Negative jurisdictional conflict resolved in favour of claimant's forum choice in salary dispute

Deliberând, asupra conflictului de competenţă, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 9 noiembrie 2016, sub nr. x/3/2016, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite şi neachitate aferente lunii ianuarie 2016, precum şî a perioadei august-octombrie 2016 şi compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă cuvenit şi neefectuat aferent anului 2016, precum şi obligarea pârâtei la plata sumelor actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plaţii efective a sumelor datorate; la plata orelor suplimentare lucrate şi neaehitate, a orelor lucrate în repausul săptămânal, actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plaţii efective a sumelor datorate, conform lit. j) pct. 3 din C.I.M., art. 123 alin. (2) şi art. 138 alin. (2) din C. muncii; la plata indemnizaţiei de delegare (a diurnei) cuvenite şi neaehitate aferentă perioadei marde-octombrie 2016, în baza art. 44 alin. (2) din C. muncii; la plata daunelor-interese, de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plaţii efective a sumelor datorate, în baza art. 166 alin. (4) din C. muncii, cu titlu de despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligaţiilor contractuale de plata a salariului, respectiv să fie obligată la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti; la plata contribuţiilor sociale obligatorii, raportat la salariul brut de încadrare pentru perioada restantă, cu precădere contribuţiile la fondul de pensii şi asigurări de sănătate; la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, respectiv onorariu avocat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 148 şi următoarele din C. proc. civ., art. 194 din C. proc. civ., art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 alin. (1) lit. c) din C. muncii, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 1530 şi următoarele din C. civ.

Pârâta S.C. D. S.R.L a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 21 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a disjuns cererile formulate de reclamanţii B. şi C. şi a dispus formarea a două dosare, în cadrul cărora a acordat termen la 21 martie 2017, a admis excepţia necompetentei teritoriale în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Galaţi.

Urmare disjungerii din dosarul nr. x/2016, cererea reclamantului B. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/3/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2424 din 4 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din C. muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul, iar art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a reţinut că din dispoziţiile legale menţionate rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, fiind determinată de domiciliul reclamantului sau de cel al locului de muncă, astfel că, instanţa competentă potrivit legii să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Argeş, având în vedere că reclamantui are domiciliul în localitatea Piteşti, judeţul Argeş, iar locul de muncă al acestuia nu mai este la societatea pârâtă.

În ceea ce priveşte înscrisurile anexate concluziilor scrise, respectiv contracte de închiriere, cu privire la locuinţa în fapt a reclamantului, instanţa nu le-a luat în considerare, dat fiind faptul că aceste înscrisuri au fost depuse la dosar după închiderea dezbaterilor.

Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestit prin declinare de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2764 din 12 septembrie 2017, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţa, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că, potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, aplicabile în cauză, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, respectiv Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, această instanţă a reţinut că art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din Codul de procedură civilă".

Astfel, potrivit art. 116 din C. proc. civ.:

"Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Tribunalul Argeş a reţinut că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, petentul a optat pentru Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În consecinţă, faţă de considerentele mai sus redate, în temeiul art. 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., Tribunalul Argeş a admis excepţia necompeîenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor legale şi a argumentelor ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, disjunsă din dosar nr. x/2016, al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi înregistrată pe rolul aceleeaşi instanţe, sub nr. x/3/2017, reclamantul B. a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei S.C. D. S.R.L. la plata unor drepturi băneşti derivate dintr-un raport de muncă.

Această cerere se circumscrie, din perspectiva naturii cererii, unui conflict individual de muncă, independent de împrejurarea că raportul de muncă a încetat.

În acest sens Înalta Curte reţine că, întrucât prin cererea dedusă judecăţii reclamantul tinde la dobândirea unor drepturi băneşti rezultate dintr-un contract de muncă, devin incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, care permit reclamantului să-şi exercite un drept de opţiune, însă numai în ceea ce priveşte tribunalele în a căror circumscripţie se află domiciliul ori, după caz. locui de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social are următorul conţinut:

"cererile referitoare ia soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de mancă reclamantul".

Aceste dispoziţii sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, care prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de munca se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, având în vedere succesiunea în timp a normelor cu acelaşi obiect şi faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele de muncă în care reclamantul este persoană fizică.

Aşadar, în raport de obiectul cerererii de chemare în judecată şi de data formulării acţiunii, respectiv 9 noiembrie 2016, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Înalta Curte constată că, potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată, aflată la filele 8-22 din dosarul Tribunalului Bucureşti, din contractul individual de muncă şi actul adiţional aliate la filele 34, 36, 37 din acelaşi dosar, precum şi din întâmpinarea formulată de pârâtă, aflată la filele 53 - 56 din dosarul aceleiaşi instanţe, reclamantul B. are domiciliul în municipiul Piteşti, str. Ion Minulescu, judeţul Argeş, iar conform aceloraşi înscrisuri, acesta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul S.C, D. S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, B-dul. Basarabia.

În consecinţă, cum reclamantul, deşi are domiciliul în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, acesta a ales să introducă cererea de chemare în judecată având ca obiect un conflict individual de muncă la Tribunalul Bucureşti, în a cărui circumscripţie a avut locui de muncă în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunaiuiui Bucureşti. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.