreptul de folosinţă asupra imobilului în litigiu în favoarea "Sfatului Popular al oraşului Sf. Gheorghe", constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Tg. Mureş şi rectificarea încheierii de intabulare nr. x din 04 iulie 1958, emisă în baza ei.
În acest context, s-a reţinut că în organizarea administrativă a României, astfel cum este reglementată în Constituţie şi legi speciale, nu mai există entitatea juridică de "Sfat Popular" şi nici cea de "Regiune Autonomă Maghiară Tg. Mureş". Cererea de anulare sau constatare a nulităţii unui act juridic se formulează în contradictoriu cu părţile acelui act juridic şi în consecinţă, în cazul de faţa, instanţa a stabilit persoanele juridice care au calitate procesuală pasivă, în calitate de continuatori ai personalităţii juridice a organelor anterior menţionate.
Pe baza dispoziţiilor legale din actele normative succesive adoptate în segmentul organizării administraţiv-teritoriale a României, tribunalul a concluzionat că pârâtul Consiliul Judeţean Mureş are calitate procesuală pasivă în cauza, fiind autoritatea administraţiei publice locale cu atribuţii deliberative, la fel ca fostul Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureş.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, la rândul său, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că nu are obligaţia restituirii în natură a imobilului, întrucât această obligaţie revine unităţii deţinătoare. Totuşi, pârâta S.C. D. S.A. a chemat în garanţie AVAS nu pentru a fi obligată la restituirea bunului imobil, ci pentru a o despăgubi în cazul în care aceasta va cădea în pretenţii faţă de reclamanţi.
Tribunalul Covasna a reţinut că la data de 20.04.2000, societatea pârâtă a fost privatizată integral, apreciind, în baza acestei constatări, că între pârâta S.C. D. S.A. şi chemata în garanţie există un raport juridic.
S-a arătat că legitimarea calităţii procesuale active presupune stabilirea existenţei unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, iar calitatea procesuală pasivă aparţine numai celui faţă de care se poate realiza interesul părţii reclamante. Raportul juridic din speţă s-a născut între pârâta S.C. D. S.A. şi chemata în garanţie, iar în acest caz chemata în garanţie este persoana despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
La termenul de judecată din data de 31.10.2012, din oficiu, s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Covasna, privitor la cererea de anulare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x din 15 februarie 1996.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că, acţiunea prin care se solicită anularea/constatarea nulităţii acestuia se circumscrie prevederilor art. 1 din acest act normativ, astfel încât s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere din acţiunea introductivă.
Cu privire ia fondul cauzei, instanţa a constatat că prin sentinţa civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în CF 358 Sf. Gheorghe, top 815 a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, în baza Decretului nr. 92/1950. S-a arătat anterior că dreptul de proprietate a fost intabulat în favoarea Statului Român de la naţionalizare şi până la intabuiarea sa în favoarea S.C. D. S.A., iar dreptul de folosinţă asupra imobilului a fost intabulat în favoarea mai multor persoane juridice până în anul 1996. Deoarece prin niciun act juridic dreptul de proprietate nu a fost transmis Regiunii Autonome Maghiare Mureş, prin Decizia 38/1958 a fostului Sfat Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureş nu se putea transmite în mod valabil dreptul de proprietate în favoarea întreprinderii de Gospodărie Raională Sf. Gheorghe. Chiar şi după reîmpărţirea administrativ teritorială a Statuiui prin Legea nr. 5 din 7 septembrie 1950, Sfatul Popular al Regiunii Autonome Maghiare Mureş avea doar dreptul de tblosinţă asupra imobilului în litigiu, intabulat iniţial în favoarea Sfatului Popular al oraşului Sf. Gheorghe, transmisiunea acestui drept operând în temeiul Legii nr. 5/1950.
Ca urmare, instanţa a apreciat că, prin Decizia nr. 38/1958, se putea transmite doar dreptul de folosinţă asupra imobilului, iar nu dreptul de proprietate. Ulterior, prin Decizia nr. 1227/1966, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Braşov, s-a transmis dreptul de administrare asupra imobilului de la întreprinderea de Gospodărie Orăşenească Sf. Gheorghe la Centrul de Librării şi Difuzarea Cărţii Braşov, întocmindu-se şi procesul-verbal de predare primire. Această decizie a fost emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular ai Regiunii Braşov deoarece, în urma reorganizării teritoriului României, în anul 1960, două raioane - Târgu Secuiesc şi Sfântul Gheorghe - au trecut la Regiunea Braşov.
Prima instanţă a mai arătat că efectele nulităţii actului juridic constau în desfiinţarea raportului juridic generat de actul juridic lovit de nulitate şi prin aceasta restabilirea legalităţii. în situaţia de faţă, efectele nulităţii presupun, pe lângă desfiinţarea actului principal şi desfiinţarea actului subsecvent, conform principiului "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis". Fiind nul actui de preluare a imobilului de către stat, sunt nule şi actele subsecvente acestuia, şi anume Decizia nr. 38/1958, Decizia nr. 1227/1966 şi procesul-verbal nr. x/1966.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996, "orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temenii căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil".
Având în vedere că printr-o sentinţă irevocabilă s-a constatat faptul că titlul statului nu este valabil, tribnalul, în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data formulării acţiunii introductive, a dispus rectificarea CF, astfel:
- radierea dreptului de proprietate înscris la B13 din CF Sf. Gheorghe, în favoarea pârâtului Statul Român şi a dreptului de folosinţă înscris la B14, în favoarea Sfatului Popular al oraşului Sf. Gheorghe;
- radierea dreptului de proprietate înscris la B15, în favoarea întreprinderii de Gospodărie Raională Sf, Gheorghe;
- radierea dreptului de administrare înscris la CI, în favoarea Centrului de Librării şi Difuzarea Cărţii Braşov.
Urmare a rectificării cărţii funciare în sensul arătat, s-a dispus revenirea la situaţia iniţială de carte funciară.
Tribunalul a apreciat că efectul admiterii acţiunii în rectificare CF nu poate fi acela al constatării nulităţii ori ai anulării încheierilor de care funciară; pe de altă parte, aceste acte au fost valabil întocmite, iar, la momentul emiterii lor, nu a existat niciun motiv de nulitate absolută sau relativă care să le afecteze valabilitatea.
În consecinţă, s-a respins ca nefbndată cererea de anulare şi constatare a nulităţii încheierilor de intabulară din 29 ianuarie 1957, nr. x/1958 şi nr. y/1968.
Cu privire la cererea reclamanţilor având ca obiect obligarea pârâtei S.C. D. S.A. să emită dispoziţie de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, prin decizia nr. 825/R/2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a reţinut că reclamanţii au depus notificări pentru restituirea imobilului în conformitate cu Legea nr. 10/2001, dar au cerut şi radierea din CF a dreptului de proprietate, înscris în favoarea Statului Român. De asemenea, s-a mai reţinut că, "la cererea reclamantelor (A. şi B.) şi a intervenientului (C.) procedura administrativă a fost suspendată, indicăndu-se instanţei de recurs că doresc continuarea procedurii desfăşurată în faţa acestei instanţe"
Prima instanţă a arătat că, într-adevăr, reclamanţii au la dispoziţie două căi pentru a obţine restituirea imobilului: calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi calea aleasă prin promovarea procesului civil soluţionat prin sentinţa civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, rămasă irevocabilă, continuată prin promovarea acţiunii de faţă, în cadrul căreia au invocat motive de nulitate a actelor de transmitere a dreptului de proprietate de la Stat la S.C. D. S.A.
În consecinţă, s-a apreciat că procedura începută prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 a fost suspendată la cererea reclamanţilor şi, cum cele doua proceduri nu se pot derula simultan, tribunalul a respins cererea reclamanţilor având ca obiect obligarea pârâtei S.C. D. S.A. să emită dispoziţie de restituire în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.
