Negative jurisdictional conflict over appellate authority to manage procedural peremption following substitution of judgment with suspension for bankruptcy

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 4 ianuarie 2011, sub nr. x/3/2011 (disjuns din dosar nr. x/2011), Sindicatul Democrat al Salariaţilor din SC D. SA, în numele şi pentru membrii săi, A. şi B., a chemat în judecată pe pârâta SC D. SA, prin lichidator judiciar SC C. SRL, pentru ca să se constate nulitatea parţială a deciziilor de desfacere a contractului de muncă din data de 15 decembrie 2010, respectiv a art. 6 din deciziile menţionate şi obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti constând în plăţi compensatorii în cuantum de 100% din salariul de pe grilă pentru flecare salariat.

Prin sentinţa civilă nr. 2092 din 3 martie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Prin sentinţa civilă nr. 860/F/2011 din 17 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în dosar nr. x/2011, a fost admisă acţiunea formulată de Sindicatul Democrat al Salariaţilor din SC D. SA, în numele şi pentru membrii săi reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei SC D. SA, prin lichidator judiciar SC C. SRL, au fost anulate parţial deciziile nr. 58 din 15.12.2010 şi nr. 111 din 15 decembrie 2010, emise de lichidatorul judiciar SC C. SRL al SC D. SA, referitor la pct 6 din deciziile menţionate, a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor drepturile băneşti constând în plăţi compensatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) din contractual colectiv de muncă încheiat la nivelul SC D. SA pentru anii 2009-2010, egale cu o compensaţie de 100% din salariul de pe grilă pe o perioadă de 6 luni, în tranşe lunare, tară corecţii de inflaţie.

Prin decizia civilă nr. 2874 din data de 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul formulat de recurenta-părâtă SC D. SA prin lichidator judiciar SC C. SRL, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., a casat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a constatat suspendată de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, judecata capătului doi de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti constând în plăţi compensatorii. Cât priveşte dispoziţiile referitoare la anularea pct. 6 din deciziile nr. 58 şi 11 din 15 decembrie 2010, soluţia a fost menţinută.

Prin sentinţa civilă nr. 186 din 13 aprilie 2017, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, urmare a repunerii cauzei pe rol în vederea discutării incidentului procesual al perimării, a admis excepţia lipsei competenţei sale materiale de soluţionare a cauzei, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a capătului doi de cerere în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Tribunalul a reţinut că instanţa de recurs, casând, în parte, sentinţa tribunalului, doar în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata compensaţiilor băneşti, nu a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, ci a procedat ea însăşi la suspendarea judecăţii fondului acestei cereri. Astfel, suspendarea a intervenit în faţa instanţei de recurs, urmând ca la încetarea cauzei de suspendare, reluarea judecăţii şi evocarea fondului să aibă loc în faţa acestei instanţe, care a casat sentinţa cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi nu cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin decizia civilă nr. 165 din data de 8 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Instanţa a reţinut că, prin decizia pronunţată, Curtea a casat în parte sentinţa, sub aspectul soluţiei date capătului doi de cerere, pe care a înlocuit-o cu măsura suspendării, înţeleasă ca fiind realizată pe rolul primei instanţe, pentru că un capăt al acţiunii introductive nu poate fi suspendat pe rolul instanţei de recurs, care poate suspenda pe rolul său doar calea de atac pe care o judecă. S-a mai reţinut şi faptul că instanţa de recurs nu ar fi putut să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, tocmai pentru că soluţia sa nu a fost de reluare a judecăţii, ci dimpotrivă, de suspendare a acesteia câtă vreme durează cauza reglementată de art. 36 din Legea nr. 85/2006, acest temei de suspendare fiind valorificat ca motiv de neiegalitate a soluţiei Tribunalului pe considerentul că acesta ar fi trebuit să procedeze la suspendarea parţială a judecăţii dată fiind deschiderea procedurii falimentului, iar nu drept cauză de suspendare a cererii aflată pe rolul instanţei de recurs, spre a fi reluată în faţa acesteia.

