Jurisdictional conflict in individual labor dispute: application of Art. 210 Law 62/2011 over Labor Code for employee's choice of domicile or workplace court

Deliberând, asupra conflictului de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 9 noiembrie 2016, sub nr. x/3/2016, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei ia plata drepturilor salariale cuvenite şi neachitate aferente lunii ianuarie 2016, precum şi a perioadei august-octombrie 2016 şi compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă cuvenit şi neefectuat aferent anului 2036, precum şi obligarea pârâtei îa plata sumelor actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plaţii efective a sumelor datorate; la plata orelor suplimentare lucrate şi neachitate, a orelor lucrate în repausul săptămânal, actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plaţii efective a sumelor datorate, conform lit. j) pct. 3 din C.I.M., art. 123 alin. (2) şi art. 138 alin. (2) din C. muncii; la plata indemnizaţiei de delegare (a diurnei) cuvenite şi neachitate aferentă perioadei martie-octombrie 2016, în baza art. 44 alin. (2) din C. muncii; la plata daunelor-interese, de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plaţii efective a sumelor datorate, în baza art. 166 alin. (4) din C. muncii, cu titlu de despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutărti de către pârâtă a obligaţiilor contractuale de plata a salariului, respectiv să fie obligată la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti; la plata contribuţiilor sociale obligatorii, raportat la salariu! brut de încadrare pentru perioada restantă, cu precădere contribuţiile la fondul de pensii şi asigurări de sănătate; la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei, respectiv onorariu avocat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 148 şi următoarele din C. proc. civ., art. 194 din C. proc. civ., art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 alin. (3) lit. c) din C. muncii, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 1530 şi următoarele din C. civ.

Pârâta S.C. D. S.R.L a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 21 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a disjuns cererile formulate de reclamanţii B. şi C. şi a dispus formarea a două dosare, în cadrul cărora a acordat termen la 21 martie 2017, a admis excepţia necompetentei teritoriale în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Galaţi.

Pentru a se pronunţa astfel, în ceea ce priveşte disjungerea cererilor formulate de reclamanţii B. şi C., Tribunalul Bucureşti a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 59 din C. proc. civ., potrivit cărora:"mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Având în vedere că fiecare reclamant a încheiat cu societatea pârâtă câte un contract individual de muncă distinct, iar drepturile şi obligaţiile acestora nu au aceeaşi cauză, iar între ele nu există o strânsă legătură, Tribunalul a disjuns cererile formulate de reclamanţii B. şi C. şi a dispus formarea a două dosare, în cadrul cărora a acordat termen la 21 martie 2017.

Referitor la necompetenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamantul A., această instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din C. muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul, iar art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locui de muncă reclamantul.

Faţă de dispoziţiile legale sus menţionate şi având în vedere că reclamantul domiciliază în comuna Drăgăneşti, judeţul Galaţi, iar locul de muncă al acestuia nu mai este la societatea pârâtă, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necorapetenţă teritorială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Galaţi.

Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, învestit prin declinare de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 751 din 28 iunie 2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", respectiv Tribunalul Bucureşti.

Potrivit normei de competenţă teritorială prevăzută de art. 269 alin. (2) din C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii), astfel de litigii de natura celui din cauză sunt date în competenţa alternativă a tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Pe de altă parte, tribunalul a mai reţinut că art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din Codul de procedură civilă".

Astfel, această instanţă a constatat că, potrivit art. 116 din C. proc. civ., "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Tribunalul Galaţi a apreciat că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, petentul a optat pentru Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În consecinţă, faţă de considerentele mai sus redate, în temeiul art. 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., Tribunalul Galaţi a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare

a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte, reţine că, în cauza, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor legale şi a argumentelor ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei S.C. D. S.R.L. ia plata unor drepturi băneşti derivate dintr-un raport de muncă.

Această cerere se circumscrie, din perspectiva naturii cererii, unui conflict individual de muncă, independent de împrejurarea că raportul de muncă a încetat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, întrucât prin cererea dedusă judecăţii reclamantul tinde la dobândirea unor drepturi băneşti rezultate dintr-un contract de muncă, devin incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, care permit reclamantului sa-şi exercite un drept de opţiune, însă numai în ceea ce priveşte tribunalele în a căror circumscripţie se află domiciliul ori, după caz, locul de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social are următorul conţinut:

"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceste dispoziţii sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, care prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, având în vedere succesiunea în timp a normelor cu acelaşi obiect şi faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele de muncă în care reclamantul este persoană fizică.

Aşadar, în raport de obiectul cerererii de chemare în judecată şi de data formulării acţiunii, respectiv 9 noiembrie 2016, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Înalta Curte constată că, potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată, aflată la filele 3-17 din dosarul Tribunalului Bucureşti, din contractul individual de muncă şi actul adiţional de la filele 24 - 26, 27 din acelaşi dosar, precum şi din întâmpinarea formulată de pârâtă de la filele 48 -51 din dosarul aceleiaşi instanţe, reclamantul A. are domiciliul în satul Drăgăneşti, comuna Drăgăneşti, judeţul Galaţi, iar, conform aceloraşi înscrisuri, acesta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul S.C. D. S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, B-dul Basarabia.

În consecinţă, cum reclamantul, deşi are domiciliul în judeţul Galaţi, acesta a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, la Tribunalul Bucureşti, în a cărui circumscripţie a avut locul de muncă în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2017.