Inadmissibility of Supreme Court Recourse in Judicial Error Compensation Actions Filed After 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele,

Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2015, reclamantul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj să dispună: obligarea pârâtului ia plata sumei de 170.000 RON reprezentând daune materiale efectuate de către reclamant pe timpul desfăşurării procesului pena! constând în transporturi fa termenele de judecată, transporturi şi pachete cu mâncare ia penitenciar achitate de reclamant, cumpărături la penitenciar, amenzi judiciare, folosul nerealizat prin pierderea serviciului, etc; obligarea pârâtului ia plata sumei de 2.225.000 RON (echivalentul a 500.000 euro ia data formulării acţiunii), reprezentând daune morale pentru privarea nelegală de libertate a reclamantului în perioada 07.04.2005 - 06.04.2007 (730 de zile) şi a cercetării judecătoreşti timp de 9 ani şi 6 luni; obligarea paratului 3a plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant cu prezentul proces.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 538 şi urm. C. proc. civ. pen. art. 5 parag. (5) din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

Prin sentinţa civilă nr. 224 din 22 aprilie 2016, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât să achite reclamantului suma de 73.000 RON cu titlu de daune morale pentru privare netegală de libertate şi 77.000 RON cu acelaşi titlu pentru durata procesului penal, precum şi următoarele sume cu titlu de daune materiale» după cum urmează: 2.052,82 RON sumă plătită pentru transportul şi diurna avocaţilor pentru deplasările la Curtea de Apel Piteşti pentru căile de atac privind privarea de libertate; 913 RON, cu acelaşi titlu, pentru deplasările la Curtea de Apel Piteşti pentru fondul cauzei; 7.659 RON, cu acelaşi titlu, pentru deplasările la Tribunalul Vâlcea; 50 RON pentru deplasarea reclamantului la Curtea de Apel Piteşti pentru fond, reprezentând diurna; 3.559,12 RON reprezentând transportul şi diurna reclamantului pentru deplasările sale la Tribunalul Vâlcea; 33.060,6 RON reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada stării de privare de libertate; 34.800 RON reprezentând venitul nerealizat de reclamant; 1.311 RON cheltuieli judiciare aferente procesului penal şi 3.600 RON cheltuieli aferente transportului martorilor. A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 5.448 RON reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, cheltuieli parţiale.

Prin decizia civila nr. 2503/A din 21.11.2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, s-au admis în parte apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 224 din 22.04.2016 a Tribunalului Cluj, pe care o schimbat-o în parte cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 146.000 RON cu titlul de daune-morale pentru privarea nelegală de libertate şi suma de 15.000 RON pentru durata procesului şi s-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului 175 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea din data de 25.05.2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia l civilă, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de către reclamant şi a fost înlăturată din dispozitiv menţiunea referitoare la dreptul de recurs, constatându-se că decizia este definitivă.

La data de 29 iunie 2017 au fost înregistrate pe rolul instanţei supreme recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2503/A din 21.31.2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 2503/A din 21.11.2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, şi a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 25.05.2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

La data de 4 septembrie 2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, iar prin rezoluţia din 13 septembrie 2017 instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile în litigiu.

Conform dovezilor aflate la filele 98/99 din dosar, raportul a fost comunicat părţilor litigante, iar acestea nu au înţeles să formuleze puncte de vedere.

Luând în examinare recursurile, Înalta Carte urmează să le respingă, ca inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Litigiul pendinte îl reprezintă o cerere de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiiie art. 538 şi urm. C. proc. pen., prin care reclamantul solicită obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata unor daune morale şi materiale pentru privarea nelegală de libertate în perioada 07.04.2005 - 06.04.2007 (730 de zile) şi a cercetării judecătoreşti timp de 9 ani şi 6 luni.

