Inadmissibility of cassation in moral damages claim due to individual valuation below jurisdictional threshold

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 466 din 22 mai 20.17, a admis apelul promovat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi ca reprezentant legal pentru Unitatea Militară nr. x Bacău, în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi A. şi B. prin reprezentant legal, împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 80.000 euro cu titlu de pretenţii către reclamanţi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi ca reprezentant legal al Unităţii Militare x Bacău.

Investita cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 28 septembrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, ia data de 28 septembrie 2017, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.

La 9 octombrie 2017, s-a înregistrat punctul de vedere al intimaţilor -reclamanţi la raport, în sensul respingerii recursului, ca inadmisibil, iar la 13 octombrie 2017, s-a. înregistrat punctul de vedere al recurentului, prin care s-a apreciat recursul ca fiind admisibil.

Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi ca reprezentant legal al Unităţii Militare x Bacău a precizat astfel că dispoziţiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în materia recursului, acest aspect reieşind din interpretarea gramaticală, a textului de lege şi a opinat că determinarea instanţei competente şi admisibilitatea recursului sunt instituţii juridice diferite, reglementate distinct.

În acest context, a arătat că dispoziţiile art. 100 alin. (1) nu se regăsesc între cele la care se referă norma de trimitere cuprinsă în art. 494 C. proc. civ.

Recurentul a menţionat ca şi în situaţia în care s-ar admite aplicarea art. 100 alin. (1) C. proc. civ. în recurs, în cauza dedusă judecăţii, raportul juridic, înţeles ca relaţia patrimonială sau nepatrimonială reglementată de norma de drept, este unul comun pentru cei doi reclamanţi, întemeiat pe aceeaşi cauză, în calitatea părţilor de coproprietari ai moştenirii, motiv pentru care pretenţiile lor se impun a fi judecate împreună.

Recurentul s-a referit şi la decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, considerând că aceasta trebuie să fie avută în vedere pentru respectarea dreptului al un proces echitabil, aşa cum este reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluţia din 19 octombrie 2017, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 8 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., tară citarea părţilor.

Analizând recursul, înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În rapt, prin cererea introductivă de instanţă formulată la 13 iulie 2015, A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară nr. x Bacău (care a absorbit UM y Bacău), obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în sumă de 120.000 euro pentru reclamantă şi de 160.000 euro pentru reclamant, în echivalent în RON ia data plăţii efective, precum şi la plata dobânzilor legale aferente calculate de la data introducerii cererii până la data plăţii efective.

Tribunalul Bacău, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 321/D din 14 martie 2016 a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară nr. x Bacău, având ca obiect pretenţii. A dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la achitarea contravalorii

În RON la data plăţii efective a sumei de 80.000 euro către reclamanta A. şi 100.000 euro către reclamantul B. cu titlu de daune morale. A dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente sumelor anterior solicitate de la data introducerii acţiunii - 13 iulie 2017 până la data plăţii efective şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON.

Prin decizia nr. 466 din 22 mai 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a admis apelul promovat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi ca reprezentant legal pentru Unitatea Militară nr. x Bacău împotriva sentinţei pronunţate pe tribunal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 80.000 euro cu titlu de pretenţii către reclamanţii A. şi B.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018, na sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului

În speţă, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor morale în sumă de 120.000 euro pentru reclamanta A. şi de 160.000 euro pentru reclamantul B., în echivalent în RON la data plăţii efective, precum şi Ia plata dobânzilor legale aferente calculate de la data introducerii cererii până la data plăţii efective, cuantumul acestor pretenţii situându~se sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 100 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care sa facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori a obiectului fiecărei pretenţii în parte".

Din interpretarea textului legal anterior citat rezultă că în situaţia în care mai mulţi reclamanţi formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiaşi pârât, în baza unor raporturi juridice distincte, stabilirea instanţei competente nu se face în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor, ci în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte.

Împrejurarea că reclamanţii, în virtutea dispoziţiilor care reglementează coparticiparea procesuală activă voluntară şi a principiului disponibilităţii procesului civil, au ales să formuleze împreună cererea de chemare în judecata, în cadrul căreia fiecare a formulat pretenţii proprii faţă de pârâţi, nu justifică, în mod legal, totalizarea valorii pretenţiilor lor.

În concret, referitor la situaţia dedusă judecaţii în prezentul litigiu, se solicită acordarea a 120.000 euro, respectiv 160,000 euro, pretenţii care, potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ. mai sus enunţate, nu se vor cumula, ci vor fi avute în vedere individual, sens în care pragul valoric impus de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu este atins pentru a atrage competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului - pârât referitoare la neapHcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ. în materia recursului, se reţine că aceasta nu poate fi primită, în condiţiile în care în raport de instanţa competentă a soluţiona cererea introductivă se determină şi instanţele, respectiv căile de atac cărora le este supusă hotărârea de primă instanţă.

Referitor la susţinerea recurentului potrivit căreia pretenţiile intimaţilor-reclamanţi ar trebui însumate, să observă că aceştia nu se află într-o situaţie de coparticipare procesuală activă obligatorie, fiecare dintre ei având posibilitatea de a se adresa instanţei în mod separat, pentru acordarea de despăgubiri ca urmare a faptei ilicite ce reprezintă cauza juridică a pretenţiilor lor.

Faptul că acelaşi eveniment a reprezentat cauza pentru formularea aceleiaşi cereri de chemare în judecată (legătura între raporturile juridice care justifică judecata împreună în sensul art. 100 alin. (1) C. proc. civ.), nu poate determina valoarea obiectului dedus judecăţii prin însumarea tuturor pretenţiilor reclamanţilor, întrucât raportul juridic dintre fiecare reclamant în parte şi pârâţi este distinct iar solicitarea de acordare a despăgubirilor morale se întemeiază pe legătura de rudenie pe care fiecare dintre reclamanţi a avut-o cu victima accidentului.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349, 1357, 1365, 1381, 1391 C. civ., art. 49 din Legea nr. 35/1990, Anexa 1 lit. b) din Legea nr. 15/1998 şi vizează acordarea unor despăgubiri al căror cuantum nu depăşeşte pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că recursul declarat împotriva deciziei curţii de apel este inadmisibil, situaţie faţă de care criticile deduse judecăţii prin intermediul unei căi de atac care nu este prevăzută de lege nu pot fi avute în vedere.

În ceea ce priveşte decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, prin care sintagma "precum, şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de­pănă la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost declarată neconstituţionaiă, se constată că nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul aplicării acesteia speţei de faţă.

Astfel, în considerentele deciziei, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, efect al constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, urmează a se aplica prevederile textului de lege în sensul că sunt supuse recursului hotărârile pronunţate, după data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în banî, mai puţin cele exceptate după criteriul material prevăzut de acelaşi text de lege.

În consecinţa, dat fiind faptul că decizia atacată cu recurs în prezenta cauza a fost pronunţată la 22 mai 2017, anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, rezultă că în speţă nu sunt incidente dezlegările deciziei.

De asemenea, analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a prevederilor acestui articol, în cauza Trif contra României, instanţa de contencios european a reiterat că dreptul de acces la instanţă nu este absolut, fiind susceptibil de limitări; acestea sunt permise, în particular, în cazul respectării condiţiilor de admisibilitate ale căii de atac formulată pe motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa, acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în acest scop de o anumită marjă de apreciere.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, decizia nr. 466 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reţine totodată ca prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi ca reprezentant legal al Unităţii Militare x Bacău împotriva deciziei nr. 466 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2017.