S-a mai reţinut de Tribunalul Covasna că obiectul acţiunii introductive a privit şi cererea de constatare a nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Culturii în favoarea pârâtei S.C. D. S.A., cerere disjunsă din prezenta cauză.
În aceste condiţii, s-a apreciat că, doar după ce se va stabili valabilitatea titlului pârâtei, se va putea, eventual, continua una dintre căile pe care le au la dispoziţie reclamanţii pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului,
Cererea de chemare în garanţie a AVAS formulată de S.C. D. S.A. a fost respinsă ca nefbndată în temeiul art. 60 alin. (1). C. proc. civ., având în vedere că pretenţiile din acţiunea principală în legătură cu care a fost formulată cererea de chemare în garanţie au fost respinse.
Prin decizia civilă nr. 1078/AP din 23 septembrie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de pârâţii Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Mureş împotriva sentinţei civile nr. 3150 din 21 noiembrie 2012 a Tribunalului Covasna, astfel cum decizia recurată a fost îndreptată prin încheierea din 29.15.2015 a curţii de apel; a fost admis apelul declarat de reclamanţi şi apelul formulat de pârâta S.C. D., sentinţa apelată a fost schimbată în parte, astfel: S-a respins cererea reclamanţilor privind restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară; s-a dispus obligarea pârâtei S.C. D. S.A. să trimită notificarea reclamanţilor formulată în baza Legii nr. 10/2001 către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent; au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 307 din 22 ianuarie 2006, a respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional împotriva deciziei nr. 1078/AP din 23 septembrie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, a constatat nul recursul formulat de chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva aceleiaşi decizii, a admis recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva aceleiaşi decizii şi a casat, în parte, decizia recurată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă de apel, pentru rejudecarea apelului reclamanţilor A., B., C. declarat împotriva sentinţei civile nr. 3150 din 21 noiembrie 2012 a Tribunalului Covasna, secţia civila. A menţinut celelalte dispoziţiiale deciziei recurate.
Pentru a pronunţa această soluţie, înaita Curte a reţinut următoarele:
Instanţa de apel a făcut aplicarea prezumţiei legale absolute, irefragabile a autorităţii de lucru judecat reglementată de art. 1200 pet. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ. - res judicata pro veritate hebetur - sau a efectului pozitiv ai autorităţii de lucru judecat (ceea ce interzice unei instanţe ulterioare să contrazică dezlegările definitive şi irevocabile ale unei instanţe anterioare într-o a doua cauză ce se poartă între aceiaşi părţi, având acelaşi obiect şi întemeiata pe aceeaşi cauză juridică), într-un context în care aceasta nu era incidenţă, având în vedere cauza juridică diferită a evaluării cererii privind constatarea nevalabilităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate ce se impunea în pricina de faţă.
Astfel, autoritatea de lucru judecat a soluţiilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ priveşte exclusiv inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din perspectiva dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi tardivitatea aceleiaşi solicitări - nulitatea certificatului - formulată pe cale de acţiune pentru încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2001.
Având în vedere că certificatul de atestarea a dreptului de proprietate asupra terenului seria x/1996 a fost emis de Ministerul Culturii (autoritate publică centrală) în favoarea intimatei-pârâte S.C. D. S.A., în baza dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991 (potrivit menţiunilor din antetul acestuia), rezultă că numai derularea procedurii legale, administrative de către Ministerul Culturii, potrivit etapelor descrise în conţinutul H.G. nr. 834/1991 putea formula obiect al evaluărilor instanţei de contencios administrativ.
Or, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, sub ambele sale ipostaze - efectul negativ şi efectul pozitiv - în cazul în care ar fi reanaiizat valabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x/1996 emis de Ministerul Culturii în favoarea S.C. D. S.A. şi ar fi constatat fie că excepţia de nelegalitate este admisibilă, fie că acţiunea în contencios - cu aceeaşi finalitate - a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Însă, solicitarea recurenţiior-reclamanţi privind constatarea nulităţii titlului intimatei-pârâte S.C. D. S.A. asupra terenului reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x/1996 constituie o chestiune prejudicială în procedura aplicării Legii nr. 10/2001 şi a condiţiilor prevăzute de lege ce trebuie verificate pentru soluţionarea notificării formulate de către reclamanţi şi adresate pârâtei S.C. D. S.A., ca unitate deţinătoare a imobilului - teren şi construcţie - la data apariţiei legii reparatorii.
Or, această chestiune prejudicială, în cauza de faţă, are o alta cauză juridică decât invocarea unor nelegaiităţi săvârşite eventual cu ocazia emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în raport cu procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991, iar această cauză juridică este dată de invocarea principiilor ce guvernează efectele nulităţii actului juridic civil, anume nulitatea actelor subsecvente unui act nul - resoluto jure dantis resoîvitur jus accipienîis, principiu unanim acceptat de doctrină şi jurisprudenţă ca având valoare normativă.
În consecinţă, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut autoritatea de lucru judecat a soluţiilor instanţelor de contencios administrativ ca opunându-se în cauza de faţă evaluărilor pe care era ţinută a le realiza în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ignorând cauza juridică diferită a cererilor menţionate faţă de cea din acest litigiu, fie că au fost susţinute pe cale de excepţie, fie pe cale de acţiune în faţa instanţelor de contencios administrativ.
Astfel cum s-a reţinut de către instanţa de apel prin decizia recurată, prin sentinţa civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a constatat că imobilul înscris în CF Sf. Gheorghe, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950; prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat nulitatea actului juridic de naţionalizare cu privire la imobilul menţionat, aceasta fiind nulitatea primordială în litigiul de faţă, care a fost de natură a vicia toate actele juridice subsecvente ce dau conţinut circuitului juridic ulterior al acestui imobil, ca efect al incidenţei principiului enunţat.
Pornind de la această premisă, stabilită cu putere de lucru judecat în raport cu antecesorul cu titlu particular al intimatei-pârâte S.C. D. S.A., instanţa de apel a confirmat admiterea de către prima instanţă a cererilor privind intabuiările subsecvente celei iniţiale efectuate ca efect al naţionalizării, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris ia B13 în favoarea pârâtului Statul Român şi a dreptului de folosinţă în favoarea Sfatului Popular al oraşului Sf. Gheorghe, radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea întreprinderii de Gospodărie Raională Sf. Gheorghe şi radierii dreptului de administrare înscris îa CI în favoarea Centrului de Librării şi Difuzarea Cărţii Braşov.
Reţinând însă, în mod nelegal, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de apel nu a analizat şi cererea recurenţilor-reclamanţi privind radierea dreptului de proprietate al intîmatei-pârâte S.C. D. S.A., intabulat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x/1996, ca act subsecvent actelor deja constatate nule în cauza de faţă, inclusiv radierea dreptului de administrare înscris ia CI în favoarea Centrului de Librării şi Difuzarea Cărţii Braşov, şi acesta antecesor al intîmatei-pârâte S.C. D. S.A., (în timp ce antecesorul său direct a fost Centrul de Librării şi Difuzarea Cărţii Covasna, conform Protocolului din 28.10.1980), ca efect al constatării nulităţii Deciziei nr. 1227/1966.
Ca atare, în rejudecare, instanţa de apel va aprecia şi asupra cererii de radiere a dreptului de proprietate al intimatei-pârâte S.C. D. S.A. privind atât terenul (intabulat în baza certificatului însuşi), în temeiul art. 36 din legea nr. 7/1996, dar şi asupra construcţiei, dată fiind intabularea dreptului de proprietate şi cu privire la construcţie efectuată, de asemenea, în favoarea pârâtei, ca efect al prezumţiei de proprietate ce a operat în favoarea sa, la data înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului, în virtutea dreptului de accesiune, potrivit art. 492 C. civ.
