Judicial error compensation appeal rejected as inadmissible

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelurile formulate de apelanţul-reclamant Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare şi de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 199/D din 8 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul daunelor materiale la care a fost obligat pârâtul în favoarea reclamantului, de la suma de 46.020 lei la suma de 40.000 lei, şi a diminuat cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în fond, de la suma de 12.000 lei la suma de 5.000 iei, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei. A constatat nu! apelul declarat de ape lanţul-pârât Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, împotriva încheierii din 8 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, în dosar nr. x/2015, prin care s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 2 mai 2017, sub nr. x/83/2015, şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 12 filtru.

În raport de prevederile art. 243 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. prin care a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata daunelor materiale în cuantum de 46.020 lei şi plata daunelor morale în cuantum de 1.200.000 iei, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare. Înalta Curte constată că în considerentele deciziei civile nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, obiect al recursului pendinte, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a reţinut, la pagina 13 alin. (5) următoarele:

În speţă, prin ordonanţa procurorului din 14 martie 2001, respectiv din 15 martie 2001, a fost dispusă reţinerea şi apoi arestarea reclamantului, învinuit de săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi abuz în serviciu, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen., art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 535 din 21 martie 2001, dată în dosar nr. x/2001, Judecătoria Satu Mare a admis plângerea peientului A. şi a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu aceea de a nu părăsi localitatea Satu Mare, întemeiat art. 136 C. proc. pen., sens în care s-a dispus punerea acestuia în libertate, soluţie menţinută în recurs prin decizia penală nr. 74 din 30 martie 2001 a Tribunalului Satu Mare.

În consecinţă, reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 14 martie 2001- 30 martie 2001, la care se mai adaugă şi măsura restrictivă a libertăţii de mişcare de a nu părăsi localitatea Satu Mare, luată de instanţă după înlocuirea măsurii arestului preventiv.

În mod corect a constatat instanţa de fond că în niciun act de procedură emis în cauza penală în care a fost inculpat reclamantul nu există în mod expres o statuare din partea instanţei penale asupra legalităţii/nelegalităţîi detenţiei şi a reţinut caracterul nelegal al măsurii privării de libertate ce rezultă din nerespectarea garanţiei oferite de art. 5 parag. (3) din Convenţie, ca urmare a luării măsurii arestului preventiv de către procuror, fără a fi prezentat de îndată judecătorului pentru verificarea legalităţii măsurii".

De asemenea, s-a reţinut că măsura arestării preventive este nelegala, întrucât procurorul care a dispus arestarea preventivă a reclamantului nu era un "magistrat" în sensul art. 53 din Constituţie ".

Faţă de temeiul de drept ai cererii de chemare în judecată, respectiv art. 539-541 C. proc. pen., şi de considerentele instanţei de apel mai sus expuse, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat repararea unor prejudicii cauzate de erori judiciare.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, tară drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. I lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până ia 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2015 şi ale O.U.G. nr. 95/2016, termenul prevăzut de art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 a fost prorogat succesiv, până la data de 1 ianuarie 2019.

Pentru litigiile având ca obiect cereri privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, Legea nr. 2/2013 a reglementat două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

Cum dosarul de faţă are ca obiect o acţiune în despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare, potrivit prevederilor menţionate anterior, hotărârea atacată nu este supusă recursului, indiferent de valoarea obiectului litigiului.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Din coroborarea prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Stătul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 46/A din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.