Inadmissibility of cassation in social security pension recalculation disputes under two-grade jurisdiction regime

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 7 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosar nr. x/2034, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la data de 15 mai 2017, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 22 mai 2017, sub nr. x/2/2016.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată urtnătoarele:

Obiectul recursului pendinte îl reprezintă decizia civilă nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respins apelul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu din 7 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosar nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, ca nefondat.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 11956 din 23 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu privire la drepturile acordate conform termenului de prescripţie.

Înalta Curte reţine că litigiul în care a fost pronunţată încheierea din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a avut ca obiect recalcularea drepturilor de pensie ale recurentei-reclamante.

Faţă de aceste aspect, constată că pretenţia dedusă judecăţii izvorăşte dintr-un conflict privind asigurările sociale, cauza circumscriindu-se dispoziţiilor reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ şi până la data de 31 decembrie 2015, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă şi asigurărilor sociale".

Pentru această categorie de litigii, Legea nr. 2/2013 a instituit două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

Actul normativ mai sus menţionat stipulează în sensul că în procesele al căror obiect intră în sfera asigurărilor sociale "nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apei, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 446 C. proc. civ., "încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea".

Din coroborarea acestor dispoziţiile legale cu cele prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că încheierea din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru sentinţa civilă nr. 11956 din 23 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cum potrivit prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 sentinţa mai sus menţionată poate fi atacată numai cu apel, atunci şi încheierea din camera de consiliu de la 7 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, este supusă doar apelului.

Înalta Curte constată că apelanta-reclamantă A. a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei nr. 11956 din 23 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care a fost soluţionat prin decizia nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, obiect al recursului pendinte.

Conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că "au caracter definitiv hotărârile date în apel, liră drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Regula are valoare de principiu constituţional, art. 129 din Constituţia României, republicată stipulând în sensul că exercitarea căilor de atac se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu cele ale art. 446 şi 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că decizia nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, este definitivă, iar împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2115 din 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociaie, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.