În prealabil însă, astfel cum deja s-a arătată, curtea de apel va fi ţinută să se pronunţe asupra valabilităţii intabulării dreptului de proprietate al intimatei S.C. D. S.A., din perspectiva principiului nulităţii actelor subsecvente preluării de către stat fără titlu valabil a imobilului în litigiu de la autorii recurenţilor-reclamanţi în baza Decretului nr. 92/1950, dezlegare intrată sub puterea lucrului judecat; adiacent, se va avea în vedere art. 20 din Legea nr. 15/1990, precum şi faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, emis în favoarea intimatei-pârâte, are valoarea unui act juridic declarativ, iar nu constitutiv de drept, contrar celor susţinute de către intimată.
Astfel, intimata-pârâtă a fost beneficiara procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991 numai pentru aceea că, la data apariţiei Legii nr. 15/1990, imobilul era evidenţiat în patrimoniul său, cu capital integral de stat la vremea respectivă, urmare a deposedării autorilor reclamanţilor de acest imobil, de către stat, rară titlu valabil.
Totodată, în rejudecare, instanţa de apel, în considerarea cadrului procesual precizat de către recurenţii-reclamanţi, va ţine seama de faptul că finalitatea principală către care tind prin formularea acestei acţiuni este aceea ca intimata-pârâtă S.C. D. S.A. să fie obligată să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere şi efectele Deciziei nr. XX/2007, pronunţată de Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, invocate, de altfel, de către recurenţi, pe parcursul soluţionării cauzei.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, procedura administrativă în baza Legii nr. 10/2001 nu este suspendată la cererea reclamanţilor, dat fiind că, prin acţiunea de faţă, astfel cum a fost precizată (ca, de altfel, încă de la conceperea iniţială a cererii de chemare în judecată), aceştia au formulat un capăt de cerere explicit, neechivoc - la care nu au renunţat niciodată pe parcursul soluţionării cauzei -, prin care au solicitat instanţei prin hotărârea ce o va pronunţa "să dispună obligarea pârâtei S.C. D. S.A. să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului", cerere reiterată şi în finalul memoriului de recurs, ceea ce corespunde şi efectelor recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. XX/2007; or, demersurile recurenţilor-reclamanţî au fost active în sensul finalizării procedurii judiciare de faţă, propunând probe, formulând apărări, invocând excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, promovând căi de atac atât împotriva sentinţelor pronunţate de instanţele de contencios administrativ, cât şi împotriva soluţiilor date în dosarul de faţa etc.
În consecinţă, pentru soluţionarea cererii care formează obiectul notificării nr. 188/2001, adresată de către reclamanţi - ce corespunde ultimului capăt de cerere şî face obiectul criticilor formulate prin motivele de apel, instanţa de apei va porni de la cele deja reţinute ca situaţie de fapt -anume împrejurarea că, la data apariţiei Legii nr. 10/2001, intimata-pârâtă era deja integral privatizată - încă din data de 20.04.2000, premisă care atrage constatarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 29 (fost art. 27 din forma iniţială a Legii nr. 10/2001), astfel cum acest text a fost amendat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008.
Or, această normă, interpretată per a contraria, indică soluţia restituirii în natură, în cazul imobilelor preluate de stat tară titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent pot fi stabilite în soluţionarea pe fond a raportului de restituire, doar în cazul imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, titlu constatat ca atare potrivit criteriilor prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere că intabularea dreptului de proprietate asupra terenului şi construcţiei a avut loc în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Culturii în favoarea intimateî-pârâte S.C. D. S.A., încă din anul 1996, iar nu ca efect al încheierii contractului de privatizare anterior menţionat, Înalta Curte reţine, de asemenea, că, în mod nelegal, instanţa de apel a apreciat că reclamanţii erau ţinuţi a formula şi cerere în constatarea nulităţii absolute a acestui contract.
În cazul în care, în rejudecare, instanţa de apel va lua în considerare soluţia de restituire în natură a imobilului, va supune dezbaterii părţilor şi va aprecia şi asupra oportunităţii rejudecării apelului pârâtei S.C. D. S.A. -exclusiv sub aspectul criticilor formulate de aceasta cu privire la soluţia dată cererii de chemare în garanţie formulată împotriva Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, având în vedere că aceasta nu a promovat recurs (dată fiind lipsa interesului sau procesual de a promova calea de atac împotriva deciziei analizate în această etapă procesuală, faţă de soluţia adoptată prin decizia recurată), dar şi constatând că această cerere a pârâtei redevine actuală doar în cazul obligării pârâtei să emită decizie de restituire în natură a imobilului, aspect asupra căruia înaita Curte nu se poate pronunţa în acest moment procesual, date fiind limitele controlului de legalitate fixate prin motivele de recurs aie reclamanţilor.
În rejudecare, Curtea de Apel Braşov, prin decizia civila nr. 676/AP din 11 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a admis, în parte, apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 3150/2012, a Tribunalului Covasna; a admis, în parte, apelul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3150/2012, a Tribunalului Covasna şi în consecinţă: a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 3150/2012, a Tribunalului Covasna, în sensul că a dispus obligarea pârâtei S.C. D. S.A. să emită decizie de restituire în natură către reclamanţii A., B. şi C., a imobilului situat în Mim. Sfântu Gheorghe, Jud. Covasna, înscris în CF Sfântu Gheorghe (CF cu nr. vechi x Sfântu Gheorghe), nr. cad./top. 815, compus din casă de piatră şt curte în suprafaţă de 312 m.p. a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. D. S.A. împotriva chematei în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) şi în consecinţă, a obligat chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului să plătească pârâtei S.C. D. S.A. suma de 209.040 euro, în echivalentul în RON, potrivit cursului oficial leu/euro la data plăţii efective. A respins restul cererilor din ambele apeluri. A dispus înlăturarea din dispozitivul sentinţei apelate a dispoziţiilor de respingere a cererii de obligare a pârâtei la emiterea dispoziţiei de restituire în natură şi a cererii de chemare în garanţie precum şi a dispoziţiei de disjungere a cererii privind nulitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca rămasă fără obiect. A păstrat restul dispoziţiilor din sentinţă. A obligat pârâta S.C. D. S.A. să plătească reclamanţilor A., B. şi C. suma de 7.993,06 RON cheltuieli de judecată în toate instanţele.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 388/2010 a Tribunalului Covasna, s-a reţinut cu putere de lucru judecat, că titlul de preluare al statului nu a fost valabil, dispoziţie care se opune şi pârâtei S.C. D. S.A., cum a statuat prima instanţă prin decizia de casare, dat fiind că pârâta este succesorul cu titlu particular al statului, faţă de care s-a şi dispus, prin sentinţa civilă nr. 3150/2012, a Tribunalului Covasna radierea dreptului său de proprietate, precum şi radierea dreptului de administrare înscris în favoarea Centrului de Librării şi Difuzarea Cărţii Braşov şi revenirea la situaţia de carte funciară iniţială, dispoziţii care au intrat în puterea lucrului judecat.
Prin urmare, sunt înlăturate apărările pârâtei S.C. D. S.A. că sentinţa nr. 388/2010 nu îi este opozabilă, în virtutea principiului relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, întrucât această chestiune de drept a fost dezlegată de instanţa supremă şi, oricum, efectele se întind asupra succesorilor, iar dacă poartă asupra bunului individual determinat şi asupra celui cu titlu particular asupra aceluiaşi bun, pe de o parte, iar pe de altă parte, ar fi absurd să se considere că faţă de statui ce a preluat abuziv imobilul titlul său nu este valabil, dar este valabil faţă de succesorul cu titlu particular.