În speţă, urmare a sentinţei penale nr. 121 din 06.06.2012 a Tribunalului Vâlcea, secţia penală, reclamantul a fost achitat în baza dispoziţiilor art. 10 lit. c) raportat ia art. 11 pct. 2 lit. a) din vechiul C. proc. pen. (fapta nu a fost săvârşită de inculpat), sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 43 alin. (2) C. pen., art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. l), 176 lit. b) C. pen., art. 321 alin. (2) C. pen., soluţia de achitare fiind menţinută prin decizia penală nr. 85/A din 4.07.2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia penală nr. 2816 din 16.10.2014 a instanţei supreme luându-se act de retragerea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J.

înalta Curte constată că, în mod corect instanţele anterioare au reţinut că sunt incidenţe dispoziţiile art. 504 alin. (2) şi (3) Cod procedură penală din 1968, în raport de momentul pronunţării deciziei de către instanţa supremă, moment la care soluţia de achitare a reclamantului A. a rămas definitivă.

Relativ la procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate, aceasta este una specială cuprinsă în Capitolul VII al Titului IV ai noului C. proc. pen. - intitulat - "Proceduri speciale".

De altfel, înalta Curte constată că dispoziţiile art. 538 şi 539 din Codul de procedură penală sunt similare prevederilor art. 504 din Codul de procedură penală din 1968, primele două ipoteze, cuprinse în dispoziţiile art. 538 C. proc. civ. pen., având corespondent în dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. civ. pen. anterior, respectiv dispoziţiile art. 539 C. proc. civ. pen., au corespondent în dispoziţiile art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. pen. anterior.

Astfel, dispoziţiile art. 504 din vechiul Cod de procedură penală, se refereau ia repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegaJ, iar prin noile prevederi ale aceluiaşi Cod, deşi acestea sunt reglemetate în mod separat, sunt subsumate tot noţiunii de reparare a prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în sens larg.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. XIII din Legea nr. 2/2013 "(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 334/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Publicat in Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 89 din 12.02.2013, a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 35 din 30 mai 2012, prevede că "Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

Totodată, art. 7 din acelaşi act normativ prevede că, "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.

Conform art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "defimtivă şi irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă", iar art. 9 prevede următoarele "Dacă legea specială nu cuprinde dispoziţii referitoare la procedura de judecată, felul hotărârii instanţei ori calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, se aplică în mod corespunzător prevederile C. proc. civ.".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii eu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Din interpretarea sistematică şi literală a dispoziţiilor legale redate rezultă că cererile de chemare în judecată, având ca obiect repararea prejudiciilor datorate erorilor judiciare, înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului, indiferent de menţiunile instanţei din cuprinsul dispozitivului referitoare la calea de atac.

În cauza de faţă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.04.2015, reclamantul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 170.000 RON reprezentând daune materiale efectuate de către reclamant pe timpul desfăşurării procesului penal constând în transporturi la termenele de judecată, transporturi şi pachete cu mâncare la penitenciar achitate de reclamant, cumpărături la penitenciar, amenzi judiciare, folosul nerealizat prin pierderea serviciu]ui, etc; obligarea pârâtului la plata sumei de 2.225.000 RON (echivalentul a 500.000 euro la data formulării acţiunii), reprezentând daune morale pentru privarea nelegală de libertate a reclamantului în perioada 07.04.2005 - 06.04.2007 (730 de zile) şi a cercetării judecătoreşti timp de 9 ani şi 6 luni; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant cu prezentul proces.

Reiese deci, că obiectul prezentei cauze este reprezentat de reparare prejudicii cauzate de erori judiciare.

În aplicarea dispoziţiilor legale redate, incidente în cauză la momentul sesizării instanţei, rezultă că împotriva deciziei curţii de apel, nu mai poate fi exercitat recurs

Prin urmare, recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2503/A din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 2503/A din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, şi a încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată în data de 25.05.2017 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, sunt inadmisibile şi vor fi respinse ca atare.

Întrucât excepţia inadmisibilităţii căii de atac reprezintă o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, care face de prisos judecarea pe fond a cauzei, analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererile scrise nu se mai impune

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2503/A din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 2503/A din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, şi a încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată în data de 25.05.2017 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2017.