Analizând conflictul negativ de competenţă, cu a cărui soluţionare a fost investităş in temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele;

Se constată că acţiunea ce a făcut obiect al dosarului nr. x/3/2011 (disjuns din dosarul nr. x/3/2011) a avut ca obiect cererea formualtă de Sindicatul Democrat al Salariaţilor din SC D. SA, în numele şi pentru membrii săi, A. şi B., în contradictoriu cu pârâta SC D. SA, prin lichidator judiciar SC C. SRL, prin care a solicitat să se constate nulitatea parţială a deciziilor de desfacere a contractului de muncă din data de 15 decembrie 2010, respectiv a art. 6 din deciziile menţionate prin care s-a prevăzut că, urmare a încetării, în temeiul art. 65 din Codul muncii şi art. 86 alin. (6) din Legea nr. 86/2006, a contractelor de muncă ale reclamanţilor, nu li se achită acestora plăţile compensatorii menţionate de contractual colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 70 din Codul muncii nefiind aplicabil în raport de incidenţa art. 86 din Legea nr. 86/2006. Totodată, reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti constând în plăţi compensatorii în cuantum de 100% din salariul de pe grilă pentru fiecare salariat.

Se mai reţine că, prin sentinţa civilă nr. 860/F/2011 din 17 noiembrie 2011, Tribunalul Giurgiu a admis în totalitate acţiunea, atât în ceea ce priveşte anularea art. 6 din deciziile de încetarea contractelor de muncă din data de 15 decembrie 2010, cât şi în ceea ce priveşte acordarea drepturilor băneşti reprezentate de plăţi compensatorii.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 2874 din data de 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă SC D. SA prin lichidator judiciar SC C. SRL, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., a casat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a constatat suspendată de drept judecata capătului doi de cerere, în raport de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, recurenta-pârâtă fiind în procedura de faliment şi de dizolvare în baza sentinţei civile nr. 6001 din data de 4 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată de judecătorul sindic. A fost menţinută dezlegarea primei instanţe referitoare la anularea pct. 6 din deciziile nr. 58 şi 111 din 15 decembrie 2010.

Înalta Curte constată că instanţa de recurs, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, analizând ca motiv de recurs, aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii falimentului se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, a apreciat că, în raport de nelegalitatea hotărârii primei instanţe sub aspectul aplicării dispoziţiilor legale mai sus-citate, se impune casarea soluţiei instanţei de fond, de admitere a capătului de cerere având ca obiect acordarea drepturilor băneşti reprezentate de plaţi compensatorii. În raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., instanţa de recurs a înlocuit soluţia dată capătului ai doilea de cerere cu măsura suspendării judecăţii cauzei, intervenită de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, pe perioada procedurii insolvenţei.

Înalta Curte observă că, faţă de motivul de recurs invocat, având în vedere că tribunalul ar fi trebuit sa procedeze la suspendarea parţială a judecăţii dată fiind deschiderea procedurii falimentului, instanţa de recurs nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. şi ale art. 312 alin. (4) din C. proc. civ. în sensul casării, în parte, a deciziei recurate în privinţa soluţiei de admitere a capătului de cerere având ca obiect plata drepturilor băneşti şi trimiterii spre rejudecare a capătului de cerere, disjuns de primului capăt al cererii de chemare în judecată.

În consecinţă, dat fiind faptul că instanţa de recurs, în urma admiterii recursului a procedat ea însăşi la suspendarea capătului al doilea de cerere, având ca obiect plata drepturilor salariale, fără să fi trimis cauza spre rejudecare cu privire la acest aspect, revine acestei instanţe competenţa să repună cauza pe rol în vederea discutării indicîdentului procesual al perimării capătului de cerere ce face obiect al dosar nr. x/2011.

Pentru toate aceste considerente, revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa materială de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2017.