Potrivit dezlegării date de instanţa supremă, nu există autoritate de lucru judecat în ceea priveşte valabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, seria x/1996, pe baza căruia aceasta şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. Cercetarea valabilităţii se impune din perspectiva deciziei din recurs ca o chestiune prejudicială, curtea reţinând că acest act, cu efect declarativ şi nu constitutiv de drepturi, nu este valabil, ci nul, în virtutea principiului de drept conform căruia nulitatea actului principal atrage şi nulitatea actelor subsecvente.
Din moment ce s-a constatat nulitatea titlului de preluare ai statului, s-a dispus radierea dreptului său de proprietate, precum şi a dreptului de administrare operativă a Centrului de Librării, care este tot un antecesor al pârâtei, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, (ce poartă numai asupra terenului nu şi construcţiei), este îovit de nulitate şi, ca atare, rară efect, iar menţinerea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară nu se justifică şi trebuie radiată, conform art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Este înlăturată apărarea ca nu a fost atacată încheierea nr. 3611/1996, prin care s-a dispus întabularea dreptului pârâtei pe baza acestui certificat, întrucât norma din art. 36 pct. 1 nu o impune, ci, dimpotrivă, este suficient ca titlul să nu fi fost valabil, nu neapărat şi încheierea de înscriere, pentru a se dispune rectificarea, fiind de observat că acest text conţine două ipoteze, fiind, deci, suficientă îndeplinirea cerinţelor uneia, cum e cazul în speţă.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate are efect declarativ şi nu constitutiv, cum s-a reţinut prin decizia de casare, aici fiind de observat că în condiţiile nevalabilităţii titlului statului, a dreptului de administrare operativă a fostului Centru de Librării Braşov (şi nu Covasna cum ar fi fost normal), certificatul nu mai are ce să declare, lipsind fundamentul juridic al emiterii şi deci buna-credinţă nu prezintă nici o relevanţă, spre deosebire de situaţia actului constitutiv al dreptului real,
Privitor ia construcţie, instanţa supremă a reţinut că la data înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului, pârâta a dobândit dreptul asupra construcţiei, prin efectul accesiunii imobiliare, potrivit art. 492 C. civ.
În condiţiile acestui text proprietarul terenului este îndreptăţit ia accesiune, or pierderea dreptului de proprietate asupra terenului atrage pierderea dreptului şi asupra construcţiei, sens în care se impune radierea dreptului pârâtei şi asupra construcţiei, nemaîfiind întrunite condiţiile de existenţă ale dreptului conform art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.
Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei în ce priveşte buna sa credinţă, întrucât a cunoscut că imobilul este revendicabil, cum rezultă din adresa nr. x/2009, emisă de AVAS, încât şi-a asumat riscul pierderii proprietăţii, astfel încât, şi din acest motiv, se impune radierea din cartea funciară a întregului drept de proprietate al pârâtei asupra imobilului, teren şi construcţie.
Prin decizia de casare, instanţa supremă a stabilit cadrul procesual în rejudecare, respectiv rejudecarea apelului reclamanţilor şi, dacă este cazul, a apelului pârâtei, exclusiv cu privire la cererea de chemare în garanţie.
Cu privire la apel, aşa cum s-a reţinut şi prin decizia de casare, finalitatea urmărită de reclamanţi este emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, cum de altfel au solicitat prin memoriul depus în ciclul procesual anterior, împotriva sentinţei civile nr. 3150/2012 a Tribunalului Covasna, şi cum şi-au menţinut cererea inclusiv prin concluziile scrise depuse la dosar.
Conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data promovării acţiunii (actual 29 astfel cum a fost amendat prin Decizia Curţii Constituţionale, nr. 830/2008), pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul ia măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale îranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
Textul prevede acordarea de masuri prin echivalent numai dacă imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, ceea ce înseamnă că, pentru cele preluate Iară titlu valabil, se impune restituirea în natură, conform principiului înscris în art. 1 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca şi în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, aplicabilă speţei în puterea dispoziţiilor art. 4, ce dă prevalentă cererii persoanei îndreptăţite la restituirea în natură. Ca atare, ori de câte ori restituirea în natură este posibilă, este exclusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent şi cum în speţă, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, iar actele ulterioare, inclusiv cele pe baza cărora s-a intabulat dreptul pârâtei, sunt nule, În temeiul normelor evocate se impune obligaţia pârâtei SC. D. S.A. să emită decizia de restituire în natură a întregului imobil, teren şi construcţie, astfel că primul motiv de apel va fi admis.
În ce priveşte motivul doi din apelul reclamanţilor acesta a vizat critica privind disjungerea capătului privind nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi care nu mai este de actualitate, sub rezerva verificării valabilităţii lui, cercetare efectuată mai sus în aplicarea deciziei de casare.
Cu privire la apelul pârâtei privind cererea de chemare în garanţie: Prin decizia de casare, instanţa supremă a statuat că, în ipoteza admiterii apelului şi obligării la emiterea deciziei de restituire în natură, se impune reanalizarea motivului de apel privitor la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă contra chematei în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care redevine actuală şi va fi admisă în condiţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ.
Urmare restituirii în natură a întregului imobil către reclamanţii şi pe cale de consecinţă a evicţiunii produse, chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, (fostă A.V.A.S.), care a încasat preţul conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 20 aprilie 2000, ce a condus fa privatizarea pârâtei, este obligată la despăgubire, cuantumul fiind stabilit pe baza grilei notariale, conform art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 şi care se ridică la suma de 209.040 euro, plătibilă în RON, potrivit cursului oficial leu/euro de la data plăţii efective.
Deşi chemata în garanţie a fost solicitată de curte să-şi exprime un punct de vedere asupra acestor despăgubiri, nu l-a formulat, susţinând că nu are competenţă, deşi prin decizia de casare s-a întrevăzut soluţia dată asupra cererii de chemare în garanţie în situaţia admiterii apelului reclamanţilor, astfel încât instanţa va dispune obligarea la valoarea stabilită potrivit grilei notariale.
În termen legal, împotriva deciziei curţii de apel, au promovat recurs reclamanţii A., B. şi C., pârâta S.C. D. S.A. şi chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului
Prioritar, Înalta Curte reţine că, deşi depuse prin memorii separate, cererile de recurs formulate de recurenţii reclamanţi A., B. şi C. au un conţinut identic, motiv pentru care redarea motivelor de nelegalitate va fi una comună.
Recurenţii-reclamanţi pârât A., B. şi C. s-au prevalat de motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerii cererii de recurs, aceştia au susţinut că instanţa de apel a dat dezlegări unei singure chestiuni dintre cele stabilite în sarcina sa de către instanţa de recurs, respectiv celei referitoare la analizarea cererii de restituire în natură a imobilului compus din teren şi construcţie, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenţii reclamanţi au arătat următoarele;
Conform Deciziei nr. XX/2007, pronunţată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 329 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şl acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Or, soluţiile cu privire la celelalte două petite, ce au fâcut atât obiectul cererii iniţiale, cât şi criticilor formulate prin motivele de apel şi indicaţiilor instanţei de recurs, nu sunt menţionate în dispozitivul deciziei recurate. Astfel, deşi în cuprinsul considerentelor se reţine împrejurarea că nulitatea actului principal generează nulitatea actelor subsecvente, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate are doar efect declarativ, nulitatea acestuia fiind o chestiune prejudicială, care nu se analizează în procedura contenciosului administrativ, ci în procedura Legii nr. 10/2001, instanţa de apei făcând propria analiza a acestor chestiuni, nu menţionează soluţia din dispozitiv, astfel cum aceasta reiese din considerente.
În susţinerea aceleiaşi critici de nelegalitate, recurenţii reclamanţi au arătat ca împrejurarea că, din dispozitivul deciziei civile nr. 3150/AP/2012, este înlăturată dispoziţia de disjungere a cererii privind constatarea nulităţii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca rămasă fără obiect, nu este de natură a înlătura obligaţia instanţei de rejudecare de a se pronunţa asupra acestui capât de cerere prin analizarea criticilor deduse judecăţii în apel.
