Expropriation damages: cassation inadmissible under Law No. 2/2013 transitional bar on appeals
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for cassation as inadmissible, thereby leaving in force the Court of Appeal Ploiești’s decision that had previously dismissed the appellant’s appeal against the lower court’s dismissal of her claims. The dispute concerned a claim for damages and compensation for loss of use resulting from alleged abusive expropriation and the application of statutes regarding public utility expropriation, where the appellant challenged the lower courts' findings on the statute of limitations and the court's competence. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of legality of appeals, specifically invoking Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which provides that in expropriation cases, appellate decisions are not subject to cassation, and Article 123 and Article 460(2) of the Civil Procedure Code, which established that the appeal route for accessory requests is identical to that of the principal request, rendering the final appellate judgment definitive and immune to further review.
Legislator headnote
AI generatedart. 497 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 25 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ; Expropriation damages: cassation inadmissible under Law No. 2/2013 transitional bar on appeals: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legilor nr. 554/2004 şi nr. 213/1998, precum şi pe prevederilor art. 480-481 C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
1. Cererea de recurs
Prin cererea formulată la data de 16 august 2017, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1350 din 13 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosar nr. x/2015, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1085, pronunţată ia data de 18 noiembrie 2016 de Tribunalul Buzău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi aplicarea dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că, în speţă, sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţată în cauză nu este motivată, precum şi cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţinând că decizia a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind prescripţia.
În sinteză, a invocat recurenta faptul că în apel, cale de atac de reformare, instanţa trebuia să verifice soluţia atacată din punctul de vedere al temeniciei, stabilind dacă situaţia de fapt este în concordanţă cu probele administrate în cauză, după cum hotărârea atacată trebuia verificată şi sub aspectul legalităţii, respectiv dacă prima instanţă a identificat, interpretat şi aplicat corect normele de drept materiale incidente situaţiei de fapt deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurenta a invocat faptul că, având în vedere caracterul continuu al ocupării terenului proprietatea sa şi faptul că dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, în cauză s-a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la prescripţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 august 2016 şi repartizat completului C2 în şedinţa publică din data de 3 octombrie 2017, în temeiul dispoziţiilor C. proc. civ. adoptat în anul 1865, recursul fiind comunicat intimaţilor împreună cu citaţiile emise pentru termenul acordat în cauză, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 17-21 din dosarul acestei instanţe.
În cauză, au fost depuse două întâmpinări:
- întâmpinarea depusă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la data de 22 septembrie 2017, prin poştă şi înregistrată la înalta Curte la data de 26 septembrie 2017, care arată că este continuatoarea
Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin care cere respingerea recursului ca nefondat, precum şi
- întâmpinarea depusă de intimata Primăria Municipiului Buzău, prin Primar, la data de 26 septembrie 2017, prin poştă şi înregistrată la Înalta Curte la data de 27 septembrie 2017, prin care solicită respingerea recursului, ca fiind inadmisibil, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010 şi cere judecata cauzei în lipsă, întâmpinări ce nu au fost comunicate.
Prin încheierea din data de 3 octombrie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2015, constatând că acţiunea a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 iunie 2014, sub nr. x/114/2014 şi, astfel cum s-a stabilit în hotărârea pronunţată în soluţionarea unui conflict de competenţă, în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în cauză sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 şi intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, completul C2 a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. în consecinţă, a dispus ca dosarul să fie înregistrat potrivit noului C. proc. civ., urmând a parcurge procedura de filtru prevăzută de dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010
În cadrul căreia sa fie întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
La data de 10 octombrie 2017, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil în raport de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, având în vedere natura juridică a litigiului dedus judecăţii.
Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 56-59 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, intimata depunând, la data de 1 noiembrie 2017, punct de vedere la raport prin care a invocat faptul că recursul este inadmisibil.
La data de 3.1 octombrie 2017, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 7 noiembrie 2017, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
2. Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Se reţine că, principiul legalităţii căilor de atac, înscris în art. 457 din C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţi de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate în dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Înalta Curte constată că, aşa cum s-a menţionat în raportul întocmit la data de 10 octombrie 2017, ale cărui reţineri sunt avute în vedere de prezenta decizie, prezenta cauză are ca obiect un litigiu de expropriere, întemeiat pe prevederile Legii nr. 255/2010, coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 iunie 2014, sub nr. x/114/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Buzău, prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Buzău solicitând a fi obligaţi la repararea pagubei cauzate prin expropriere abuzivă pentru suprafaţa de 11.157 m.p teren situat în intravilanul municipiului Buzău, proprietatea sa şi a lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 8.843 m.p pentru perioada 2000-2008.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legilor nr. 554/2004 şi nr. 213/1998, precum şi pe prevederilor art. 480-481 C. civ.