Prin urmare, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Ca atare, soluţia curţii de apel este nelegală atât din perspectiva existenţei unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, cât şi din perspectiva nerespectării hotărârii instanţei de recurs anterioare,
De asemenea, contrar celor statuate prin ultima decizie de casare, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra valabilităţii intabularii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. D. S.A. din perspectiva principiului nulităţii actelor subsecvente, ca urmare a constatării preluării de către stat, fără titlu valabil, a imobilului în litigiu, precum şi asupra cererii de radiere a dreptului de proprietate al intimatei-pârâte S.C. D. S.A. .privind atât terenul (intabulat în baza certificatului însuşi), dar şi asupra construcţiei, care face obiectul unui petit expres şi a unui motiv de apel explicit.
Totodată, deşi în cuprinsul considerentelor se regăsesc aprecieri aie instanţei de apel referitoare la împrejurarea că imobilul a fost preluat, de către stat, fără titlu valabil, iar, ca o consecinţă a acestui fapt, actele ulterioare, inclusiv cele pe baza cărora s-a intabulat dreptul paratei, sunt nule, în dispozitiv, nu se regăseşte admiterea capătului de cerere corespunzător, ci menţiunea că se respinge restul cererilor din ambele apeluri.
Recurenta pârâtă S.C. D. S.A. în cuprinsul memoriului de recurs, a invocat ca motiv de nelegalitate ipoteza descrisă de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 315 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă S.C. D. S.A. a criticat decizia curţii de apei din perspectiva în care, în mod nelegal., s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3150/2012 a Tribunalului Covasna a fost dispusă radierea dreptului de proprietate al Statului Român, având în vedere că cererea de radiere a încheierii nr. 100/1957, prin care Statui Român s-a intabulat în CF a fost respinsă, soluţia intrând în puterea de lucru judecat.
De asemenea, în mod nelegal, s-a reţinut că revenirea ia situaţia anterioară de CF a intrat în puterea de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr. 1078 din 23 septembrie 2015, Curtea de Apel Braşov, ca efect ai admiterii apelului declarat de pârâta. S.C. D. S.A., a dispus respingerea cererii reclamanţilor privind restabilirea situaţiei anterioare de CF, dispoziţie intrată în puterea lucrului judecat.
Prin sentinţa civilă nr. 388/2010, Tribunalul Covasna a constatat preluarea, tară titlu valabil, a imobilului în litigiu, fără însă a se dispune repunerea în situaţia anterioară sau radierea înscrierii dreptului de proprietate al Statului.
Prin sentinţa civilă nr. 3150/2012, instanţa de fond, având în vedere dispozitivul sentinţei nr. 388/2010, a constatat în mod legal, nulitatea actelor subsecvente preluării de către stat - respectiv Decizia nr. 38/1958, emisă de fostul Sfat Popuiar al Regiunii Mureş Autonome Maghiare, în baza căreia imobilul a fost intabulat în favoarea întreprinderii de Gospodărie Raională Sf. Gheorghe prin încheierea de CF nr. x/1958, Decizia nr. 1227/1966, în baza căreia s-a intabulat prin încheierea de CF nr. y/1968 dreptul de administrare operativă în favoarea Centrului de librării şi procesui-verbal nr. x/1966 privind trecerea activităţii unităţilor de librării Braşov la Centrul de librării Covasna, Iară a fi dispusă anularea încheierilor de Carte Funciară, apreciind că au fost respectate dispoziţiile legale la momentul întocmirii acestora.
Drepturile reale se nasc şi se sting prin întabulare în cartea funciară, iar încheierile de carte funciară nu au fost anulate, fiind valabil întocmite. Prin urmare, sentinţa civilă nr. 388/2010, pronunţată într-o acţiune în constatare, nu poate avea ca efect anularea încheierilor de carte funciară, deoarece nu conţine nicio dispoziţie în acest sens.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x/1996, pe baza căruia, prin încheierea de CF nr. x/1996, s-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate în favaorea pârâtei S.C. D. S.A., instanţa de ape! a statuat că "acesta este lovit de nulitate", în temeiul dispoziţiilor art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Or, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea S.C. D. S.A. s-a tăcut pe baza H.G. nr. 834/1991, cu titlu de dobândire prin lege, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate, prin încheierea nr. x/1996, neexistând nicio hotărâre judecătorească definitivă şt irevocabilă prin care să se fi constatat că înscrierea sau actul prin care s-a făcut înscrierea nu a fost valabil. Rectificarea încheierii nr. x/1996 nu s-a cerut de către reclamanţi.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ. Constatarea nulităţii unui astfel de act presupune încălcarea unor dispoziţii legale imperative la momentul emiterii titlului.
Instanţa de apel nu a tăcut nicio analiză cu privire la acest aspect, limitându-se la a susţine că nulitatea actului principal atrage nulitatea actului subsidiar.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au cerut anularea deciziei nr. 100/1958, prin care imobilul a trecut în proprietate de stat, precizând ulterior că este vorba de încheierea de întabulare nr. 100/1958, Ca atare, actul juridic prin care s-a dispus întabularea a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român a fost încheierea (sau dispoziţia) nr. 100/1957, cu privire la care instanţa de fond s-a pronunţat în sensul respingerii cererii de anulare.
Prin urmare, ţinînd cont de ceea ce au cerut reclamanţii şi ceea ce s-a statuat deja cu putere de lucru judecat, radierea înscrierii certificatului de atestare a dreptului de proprietate din cartea funciară nu se poate dispune.
Instanţa de apel nu a respectat indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind analiza capătului de cerere având ca obiect radierea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, înscris în favoarea S.C. D. S.A. în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Imobilul din str. Ciucului nr. 1 (teren şi construcţie), s-a aflat în patrimoniul S.C. D. S.A. la momentul apariţiei H.G. nr. 834/1991, aceasta fiind şi justificarea legală a emiterii certificatului de atestare şi a întabulării construcţiei, în cauză nefiind incidente dispoziţiile legale privind accesiunea imobiliară.
Contrar dispoziţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform cărora în cazul în care în rejudecare, instanţa de apel va lua în considerare soluţia de restituire în natură a imobilului, va supune dezbaterii părţilor cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, această cerere nu a fost pusă în dezbaterea părţilor, instanţa neîndeplinind procedura contradictorie şi, implicit, încălcând principiul contradictorialităţii procesului civil.
Prin urmare, decizia pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde o motivare efectivă, concludentă, în sens de raţionament logico-juridic propriu al instanţei care să conducă ia soluţia cuprinsă în dispozitiv, ceea ce echivalează cu nemotîvarea hotărârii şi atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. De asemenea, hotărârea recurată nu este motivată în drept şi nu respectă îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind incidenţa prevederilor art. 20 din Legea nr. 35/1990, hotărârea fiind dată cu încălcarea legii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
Recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, fostă AVAS), în cuprinsul memoriului de recurs, a invocat ca motiv de nelegalitate ipoteza descrisă de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta chemată în garanţie învederează că hotărârea instanţei de fond este nelegală, deoarece în mod greşit a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat-o la plata sumei de 209 040 euro, în echivalent în RON, potrivit cursului oficial leu/euro la data plaţii efective, către pârâta S.C D. S.A.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare, în sensui că a admis cererea de chemare în garanţie a Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, tară să fie îndeplinite condiţiile legale, faţa de temeiul de drept invocat în susţinerea acestei cereri, respectiv dispoziţiile art. 60 alin. I C. proc. civ.,
În mod nelegal, a fost respinsă excepţia referitoare fa lipsa calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie, în raport de contractele de vânzare-cumparare de acţiuni nr. 12/2000 şi 13/1998 invocate prin cererea de chemare in garanţie. Aceasta întrucât, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 12/2000 şi 13/1998 de acţiuni F.P.S., actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - fosta AVAS, în calitate de vânzător, a înstrăinat către S.C. D. S.A. în calitate de cumpărătoare, pachetul de acţiuni deţinut în numele statului la acesta societate, reprezentând 21,65%, respectiv 46,31 % din capitalul social.