Prtma instanţă, în raport de dispoziţiile art. 94 din noul C. proc. civ., a reţinut că revine Tribunalului Buzău, secţia I civilă, competenţa soluţionării unei astfel de cereri, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, aşa încât prin sentinţa nr. 1612 pronunţată în şedinţa publică din 19 decembrie 2014, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Buzău.
La această secţie dosarul a fost înregistrat la data de 10 februarie 2015, sub nr. x/114/2014* iar la data de 02 aprilie 2015, potrivit dispoziţiilor instanţei, reclamanta a depus prin serviciul registratură precizări la acţiune, prin care a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 255/2010.
Prin sentinţa civila nr. 762, pronunţată în şedinţa publică de la 18 iunie 2015, Tribunalul Buzău, secţia 1 civilă a admis excepţia de necompetenţa materială invocată de pârâtul Municipiul Buzău - prin Primar şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul către Curtea de Apel Ploieşti, pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Procedând la soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 59 C. civ., pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iulie 2015, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Secţiei I Civile a Tribunalului Buzău în raport de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit cărora cererile pentru stabilirea dreptului ia despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt de competenţa instanţei de drept comun, respectiv, a Tribunalului Buzău, secţia I civilă, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 123 C. proc. civ. ce reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Buzău, secţia I civilă, sub nr. x/114/2015, la data de 01 septembrie 2015.
Prin sentinţa civilă nr. 1085 din 18 noiembrie 2016, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind capătul de cerere având ca obiect despăgubiri ca urmare a lipsei de folosinţă a suprafeţei de 8843 rnp, aferentă perioadei 2000-2008, precum şi a suprafeţei de 1157 mp, aferentă perioadei 2000-05.06.2011, invocată de Primarul Municipiului Buzău şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. A respins excepţia de netimbrare a acţiunii, excepţia privind lipsa de interes a reclamantei de promovare a acţiunii, excepţia privind neîndeplinirea procedurii prealabile faţă de temeiul de drept invocat, respectiv dispoziţiile art. 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004, invocate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.
A fost respinsă, ca fiind prescrisă, acţiunea reclamantei privind capătul de cerere având ca obiect despăgubiri ca urmare a lipsei de folosinţă a suprafeţei de 8843 mp, aferentă perioadei 2000-2008, precum şi a suprafeţei de 1.157 mp, aferentă perioadei 2000-05.06.2011. Au fost respinse capetele de cerere privind despăgubiri aferente perioadei 05.06.2011 - 2013, pentru suprafaţa de 1.157 mp, daune morale precum şi cheltuieli ocazionate de schimbul de terenuri.
Prin decizia nr. 1350 din 13 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1085, pronunţată la data de 18 noiembrie 2016 de Tribunalul Buzău.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, la data de 16 august 2017.
Faţă de natura juridică a litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că, în temeiul dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi. pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 şi O.U.G. nr. 95/2016 Jn procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) materie de expropriere (...). De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Totodată, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".
Din interpretarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunţată în soluţionarea unui litigiu de expropriere, în apel, nu este supusă căii de atac a recursului, decizia pronunţată de instanţa de apel fund definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 din C. proc. civ.
De asemenea, se reţine că potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ.:
"Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art.
În consecinţă, chiar dacă partea a invocat şi dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. în legătură cu capătul de cerere privind contravaloarea dreptului de folosinţă, astfel cum a dezlegat Curtea de Apel Ploieşti prin sentinţa civilă nr. 59 C. civ., pronunţată în şedmţa publică din data de 22 iulie 2015, prin care a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Secţiei I Civile a Tribunalului Buzău, în cauză sunt incidente prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., soluţionarea cererilor accesorii şi incidentale fiind de competenţa instanţei care are îndreptăţirea a judeca cererea principală.
Totodată, în temeiul art. 460 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia "Dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală", capetele de cerere accesorii sunt supuse aceloraşi cai de atac ca şi capătul de cerere formulat în cererea principală.
În consecinţă, în raport de principiul legalităţii şi de dispoziţiile legale suscitate, decizia nr. 1350 din 13 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care a fost soluţionat apelul într-un litigiu în materia exproprierii, nu este supusă căii de atac a recursului, pe niciuna din părţile hotărârii prevăzute de dispoziţiile art. 463 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse mai sus şi dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.
Dată fiind soluţionarea cu prioritate a excepţiei inadmîsibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza motivele recursului ce vizează dreptul material aplicabil speţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1350 din 13 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2017.