Prin contractele de vanzare-cumparare de acţiuni nu au fost înstrăinate imobilele din patrimoniul societăţii privatizate, ci acţiunile deţinute în numele statului la această societate. Or, imobilul în litigiu nu a făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare de acţiuni, deoarece prin aceste contracte au fost vândute acţiuni şi nu active.
Conform prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 99/1999 şi O.U.G. nr. 23/2004, chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) administrează acţiunile, iar nu activele. Acţiunile reprezintă valori mobiliare, emise de o societate comercială, pe când activele societăţii reprezintă bunuri care fac parte din patrimoniul societăţii comerciale şi asupra cărora poate dispune numai societatea comercială în cauză.
Potrivit lit d) a art. 5 din O.U.G. 23/2004, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) are atribuţia de a vinde acţiunile/părţile sociale deţinute de stat la societăţile comerciale aflate în portofoliul său, prin metodele prevăzute în O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Rezultă, aşadar că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, (fosta AVAS), nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniu! acestora, ci are calitatea de acţionar în numele statului la aceste societăţi. Neavând drept de proprietate asupra bunurilor societăţilor comerciale, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS) nu este răspunzătoare nici de mişcările care au loc in interiorul patrimoniului acestora.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, iniţial, capitalul socia! al societăţilor comerciale constituite în baza art. 17 din acelaşi act normativ, este deţinut integral de statul român sub forma de acţiuni sau părţi sociale. Acelaşi articol, la alin. (2) stabileşte expres ca "bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu"..."
Rezultă că cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta AVAS), în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni, în care aceasta nu este parte contractantă este neîntemeiată.
Chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu are calitate procesuală pasivă în. ce priveşte cererea de chemare în garanţie a societăţii, deoarece calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic cu reclamantul, titularul dreptului.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, potrivit căruia bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale aparţin acestora, AVAS nu este persoana juridică deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
În mod nelegal, instanţa de apel a admis cererea de chemare în garanţie a Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi a obligat autoritatea la plata sumei de 209.040 euro, în echivalentul RON, potrivit cursului oficial leu/euro la data plaţii efective, către parata S.C D. S.A., având în vedere că prin contractele de vânzare cumpărare, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a înstrăinat acţiuni. Or, din motivarea cererii de chemare în garanţie rezultă confuzia care se face între noţiunea de capital social şi patrimoniu, precum şi intre noţiunea de acţiuni şi active.
În consecinţa Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu putea garanta pentru evictiune asupra bunurilor societarii comerciale, deoarece nu acesta era obiectul contractului, iar pe de alta parte instituţia noastră nu deţinea dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, neraspunzand de mişcările din patrimoniul societarii comerciale,
De asemenea, în cauză, nu sunt nu sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea pentru evictiune, reglementată de art. 1339 C. civ.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu putea garanta pentru evictiune asupra bunurilor societăţii comerciale, ci doar asupra acţiunilor pe care le-a vândut prin contractele de vânzare cumpărare de acţiuni.
Pe de altă parte, repararea prejudiciului trebuie apreciată raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societăţii privatizate ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum aceasta a fost menţionată în dosarul de privatizare.
Raţiunea legiuitorului cu privire ia obligarea instituţiei publice la o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituire, stabilit legal, şi deci previzibil, este menţinerea capitalului social la nivelul avut la momentul privatizării, consemnat în dosarul de privatizare, conform cu principiul fixităţii capitalului social, al corespondenţei lui cu bunurile înscrise în bilanţ la activ.
În ceea ce priveşte despăgubirile ce vor putea fi acordate, în cauza nu sunt incidente dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, modificată şi completată, cu privire la criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, urmare retrocedării unor imobile foştilor proprietari.
De asemenea, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, trebuie luată în considerare Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunţata de Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2011, prin care s-a statuat că în aplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, urmare retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii despăgubirii.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de critîcile formulate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursurile declarate de reclamanţii A., B. şi C., de pârâta S.C. D. S.A. şi de chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S împotriva deciziei civile nr. 676/AP din 11 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă sunt fondate, urmând a fi admise având în vedere următoarele considerente:
Prioritar, Înalta Curte reţine că, deşi depuse prin memorii separate, cererile de recurs formulate de recurenţii reclamanţi A., B. şi C. au un conţinut identic. De asemenea, atât recursul reclamanţilor cât şi cel al pârâtei S.C. D. S.A. au fost întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., context în care analiza recursurilor exercitate de aceştia urmează a fi analizate simultan.
Prin memoriile de recurs, recurenţii reclamanţi A., B. şi C. şi recurenta pârâtă S.C. D. S.A. au invocat dispoziţiile înscrise în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care se referă la ipoteza în care "hotărîrea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., care vizează aplicarea şi interpretarea greşită a normelor legale, respectiv prevederile art. 315 din C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului,
Motivul de recurs prevăzut de art. 307 pct. 7 din C. proc. civ. reprezintă un motiv de nelegalitate de ordine publică, care se impune a fi analizat cu prioritate în raport de celelalte aspecte de nelegalitate invocate.
Dezvoltarea şi argumentarea juridică a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., se axează, în esenţă, pe împrejurarea că există contradicţie între dîpozitivul deciziei recurate şi considerentele acesteia.
Toate cele trei situaţii, cuprinse în acest motiv de recurs, vizează de fapt una şi aceeaşi chestiune - nemotivarea hotărârii. Aceasta, întrucât formularea unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii echivalează cu o nemotivare.
Una dintre ipostazele în care se ajunge la o nemotivare în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este aceea a contrarietăţii între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii conduce la o anumită soluţie, însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, ceea ce este şi cazul în speţă.
Astfel, se reţine că, prin decizia de casare nr. 107 din 22 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că solicitarea recurenţilor-reclamanţi privind constatarea nulităţii titlului mtimatei-pârâte S.C. D. S.A. reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x/1996 constituie o chestiune prejudicială în procedura aplicării Legii nr. 10/2001 şi a condiţiilor prevăzute de lege, ce trebuie verificate pentru soluţionarea notificării formulate de către reclamanţi şi adresate pârâtei S.C. D. S.A., ca unitate deţinătoare a imobilului - teren şi construcţie - la data apariţiei legii reparatorii, şi, ca atare, se impune ca instanţa de apel să se pronunţe asupra acesteia.
A mai constatat că instanţa de apel nu a analizat cererea recurenţiior-reclamanţi privind radierea dreptului de proprietate al intimatei-pârâte S.C. D. S.A., intabulat în baza certificatului de atestarea a dreptului de proprietate seria x/1996, ca act subsecvent actelor deja constatate nule în cauza de faţă, radierea dreptului de administrare înscris la Ci în favoarea Centrului de Librării şi Difuzarea Cărţii Braşov, şi acesta antecesor al intimatei-pârâte S.C. D. S.A., (în timp ce antecesorul său direct a fost Centrul de Librării şi Difuzarea Cărţii Covasna, conform Protocolului din 28.10.1980), ca efect al constatării nulităţii deciziei nr. 1227/1966
De asemenea, a reţinut că se impune ca, în rejudecare, instanţa de apel să se pronunţe asupra valabilităţii intabulârii dreptului de proprietate al intimatei S.C. D. S.A., din perspectiva principiului nulităţii actelor subsecvente preluării de către stat, tară titlu valabil, a imobilului în litigiu de la autorii recurenţilor-reclamanţi în baza Decretului nr. 92/1950, dezlegare intrată sub puterea lucrului judecat; adiacent, se va avea în vedere art. 20 din Legea nr. 15/1990, precum şi faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, emis în favoarea intimatei-pârâte, are valoarea unui act juridic declarativ, iar nu constitutiv de drept.
Totodată, a mai reţinut că în cazul în care, în rejudecare, instanţa de apel va lua în considerare soluţia de restituire în natură a imobilului, va supune dezbaterii părţilor şi va aprecia şi asupra oportunităţii rejudecării apelului pârâtei S.C. D. S.A. - exclusiv sub aspectul criticilor formulate de aceasta cu privire la soluţia dată cererii de chemare în garanţie formulată împotriva Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, constatând că această cerere a pârâtei redevine actuală, doar în cazul obligării pârâtei să emită decizie de restituire în natură a imobilului.
În esenţă, în rejudecare, instanţa de apel trebuia să se pronunţe asupra următoarelor chestiuni: valabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x/1996, a intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al intimatei S.C. D. S.A., radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate ai intimatei-pârâte S.C. D. S.A., precum şi asupra cererii privind obligarea pârâtei S.C. D. S.A. să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului. De asemenea, în situaţia în care urma să se dispună restituirea în natură a imobilului, instanţa de apel trebuia să se pronunţe şi asupra cererii de chemare în garanţie formulate de pârâta S.C. D. S.A.
Analizând conţinutul considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte constată următoarele:
Instanţa de apel a reţinut ca argument cu privire la nulitatea titlului de proprietate exhibat de pârâta S.C. D. S.A., respectiv a certificatuiui de atestare a dreptului de proprietate nr. x/1996, faptul că " acest act, cu efect declarativ şi nu constitutiv de drepturi, nu este valabil, ci nul, în virtutea principiului de drept conform căruia nulitatea actului principal atrage şi nulitatea actelor subsecvente".
Cu toate că, din considerentele redate, se prefigurează dezlegarea pe care instanţa de ape! urma să pronunţe cu privire la acest motiv de apei, soluţia nu se regăseşte cuprinsă în dispozitivul deciziei.
Prin urmare, deşi aceste argumente conduceau la concluzia caracterului fondat al apelului declarat de reclamanţi cu privire la capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei, seria x/1996, în dispozitiv, instanţa s-a oprit ia soluţia contrară. Astfel, instanţa de apel a dispus admiterea, în parte, a apelului reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 3150/2012, a Tribunalului Covasna, schimbând în parte sentinţa apelată, în sensul restituirii în natură către reclamanţii A., B. şi C., a imobilului situat în Mun. Sfântu Gheorghe, Jud. Covasna, înscris în CF Sfântu Gheorghe (CF cu nr. vechi x Sfântu Gheorghe), compus din casă de piatră şi curte în suprafaţă de 312 m.p, respingând restul cererilor din ambele apeluri, printre care şi capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei S.C. D. S.A.
Împrejurarea ca prin dispozitivul deciziei recurate, instanţa de apel a respins cererea privind disjungerea capătului de cerere privind constatarea nulităţii certificatuiui de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea pârâtei S.C. D. S.A., nu poate conduce la soluţia dezînvestirii instanţei cu privire la acest capăt de cerere.
Totodată, în considerentele deciziei recurate, se regăsesc argumente în sensul ne va labilităţii înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei S.C. D. S.A. şi radierii, din cartea funciară, a dreptului de proprietate a acesteia. în acest sens, instanţa de apel a reţinut că "Din moment ce s-a constatat nulitatea titlului de preluare al statului, s-a dispus radierea dreptului său de proprietate precum şi a dreptului de administrare operativă a Centrului de Librării, care este tot un antecesor al pârâtei, certificatul de atestare a dreptului de proprietate (ce poartă numai asupra terenului nu şi construcţiei), este lovit de nulitate şi ca atare fără efect, iar menţinerea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciara nu se justifică şi trebuie radiată conform art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Deşi aceste argumente conduceau la soluţia de admitere a apelului reclamanţilor împotriva sentinţei de fond, sub aspectul soluţiei vizând capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, înscris în favoarea pârâtei S.C. D. S.A., în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, dispunând admiterea doar a capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului, respingând restul cererilor din ambele apeluri, printre care şi capătisl de cerere privind radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea S.C. D. S.A.
Rezultă, aşadar, o evidentă contradicţie între motivarea deciziei recurate şi dispozitivul acesteia, deoarece motivarea conduce la o anumită soluţie, iar dispozitivul cuprinde soluţia contrară. Practic, în acest caz, soluţia la care s-a oprît instanţa de apel, cuprinsă în dispozitivul deciziei recurate, apare ca fiind nemotivată.
Cum o hotărâre nemotivată face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii soluţiei pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, ceea ce se impune este soluţia de casare cu trimitere.
înalta Curte constată că, în situaţia de faţă, dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, în principal, pentru ca instanţa de trimitere să se pronunţe şi asupra motivelor de apel privind constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a valabilităţii intabulării în canea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea S.C. D. S.A. şi a radierii, din cartea funciară, a dreptului sau de proprietate, nu se mai impune analizarea celorlalte neregulari taţi invocate de recurenţii-recîamanţi şi de recurenta pârâtă cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, motiv de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În rejudecare, instanţa de trimitere va avea în vedere dispoziţiile legale indicate de către recurenţi ca fiind aplicate şi interpretate în mod greşit.
În consecinţă, cum, în cauză, nu au fost respectate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., existând, pe de o parte, neconcordanţă între considerente şi dispozitiv, iar, pe de altă parte, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, conform indicaţiilor din decizia de casare, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate prin prisma modului de aplicare a prevederilor legale incidente invocate ca temeiuri de drept ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanţii A., B. şi C., de pârâta S.C. D. S.A. deciziei civile nr. 676/AP din 11 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Cu referire la recursul declarat de recurenta-chemată în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/2000 şi y/1998, F.P.S. (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - fosta AVAS), in calitate de vânzător - a înstrăinat către pârâta S.C. D. S.A. - in calitate de cumpărător - pachetul de acţiuni deţinut în numele statului la această societate, reprezentând 21,65% şi 46,31% din capitalul social.
O.U.G. nr. 198/1999 are caracterul unei legi speciale, întrucât reglementează privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de ape, în raport de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale.
Primul act normativ care a prevăzut plata unor despăgubiri este O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare. în acest act normativ se regăseşte dispoziţia legală respectiv art. 324 alin. (1) potrivit căruia "instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat".
Art 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat expres prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Noul act normativ a introdus o nouă modalitate de plată a despăgubirilor prin art. 29, potrivit căruia "instituţia publică implicată asigură cumpărătorilor cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile care obligă la restituirea în natură către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de staf\ precum şi un plafon maxim al acestor despăgubiri, ele neputând depăşi 50% din preţul efectiv plătit de cumpărătorul acţiunilor.
Totodată, art. 30 alin. (3) din lege a statuat că prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată Legea nr. 44/1998. cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate anterior intrării în vigoare a legii.
Din analiza acestor texte legale, rezultă că legiuitorul a prevăzut, succesiv, două modalităţi diferite de plată a despăgubirilor: cea iniţială, din O.U.G. nr. 88/1997, care stabilea plata despăgubirilor către societatea comercială privatizată, şi cea ulterioară, din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte plata despăgubirilor către cumpărătorul acţiunilor din cadrul procesului de privatizare.
Prima reglementare nu conţine norme de limitare a cuantumului despăgubirilor ce pot fi achitate societăţii comerciale prejudiciate, în timp ce a doua reglementare, raportându-se la cumpărătorul acţiunilor, limitează cuantumul maxim al despăgubirilor ce poî fi achitate la 50% din preţul efectiv plătit pe acţiuni.
Prin prevederea expresă în cadrul Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a faptului că textul art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne aplicabil contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a legii, s-a creat o situaţie de ultraactivitate a legii, respectiv de excepţie ce trebuie analizată ca atare, fără raportare la prevederile ulterioare în consecinţă, pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, nu există norme de limitare a despăgubirilor, aceste limitări intervenind doar pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate sub imperiul Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În concluzie, din analiza textelor legale prezentate se desprind două idei principale:
În primul rând, titularul acţiunii în despăgubire întemeiate pe dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, pentru prejudiciile suferite ca urmare a retrocedării unor imobile către foştii proprietari, este întotdeauna societatea comercială privatizată, calitate procesuală pasivă având instituţia publică implicată în privatizare;
În al doilea rând, prin menţinerea în aplicare a dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, pentru contractele încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, despăgubirile ce pot fi acordate societăţilor comerciale nu sunt limitate, neputându-se face raportare la prevederile legale ce stabilesc cuantumul maxim la nivelul de 50% din preţul efectiv plătit de cumpărătorul acţiunilor.
Obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limitează ia valoarea de inventar (valoarea contabilă), actualizată în raport cu indicele de inflaţie.
Societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foştii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanţul societăţii, în condiţiile în care, respectând dezideratul fixităţii capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.
Această valoare acoperă însă doar paguba efectiv suferită (damnum emergem), în baza principiului reparăiii integrale a prejudiciului, ia valoarea imobilului evidenţiată în bilanţ trebuind adăugată rata inflaţiei, calculată prin raportare la momentul plăţii despăgubirii, (aceasta acoperind şi beneficiul nerealizat - lucruum cesans).
În măsura in care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piaţă a activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabilă, pentru a menţine în acest fel capitalul social Pentru suma ce excedează acestei valori contabile societatea ar trebui să declanşeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecinţa legală a emiterii de noi acţiuni. Or, scopul legiuitorului în reglementarea posibilităţii de plată a despăgubirilor nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societăţii.
Prin decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 privind aplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, obligatorie pentru instanţele de judecată, în temeiul prevederilor art. 330 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de soluţionare a recursurilor în interesul legii a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii despăgubirii.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa supremă a reţinut necesitatea unei corespondenţe în modalitatea de evaluare a patrimoniului societăţii comerciale, atât la momentul privatizării, cât şi la momentul ieşirii unui imobil din patrimoniu. Astfel, la momentul vânzării acţiunilor, în cadrul dosarului de prezentare, patrimoniul societăţii comerciale este evaluat conform normelor de evaluare în vigoare, valoarea acestui patrimoniu fiind reflectată în valoarea acţiunilor ce urmează a fi vândute, respectiv în capitalul social aî societăţii comerciale ce urmează a fi privatizată.
Capitalul social cuprinde aporturile în numerar şi în natură ale asociaţilor care participă la constituirea societăţii. în bilanţul societăţii, capitalul social este evidenţiat la pasiv, ca o obligaţie a societăţii faţă de asociaţi. în schimb, bunurile efective, care constituie aporturile asociaţilor, figurează în bilanţul societăţii, deoarece, intrând în patrimoniul societăţii, ele aparţin acesteia. Capitalul social nominal este fix pe toată durata societăţii, în sensul că valoarea activului patrimoniului societăţii trebuie să fie cel puţin la nivelul capitalului social, legiuitorul prevăzând obligaţia reîntregirii sau reducerii acestuia (art. 207 şi art. 212 şi urm. din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările uiterioare).
Deosebit de aceste modalităţi de reducere şi majorare a capitalului social, legiuitorul a mai prevăzut o modalitate specifică de majorare a capitalului social, şi anume prin reevaluarea activelor societăţii. Astfel, legislaţia promovată după anul 1990 a avut în vedere efectuarea unor reevaluări ale activelor din patrimoniul întreprinderilor, reevaluarea contabilă a fost făcuta la decizia Ministerului Finanţelor Publice, fiind o activitate administrativă prin care se urmărea reactualizarea valorilor contabile ale imobilizărilor corporale (mijloace fixe), înregistrate la costuri istorice la valorile actuale influenţate de procesul inflaţionist. Activitatea de reevaluare contabilă a fost un proces obligatoriu în urma publicării H.G. nr. 945/1990 privind inventarierea şi reevaluarea patrimoniului unităţilor economice de stat, H.G. nr. 26/1992 privind reevaluarea unor active şi pasive ca urmare a unificării cursurilor de schimb ale leului şi regimului de preţuri şi tarife în aceste condiţii, cu completările ulterioare, şi a H.G. nr. 500/1994 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi modificarea capitalului social, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv un proces aflat la indemâna societăţilor comerciale, astfel cum a fost reglementat prin H.G. nr. 983/1998 privind reevaluarea clădirilor, construcţiilor speciale şi a terenurilor, modificată şi completată prin H.G. nr. 95/1999, respectiv H.G. nr. 403/2000 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi H.G. nr. 1.553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1.553/2003, reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabila diferă semnificativ de valoarea justă.
De asemenea, H.G. nr. 500/1994, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligativitatea reevaluării imobilizărilor corporale şi înregistrarea diferenţelor în capitalul social al regiilor autonome sau al societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat.
Aşadar, societăţile comerciale, ulterior procesului de privatizare prin vânzarea pachetului de acţiuni (indiferent dacă a avut loc o vânzare totală sau parţială a pachetului de acţiuni deţinut de stat), au fost obligate la reevaluarea continuă a activelor sale patrimoniale, noiîe valori fiind reflectate Ia nivelul bilanţului la capitolul active.
În consecinţă, în evaluarea patrimoniului societăţilor comerciale privatizate, societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foştii proprietari trebuie despăgubită cu vaioarea cu care aceste imobile figurau în bilanţul societăţii, în condiţiile în care, respectând dezideratul fixităţii capitalului social, în locui imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare,
Stabilirea despăgubirilor ce pot fi acordate societăţilor comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul valorii contabile răspunde şi dezideratului de respectare a accepţiunii noţiunii de "bun", reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, instanţa europeană a arătat că, în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, ci şi în a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri; alegerea acestora poate presupune diminuarea indemnizăru pentru privarea de proprietate sau restituirea de bunuri de o valoare inferioară celei a bunului de care a fost privat un proprietar. Acest principiu, în accepţiunea instanţei europene, este aplicabil cu deosebire în situaţiile în care dreptul la indemnizare nu decurge dintr-o privare de proprietate impusă unei persoane de statul în cauză, ci este concepută spre a atenua efectele unei privări sau pierderi de proprietate ce este imputabilă acestui stat; ceea ce pretinde art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca nivelul indemnizării acordate să fie în raport rezonabil cu valoarea bunului în discuţie.
Aşadar, societăţile comerciale, ulterior procesului de privatizare prin vânzarea pachetului de acţiuni (indiferent dacă a avut loc o vânzare totală sau parţială a pachetului de acţiuni deţinut de stat), au fost obligate la reevaluarea continuă a activelor sale patrimoniale, noiîe valori fiind reflectate Ia nivelul bilanţului la capitolul active.
Dispoziţiile cuprinse în norma specială sunt dispoziţii imperative şi se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile cuprinse în C. civ. care cuprind norme cu caracter general privind răspunderea contractuală.
Calitatea procesuală a pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. se impune a fi anaiizată din perspectiva legii speciale, şi nu a legii generale, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 25 şi 37 din Decretul nr. 31/1954.
Avându-se în vedere aceste considerente şi constatând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte să admită recursul exercitat de chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S împotriva deciziei civile nr. 676/AP din 11 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apei Braşov, secţia civilă, să caseze decizia recurată şi să trimită cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanţii A., B. şi C., de pârâta S.C. D. S.A. şi de chemata în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S împotriva deciziei civile nr. 676/Ap din 11 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2017.